Insurer-identification date starts 90-day deadline; Fund's time-bar refusal annulled, claim remanded for merits review.

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10.09.2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 20851/19.08.2019 emise de pârât, să se constate că cererea de plată a fost formulată în termenul legal şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului la analizarea pe fond a cererii de despăgubire şi la achitarea sumei de 450.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a accidentului rutier prin care şi-a pierdut un membru, fiindu-i amputat piciorul stâng, şi suma de 5.000 RON daune materiale, reprezentate de cheltuielile aferente îngrijirilor medicale.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1139 din 4 noiembrie 2020, Curtea a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, anularea Deciziei nr. 20851/19.08.2019 emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi obligarea pârâtului la analizarea pe fond a cererii de plată.

A susţinut recurenta că prima instanţă în mod eronat a reţinut că termenul de 90 de zile a început să curgă la data producerii accidentului, 14.04.2016, sau cel târziu la data de 18.05.2016, data formulării plângerii penale împotriva numitului B., interpretând greşit dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Dreptul de creanţă s-a născut ulterior, respectiv la data pronunţării de către organul de cercetare penală a soluţiei în Dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, respectiv data comunicării ordonanţei de clasare prin care se indică şi culpa la producerea accidentului.

În continuare, recurenta a prezentat situaţia de fapt, circumstanţele producerii accidentului din data de 14.04.2016, precizând că, abia după comunicarea Ordonanţei de clasare, 10.11.2017, s-a desecretizat urmărirea penală şi i-a fost admisă cererea de eliberare copii din dosar, moment la care a putut să cunoască asigurătorul semiremorcii autotrenului, S.C. C. S.A., aflată în faliment.

Astfel, cererea de plată înregistrată la 11.01.2018 a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015.

A cunoscut la un moment ulterior producerii accidentului şoferul vinovat, însă numai după finalizarea cercetărilor a cunoscut persoana responsabilă civilmente, care răspunde patrimonial pentru prejudiciul suferit, prima instanţă făcând confuzie între persoana fizică-şoferul vinovat de producerea accidentului şi persoana responsabilă civilmente.

Doar după efectuarea raportului de expertiză s-a stabilit care dintre cele două componente ale autotrenului a lovit-o, şi anume semiremorca D., intervenind astfel asigurătorul acesteia din urmă ca şi persoană responsabilă civilmente.

Chiar dacă ar fi cunoscut persoana vinovată de producerea accidentului, data de la care curge termenul de 90 de zile pentru a formula cererea de plată este data la care a luat cunoştinţă de persoana responsabilă civilmente, şi anume asigurătorul împotriva căruia putea să se îndrepte cu cererea de plată.

A mai precizat recurenta că cercetarea incidentului rutier s-a desfăşurat cu greutate, până la momentul emiterii Ordonanţei de clasare în data de 12.10.2017, organul de urmărire penală insinuând că ar fi vinovată de producerea accidentului, că nu ar fi existat fapta-vinovăţia sub forma culpei a conducătorului auto, conform art. 285 C. proc. pen., actele dosarului penal nefiind publice, ci secrete.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii de fond ca temeinică şi legală. Pe cale de excepţie a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că aceste nu cuprinde niciun motiv de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

5.1. Preliminar, Înalta Curte constată că sunt nefondate aprecierile intimatului-pârât, în sensul nulităţii recursului pentru nemotivare, din lecturarea cererii de recurs reieşind că argumentele recurentei-reclamante se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că se va proceda la analiza pe fond a căii de atac.

5.2. Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a argumentelor invocate în apărare de către intimatul-pârât, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, instanţa de control judiciară constată că recursul este fondat.

5.3. Prin Decizia nr. 20851/19.08.2021, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins ca tardivă cererea petentei A. de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier petrecut la data de 14.04.2016, reţinând că aceasta nu a depus-o în termenul prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi Norma ASF nr. 16/2015.

Această decizie a fost atacată de reclamantă, prima instanţă respingând cererea.

În esenţă, instanţa a validat argumentele pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor, apreciind că cererea de plată, depusă de reclamantă la data de 11.01.2018, a fost tardiv formulată, în raport cu termenul de 90 de zile, calculat de la data de 17.03.2017, data la care a rămas definitivă Hotărârea nr. 132/16.02.2017 a Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă din Dosarul nr. x/2016, prin care s-a hotărât deschiderea procedurii de faliment împotriva C. S.A..

Instanţa a apreciat că reclamanta a luat cunoştinţă despre producerea prejudiciului şi despre persoana vinovată la data producerii accidentului, 14.04.2016, sau cel mai târziu la data de 18.05.2016, data la care a formulat plângerea prealabilă împotriva numitului B., culpabil de producerea accidentului.

A mai reţinut instanţa că momentul cel mai târziu de la care putea curge termenul de 90 de zile este data de 06.10.2017, când reclamanta a declarat că îşi retrage plângerea prealabilă formulată la 18.05.2016 împotriva numitului B., însă şi în raport cu acest moment cererea de plată este tardivă.

5.4. Criticile recurentei-reclamante vizează, în esenţă, greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor în ceea ce priveşte calculul termenului de 90 de zile prevăzut de aceste norme, apreciind că acest termen a început să curgă de la data comunicării Ordonanţei Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, 10.11.2017, dată de la care a putut avea acces la dosarul penal şi a putut să cunoască asigurătorul semiremorcii autotrenului care a accidentat-o.

