Revocation of classified information access: limits of annulment appeal for failure to examine appeal grounds

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, la data de 19.07.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne - I.G.S.U., Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă şi Oficiul Registrului National al Informaţiilor Secrete de Stat (O.R.N.I.S.S.):

• obligarea pârâtului M.A.I. la comunicarea motivelor care au stat la baza retragerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate din clasa secrete de stat;

• anularea actului prin care s-a dispus retragerea acestei autorizaţii, precum şi a oricăror acte administrative emise ca urmare a retragerii accesului la documente clasificate din clasa secrete de stat, nivel Secret şi păstrarea valabilităţii autorizaţiei nr. x din 09.05.2014 emisă pe numele reclamantului;

• în condiţiile existenţei unei clasificări a documentelor, a solicitat declasificarea acestora;

• restabilirea situaţiei anterioare emiterii actelor administrative;

• obligarea la plata diferenţelor salariate cuvenite şi cele încasate de la data de 21.04.2016 la zi, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 1611 din 4 mai 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, invocată de pârâţii Direcţia Generală de Protecţie Internă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, ca neîntemeiată. A admis sesizarea din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a respins excepţia de nelegalitate formulată de reclamant ca inadmisibilă.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne şi a respins, pe cale de consecinţă, acţiunea împotriva acestuia ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţia Generală de Protecţie Internă şi Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.09.2017, sub nr. x/2016.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de recurs.

Prin Decizia nr. 1768 din data de 22 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016, s-a respins recursul declarant de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1611 din 4 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

3. Contestaţia în anulare formulată în cauză.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de recurs a formulat cerere de contestaţie în anulare contestatorul A., întemeiată pe dispoziţiile art. 503 teza a II-a pct. 3 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea contestaţiei formulate, anularea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei în sensul admiterii recursului astfel cum a fost formulat, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea căii de atac promovate în cauză partea a susţinut, în esenţă, că odată cu motivarea hotărârii a constatat că nu au fost avute în vedere motivele invocate prin cererea de recurs, fiind incidente prevederile art. 503 teza a II-a pct. 3 din C. proc. civ.

Astfel, a arătat că instanţa de recurs a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, aspect circumscris necercetării fondului pricinii, hotărârea contestată fiind pronunţată în baza unui probatoriu incomplet ce a determinat o încălcare a dreptului său la un proces echitabil.

Concret, partea a susţinut că instanţa de recurs nu a luat în considerare şi nu s-a pronunţat asupra motivelor invocate prin cererea de recurs, în contextul în care curtea de apel a apreciat că este necesar pentru dezlegarea pricinii a se analiza toate documentele solicitate prin acţiunea introductivă şi nedepuse de intimaţi, considerând astfel că se impune ca instanţa învestită cu prezenta contestaţie în anulare să remedieze aceste aspecte, prin admiterea căii de atac promovate, având în vedere că soluţia cu privire la acţiunea sa a fost dată fără a se antama fondul cauzei, cu nesocotirea dispoziţiilor imperative ale art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

Deşi prima instanţă a pus în vedere intimatelor-pârâte să prezinte documentele solicitate, astfel cum rezultă din ansamblul probator administrat, intimaţii s-au conformat numai parţial şi într-o manieră departe de a fi considerată de parte suficientă, astfel încât a apreciat că prima instanţă a pronunţat sentinţa de fond fără a examina şi verifica în mod nemijlocit, astfel cum prevede art. 16 şi art. 14 alin. (6) C. proc. civ., împrejurările de fapt ale speţei.

Aşadar, analiza legalităţii actelor administrative contestate nu s-a realizat deoarece nu au fost depuse documentele necesare, conform dispoziţiilor art. 12 şi art. 13 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, iar concluzia primei instanţe în sensul că la dosar s-ar fi aflat suficiente date privind temeiurile legale şi de fapt ale actelor contestate, fără indicarea lor în concret, este considerată lipsită de suport probator şi că reprezintă o dovadă a necercetării fondului pricinii, în condiţiile în care se impunea ca prima instanţă să facă aplicarea art. 295 din C. proc. civ.

