Securitate collaboration status: admissibility of post-mandate verification and cumulative fulfillment of statutory conditions for denouncing acts hostile to the communist regime

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.07.2019, sub nr. x/2019, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei să constate că acesta a fost colaborator al Securităţii.

În motivarea acţiunii a arătat că verificarea pârâtului a fost declanşată având în vedere calitatea acestuia de membru al Consiliului local Buciumeni, judeţul Galaţi, în baza art. 3 lit. g), coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, care stabilesc obligaţia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a verifica din oficiu, sub aspectul constatării calităţii de lucrător sau de colaborator al Securităţii, persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnităţile sau funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h1) din acelaşi act normativ.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 976 din data de 12 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate excepţiile de inadmisibilitate şi lipsă calitate procesuală activă, astfel cum au fost invocate de partea pârâtă; a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a constatat că pârâtul A. a fost "colaborator al Securităţii" în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

3. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva sentinţei nr. 976 din 12 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În dezvoltarea recursului promovat recurentul-pârât a susţinut, în primul rând nelegalitatea soluţiei pronunţate de instanţa de fond cu privire la excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale active a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Astfel, în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii a arătat că prima instanţă a respins-o în mod greşit raportat la prevederile art. 5, art. 6, art. 7 şi art. 8 din O.U.G. nr. 24/2008, citate în cuprinsul cererii de recurs, ţinând cont de faptul că, la data verificării recurentului-pârât şi a învestirii instanţei de judecată cu prezenta acţiune, acesta nu se mai găsea în niciuna dintre ipotezele prevăzute de legiuitor în cuprinsul art. 3 şi art. 5 din actul normativ menţionat, astfel că acţiunea reclamantului apare ca fiind inadmisibilă.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a susţinut, de asemenea, că prin raportare la aspectele învederate asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii s-a impus şi invocarea acestei excepţii, afirmând că legiuitorul a învestit această structură cu calitate procesuală activă numai în cazul persoanelor care deţin o funcţie publică, conform art. 3 lit. b)-h1) din O.U.G. nr. 24/2008.

În referire la soluţia primei instanţe pronunţate asupra fondului cauzei a susţinut că din probatoriul administrat sub aspectul derulării evenimentelor din perioada de referinţă, rezultă că în speţă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de legiuitor pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii.

Astfel, în contextul reiterării cronologice a notelor informative reţinute în cauză, a susţinut că din cuprinsul acestora rezultă în mod cert că recurentul-pârât a fost urmărit de Securitate, fiind denunţat în urma afirmaţiei sale că s-a împrietenit cu doi cetăţeni austrieci cărora le-a vândut diverse obiecte, inclusiv un gramofon, obţinând astfel o sumă în valută pe care nu a declarat-o organelor de poliţie, deşi în perioada respectivă exista interdicţia legală de a deţine valută.

În aceste condiţii, a fost chemat la interogatoriu şi i s-a adus la cunoştinţă faptul că Securitatea este la curent cu relaţia sa cu austriecii, fiind ameninţat cu pierderea locului de muncă şi cu închisoarea, precum şi cu repercusiuni asupra familiei şi rudelor apropiate, considerând astfel, la vârsta de 25 de ani pe care o avea, că singura soluţie de a scăpa de repercusiunile politice era să accepte propunerea de a colabora cu Securitatea.

Aspectele evidenţiate rezultă din raportul din 10.03.1983, cu propuneri de înregistrare în calitate de colaborator a recurentului-pârât şi folosirea lui în zootehnie la I.A.S. Nicoreşti, întocmit de lt.col. B., menţiunile potrivit cărora "s-au purtat discuţii referitoare la activitatea sa din trecut şi prezent a familiei şi rudelor apropiate şi cu privire la locul de muncă şi la domiciliu, axându-ne pe unele aspecte negative" exprimând, în opinia recurentului-pârât, împrejurarea că era atent monitorizat şi că Securitatea era la curent cu fiecare activitate a sa şi a familiei sale, şi ascunzând, în realitate, ameninţările ce i-au fost aduse cu privire la unele probleme de la serviciu şi de care urma să fie acuzat dacă nu era de acord cu semnarea angajamentului. În fapt, a considerat că a fost supus unui interogatoriu dur, condus de un lucrător de Securitate experimentat, care a ştiut cum să-l ameninţe pentru a obţine efectul dorit, astfel încât, la finele interogatoriului, a scris după dictare angajamentul existent la dosarul cauzei, angajament pe care, de altfel, l-a scris de mai multe ori până când scrisul a devenit suficient de lizibil.