5.5. Înalta Curte reţine că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

De asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabileşte că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

5.6. În raport cu circumstanţele speţei, Înalta Curte apreciază, în dezacord cu instanţa de fond, că momentul de la care începe să curgă termenul pentru formularea cererii de plată este data la care recurenta-reclamantă a cunoscut asigurătorul autovehiculului (semiremorcii autotrenului) implicat în accident.

Într-adevăr, evenimentul rutier a avut loc la data de 14.04.2016. Persoana vătămată A. a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 170-180 de zile de îngrijiri medicale şi, ulterior, intervenţii chirurgicale, în luna decembrie 2017 fiindu-i amputat piciorul stâng.

În urma acestui accident, la data de 15.04.2016, organul de cercetare penală din cadrul IPJ Arad-Serviciul Rutier s-a sesizat din oficiu, cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen., iar, prin Ordonanţa din 15.04.2016, s-a demarat urmărirea penală cu privire la infracţiunea menţionată.

La data de 18.05.2016, persoana vătămată a formulat plângere prealabilă faţă de B., iar prin Ordonanţa din 14.02.2017 a organului de cercetare penală din cadrul IPJ Arad-Serviciul Rutier s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul B., ordonanţă confirmată de parchet la 15.02.2017.

Înalta Curte constată că, în cursul cercetării penale, la data de 16.06.2016, recurenta-reclamantă a formulat cerere în Dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, prin care a solicitat acte din dosar, printre care "cărţi de identitate autoturisme/certificat de înmatriculare/poliţa RCA".

Cererea i-a fost respinsă prin Ordonanţa din 01.07.2016 emisă de Parchet, pe motiv că "nu ar fi oportună raportat la acest moment procesual".

La data de 06.10.2017, persoana vătămată A. a declarat că îşi retrage plângerea prealabilă, cu menţiunea că doreşte să-şi revendice pretenţiile civile într-un proces civil, distinct.

Prin Ordonanţa de clasare din 12.10.2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova a dispus clasarea cauzei privind pe suspectul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. şi clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen.

5.3. Deşi accidentul a avut loc la data de 14.04.2016, este demn de reţinut faptul că, în legătură cu acest eveniment rutier, s-a derulat cercetarea şi urmărirea penală, ulterior cauza fiind clasată.

Nu pot fi reţinute argumentele intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor formulate prin întâmpinare, în sensul că susţinerile recurentei că nu ar fi avut acces la actele dosarului de cercetare penală nu ar fi fondate şi că nu ar subzista "alibiul" că nu a cunoscut asigurătorul, pentru că Ordonanţa din 01.07.2016 de respingere a cererii de acces se află ataşată la dosarul de fond .

De asemenea, aspect demn de subliniat este că recurenta-reclamantă a fost lovită de un autotren (format din cap tractor cu nr. înmatriculare x şi semiremorcă cu număr înmatriculare x), astfel că era cu atât mai greu să identifice care dintre cele două vehicule a lovit-o pentru a identifica asigurătorul acestuia.

De altfel, faptul că a fost lovită de semiremorcă (s-a produs coliziune dintre roata dreapta spate - axa 3 a semiremorcii D. si roata faţă a bicicletei) reiese din expertiza tehnică auto efectuată în cursul cercetărilor penale.

Astfel, Înalta Curte, reţinând circumstanţele factuale ale prezentei cauze (numărul de îngrijiri medicale şi urmările accidentului, ce au presupus intervenţii ulterioare şi tratament de specialitate, precum şi procedura judiciară penală desfăşurată, în cursul căreia recurentei-reclamante i-a fost refuzat accesul la actele de cercetare penală), apreciază că recurenta-reclamantă nu avea cum să cunoască asigurătorul vehiculului implicat în accident.

Art. 14 din Legea nr. 213/2015 face referire la pretinderea unui drept de creanţă împotriva asigurătorului în faliment, astfel că, esenţial pentru formularea cererii de plată, este identificarea asigurătorului faţă de care se poate solicita plata.

De altfel, dacă asigurător ar fi fost o altă societate de asigurare care nu era în procedura falimentului, recurenta se putea adresa direct societăţii respective, şi nu Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Prin urmare, până la momentul la care i-a fost comunicată ordonanţa de clasare şi a avut acces la actele dosarului penal, recurenta-reclamantă, în ciuda demersurilor efectuate, s-a aflat în imposibilitate de a identifica asigurătorul vehiculului implicat în accident, neputându-se reţine incidenţa termenului de decădere de 90 de zile prevăzut de textul legal.

Deci, în raport cu data comunicării ordonanţei de clasare (moment de la care recurenta a avut acces la actele dosarului penal), 10.11.2017, cererea de plată, din 10.01.2018, a fost formulată cu respectarea termenului legal, decizia emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor care a respins-o ca tardivă impunându-se a fi anulată, cu consecinţa obligării intimatului-pârât la analizarea pe fond a acesteia.

5.7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, reţinând că soluţia primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite acţiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1139 din 4 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, admite acţiunea reclamantei.

Anulează Decizia nr. 20851/19.08.2019 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Obligă pârâtul să analizeze pe fond cererea de plată formulată de reclamantă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.