Admissibility of prosecutorial participation and direct asset confiscation in review of asset verification commission’s dismissal order

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.05.2015, sub nr. x/2015, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi A., anularea Ordonanţei nr. 3/17.12.2014 emisă de Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, constituită în baza Legii nr. 115/1996, precum şi confiscarea diferenţei constatate între averea dobândită şi veniturile realizate de către pârâtul A. în timpul exercitării mandatului de Primar al Sectorului 5 Bucureşti, în perioada 20.06.2008-31.12.2011, în cuantum de 787.246,45 RON, echivalentul sumei de 180.300,59 Euro.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 485 din data de 16 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Primul recurs exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 485 din data de 16 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a exercitat recurs reclamanta Agenţia Naţională de Integritate.

4. Hotărârea de casare a instanţei de recurs

Prin decizia nr. 2074 din data de 21 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 485 din 16 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.09.2018, sub nr. x/2015*.

5. Hotărârea instanţei de fond, pronunţată în rejudecare

Prin sentinţa nr. 273 din data de 29 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, s-a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind confiscarea diferenţei constatate între averea dobândită şi veniturile realizate de către pârâtul A., în cuantum de 787.246,45 RON şi a fost respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil. Totodată, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi A..

6. Recursul exercitat în rejudecare

Împotriva sentinţei nr. 273 din data de 29 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2015, a exercitat recurs reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere cu privire la confiscarea diferenţei de avere nejustificate, recurentul susţine că, atât timp cât Comisia de Cercetare a Averilor s-a pronunţat în sensul clasării cauzei ce a făcut obiectul dosarului de evaluare, administrând şi analizând toate probele solicitate de părţi, se poate solicita confiscarea diferenţei nejustificate în cauza ce face obiectul anulării Ordonanţei de clasare, instanţa de fond investită cu judecarea acestui dosar, având obligaţia citării părţilor prevăzute de Lege nr. 115/1996.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 115/1996:

"(1) Pe lângă fiecare curte de apel va funcţiona o comisie de cercetare a averilor, denumită în continuare comisie de cercetare, formată din: a) 2 judecători de la curtea de apel, desemnaţi de preşedintele acesteia, dintre care unul în calitate de preşedinte; b) un procuror de la parchetul care funcţionează pe lângă curtea de apel, desemnat de prim-procurorul acestui parchet".

Totodată, să fie avute în vedere dispoziţiile art. 92 alin. (2) din C. proc. civ. care precizează că: (2) Procurorul poate să pună concluzii în orice proces civil, în orice fază a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor cetăţenilor".

Ca urmare, reprezentantul parchetului poate participa în cauza ce face obiectul anulării ordonanţei de clasare, având în vedere faptul că instanţa învestită efectuează la rândul ei o activitate de evaluare a averii persoanei, plecând de la probele depuse în faţa Comisiei de Cercetare a Averilor şi aflate la dosarul cauzei, şi putând, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt şi de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Mai mult decât atât, prezenţa procurorului în cadrul acestor dosare este necesară şi prin prisma faptului că din cadrul Comisiei de Cercetare a Averilor face parte un procuror de la parchetul care funcţionează pe lângă respectiva curte de apel şi care participă activ la evaluarea desfăşurată de Comisie.

Consideră că atât timp cât prezenţa reprezentantului Parchetului este prevăzută expres de legiuitor în cadrul Comisiei pentru efectuarea evaluării averii, prezenţa reprezentantului Parchetului este necesară şi obligatorie şi în cauza ce are ca obiect anularea ordonanţei de clasare, cu atât mai mult cu cât şi în această cauză se efectuează o evaluare a averii, iar dispoziţiile art. 92 alin. (2) din C. proc. civ. nu prevăd contrariul.

Consideră că în mod greşit instanţa de fond a reţinut faptul că în cadrul dosarului ce are ca obiect analiza soluţiei de clasare dispuse prin ordonanţă de Comisia de Cercetare a averilor nu se poate soluţiona un capăt de cerere ce are ca obiect confiscarea sumei de 787.246,45 RON (echivalentul sumei de 180.300,59 Euro), în lipsa unui act de sesizare a Curţii de apel, întrucât exercitarea dreptului la acţiune de către ANI este concretizat prin plângerea formulată de instituţia recurentă împotriva ordonanţei de clasare prin care a solicitat, în principal, dispunerea confiscării diferenţei nejustificare în urma evaluării pe care o realizează instanţa de fond învestită.

Astfel, actul de sesizare a Curţii de apel îl constituie acţiunea formulată, iar instanţa de fond are atributul de a dispune confiscarea cu respectarea prevederilor legale privind evaluarea averii (prezenţa reprezentantului Parchetului, prezenţa reprezentantului ANI, citarea reprezentantului Ministerului Finanţelor, etc.).

