Damage for lost chance in EU-funded project selection due to illegal administrative scoring error and pre-contractual delays

Şedinţa publică din data de 07 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea pronunţată în primul ciclu procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.03.2020, astfel cum a fost modificată la data de 29.09.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia -Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional POR 2014 şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice-Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional POR 2014-2020, anularea Scrisorii nr. 5553/29.03.2019 de respingere a cererii de finanţare, a Răspunsului nr. x/17.09.2019 de respingere a cererii de finanţare, a Deciziei nr. 6716/17.01.2020 de soluţionare a contestaţiei formulate de societate împotriva Răspunsului nr. x/17.09.2019 de respingere a cererii de finanţare, constatarea eligibilităţii proiectului Incubator de afaceri - Gimnaziul 18 şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 4.189.005 RON, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a respingerii cererii de finanţare, şi a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 133 din 24 noiembrie 2020, Curtea a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ADR Sud Muntenia pentru capătul de cerere având ca obiect plata prejudiciului ca neîntemeiată.

A admis excepţia inadmisibilităţii cererii de constatare a eligibilităţii proiectului invocată de ADR Sud Muntenia şi a respins această cerere ca inadmisibilă.

A respins ca lipsită de interes cererea de anulare a Scrisorii nr. 5553/29.03.2019.

A respins ca promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă cererea de anulare a Deciziei nr. 6716/17.01.2020 în contradictoriu cu pârâta ADR Sud Muntenia.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a anulat Răspunsul nr. x/17.09.2019 şi Decizia nr. 6716/17.01.2020.

A respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata prejudiciului de 4.189.005 RON.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată inclusiv cu privire la capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata prejudiciului de 4.189.005 RON ce i-a fost cauzat, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-reclamantă consideră că instanţa de fond a aplicat greşit disp. art. 1 alin. (6) teza I din Legea nr. 554/2004, deoarece la data la care a primit înştiinţarea asupra rezultatului evaluării tehnico-financiare şi demararea etapei precontractuale, proiectul nu mai putea să fie finalizat în termenul limită prevăzut de Ghidul solicitantului.

Instanţa de fond nu a ţinut seama că, la momentul în care pârâta a transmis adresa de înştiinţare cu privire la rezultatul evaluării şi demarării etapei precontractuale, actele administrative nelegale se aflau în circuitul civil şi produceau efecte juridice, fiind necesară intervenţia instanţei de judecată, în sensul anulării acestora.

În lipsa unei decizii definitive cu privire la anularea actelor, orice act subsecvent, inclusiv contractul de finanţare, ar fi fost lovit de nulitate, fiind contrar deciziilor de respingere a cererii de finanţare şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Chiar şi ulterior recunoaşterii de către AM POR a faptului că Decizia nr. 6716/17.01.2020 prevedea un punctaj eligibil de 50 de puncte, scrisoarea de respingere nr. x/2019 şi scrisoarea nr. x/2020 nu au fost revocate/anulate potrivit dispoziţiilor legale, ci produceau în continuare efecte juridice.

Odată intrat în circuitul civil, actul administrativ nu poate fi revocat decât în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 554/2004, respectiv în cadrul recursului graţios, reglementat de art. 7 sau de către instanţa de contencios administrativ competentă.

Autoritatea putea să revoce actul, doar dacă acesta nu a produs efecte juridice ori să solicite instanţei de contencios administrativ competente anularea actului nelegal.

Instituţia "revenirii" nu există în contextul Legii nr. 554/2004 şi nu poate să producă efecte juridice.

Astfel, la momentul invitării societăţii să pregătească documentele necesare etapei de precontractare, era evident că termenul limită - 31.12.2023 nu putea să fie respectat, câtă vreme, anterior semnării oricărui contract de finanţare, era necesară pronunţarea unei soluţii definitive de către instanţa de contencios administrativ competentă.

Recurenta-reclamantă invocă şi aplicarea greşită a disp. art. 1385 alin. (4) şi art. 1532 alin. (2) din C. civ., care reglementează repararea prejudiciului cauzat prin pierderea unei şanse.

Instanţa de fond a reţinut greşit că reclamanta nu a dovedit cuantumul prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Cuantumul prejudiciului este echivalent cu valoarea proiectului pe care reclamanta nu a avut posibilitatea să-l contracteze ca urmare a emiterii actelor nelegale şi a intrării acestora în circuitul civil, urmată de imposibilitatea obiectivă de obţinere a unei soluţii definitive de anulare, anterior expirării perioadei de programare.

Pierderea şansei reclamantei de a realiza proiectul a avut loc la data comunicării Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 6716/17.01.2020 şi acesta este actul care a pus societatea în imposibilitatea de a mai finaliza activităţile în termenul limită, 31.12.2023.