A citat recurentul dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 din care rezultă îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii pentru a se constata calitatea de colaborator al Securităţii, susţinând în referire la prima dintre aceste condiţii că ameninţările la care a fost supus au fost de natură să-i vicieze consimţământul referitor la oferirea de informaţii, în practica şi doctrina ulterioară anului 1989 recunoscându-se nulitatea absolută a unor acte juridice, încheiate chiar în formă autentică, tocmai pentru lipsa consimţământului, motiv pentru care a considerat că şi angajamentul său şi notele informative depuse la dosarul cauzei sunt lovite de nulitate absolută.

Aşadar, a apreciat că nu este îndeplinită nici prima condiţie şi nici cea de-a doua referitoare la împrejurarea ca informaţiile furnizate organelor Securităţii să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Concret, a susţinut că din analiza informaţiilor furnizate se observă că se face trimitere la "tendinţe politice necorespunzătoare", "fenomene negative care se manifestă în rândul muncitorilor", acestea reprezentând referiri cu caracter prea general pentru a fi considerate denunţuri privind "atitudini potrivnice regimului comunist". Pe de altă parte, a apreciat că notele şi rapoartele în discuţie nu pot, prin modul lor de redactare, să conducă la concluzia îndeplinirii şi a condiţiei vizării îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

A mai susţinut că prin notele informative scrise a făcut referiri la evenimente ce nu aveau legătură cu partidul, alegând să aducă la cunoştinţa autorităţilor manifestările negative ale persoanelor care erau deja cunoscute la nivelul comunei ca fiind urmărite pentru activitatea anterioară, de către Securitate. În plus, a arătat că în toate rapoartele în care este analizată activitatea sa este evidenţiat faptul că nu a fost recompensat în niciun fel pentru informaţiile oferite, aspecte ce subliniază lipsa de importanţă a informaţiilor pe care le-a furnizat.

A mai opinat în sensul că prin acţiunea introductivă intimatul-reclamant a încălcat dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României, precum şi practica CEDO, direct aplicabilă în sistemul românesc de drept, invocând astfel dispoziţiile art. 7 din Convenţie, care garantează oricărui cetăţean român dreptul de a nu fi condamnat pentru acte care nu constituiau, la data comiterii lor, fapte incriminate de dreptul intern sau internaţional, precum şi Hotărârea CEDO din 24 iulie 2008 în cauza Konovov c. Letonia.

Ca urmare, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, apreciind în mod greşit situaţia de fapt reliefată de înscrisurile aflate la dosar şi interpretând în mod greşit dispoziţiile materiale ale O.U.G. nr. 24/2008 sub două aspecte:

Sub un prim aspect, prima instanţă a reţinut în mod eronat că recurentului-pârât i se analizează presupusa activitate de colaborare cu Securitatea din anii 1988-1989, moment în care avea vârsta de 30 de ani, având suficientă maturitate pentru a înţelege consecinţele faptelor sale, iar angajamentul de colaborare cu Securitatea a fost semnat în anul 1983, când avea vârsta de 24 de ani, fiind fără experienţă de viaţă, considerând astfel că i-a fost viciat consimţământul la momentul semnării acestuia şi, în consecinţă, că este nul absolut angajamentul în discuţie. Sub al doilea aspect, a arătat că este eronată motivarea instanţei de fond în sensul că una dintre notele informative viza intenţia numitului C. de a fugi din ţară, context în care nota sa informativă ar fi fost de natură să atragă repercusiuni asupra acestuia, deoarece a redactat-o ulterior momentului în care persoana respectivă a fost prinsă încercând să treacă frontiera în mod fraudulos. Aşadar, apărarea sa că a "mimat" colaborarea cu organele de securitate, pentru a evita propria condamnare pentru deţinerea ilegală a valutei, apare ca fiind o apărare reală, fiind confirmată de probele administrate în cauză.