De asemenea, prima instanţă nu a considerat necesar să verifice şi să stabilească dacă retragerea avizului de acces la informaţii clasificate a reclamantului, ce a determinat această măsură, a avut efectiv loc şi în care anume condiţii, respectiv cum se coroborează această alegaţie cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Concluzionând pe aspectul evidenţiat, contestatorul a susţinut că sentinţa revizuită este din această perspectivă nelegală şi se impune a fi casată, iar cauza trimisă pentru rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea, pentru analizarea legalităţii actelor administrative deduse judecăţii după stabilirea corectă a tuturor elementelor de fapt şi de drept ale litigiului, pe baza dovezilor care se impun a fi administrate.

Contestatorul a mai criticat hotărârea atacată şi pentru nesocotirea de către prima instanţă a principiilor contradictorialităţii şi a egalităţii părţilor, încălcarea art. 20 din C. proc. civ. şi a dreptului la un proces echitabil, cu toate manifestările şi garanţiile sale.

Sub acest aspect a arătat că nu i-a fost pus la dispoziţie niciun document din care să rezulte modul concret în care se susţine că ar fi încălcat regimul de protecţie a documentelor clasificate, care să motiveze retragerea avizului de acces. În acest sens autorităţile intimate-pârâte i-au împiedicat accesul la informaţiile necesare pentru a-şi putea pregăti apărarea, pentru acest motiv clasificând informaţii esenţiale care priveau informarea sa cu privire la anumite probleme de interes personal, cu scopul de a se acoperi eludarea legii şi de a se obstrucţiona înfăptuirea justiţiei.

Or, apreciază contestatorul, prima instanţă a validat atitudinea ostilă, evazivă şi abuzivă a intimatelor-pârâte, deşi în aceasta rezidă, în principal, chiar nelegalitatea actelor atacate, prin soluţia dispusă fiindu-i pricinuită o gravă vătămare a drepturilor sale procesuale şi a drepturilor substanţiale pentru valorificarea cărora a iniţiat prezentul demers judiciar, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii atacate.

În opinia părţii, orice analiză privitoare la legalitatea actelor contestate trebuia să pornească de la natura juridică a pretinsei fapte imputate, în speţă pretinsa nerespectare a dispoziţiilor legale privind protecţia informaţiilor clasificate; să continue cu verificarea respectării procedurilor prevăzute de lege pentru constatarea şi sancţionarea acesteia şi să se verifice dacă sancţiunea aplicată era una dintre cele prevăzute pentru fapta respectivă şi dacă aceasta era proporţională.

Pe de altă parte, a susţinut că prima instanţă i-a înlăturat în mod greşit argumentele referitoare la nerespectarea de către intimatele-pârâte a dispoziţiilor legale, astfel că sentinţa revizuită a fost dată cu neobservarea prevederilor de drept materiale aplicabile.

A arătat că, deşi organele ierarhic superioare au stabilit în mod secret că s-ar face vinovat de o faptă care să determine retragerea avizului pozitiv pentru acces la informaţii clasificate, în vederea ocupării funcţiei deţinute, instanţa fondului a tratat într-o manieră superficială argumentele sale, nu a făcut aplicarea dispoziţiilor legale incidente în cauză şi s-a limitat să acorde credibilitate exclusivă apărărilor neprobate şi nefundamentate ale intimatelor-pârâte. Totodată, a arătat că instanţa de fond a apreciat că nu are legătură cu obiectul cauzei analiza activităţii sale, pe care contestatorul a expus-o în cuprinsul cererii de contestaţie în anulare formulată în cauză.

A concluzionat contestatorul sub aspectul evidenţiat că o pretinsă încălcare a normelor privind confidenţialitatea, apărate inclusiv de dispoziţiile Legii nr. 182/2002 privind accesul la informaţiile clasificate, prin emiterea certificatelor ORNISS, constituie o abatere disciplinară, indiferent de modul în care este calificată de către conducătorul unităţii. De asemenea, a subliniat că instanţa de fond nu a analizat în motivare susţinerea eronată a pârâtelor din cuprinsul întâmpinării, referitoare la faptul că ar fi semnat şi Anexa nr. 16, şi nu a avut în vedere că toate actele administrative stabilesc imperativ, sub sancţiunea nulităţii absolute exprese sau virtuale, obligaţia cercetării prealabile şi respectarea garanţiilor că fiecare persoană acuzată că a săvârşit o abatere disciplinară sau o contravenţie, va beneficia de un proces administrativ echitabil.

