Tardiness of appeal against administrative suspension and rejection of reinstatement due to lack of justifiable cause
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected the appeal as tardy, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to suspend the enforcement of the contested administrative notification. The case involved a request by a breeding society to suspend an individual administrative act issued by the National Agency for Zootechnics, which ordered the inactivation of animals in the genealogical register pursuant to Article 47 of EU Regulation No. 1012/2016 and the national Zootechny Law. The dispute turned on procedural timeliness rather than the merits of the administrative measure. Relying on Articles 186 and 496(1) of the Civil Procedure Code and Article 14(4) of Law No. 554/2004, the Court held that the statutory five-day deadline for filing an appeal against suspension orders had expired on August 17, 2021, whereas the appeal was filed on September 21, 2021. Consequently, the court found that the appellant failed to demonstrate a justifiable reason for the delay under Article 186, invoking the principle that a party cannot rely on its own fault (nemo auditur propriam turpitudinem allegans), and dismissed the appeal for non-compliance with mandatory procedural deadlines.
Legislator headnote
AI generatedart. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 186 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 186 alin. (1) din C. proc. civ, art. 186 din C. proc. civ; Tardiness of appeal against administrative suspension and rejection of reinstatement due to lack of justifiable cause: The case involved a request by a breeding society to suspend an individual administrative act issued by the National Agency for Zootechnics, which ordered the inactivation of animals in the genealogical register pursuant to Article 47 of EU Regulation No. 1012/2016 and the national Zootechny Law. The dispute turned on procedural timeliness rather than the merits of the administrative measure. Relying on Articles 186 and 496(1) of the Civil Procedure Code and Article 14(4) of Law No. 554/2004, the Court held that the statutory five-day deadline for filing an appeal against suspension orders had expired on August 17, 2021, whereas the appeal was filed on September 21, 2021. Consequently, the court found that the appellant failed to demonstrate a justifiable reason for the delay under Article 186, invoking the principle that a party cannot rely on its own fault (nemo auditur propriam turpitudinem allegans), and dismissed the appeal for non-compliance with mandatory procedural deadlines.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for rejecting the request to be reinstated within the time limit for filing the appeal, as cited in the dispositive legal basis.
Main procedural ground for dismissing the appeal as tardy and rejecting the request for reinstatement in the final operative order.
Substantive provision establishing the specific five-day deadline for appealing suspension orders, which the court applied to determine the appeal was late.
Full text
Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.06.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. şi A. a chemat în judecată pârâta Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu", solicitând suspendarea executării actului administrativ individual intitulat "Notificare", înregistrat cu nr. x/09.04.2021 şi comunicat de către pârâtă la data de 9 aprilie 2021, până la pronunţarea instanţei de fond.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 1134 din data de 14 iulie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată, şi în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 a suspendat executarea Notificării nr. x/09.04.2021, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu", până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea notificării, în dosarul nr. x/2021.
3. Calea de atac exercitată în cauză.
Împotriva sentinţei de fond nr. 1134 din 14 iulie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu", întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând partea admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei în sensul respingerii cererii introductive, ca neîntemeiată.
În dezvoltarea cererii de recurs recurenta-pârâtă a formulat, cu titlu preliminar, cerere de repunere în termenul de formulare a apărărilor, întemeiată pe dispoziţiile art. 186 C. proc. civ., redate în cuprinsul recursului.
Astfel, în susţinerea cererii formulate a arătat că potrivit doctrinei şi a practicii judiciare în materie, condiţiile necesare a fi îndeplinite pentru ca o parte să poată beneficia de repunerea în termen se regăsesc următoarele: nerespectarea de către parte a unui termen procedural imperativ; nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate; împrejurarea ce a împiedicat partea să-şi exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia; partea să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât şi să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termenul iniţial în cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării.