Pentru considerentele arătate a conchis că în speţă nu erau îndeplinite ambele condiţii impuse de către legiuitor pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului formulat.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală. În esenţă, intimatul a susţinut că în mod corect a respins prima instanţă excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei calităţii sale procesuale active, reiterând în acest sens argumentaţia formulată în faţa instanţei de fond. Totodată, a apreciat că în mod corect a constatat instanţa de fond, în urma analizării materialului probator administrat în cauză, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în mod cumulativ de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a se constata calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii, făcând astfel o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale menţionate.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a argumentelor invocate în apărare de intimatul-reclamant prin întâmpinarea formulată în cauză, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul-pârât este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Criticile părţii, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, atât în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei calităţii procesuale active a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, cât şi cu privire la fondul cauzei, mai exact în referire la reţinerea îndeplinirii în mod cumulativ a celor două condiţii prevăzute de art. 2 lit. b) din acelaşi act normativ pentru constatarea calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente.

Deoarece din dezvoltarea motivelor de recurs se observă că recurentul este nemulţumit şi de modalitatea în care instanţa de fond a analizat şi interpretat probatoriile administrate în cauză, cu referire punctuală la greşita apreciere a situaţiei de fapt reliefată de înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte apreciază că se impune a se aminti faptul că modul în care instanţa de fond a interpretat probele administrate şi a stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare. Aşa fiind, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci, doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată, putând, eventual, să dea o altă dezlegare raportului juridic litigios în urma aplicării altor dispoziţii legale la împrejurări de fapt deja stabilite.

În atare situaţie, criticile referitoare la greşita stabilire a situaţiei de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală deoarece vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.

5.1. Revenind la pretinsa nelegalitate a hotărârii de fond din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că soluţiile pronunţate de prima instanţă cu privire la excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei calităţii procesuale active a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, criticate în prima parte a recursului pârâtului, reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, susţinerile părţii formulate din această perspectivă fiind, ca atare, nefondate.

Potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, "Pentru a asigura dreptul de acces la informaţii de interes public, orice cetăţean român, cu domiciliul în ţară sau în străinătate, precum şi presa scrisă şi audiovizuală, partidele politice, organizaţiile neguvernamentale legal constituite, autorităţile şi instituţiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, a candidaţilor la alegerile prezidenţiale, generale, locale şi pentru Parlamentul European, precum şi a persoanelor care ocupă următoarele demnităţi sau funcţii: g) primarii, viceprimarii, consilierii judeţeni, consilierii în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consilierii locali".

De asemenea, din cuprinsul art. 5 şi 6 ale aceluiaşi act normativ rezultă că persoanele alese sau numite în una dintre demnităţile ori funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h)1) sunt supuse verificării calităţii de lucrător al Securităţii ori de colaborator al acesteia, ca urmare a sesizării din oficiu a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii sau la solicitarea persoanei îndreptăţite, activităţile specifice fiind efectuate de către Direcţia de specialitate din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în arhiva Consiliului şi la instituţii deţinătoare ale documentelor create de Securitate, întocmindu-se o notă de constatare ce urmează procedura prevăzută de legiuitor la art. 7 şi art. 8 din O.U.G. nr. 24/2008.

Recurentul-pârât a criticat soluţia instanţei de fond apreciind că prima instanţă în mod greşit a respins excepţiile în discuţie, interpretând şi aplicând în mod nelegal dispoziţiile legale incidente, în condiţiile în care, la momentul înregistrării acţiunii pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, şi anume 15.07.2019, nu mai îndeplinea niciuna dintre funcţiile sau demnităţile prevăzute în cuprinsul art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că acţiunea reclamantului este inadmisibilă. În plus, în considerarea aceloraşi argumente, a apreciat că se impunea admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, opinând că legiuitorul a învestit această structură cu calitate procesuală activă numai în cazul persoanelor care deţin o funcţie publică conform art. 3 lit. b)-h1).

