Inadmissibility of appeal against civil order annulment; exclusive availability of re-examination petition under Art. 200(5) CPC

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra căii de atac de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

Pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrată, la data de 04.06.2021, sub nr. x/2021, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Prin rezoluţia din data de 8 iunie 2021 instanţa a pus în vedere reclamantului obligaţia de a preciza obiectul cererii de chemare în judecată, iar ca urmare a măsurii dispuse de instanţă partea a depus la dosar, la 10 iunie 2021, o precizare prin intermediul căreia a susţinut că obiectul cererii sale îl constituie refuz nesoluţionare cerere.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin încheierea civilă nr. 57/CC din data de 17.06.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a anulat cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva încheierii nr. 57/CC din 17 iunie 2021 a Curţii de Apel Timişoara reclamantul A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate.

În dezvoltarea căii de atac promovate partea a susţinut, în esenţă, că în mod nelegal a aplicat prima instanţă dispoziţiile art. 200 şi art. 201 C. proc. civ., în condiţiile în care nu i-a comunicat, conform art. 165 din acelaşi Cod, nicio adresă în scris prin care să-i aducă la cunoştinţă obligaţia completărilor necesare.

Considerând că este întemeiată, motivată şi fondată, respectiv susţinută şi probată cererea sa de apel, reclamantul a solicitat admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, anularea în tot a hotărârii atacate şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în faţa ambelor instanţe, în cuantum de 70 RON reprezentând taxa judiciară de timbru.

4. Apărările formulate în cauză.

La data de 27.07.2021 intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 457, art. 483 şi art. 200 alin. (5) din C. proc. civ., precum şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-pârâte, solicitând înlăturarea apărărilor formulate de aceasta şi reiterând argumentele formulate în susţinerea căii de atac formulate.

La termenul din data de 7 aprilie 2022, la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a pus în discuţia părţii prezente excepţiile invocate prin întâmpinare şi a reţinut cauza în pronunţare, cu prioritate, pe excepţia inadmisibilităţii recursului.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinarea formulată în cauză, Înalta Curte apreciază că excepţia este întemeiată, urmând să constate inadmisibilitatea recursului reclamantului, în considerarea argumentelor ce succed:

Obiectul cererii de recurs de faţă îl reprezintă încheierea civilă nr. 57/CC din data de 17 iunie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea menţionată instanţa a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 200 alin. (3) din C. proc. civ., anularea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Conform art. 424 din C. proc. civ.: "(1) Hotărârea prin care cauza este soluţionată de prima instanţă sau prin care aceasta se dezînvesteşte fără a soluţiona cauza se numeşte sentinţă.(2) Hotărârea prin care judecătoria soluţionează căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, se numeşte sentinţă. (3) Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului şi recursului în interesul legii, precum şi hotărârea pronunţată ca urmare a anulării în apel a hotărârii primei instanţe şi reţinerii cauzei spre judecare ori ca urmare a rejudecării cauzei în fond după casarea cu reţinere în recurs se numeşte decizie.(4) Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra contestaţiei în anulare sau asupra revizuirii se numeşte, după caz, sentinţă sau decizie. (5) Toate celelalte hotărâri date de instanţă se numesc încheieri, dacă legea nu prevede altfel".

Dispoziţiile art. 457 alin. (1) din acelaşi Cod prevăd că:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege enunţate supra rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care legea specială aplicabilă sau C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Aşa cum s-a arătat în precedent, obiectul prezentei căi de atac îl formează o încheiere pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, prin care a fost anulată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, potrivit dispoziţiilor art. 200 alin. (3) C. proc. civ.

În fapt, s-a reţinut că reclamantul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de a-şi preciza obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că acesta s-a rezumat să menţioneze faptul că obiectul cauzei constă în refuz soluţionare cerere, fără a indica în concret actul administrativ pe care a înţeles să-l conteste şi fără a indica temeiul de drept.