În continuare a subliniat faptul că existenţa cercetării disciplinare trebuie să fie şi efectivă, astfel încât funcţionarul să aibă posibilitatea de a cunoaşte acuzaţiile şi să îşi pregătească apărarea, precum şi să fie asistat de o persoană cu studii de specialitate. Însă, în ceea ce-l priveşte aceste drepturi nu i-au fost respectate, având în vedere că i-a fost interzis accesul în birou şi la actele şi bunurile aflate în gestiune, fără ca în acest sens să-i fie prezentat un document oficial prin care să i se comunice motivul refuzului.

A mai susţinut partea că prin clasificarea înscrisurilor doveditoare intimatele-pârâte au încălcat dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 182/2002, redate în cuprinsul cererii, sancţiunea oricărei proceduri de clasificare a informaţiilor detaliate în cuprinsul normei în discuţie neputând să constea decât în nulitatea absolută virtuală a actului clasificat cu încălcarea normelor evocate.

În plus, a arătat că a efectuat demersuri direct la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat şi la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă, în vederea aflării motivelor care au stat la baza retragerii avizului pozitiv de acces la informaţii clasificate, răspunsul intimaţilor-pârâţi fiind în sensul că nu relaţionează cu partea în calitate de persoană fizică, ci, doar cu instituţia angajatoare, astfel cum rezultă din probatoriul depus la dosar. De altfel, din adresa x/02.06.2016 a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă rezultă că această instituţie a comunicat că nu a solicitat revalidarea accesului la informaţii clasificate secrete de stat, precum şi faptul că, în urma analizei din punct de vedere al protecţiei informaţiilor clasificate, în perioada 2014-2015, nu a identificat riscuri sau vulnerabilităţi care să creeze premisele producerii vreunui incident de securitate.

A mai criticat contestatorul apărările pârâtelor în sensul că prin semnarea declaraţiilor cuprinse la finalul formularelor din Anexele nr. 15 şi 16 la H.G. nr. 585/2002, persoanele iau la cunoştinţă şi acceptă cerinţele procedurii de verificare şi avizare pentru acces la informaţiile clasificate, fiind de acord ca neacordarea avizului să nu fie motivată.

Or, în opinia contestatorului, pretinsa acceptare implicită a nemotivării este prevăzută de lege doar pentru ipoteza neacordării avizului, iar nu şi în ceea ce priveşte revocarea lui, cum este situaţia în cauza de faţă, dezvoltând partea sub acest aspect critici referitoare la nemotivarea actului administrativ prin raportare la practica în materie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În final, partea a redat prevederile Anexei 10E la H.G. nr. 585/05.07.2002 privind aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România şi a concluzionat că, atât autorizaţia de acces la informaţii clasificate secret de stat, cât şi retragerea acesteia, se realizează de conducătorul unităţii care deţine astfel de informaţii, cu sau fără notificarea prealabilă a O.R.N.I.S.S.; că atât acordarea autorizaţiei de acces, cât şi revalidarea sau retragerea trebuie să fie temeinic motivate şi că încălcarea normelor privind protecţia informaţiilor clasificate constituie abatere disciplinară, contravenţională sau infracţiune. Totodată, a arătat că din dispoziţiile legale evocate rezultă că eventuala retragere a avizului de acces la documente clasificate trebuie să fie realizată de conducătorul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi că necesitatea acestei sancţiuni trebuia să fie motivată în fapt şi în drept conform dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 182/2002, fapta putând primi diverse încadrări în funcţie de gravitatea sa şi putând determina diverse sancţiuni disciplinare sau contravenţionale.