Din examinarea criticilor formulate de recurentul-pârât rezultă că nu s-a relevat încălcarea sau aplicarea greşită a vreunei norme de drept material în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Astfel, Înalta Curte nu poate primi alegaţiile recurentului-pârât sub aspectele reliefate în referire la soluţia pronunţată asupra excepţiilor invocate, întrucât nu reflectă voinţa legiuitorului, fiind expresia propriului demers interpretativ al cadrului normativ incident în cauză, în scopul obţinerii pretinsei soluţii favorabile, fără să susţină însă motivul de casare evocat referitor la aplicarea greşită a normelor de drept material.

Într-adevăr, art. 5 alin. (1) din O.U.G. din 24/2008 prevede că verificarea calităţii de lucrător al Securităţii ori de colaborator al acesteia se face din oficiu pentru persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnităţile ori în funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h1), în temeiul respectivei ordonanţe, legiuitorul menţionând în cuprinsul aceluiaşi text că verificarea se efectuează inclusiv pentru persoanele enumerate, aflate în exerciţiul respectivelor demnităţi ori funcţii la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Faptul că ulterior datei de 01.09.2017, când a fost demarată verificarea de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, au intervenit modificări cu privire la exercitarea funcţiei de consilier local, având în vedere că prin Hotărârea nr. 93/06.05.2019 s-a dispus excluderea sa din partidul politic din care făcea parte şi, implicit, prin Ordinul nr. 174/14.05.2019 emis de Instituţia Prefectului judeţului Galaţi, s-a constatat încetarea de drept a mandatului său de consilier local, nu este în măsură să afecteze desfăşurarea procedurii de verificare reglementate prin O.U.G. nr. 24/2008, întrucât aceasta nu este limitată în timp doar pentru perioada în care a deţinut funcţia de consilier local, cum în mod greşit susţine partea.

Dimpotrivă, în acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că pierderea calităţii de consilier local, de către recurentul-pârât A., funcţie în considerarea căreia au fost demarate verificările în discuţie, nu prezintă relevanţă în aprecierea caracterului admisibil al acţiunii reclamantului, determinantă fiind deţinerea funcţiei respective la orice moment ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008, şi nu doar la data învestirii instanţei de contencios administrativ şi fiscal, cum s-a apărat recurentul-pârât.

De altfel, legiuitorul a făcut menţiunea referitoare la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă tocmai în ideea de a se reţine că verificarea calităţii de lucrător ori de colaborator al Securităţii se face cu privire la toate persoanele prevăzute în mod expres în cuprinsul art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, aflate sau nu în exerciţiul respectivelor demnităţi ori funcţii la data efectuării verificărilor sau sesizării instanţei de judecată, instituindu-se astfel principiul ultraactivităţii legii vechi pentru persoanele aflate în momentul respectiv în exerciţiul acelor demnităţii ori funcţii, aspect ce rezultă din utilizarea termenului "inclusiv".

În egală măsură, Înalta Curte reţine că în mod corect a fost respinsă de către instanţa de fond şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, din interpretarea cadrului normativ reliefat rezultând, contrar susţinerilor recurentului-pârât, că legiuitorul a învestit Consiliul cu atribuţia verificării persoanelor vizate de O.U.G. nr. 24/2008, independent de aspectul deţinerii sau nu a demnităţii sau funcţiei vizate la momentul efectuării verificărilor sau a învestirii instanţei de judecată, limita temporală a efectuării procedurii de verificare fiind dată, aşadar, de intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, conform art. 5 alin. (1), această condiţie referitoare la deţinerea calităţii la momentele invocate fiind adăugată de recurent, care şi-a construit apărarea pe un atare argument.

Însă, conform principiului "unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă" (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus), se constată că o atare referire nu a fost avută în vedere de legiuitor la momentul adoptării actului normativ cu aplicabilitate în cauză.