Înalta Curte constată că, raportat la dispoziţiile art. 200 alin. (5) C. proc. civ., calea de atac exercitată în cauză de către reclamant nu este prevăzută de lege.

Potrivit textului de lege amintit:

"Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării." Se reţine, aşadar, că încheierea pronunţată nu poate fi atacată nici cu apel şi nici cu recurs, ci, în mod exclusiv prin intermediul unei cereri de reexaminare.

În egală măsură, Înalta Curte constată că această cale de atac este diferită de cea prevăzută de lege şi indicată în mod corect în dispozitivul încheierii atacate (potrivit art. 200 alin. (5) din C. proc. civ. împotriva încheierii de anulare reclamantul are posibilitatea de a formula numai cerere de reexaminare care, potrivit alin. (6) al aceluiaşi text, se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii).

Ca urmare, în speţă sunt incidente prevederile art. 457 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 19/2016, prin care a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că dispoziţiile art. 457 alin. (4) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate, iar în ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.

În speţă, calea de atac declarată de reclamantul A. nu poate fi calificată cerere de reexaminare prin aplicarea dispoziţiilor art. 152 C. proc. civ., dat fiind că, astfel cum rezultă din conţinutul acesteia, partea nu a înţeles să solicite instanţei să revină asupra măsurii anulării şi să-şi argumenteze în acest sens cererea formulată, ci, a afirmat în mod explicit că hotărârea instanţei este nelegală, criticând-o pentru încălcarea unor prevederi legale cuprinse în C. proc. civ. şi solicitând anularea în tot a acesteia, cu obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată în faţa ambelor instanţe de judecată.

Or, este evident că partea a înţeles să atace încheierea din perspectiva unor critici ce vizează nelegalitatea acesteia, şi nu să justifice neîndeplinirea obligaţiilor dispuse de instanţă şi să solicite în acest sens, motivat, revenirea asupra măsurii anulării, astfel cum prevede în mod expres art. 200 alin. (5) din C. proc. civ.

Sub aspectul legalităţii căii de atac este relevantă jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, care a statuat în mod constant în sensul că "24. (…..) sunt supuse recursului acele hotărâri judecătoreşti expres prevăzute de lege, iar o hotărâre judecătorească poate fi atacată numai cu acele căi de atac care sunt prevăzute de lege. Mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili, prin lege, procedura de judecată. Totodată, art. 129 din Constituţie prevede posibilitatea exercitării căilor de atac în condiţiile legii, ceea ce nu implică obligativitatea stabilirii unor căi de atac împotriva tuturor actelor îndeplinite de judecător în cursul procesului, ci libera exercitare de către părţile interesate şi Ministerul Public a căilor de atac prevăzute de lege" (Decizia nr. 569 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 913 din 16 decembrie 2014).

În acest context, Înalta Curte reţine că încheierea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ce formează obiectul prezentului demers judiciar, nu este susceptibilă de a fi atacată cu apel sau recurs, în speţă fiind incident principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 din C. proc. civ., în aplicarea căruia va admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinarea formulată în cauză, şi va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamant, având în vedere că această cale de atac nu este prevăzută de textul de lege special aplicabil în cauză, şi anume art. 200 alin. (5) din C. proc. civ.

Cât priveşte solicitarea recurentului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată generate de soluţionarea prezentului litigiu, constând în taxa judiciară de timbru în cuantum de 70 RON, achitată în faţa ambelor instanţe de judecată, Înalta Curte reţine că prin raportare la modalitatea de soluţionare a demersului judiciar iniţiat de acesta, care este respins ca inadmisibil, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate, întrucât este partea care a căzut în pretenţii, în accepţiunea normelor legale aplicabile în materie.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul art. 457 alin. (1) raportat la art. 200 alin. (5) din C. proc. civ., şi art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant împotriva încheierii nr. 57/CC din 17 iunie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va menţine în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 57/CC din 17 iunie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.