În opinia recurentei, din analiza condiţiile menţionate, în raport de situaţia de fapt, reprezintă motiv temeinic justificat faptul că pârâta s-a aflat în imposibilitatea obiectivă a declarării căii de atac ca urmare a împrejurării că unicului său consilier juridic i-a fost suspendat raportul de muncă în luna iulie, iar contractarea serviciilor actualului reprezentant convenţional a avut loc abia în data de 6 septembrie 2021.
În continuare a susţinut nelegalitatea sentinţei de fond din perspectiva unor critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând în acest sens că prima instanţă a aplicat în mod greşit, în raport de materialul probator administrat în cauză, prevederile art. 47 din Regulamentul Uniunii Europene nr. 1012/2016.
Concret, a apreciat că instanţa de fond a pronunţat soluţia cu aplicarea unor temeiuri de drept eronate, reţinând că măsurile dispuse de pârâtă prin notificarea a cărei executare s-a solicitat a fi suspendată, par a fi lipsite de suport legal.
Or, la baza actului administrativ în discuţie, pârâta a avut în vedere art. 47 din Regulamentul nr. 1012/2016, citat în cuprinsul cererii de recurs, iar termenul "inactivare", în privinţa căruia prima instanţă a reţinut că nu are conţinut determinat, astfel încât executarea măsurii dispuse este lipsită de previzibilitate pentru intimată, reprezintă operaţiunea materială care se efectuează în softul-baza de date a registrului genealogic prin care animalul se trece din status activ, în status inactiv, astfel că nu se poate susţine că măsura inactivării nu are conţinut determinat, modul de punere în aplicare fiind, în opinia recurentei-pârâte, extrem de previzibil.
Întrucât ambele măsuri dispuse de pârâtă, în calitate de autoritate competentă a statului, au suport legal în baza art. 47 din Regulamentul nr. 1012/2016, precum şi conţinut determinat, iar reclamanta, în calitatea sa de societate de ameliorare, ar fi trebuit să cunoască conţinutul acestor măsuri şi modalitatea de punere în aplicare, a considerat că motivarea instanţei de fond se bazează pe o analiză eronată şi incompletă a prevederilor Regulamentului nr. 1012/2016.
A mai arătat recurenta că în mod greşit a reţinut instanţa de fond faptul că "Regulamentul nu ar fi aplicabil, în condiţiile în care România nu a adoptat măsuri legislative care să reglementeze situaţia programelor de ameliorare aprobate anterior Regulamentului", în condiţiile în care obligaţia de menţinere şi actualizare permanentă a programelor de ameliorare şi a bazei de date vizând registrul genealogic este prevăzută în mod expres în legislaţia naţională în art. 24 alin. (5) din Legea zootehniei nr. 32/2019. Aşadar, a apreciat că nu poate fi primită apărarea intimatei conform căreia obligaţia de actualizare nu are corespondent în legislaţia naţională, din moment ce aceasta este prevăzută în mod expres în textul de lege menţionat.
În continuare a criticat argumentele reţinute de prima instanţă în susţinerea existenţei unei pagube iminente, considerând soluţia eronată din moment ce intimata nu a reuşit să dovedească îndeplinirea condiţiei pagubei iminente. Totodată, a subliniat că soluţia instanţei de fond a avut la bază o surprindere greşită a situaţiei de fapt, alegând în mod total eronat să nu ţină cont de oportunitatea notificării, conform argumentelor expuse în recurs din această perspectivă.
4. Apărările formulate în cauză.
La data de 27.10.2021 intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtei, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei de fond pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti. În esenţă, a susţinut că prin motivele de recurs formulate, recurenta-pârâtă şi-a schimbat total poziţia procesuală adoptată în cauză, având în vedere că iniţial a susţinut că notificarea ce face obiectul prezentei cauze nu este act administrativ individual şi că nu stabileşte în sarcina destinatarilor obligaţii certe, determinate, fiind doar o recomandare, iar prin intermediul recursului de faţă noile apărări ale acesteia confirmă nu doar susţinerile reclamantei, ci, inclusiv reaua-credinţă a conducerii recurentei-pârâte.