5.2. În ceea ce priveşte criticile recurentului-pârât formulate din perspectiva interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor art. 2 lit. g) din O.U.G. nr. 24/2008, în referire la reţinerea îndeplinirii în mod cumulativ a celor două condiţii prevăzute de acest text de lege, în vederea constatării calităţii sale de colaborator al Securităţii, Înalta Curte reţine că nici acestea nu sunt fondate, prima instanţă analizând şi valorificând în mod corect materialul probator administrat în cauză, prin raportare la dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Potrivit acestui din urmă text de lege, prin colaborator al Securităţii se înţelege: "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor".

Interpretând dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, se reţine că o constatare a calităţii unei persoane de colaborator al Securităţii este condiţionată de întrunirea cumulativă a cerinţelor referitoare la împrejurarea ca această persoană să fi furnizat informaţii, la conţinutul informaţiei furnizate, în sensul că prin aceste informaţii se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, precum şi la efectele furnizării informaţiilor, în sensul că acestea au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În speţă, recurentul-pârât a fost supus verificărilor efectuate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, sub aspectul existenţei calităţii de colaborator al Securităţii, în considerarea calităţii sale de consilier local în cadrul Consiliului local Buciumeni, judeţul Galaţi, în temeiul art. 3 lit. g) din O.U.G. nr. 24/2008.

A reţinut Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii că pârâtul a întocmit şi semnat olograf cu numele real, un angajament din cuprinsul căruia reiese că a preluat numele conspirativ "D.", activând ca informator în perioada 1983-1989, fiind astfel recrutat în calitate de colaborator de către organele de securitate ale I.J. Galaţi, în scopul supravegherii informative a I.A.S. Nicoreşti, fermele complexului de vaci. Totodată, analizând informaţiile furnizate de pârât, astfel cum au rezultat din cuprinsul notelor informative şi declaraţii date de pârât, a constatat intimatul-reclamant că acestea vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice) şi a dreptului la libertatea cuvântului (art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice), deoarece denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist.

În prezenta cauză recurentul-pârât nu a contestat faptul că a dat angajamentul depus la dosar sau că a furnizat informaţii Securităţii, aspectele supuse analizei instanţei şi discuţiei părţilor vizând însă caracterul voluntar al acestui consimţământ, mai exact pretinsa lipsă a acestuia, dat fiind contextul recrutării sale, precum şi natura şi efectele informaţiilor furnizate.

În condiţiile în care persoana în discuţie întruneşte elementele definiţiei stabilite prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, neexistând circumstanţe de vârstă sau de altă natură care să o încadreze în ipotezele de excepţie reglementate în mod expres în textul legal menţionat, contextul recrutării ar putea prezenta relevanţă juridică în evaluarea situaţiei în ansamblu, prin corelarea cu alte probe privind natura relaţiilor cu securitatea, însă sub acest aspect partea nu a furnizat probe concrete din care să rezulte că semnarea raportului cu propunerea de recrutare şi, implicit, modul său de recrutare, au avut loc în urma unei presiuni exercitate împotriva sa.

Or, simpla afirmaţie că discuţia menţionată în raportul cu propuneri de înregistrare în calitate de colaborator al Securităţii, ar fi reprezentat, în realitate, un interogatoriu dur, condus de un lucrător de securitate experimentat, care l-a ameninţat în vederea obţinerii angajamentului în discuţie, fiind obligat să-l scrie de mai multe ori până când scrisul său a devenit suficient de lizibil; precum şi trimiterea pe care partea o face la menţiunile din raport referitoare la temele pe marginea cărora s-au purtat discuţiile cu lucrătorul de securitate şi care, în viziunea acesteia, ascund ameninţările ce i-au fost aduse cu privire la unele probleme de serviciu de care urma să fie acuzată dacă nu era de acord cu semnarea angajamentului, în absenţa unui suport probator corespunzător, nu pot conduce prin ele înseşi la concluzia că s-ar fi exercitat presiuni împotriva sa şi că astfel consimţământul i-ar fi fost viciat, consecinţa fiind nulitatea absolută a angajamentului semnat în aceste condiţii.