În mod greşit, prima instanţă a reţinut culpa reclamantei constând în refuzul de a mai comunica documentele aferente etapei precontractuale, câtă vreme pierderea şansei de a mai realiza proiectul se produsese deja.

Indiferent dacă reclamanta ar fi transmis documentele sus-menţionate, la momentul solicitării lor de către pârâtă, rezultatul ar fi fost acelaşi, deoarece actele anterioare de respingere nu erau anulate de căre instanţa de judecată.

Legătura dintre fapta ilicită (emiterea actelor nelegale) şi prejudiciu (pierderea şansei de a mai contracta proiectul şi de a-l realiza) este evidentă, deoarece niciun act nu putea fi îndeplinit în procedura de contractare anterior anulării definitive a deciziilor de respingere emise de pârâte şi anulate de prima instanţă.

În ceea ce priveşte considerentul potrivit căruia încadrarea în fondurile primite de ADR Sud Muntenia nu este suficientă pentru acordarea finanţării, fiind cerută şi condiţia ca proiectul să parcurgă toate etapele din Ghidul solicitantului, recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă nu a luat în seamă că societăţii i-a fost luată tocmai şansa de a parcurge aceste etape, prin respingerea proiectului, în repetate rânduri, în mod abuziv.

Recurenta-reclamantă susţine că şansele sale erau de 100%, deoarece a fost aprobat un singur proiect, iar sumele din cadrul măsurii nu au fost consumate.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului, pentru nemotivare.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Referitor la excepţia tardivităţii recursului, ridicată din oficiu, Înalta Curte constată că sentinţa civilă recurată a fost comunicată recurentei la data de 08.01.2021 (conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosar fond), şi că recursul a fost depus la oficiul poştal la data de 26.01.2021 (conform ştampilei poştei aplicate pe plicul aflat la dosar de recurs).

În raport cu data comunicării, termenul de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) C. proc. civ. s-a împlinit la data de 25.01.2021.

Înalta Curte reţine că, în faţa instanţei de fond, reclamanta a formulat cerere de comunicare a actelor de procedură la sediul ales din Bucureşti, str. x-Curie nr. 17, potrivit art. 158 C. proc. civ.

Însă, verificând procesul-verbal de înmânare a sentinţei de fond, se constată că sentinţa de fond a fost comunicată la o altă adresă decât cea indicată de parte, fiind depusă la cutia poştală din str. x-Curie nr. 7.

În aceste condiţii, actul de procedură al comunicării sentinţei de fond fiind efectuat la o altă adresă decât cea a sediului ales indicat de parte, Înalta Curte constată că nu se mai susţine excepţia tardivităţii recursului.

2. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei pe motiv că recurenta ar relua motivele prezentate odată cu judecarea în fond a prezentei cauze, fără a aduce vreo critică de nelegalitate a sentinţei de fond, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că şi această excepţia urmează a fi respinsă.

3. Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a invocat aplicarea greşită de către prima instanţă a disp. art. 1 alin. (6) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, precum şi disp. art. 1385 alin. (4) şi art. 1532 alin. (2) din C. civ.

Potrivit disp. art. 1 alin. (6) teza I Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice.

Art. 1385 alin. (4) din C. civ. reglementează situaţia în care fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de evita o pagubă, atunci reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului, ori după caz, a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei.

Potrivit disp. art. 1532 alin. (2) C. proc. civ., prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei şanse de a obţine un avantaj poate fi reparat proporţional cu probabilitatea obţinerii avantajului, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a creditorului.

Instanţa de fond a dispus anularea răspunsului nr. x/17.09.2019 şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 6716/17.01.2020, ţinând seama de disp. art. 1, 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, dar şi de refuzul reclamantei de a pronunţa o hotărâre întemeiată pe disp. art. 436 alin. (2) C. proc. civ., prin care pârâtul a recunoscut parţial pretenţiile societăţii.

Din acest punct de vedere este nefondată critica adusă sentinţei de fond de aplicare greşită a disp. art. 1 alin. (6) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

Instanţa de fond a respins cererea de despăgubire, întemeiată pe dispoziţiile C. civ., amintite anterior, găsind că este nedovedită legătura de cauzalitate dintre fapta celor două instituţii pârâte emitente a două acte administrative anulabile şi prejudiciul cauzat societăţii reclamante.

În opinia primei instanţe, prejudiciul adus reclamantei nu poate fi reprezentat decât de profitul ce urma să îl realizeze în urma încheierii contractului de finanţare, iar aceasta este în culpă întrucât nu a înţeles să depună documentele solicitate de ADR Sud Muntenia, necesare pentru parcurgerea celei de-a doua etape, cea precontractuală.