La termenul din data de 7 aprilie 2022, la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a pus în discuţia contradictorie a părţilor cererea recurentei-pârâte de repunere în termenul de formulare a recursului şi, în subsidiar, excepţia tardivităţii formulării recursului, reţinând cauza în pronunţare cu privire la aceste chestiuni.
5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
5.1. Examinând cererea de repunere în termen formulată de recurenta-pârâtă, în raport de motivele invocate, de textele legale incidente şi având în vedere actele dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate", iar cererea de repunere în termen se soluţionează de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen. În cazul exercitării căilor de atac, partea va îndeplini actul de procedură în aceeaşi durată cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.
Astfel, repunerea în termenul de declarare a căii de atac este posibilă în temeiul normelor generale anterior citate, ipoteza normei edictate de art. 186 C. proc. civ. fiind aceea în care partea susţine că a pierdut termenul de recurs din cauza unor motive temeinic justificate.
În speţă, în argumentarea cererii de repunere în termen, recurenta-pârâtă a invocat drept motiv temeinic justificat a imposibilităţii declarării în termenul legal a căii de atac, împrejurarea că unicului consilier juridic al instituţiei i-a fost suspendat raportul de muncă încă din luna iulie, iar contractarea serviciilor prezentului reprezentant convenţional a avut loc abia în data de 6 septembrie 2021.
Termenul legal de 5 zile pentru promovarea recursului a început să curgă la data comunicării hotărârii, adică de la 11 august 2021, ori, motivul invocat a fi temeinic justificat, referitor la suspendarea raportului de muncă al unicului consilier juridic al instituţiei, din luna iulie a anului 2021, este anterior datei de la care a început să curgă termenul în care se putea promova calea de atac.
În prezenta cauză, deşi se invocă contractarea serviciilor de asistenţă juridică din partea reprezentantului convenţional care a formulat cererea de recurs şi a reprezentat interesele recurentei-pârâte în faţa instanţei de recurs, abia în data de 6 septembrie 2021, din actele dosarului rezultă că la termenul din 14 iulie 2021, la care au avut loc dezbaterile în faţa instanţei de fond, pârâta a fost reprezentată de consilierul juridic B., astfel că de la acel moment şi până la data comunicării sentinţei de fond, pârâtă avea posibilitatea să-şi angajeze avocat în timp util, în vederea exercitării căii de atac.
Aşadar, faptul că între data pronunţării soluţiei de către instanţa de fond şi data comunicării hotărârii pronunţate i-a fost suspendat raportul de muncă al unicului consilier juridic al instituţiei, iar contractarea serviciilor juridice ale avocatului a avut loc abia în data de 6 septembrie 2021, peste termenul de formulare a recursului, nu reprezintă motive temeinic justificate pentru repunerea în termenul de recurs. Aceasta întrucât, pe de o parte, împrejurarea invocată, pretins a fi împiedicat-o să-şi exercite dreptul în termen nu s-a produs înăuntrul acestuia, ţinând cont de faptul că raportul de muncă al consilierului a fost suspendat în luna iulie, iar termenul de declarare a recursului a început să curgă de la data comunicării sentinţei din 11 august 2021, iar, pe de altă parte, invocând contractarea serviciilor juridice ale avocatului abia în data de 6 septembrie 2021, în realitate, partea recurentă îşi invocă propria culpă, ceea ce nu poate fi primit.
Se impune această concluzie, deoarece, potrivit principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", partea nu se poate prevala pentru susţinerea intereselor sale de propria culpă, în speţă aceea de a nu contracta serviciile reprezentantului convenţional decât în luna septembrie a anului 2021, în condiţiile în care unicului consilier juridic i-a fost suspendat raportul de muncă încă din luna iulie a aceluiaşi an, după pronunţarea soluţiei primei instanţe şi înaintea comunicării sentinţei de fond şi începerii curgerii termenului de formulare a recursului, şi nici să se apere valorificând un asemenea temei.