De altfel, Înalta Curte constată că, astfel cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului, constatarea calităţii de colaborator al Securităţii nu se întemeiază pe angajamentul de colaborare semnat de recurentul-pârât în anul 1983, ci, pe conţinutul şi efectul informaţiilor furnizate Securităţii.

În plus, nu se poate reţine apărarea recurentului-pârât referitoare la vârsta pe care o avea în momentul semnării angajamentului de colaborare cu Securitatea, din anul 1983, în raport de care acesta susţine că nu avea experienţa de viaţă necesară şi că de aceea a considerat că singura şansă de a scăpa de repercusiunile politice era să accepte propunerea de a colabora cu organele Securităţii. Aceasta întrucât, pe de o parte susţinerile părţii sub acest aspect sunt contradictorii, aceasta afirmând în concluziile orale că avea 23 de ani, iar prin cererea de recurs că avea 25 de ani (pagina 3) sau 24 ani (pagina 5), iar, pe de altă parte, pentru că apărarea părţii din această perspectivă nu este pertinentă, vârsta de la care o persoană fizică dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu, fiind prezumată că are discernământul de a înţelege consecinţele faptelor sale, este aceea de 18 ani. Ca atare, susţinerile părţii sub acest aspect nu au decât rolul de a oferi o explicaţie a deciziei luate în sensul colaborării cu organele de Securitate, fără a constitui însă o împrejurare aptă să înlăture incidenţa dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Referitor la activitatea de furnizare a informaţiilor, este de observat că recurentul-pârât nu a contestat însăşi existenţa ei, ci, exclusiv calitatea informaţiilor de a denunţa activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist totalitar şi aptitudinea lor de a îngrădi drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Contrar afirmaţiei recurentului-pârât că acestea ar reprezenta referiri cu caracter prea general pentru a fi considerate denunţuri privind "atitudini potrivnice regimului comunist", instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a făcut o amplă şi minuţioasă analiză a probatoriului administrat în cauză prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, reţinând în mod just că informaţiile furnizate de recurentul-pârât denunţă atitudini potrivnice regimului comunist, date fiind nenumăratele informaţii ale acestuia şi caracterul lor intruziv în viaţa privată a persoanelor vizate, respectiv potenţialul cert de afectare a situaţiei acelor persoane în faţa autorităţilor comuniste.

Sub acest aspect, Înalta Curte nu poate primi apărarea părţii în sensul că ar fi "mimat" colaborarea cu organele de securitate prin faptul că a redactat nota informativă cu privire la persoana care a încercat să treacă frontiera în mod fraudulos, ulterior momentului la care aceasta a fost prinsă, pentru că libertatea de circulaţie în contextul epocii comuniste nu era recunoscută oricărui cetăţean, astfel încât încercarea părăsirii teritoriului unde îşi exercita autoritatea acest regim, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, nu putea fi considerată decât un protest la adresa regimului respectiv, o activitate potrivnică acestuia.

Aşadar, împrejurarea că aceste informaţii ar fi fost deja cunoscute de către ofiţerii de Securitate nu prezintă relevanţă în speţă, câtă vreme din notele informative depuse la dosarul cauzei rezultă că prin rezoluţiile ofiţerului de Securitate au fost dispuse măsuri faţă de persoanele vizate, nefiind menţionat aspectul că informaţiile furnizate nu ar fi fost actuale. În plus, este important a se reţine că recurentul-pârât nu putea să cunoască în momentul redactării notelor informative dacă Securitatea avea sau nu cunoştinţă de situaţiile pe care acesta urma să le denunţe.

Din perspectiva reliefată instanţa de control judiciar nu poate primi nici apărarea recurentului-pârât că a încercat să nu provoace niciun fel de consecinţe prin notele informative scrise, alegând în acest sens să aducă la cunoştinţa autorităţilor manifestările negative ale persoanelor care erau deja cunoscute la nivelul comunei ca fiind urmărite de Securitate, pentru activitatea anterioară. Din vastul probatoriu administrat în cauză sub aspectul conţinutului informaţiilor furnizate de către recurentul-pârât rezultă că Securitatea monitoriza cu atenţie orice comentariu negativ la adresa nivelului de trai sub regimul comunist şi, implicit, orice activitate potrivnică acestui regim, fiind de notorietate că intenţia unei persoane de a părăsi ţara era considerată o atitudine extrem de gravă din perspectiva acestui regim. Ca atare, nu prezintă relevanţă pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii împrejurarea că a furnizat informaţii doar cu privire la persoanele deja cunoscute pentru activităţile şi manifestările negative la adresa regimului comunist.