Faţă de toate circumstanţele prezentate, contestatorul a considerat că rezultă cu evidenţă maniera tendenţioasă în care au acţionat pârâtele, în condiţiile în care ridicarea avizului de acces la informaţiile clasificate s-a dispus în mod secret ca o sancţiune pentru o presupusă faptă ce i-a fost imputată, dar care nu i-a fost adusă la cunoştinţă şi în privinţa căreia nu i-a fost acordată posibilitatea de a-şi susţine nevinovăţia. Din această perspectivă a arătat că retragerea avizului de acces la acest tip de informaţii putea fi dispusă numai motivat şi doar după parcurgerea procedurii de cercetare disciplinară prevăzută de lege.

Pentru argumentele expuse a solicitat admiterea contestaţiei în anulare astfel cum a fost formulată, invocând în drept art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 503 şi următoarele din C. proc. civ., precum şi toate textele de lege la care a făcut referire în cuprinsul cererii de contestaţie în anulare.

4. Apărările formulate în cauză.

La data de 21.12.2021 intimatul Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS) a formulat întâmpinare la contestaţia în anulare promovată de contestatorul A., solicitând respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată şi menţinerea soluţiei instanţei de recurs ca temeinică şi legală. În esenţă, intimatul a susţinut netemeinicia criticilor formulate de contestator, a reiterat apărările formulate în faţa instanţei de recurs, precum şi dispoziţiile legale care-i reglementează activitatea, şi a concluzionat, arătând că în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile emiterea deciziei de acordare/retragere de acces nu este rezultatul unui proces deliberativ al său, ci, doar rezultatul unei verificări a îndeplinirii cerinţelor legale de emitere a actului administrativ.

Totodată, a arătat că nu poate face aprecieri cu privire la existenţa sau inexistenţa, temeinicia sau lipsa de temeinicie a motivelor de fapt şi de drept care stau la baza solicitării A.D.S. de retragere a accesului la informaţii clasificate pentru o anumită persoană.

La rândul său, intimata Direcţia Generală de Protecţie Internă a formulat întâmpinare la contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., în cuprinsul căreia a invocat nulitatea contestaţiei în anulare pentru nemotivarea în termenul prevăzut de lege, invocând în acest sens prevederile art. 506 alin. (2) C. proc. civ., precum şi inadmisibilitatea contestaţiei în anulare din perspectiva criticilor formulate, care ar fi fost reluate din cererea de recurs şi din cererea de revizuire formulate împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond.

Pe fondul contestaţiei în anulare a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, apreciind că susţinerile formulate au fost deja dezbătute de părţi şi au făcut deja obiectul analizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care s-a pronunţat prin decizia contestată în sensul respingerii recursului ca nefondat.

În cauză a formulat întâmpinare şi intimatul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în cuprinsul căreia a combătut toate susţinerile contestatorului, apreciindu-le neîntemeiate, a reiterat aspectele care circumstanţiază contextul factual al cauzei şi a susţinut că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod corect dispoziţiile legale aplicabile speţei, în cauză nefiind încălcate normele de drept material incidente prin soluţia dispusă cu privire la excepţii şi la fondul acţiunii astfel cum a fost precizată. În final a expus argumente în sensul respingerii solicitării părţii de acordare a cheltuielilor de judecată şi a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca neîntemeiată.

La termenul de dezbateri din data de 7 aprilie 2022, Înalta Curte a reţinut contestaţia în anulare spre soluţionare cu privire la excepţiile nulităţii pentru nemotivare în termen şi a inadmisibilităţii acesteia, ambele invocate de intimata Direcţia Generală de Protecţie Internă prin întâmpinare, precum şi asupra fondului căii de atac promovate în cauză.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare.

5.1. Analizând cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., excepţiile invocate de intimata Direcţia Generală de Protecţie Internă cu privire la contestaţia în anulare pendinte, Înalta Curte reţine următoarele:

Demersul judiciar de faţă, iniţiat de contestatorul A., vizează decizia nr. 1768 din 22 martie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016, prin care s-a respins ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1611 din 4 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin întâmpinarea formulată la contestaţia în anulare exercitată de recurentul-reclamant A., intimata Direcţia Generală de Protecţie Internă a invocat, pe cale de excepţie, în primul rând nulitatea contestaţiei în anulare pentru nemotivarea în termenul prevăzut de lege, invocând în acest sens prevederile art. 506 alin. (2) din C. proc. civ.