Înalta Curte reţine că pentru repararea prejudiciului cauzat de existenţa unei fapte ilicite trebuie dovedite fapta ilicită, prejudiciul produs şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Fapta ilicită este reprezentată de emiterea actelor administrative anulate de prima instanţă.

În absenţa acestor acte, s-ar fi constatat că proiectul reclamantei era încadrat cu minim 50 de puncte şi nu 48 de puncte, cum din eroare s-a calculat, urmând a se trece la etapa precontractuală.

Intimatele-pârâte şi-au dat seama de eroarea materială strecurată în cele două acte anulate de instanţă, abia în cursul procesului de faţă, când a fost emisă Nota de rectificare nr. x/17.06.2020 şi a fost invitată reclamanta să depună documentele necesare pentru demararea etapei precontractuale.

Recurenta-reclamantă a refuzat să depună înscrisurile cerute motivând lipsa timpului necesar pentru a le obţine (cca. o lună), dar şi faptul că este necesar ca instanţa de judecată să anuleze actele administrative, deoarece acestea sunt în circuitul civil şi produc efecte juridice.

Prima instanţă a reţinut că reclamanta a fost în culpă pentru nedepunerea documentelor, motiv pentru care aceasta este vinovată de pierderea şansei de a încheia contractul de finanţare.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că pierderea şansei s-a datorat emiterii unor acte administrative nelegale, iar opţiunea reclamantei de a nu depune documentele solicitate are influenţă asupra cuantumului despăgubirii.

Înalta Curte reţine că reclamantei nu i se poate imputa vreo culpă pentru nedepunerea înscrisurilor, aceasta fiind opţiunea sa, însă motivul referitor la faptul că procedura de selecţie nu poate trece într-o altă etapă, deoarece mai întâi instanţa de judecată trebuie să anuleze actele administrative, nu poate fi luată în considerare.

Deşi actele administrative erau în circuitul civil, acestea nu îşi mai puteau produce efectele, întrucât autoritatea pârâtă competentă a emis o notă de rectificare ulterioară astfel că reclamanta nu avea niciun impediment pentru continuarea procedurii.

Dispoziţiile art. 1 alin. (6) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată sunt aplicabile în situaţia îndeplinirii celor două condiţii stipulate, respectiv actul să fie în circuitul civil şi să producă efecte juridice, însă în speţă cea de-a doua condiţie nu este îndeplinită, iar actele au fost anulate la cererea reclamantei, instanţa de fond pronunţând, în realitate o hotărâre formală în această privinţă, neatacată de părţile din dosar.

Reţine Înalta Curte, faţă de cele arătate, că recurenta-reclamantă a pierdut într-adevăr şansa de a obţine finanţarea ca urmare a emiterii actelor administrative nelegale, iar prejudiciul poate fi reparat astfel cum prevăd dispoziţiile C. civ. incidente, proporţional cu probabilitatea obţinerii avantajului, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a creditorului.

Prejudiciul este reprezentat, într-adevăr de suma ce putea să fie contractată şi nu de un eventual profit ce putea să fie obţinut de reclamantă în urma finanţării, însă cuantumul prejudiciului se calculează în funcţie de probabilitatea obţinerii avantajului.

În concluzie, Înalta Curte constată că probabilitatea obţinerii finanţării este direct proporţională cu etapa în care s-a aflat proiectul, respectiv în prima fază, iar suma în integralitate putea să fie acordată numai dacă singura operaţiune rămasă era încheierea contractului de finanţare.

Recurenta-reclamantă a optat ca proiectul să rămână într-o fază incipientă, prin urmare, nu se poate cunoaşte cu certitudine, indiferent de cele afirmate de aceasta dacă, în final, contractul de finanţare s-ar fi încheiat.

Faţă de acestea, Înalta Curte reţine întrunirea motivului de casare întemeiat pe disp. art. 1385 alin. (4) şi art. 1532 alin. (2) din C. civ., îndeplinirea condiţiilor de despăgubire, fapta ilicită, prejudiciul şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, iar probabilitatea obţinerii avantajului va fi stabilită la 20% din suma totală de 4.189.005 RON, respectiv 837.801 RON.

Urmează ca în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, să se dispună admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei şi, în rejudecare, admiterea în parte a cererii de despăgubire şi obligarea pârâtelor la plata sumei de 837.801 RON către reclamantă.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului.

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 133 din 24 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite în parte cererea de despăgubire formulată de reclamantă.

Obligă pârâţii la plata sumei de 837.801 RON.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.