De asemenea, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte reţine că informaţiile prezentate, prin conţinutul lor concret şi nu cu caracter general cum susţine recurentul-pârât, vizează îngrădirea libertăţii de mişcare şi dreptul la viaţă, precum şi libertatea de exprimare, astfel cum au fost acestea prevăzute la art. 12, art. 17 şi art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, ratificat de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România prin Decretul nr. 212/1974, precum şi de art. 28 din Constituţia României din 1965, având în mod real aptitudinea de a atrage consecinţe negative pentru persoanele denunţate.

În egală măsură, se impune a se aminti că Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost ratificată de România la data de 14 decembrie 1955, iar printre drepturile garantate de aceasta sunt drepturile civile: dreptul la viaţă, libertatea şi securitatea persoanei, viaţă privată şi de familie, inviolabilitatea locuinţei, secretul corespondenţei, onoare şi demnitate, libera circulaţie, căsătorie şi întemeierea familiei, întrunire paşnică. Prin urmare, se poate observa că drepturile încălcate de recurentul-pârât erau garantate în România, cel puţin la nivel teoretic, prin intermediul instrumentelor legale menţionate.

Astfel fiind, rezultă în mod neîndoielnic că şi această condiţie prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită, în cauză neputându-se reţine apărarea potrivit căreia furnizarea unor informaţii de asemenea natură nu a fost făcută în mod conştient. Dimpotrivă, este de observat că recurentul-pârât a avut reprezentarea clară a consecinţelor pe care le produceau asupra persoanelor denunţate informaţiile furnizate prin intermediul numeroaselor note informative date organelor de Securitate în baza angajamentului semnat în 1983.

În fine, Înalta Curte nu poate primi nici argumentul recurentului privind pretinsa nerecompensare pentru informaţiile oferite, în susţinerea tezei privind lipsa de importanţă a informaţiilor furnizate şi, drept consecinţă, nesusţinerea de către acesta a activităţii organelor Securităţii, având în vedere că legiuitorul nu a prevăzut o atare condiţie în vederea constatării calităţii de colaborator al Securităţii.

Distinct însă de acest aspect, din amplul probatoriu administrat în cauză rezultă că recurentul-pârât a dat numeroase note informative cu privire la mai multe persoane vizate de organele de Securitate, astfel încât este evident că nu a menajat interesele celor denunţaţi. Dimpotrivă, prin informaţiile furnizate recurentul-pârât a vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată în privinţa persoanelor denunţate, atâta timp cât a acceptat că acestea puteau să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al acelor denunţuri, astfel că nu poate susţine cu suficient temei că informaţiile furnizate ar fi fost lipsite de importanţă şi că în acest fel nu ar fi susţinut activitatea organelor de Securitate.

Pe cale de consecinţă, având în vedere că recurentul-pârât nu a contestat faptele imputate de intimatul-reclamant, atribuindu-le însă o altă semnificaţie, iar din analiza informaţiilor furnizate reiese că acesta a denunţat atitudini considerate a fi potrivnice regimului totalitar comunist, de natură să genereze îngrădirea libertăţii de exprimare, a dreptului la viaţă privată sau a libertăţii de mişcare aparţinând persoanelor vizate, fiind, în egală măsură, apte să atragă consecinţe negative asupra persoanelor denunţate, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a fi constatată calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securităţii.

În aceste condiţii, instanţa de control judiciar reţine că nu a fost demonstrată nelegalitatea hotărârii atacate, criticile formulate de recurentul-pârât din această perspectivă nefiind susceptibile să conducă la reformarea sentinţei de fond, întrucât a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt stabilite în cauză.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

În considerarea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei nr. 976 din 12 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.