În susţinerea excepţiei invocate a arătat, în esenţă, că partea nu aduce argumente concrete privind incidenţa cazului de contestare invocat, mulţumindu-se să reia considerente exprimate, atât în cuprinsul recursului, cât şi a revizuirii formulate împotriva hotărârii instanţei de fond, ambele fiind respinse. În acest context a precizat că, potrivit art. 506 alin. (2) C. proc. civ., "contestaţia se motivează în termenul de 15 zile prevăzut la alin. (1), sub sancţiunea nulităţii acesteia".

Cererea de contestaţie în anulare formulată de recurentul-reclamant a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 teza a II-a din C. proc. civ., fiind motivată şi transmisă instanţei prin poştă, la 19.07.2021, data ştampilei oficiului poştal aplicate pe plicul aflat la dosar la fila x.

Potrivit art. 506 alin. (1) din C. proc. civ., "Contestaţia în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitive"; iar alin. (2) statuează: "Contestaţia se motivează în termenul de 15 zile prevăzut la alin. (1), sub sancţiunea nulităţii acesteia".

Decizia ce face obiectul contestaţiei în anulare de faţă a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 06.07.2021, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosarul de recurs, partea formulând contestaţie în anulare, motivată, aşa cum s-a arătat, la 19.07.2021, data comunicării acesteia la instanţă prin intermediul serviciului poştal (plic fila x din prezentul dosar).

Aşadar, demersul părţii a fost exercitat cu respectarea termenului prevăzut de lege, susţinerea intimatei din această perspectivă fiind, ca atare, neîntemeiată. De altfel, deşi a susţinut nemotivarea contestaţiei în anulare în termenul prevăzut de lege, intimata a dezvoltat argumente sub aspectul neindicării unor critici incidente motivului de contestaţie în anulare invocat, susţineri ce vor fi analizate în cadrul excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată prin aceeaşi întâmpinare de intimata Direcţia Generală de Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, însă ipoteza că prezenta contestaţie în anulare nu a fost motivată în termenul prevăzut de lege nu se verifică în speţă.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimata Direcţia Generală de Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Înalta Curte reţine că este, de asemenea, neîntemeiată.

A susţinut intimata că partea nu a adus argumente concrete privind incidenţa cazului de contestare invocat şi că ar fi reluat considerentele expuse în cadrul recursului soluţionat pe fond de către instanţa de control judiciar. De asemenea, a arătat că susţinerile contestatorului vizează hotărârea instanţei de fond şi nu decizia pronunţată de instanţa de recurs contestată prin intermediul contestaţiei în anulare, apreciind că în cauză nu sunt întrunite condiţiile de formulare a contestaţiei în anulare prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit textului de lege menţionat: (1) "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata"; (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză" .

În speţă, contestatorul a formulat contestaţie în anulare împotriva unei decizii definitive pronunţate de instanţa de recurs, a indicat ca temei de drept al contestaţiei formulate prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 teza a II-a din C. proc. civ. şi a dezvoltat în cuprinsul cererii de contestaţie în anulare argumentele pe care a înţeles să le invoce în susţinerea căii de atac promovate, circumscrise motivului de contestaţie invocat referitor la omisiunea instanţei de a cerceta unul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata Direcţia Generală de Protecţie Internă este neîntemeiată şi o respinge ca atare, demersul judiciar iniţiat de contestator fiind admisibil din perspectiva reliefată, având în vedere că partea a invocat unul dintre cazurile prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., text legal de strictă interpretare şi aplicare, iar criticile aduse hotărârii atacate au fost circumstanţiate motivului de contestaţie invocat.

Chestiunea incidenţei cazului de contestare invocat raportat la argumentele expuse în concret de către contestator în susţinerea motivului de contestaţie evocat urmează a fi analizată în cadrul examinării fondului contestaţiei în anulare, însă ipoteza că demersul efectuat de parte ar fi inadmisibil nu poate fi primită.