În concluzie, faţă de argumentele expuse supra, Înalta Curte reţine că situaţia de fapt reliefată de recurenta-pârâtă în justificarea imposibilităţii formulării în termenul legal a căii de atac a recursului, nu face dovada existenţei unei împrejurări temeinic justificate, care să o fi pus pe aceasta în imposibilitate obiectivă de a exercita calea de atac în termenul legal, nefiind îndeplinite astfel condiţiile prevăzute de art. 186 din C. proc. civ., motiv pentru care va respinge cererea de repunere în termen.
5.2. Deliberând asupra excepţiei tardivităţii recursului, excepţie de procedură absolută şi peremptorie, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă, cu consecinţa respingerii recursului ca tardiv formulat, pentru argumentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Demersul judiciar ce formează obiectul cauzei pendinte vizează solicitarea formulată, pe calea prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu", de suspendare a Notificării nr. x/09.04.2021 emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea notificării, în dosarul nr. x/2021
Soluţionând cauza, Curtea de Apel Bucureşti a găsit întemeiate susţinerile formulate de reclamantă, admiţându-i acţiunea şi dispunând suspendarea executării actului administrativ contestat.
Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".
În speţă, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare".
În ceea ce priveşte natura căii de atac a recursului, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că "Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept".
Motivarea recursului se realizează, conform art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs, iar potrivit art. 489 alin. (1) din acelaşi Cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică.
Motivele pe care se întemeiază cererea de recurs şi dezvoltarea acestora pot fi transmise ulterior declarării recursului, însă numai înăuntrul termenului legal de declarare a recursului, care, în speţă, aşa cum s-a arătat, este de 5 de zile de la data comunicării hotărârii. Dacă recurentul depune motivele de recurs după expirarea termenului prevăzut de lege, instanţa le va respinge ca tardive şi nu vor fi luate în considerare la analiza legalităţii hotărârii atacate.
Conform art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.
În prezenta cauză, în urma verificării regularităţii promovării recursului de către recurenta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu", Înalta Curte constată că sentinţa civilă nr. 1134 din 14 iulie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal i-a fost comunicată la data de 11 august 2021, conform procesului-verbal de înmânare ataşat la dosarul de fond, iar recursul a fost promovat de parte la data de 21 septembrie 2021, data expedierii prin poştă, conform menţiunii ştampilei aplicate pe plicul aflat la dosarul de recurs, cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de lege, calculat pe zile libere potrivit dispoziţiilor art. 181-183 C. proc. civ.
Aşadar, de la data comunicării sentinţei, 11 august 2021, curge termenul de 5 zile în vederea promovării căii de atac a recursului şi, raportat la prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) din C. proc. civ., ultima zi în care se putea formula recursul împotriva acestei hotărâri a fost data de 17 august 2021, având în vedere zilele nelucrătoare.
Cum menţiunea ştampilei aplicate pe plicul de înaintare a cererii de recurs, aflat la dosar, indică faptul că memoriul conţinând motivele de recurs a fost transmis instanţei la data de 21 septembrie 2021, iar termenul a început să curgă de la data comunicării hotărârii din 11 august 2021, împlinindu-se la data de 17 august 2021, se reţine incidenţa în cauză a prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei, ipoteze care, aşa cum s-a arătat, nu se verifică în speţă.
Pe cale de consecinţă, în considerarea argumentelor reţinute supra şi a textelor legale invocate, Înalta Curte va respinge recursul recurentei-pârâte Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu" ca tardiv formulat, păstrând astfel sentinţa de fond atacată.
6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul dispoziţiilor art. 186 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termen şi, implicit, va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu" împotriva sentinţei nr. 1134 din 14 iulie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere în termen.
Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Zootehnie Prof. Dr. G. K. Constantinescu împotriva sentinţei nr. 1134 din 14 iulie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 7 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.