5.2. Astfel, cât priveşte fondul contestaţiei în anulare supusă examinării în cauza pendinte, Înalta Curte reţine, în prealabil, că legiuitorul a statuat în sensul că pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate decât anumite nereguli procedurale prevăzute în sens strict şi limitativ de prevederile legale incidente, iar nu cele referitoare la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii.

Fiind o cale de atac de retractare, iar nu una de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind posibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost avute în vedere de instanţele anterioare.

Aşadar, dispoziţiile legale cuprinse la art. 503 C. proc. civ. au un câmp de aplicare limitat, astfel încât ele trebuie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanţă, calea unui veritabil recurs.

Din prevederile art. 503 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. rezultă în mod clar faptul că admisibilitatea unei contestaţii în anulare este condiţionată de omisiunea instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

În speţă, contestatorul a susţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, nu a luat în considerare şi nu s-a pronunţat asupra motivelor pe care le-a expus în legătură cu probatoriul solicitat a fi administrat în cauză şi care, deşi curtea de apel a apreciat că este necesar pentru dezlegarea pricinii, intimatele-pârâte nu l-au depus, aspecte ce au fost ignorate şi neremediate de instanţa de recurs, aceasta pronunţând astfel o hotărâre fără ca soluţia cu privire la acţiunea sa să fie dată cu anatamarea fondului cauzei.

Sub acest aspect a mai subliniat că, deşi prima instanţă a pus în vedere intimatelor-pârâte să prezinte toate documentele pe care le-a enumerat în cadrul acţiunii principale, iar în cazul în care nu le deţin, să menţioneze motivul pentru care nu le deţin, părţile intimate s-au conformat numai parţial şi într-o manieră insuficientă, astfel că prima instanţă a pronunţat sentinţa fără a examina şi verifica împrejurările de fapt ale speţei, fiindu-i încălcate astfel drepturile la apărare şi la un proces echitabil.

Cu alte cuvinte, prin intermediul acestei prime critici, partea a invocat lipsa cercetării fondului pricinii de către instanţă, iar în opinia sa sentinţa a cărei anulare o solicită a fost pronunţată în baza unui probatoriu incomplet ce a determinat încălcarea dreptului său la un proces echitabil.

Celelalte argumente invocate de contestator şi circumscrise motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 teza a II-a din C. proc. civ., au vizat nesocotirea de către prima instanţă a principiilor contradictorialităţii şi a egalităţii părţilor în referire la înscrisurile care au condus la retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, precum şi faptul că sentinţa a fost dată cu neobservarea şi nerespectarea prevederilor de drept material aplicabile.

Pentru o apreciere legală asupra acestui motiv de contestaţie în anulare trebuie reţinut că jurisprudenţa constată a instanţelor (inclusiv CEDO) face deosebire între motive şi argumente, astfel încât argumentele, oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină, iar art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. se referă la omisiunea de a examina motivul de casare, iar nu argumentele de drept (specifice recursului, conform art. 483 alin. (3) şi alin. (4) C. proc. civ.), invocate de parte. Prin urmare, acest motiv de contestaţie în anulare nu este fondat chiar şi în cazul în care instanţa de recurs a grupat argumentele pentru a răspunde motivului de casare printr-un considerent comun.

Or, în speţă, Înalta Curte constată că instanţa de recurs a răspuns punctual tuturor argumentelor recurentului-reclamant, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., care se referă la încălcarea de către instanţa de fond a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, precum şi la greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente situaţiei deduse judecăţii.

Astfel, în legătură cu primul motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de recurs a reţinut următoarele: "Legat de acest motiv recurentul a invocat lipsa de rol activ a primei instanţe în stabilirea situaţiei de fapt în scopul aflării adevărului şi încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. 2 C. proc. civ. şi soluţionarea cauzei în bazei unui probatoriu incomplet deoarece în cauză au fost depuse de părţi toate actele necesare legate de obiectul cauzei conform dispoziţiilor art. 12 şi 13 din Legea nr. 554/2004. În cadrul acestui motiv de recurs se invocă încălcarea principiilor contradictorialităţii şi al egalităţii părţilor şi a dreptului la un proces echitabil.

Curtea pe acest motiv constată că prima instanţă prin încheierea din 02.03.2017 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de intimatul - pârât ORNISS şi a soluţionat celelalte excepţii invocate de celelalte autorităţi.

Plecând de la premisa corectă că reclamantul-recurent are calitatea procesuală activă de a contesta actul prin care i s-a retras accesul la informaţii secrete de stat prima instanţă a analizat acţiunea astfel cum a fost precizată cu respectarea dispoziţiilor art. 22 alin. 2 C. proc. civ. şi art. 14,16 şi 20 C. proc. civ.

În cauză nu poate fi reţinută lipsa de rol activ a primei instanţe în ceea ce priveşte stabilirea situaţiei de fapt şi administrarea probatoriului.

Prima instanţă a administrat probele în raport de dispoziţiile art. 12 şi 13 din Legea nr. 554/2004, actele care au stat la baza emiterii actului principal contestat pe calea acţiunii în anulare. Aceasta şi în raport de incidenţa în cauză pentru o parte din acte a dispoziţiilor Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi a faptului că o parte din acte au fost depuse de părţi, dar o parte având caracter strict au fost depuse la Compartimentul Informaţii Clasificate şi care au fost avute în vedere atât de prima instanţă cât şi de către instanţa de recurs. Aceasta în condiţiile în care cererea recurentului-reclamant de declasificare a actelor secrete nu constituie obiect al acţiunii astfel cum a fost precizate, dispoziţiile Legii nr. 182/2002 reglementând o procedură specială şi separată de declasificare prevăzută de art. 20 din acest act procedură neurmată de către recurent.

În cauză prima instanţă a avut rol activ şi a administrat toate probele strict în raport de obiectul acţiunii astfel cum a fost precizat neputându-se reţine încălcarea vreunui principiu invocat de către recurent.

Nu poate fi reţinută vreo încălcare a normelor de procedură în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei de nelegalitate astfel cum a fost invocată de recurent."

De asemenea, în referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că: "În cauză sunt aplicabile cu prioritate dispoziţiile Legii nr. 182/2002 şi a dispoziţiilor H.G. nr. 585/2002 prin care este reglementată o procedură specială privind eliberarea şi retragerea autorizaţiilor de acces la informaţii clasificate. Această procedură a fost respectată faţă de recurent, inclusiv prin consimţământul său de a nu i se comunica motivele retragerii autorizaţiei de acces în cauză neexistând un exces de putere în sensul dispoziţiilor art. 2 (1) lit. "n" din Legea nr. 554/2004. Instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 1,8 şi 18 din Legea nr. 554/2004 în cauză nefiind încălcate normele de drept material incidente prin soluţia dispusă pe excepţii şi pe acţiune astfel cum a fost precizată."

Aşadar, din considerentele expuse supra rezultă fără putinţă de tăgadă că instanţa de recurs a analizat toate susţinerile părţii, argumentând în mod concis, logic şi gradual soluţia pronunţată şi arătând în acest sens de ce a considerat că prima instanţă a manifestat rol activ în administrarea probelor prin raportare strictă la obiectul acţiunii precizate, în limitele învestirii sale, şi de ce au fost în mod corect interpretate şi aplicate normele de drept material incidente în speţă.

În altă ordine de idei, se impune a se reaminti faptul că scopul recursului este, conform art. 483 alin. (3)-(4) şi art. 488 alin. (1) din noul C. proc. civ., acela de a deduce analizei instanţei de control judiciar numai conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi că, în atare situaţie, instanţa de recurs este ţinută de faptele determinate de către instanţa de fond, urmând să verifice numai dacă normele de drept material au fost corect aplicate la aceste fapte.

Or, în cauză, instanţa de recurs nu a reţinut o altă situaţie de fapt decât cea stabilită prin sentinţa ce a format obiectul recursului, considerând că nu se impune a da o altă dezlegare raportului juridic litigios în urma aplicării altor dispoziţii legale la împrejurări de fapt deja stabilite.

De asemenea, se reţine că în conformitate cu dispoziţiile derogatorii de la art. 425 alin. (1) lit. b) din noul C. proc. civ., înscrise în art. 499 din acelaşi act normativ, hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

În concluzie, în sistemul noului C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac prin care, în condiţiile şi pentru motivele limitativ prevăzute de lege, se exercită un control suplimentar de legalitate.

Ca urmare, Înalta Curte reţine că nu poate fi primit motivul contestaţiei în anulare invocat de contestatorul A., instanţa de recurs analizând recursul acestuia prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., iar pretinsele omisiuni ce vizează neadministrarea întregului probatoriu solicitat şi neanalizarea tuturor susţinerilor recurentului-reclamant nu pot susţine cazul de contestare invocat, din moment ce au fost analizate de către instanţa de recurs, conform considerentelor expuse în cuprinsul deciziei atacate şi citate, în esenţă, în prezenta hotărâre.

Aceasta întrucât textul de lege incident are în vedere numai omisiunea instanţei de a examina unul dintre motivele de casare invocate în termen de recurent, iar nu argumente de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină. Desigur, instanţa de recurs este în drept să grupeze argumentele expuse de recurent în susţinerea unuia dintre motivele de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient să arate considerentele pentru care a găsit motivul de casare neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns tuturor argumentelor recurentului.

În prezenta cauză instanţa de recurs a răspuns chiar în mod punctual argumentelor invocate de recurentul-reclamant, nefiind, prin urmare, vorba despre existenţa unei omisiuni de cercetare a unui motiv de recurs, în realitate, contestatorul urmărind o rejudecare a fondului, ceea ce încalcă principiul securităţii juridice.

Or, contestatorul critică hotărârea pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, care nu pot fi puse în discuţie în cadrul contestaţiei în anulare de faţă, fiind motive de reformare a hotărârii, posibilă însă numai în apel/recurs, în condiţiile legii, nu şi în această cale extraordinară de atac de retractare.

De aceea, Înalta Curte constată că pe această cale procesuală nu poate să reia verificarea de legalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., o asemenea abordare neputând fi primită întrucât ar fi vorba de un "recurs la recurs".

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanţe substanţiale şi imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c. României şi B. c. României), ipoteză ce nu se verifică însă în speţă.

Faptul că legea stabileşte condiţii speciale de admisibilitate pentru promovarea unei căi extraordinare de atac, în speţă a contestaţiei în anulare, nu poate fi interpretat ca o limitare a accesului părţii la justiţie sau ca o negare a dreptului la un proces echitabil, prin prisma art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât legiuitorul este cel care stabileşte procedura de judecată, inclusiv condiţiile în care părţile pot uza de căile de atac prevăzute de lege, iar în cazul contestaţiei în anulare acestea au fost reglementate expres şi limitativ şi în noul C. proc. civ., tocmai prin prisma caracterului extraordinar al acesteia, nefiind permisă punerea în discuţie a unei hotărâri definitive pentru alte motive decât cele prevăzute de lege sau cu nerespectarea cerinţelor legale imperative.

Concluzionând în sensul că nu se confirmă criticile aduse de contestator deciziei criticate în prezenta cale de atac şi având în vedere caracterul nedevolutiv al contestaţiei în anulare, Înalta Curte urmează a menţine decizia atacată, cu consecinţa imediată a respingerii ca nefondată a contestaţiei în anulare de faţă, dându-se astfel eficienţă dispoziţiilor art. 508 din C. proc. civ.

Referitor la solicitarea din cererea de contestaţie în anulare a contestatorului A. privind obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată generate de soluţionarea prezentului litigiu, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că partea nu a depus dovezi ale efectuării acestora, nu a indicat cuantumul cheltuielilor şi nu a precizat în ce constau acestea, conform art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că raportat la modalitatea de soluţionare a căii de atac exercitate de aceasta, care este respinsă ca nefondată, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din acelaşi Cod pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de contestator, întrucât este partea care a căzut în pretenţii în accepţiunea normelor legale incidente în materie.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate.

Faţă de considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, reţinând că motivele invocate de parte nu se încadrează în dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 teza a II-a din C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 508 alin. (4) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimatul Ministerul Afacerilor Interne-Direcţia Generală de Protecţie Internă şi va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1768 din 22 martie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimatul Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală de Protecţie Internă.

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1768 din 22 martie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.