În ceea ce priveşte respingerea ca neîntemeiată a acţiunii privind anularea ordonanţei de clasare dispusă de Comisia de Cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, arată că în mod greşit instanţa de fond a reţinut faptul că absenţa unor documente bancare care să ateste transferul sumelor de bani între intimat şi martori B. şi C. nu este suficientă pentru a concluziona inexistenţa contractului de împrumut între aceştia, atâta timp cât la momentul acordării împrumutului legislaţia în vigoare nu impunea ca plata între persoane fizice să se realizeze prin instrumente bancare având în vedere cuantumul foarte ridicat al sumelor puse în discuţie.

7. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală. În esenţă, a susţinut că ambele motive de casare invocate de reclamantă sunt nefondate, prima instanţă neîncălcând nicio regulă de procedură a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi pronunţând o hotărâre cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma dispoziţiilor legale incidente, în raport de criticile invocate de recurentă şi de apărările formulate de intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.

Cât priveşte contextul factural, se reţine că prezentul demers judiciar vizează solicitarea recurentei-reclamante de anulare a Ordonanţei nr. 3/17.12.2014 emisă de Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus clasarea cauzei, în ceea ce priveşte sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate împotriva persoanei cercetate A., şi confiscarea diferenţei constatate între averea dobândită şi veniturile realizate de către pârât în timpul exercitării mandatului de Primar al Sectorului 5 Bucureşti, în perioada 20.06.2008- 31.12.2011, în cuantum de 787.246,45 RON, echivalentul sumei de 180.300,59 Euro.

Criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit cărora "casarea unei hotărâri se poate cere în cazul în care prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură prevăzute a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", vizeză faptul că la judecarea cauzei nu a fost citat procurorul.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 101din Legea nr. 115/1996, comisia de cercetare începe acţiunea de control ca urmare a sesizării de către Agenţia Naţională de Integritate cu raportul de evaluare.

Potrivit art. 104din Legea nr. 115/1996:

"(1) Comisia de cercetare hotărăşte cu majoritate de voturi, în cel mult 3 luni de la data sesizării, pronunţând o ordonanţă motivată, prin care poate dispune:

a) trimiterea cauzei spre soluţionare curţii de apel în raza căreia domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului, dacă se constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părţi din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat;

b) clasarea cauzei, când constată că provenienţa bunurilor este justificată;

c) suspendarea controlului şi trimiterea cauzei parchetului competent, dacă în legătură cu bunurile a căror provenienţă este nejustificată rezultă săvârşirea unei infracţiuni".

Art. 16 din Legea nr. 115/1996 prevede că, după trimiterea cauzei spre soluţionare curţii de apel, prin ordonanţă motivată a Comisiei de cercetare a averilor, "se fixează termen de judecată, potrivit legii, şi se dispune citarea tuturor părţilor care au fost chemate la Agenţie. Statul, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, va fi întotdeauna citat în instanţă. Participarea procurorului şi a Agenţiei Naţionale de Integritate este obligatorie".

În cauza de faţă, Comisia de cercetare a averilor a dispus clasarea cauzei, constatând că provenienţa bunurilor este justificată, caz în care legea nu stabileşte expres posibilitatea de contestare a ordonanţei.

Cu toate acestea, pornind de la faptul că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar ordonanţa de clasare este un act administrativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, pe baza dispoziţiilor Legii nr. 115/1996, cu modificările şi completările ulterioare, opinia cvasiunanimă a practicii judiciare este în sensul că obiectul acţiunii prin care se solicită anularea ordonaţei de clasare emisă de comisia de cercetare a averilor se circumscrie aceluia reglementat la art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Ca urmare, nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante în sensul că instanţa de fond ar fi încălcat normele de procedură prin faptul că nu a dispus citarea procurorului, întrucât dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 115/1996, citate anterior, prevăd obligativitatea participării procurorului doar în situaţia în care comisia de cercetarea a averilor dispune sesizarea curţii de apel în condiţiile art. 104alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996, respectiv atunci când constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părţi din averea persoanei evaluate sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat.

Or, după cum s-a rezultă din cele expuse anterior, în actualul cadru procesual nu este obligatorie participarea procurorului, neputând fi aplicate, prin analogie dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 115/1996.

Este real că, potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. (2) din C. proc. civ., invocate de recurentă, "procurorul poate să pună concluzii în orice proces civil, în orice fază a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor cetăţenilor" însă, după cum rezultă fără echivoc din textul citat, participarea la proces este lăsată la libera apreciere a acestuia.

Cum, potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. (3) din C. proc. civ., participarea şi punerea concluziilor de către procuror este obligatorie, sub sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii, doar în cazurile anume prevăzute de lege, iar în speţă nu este incident niciun text care să impună participarea obligatorie a procurorului la soluţionarea acţiunii în anularea ordonanţei de clasare emisă de către comisia de cercetare a averilor, după cum s-a arătat mai sus, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu este fondat.

În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ceea ce se circumscrie situaţiei în care instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit, însă în cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente.

Referitor la aspectele vizând soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect confiscarea sumei de 787.246,45 RON (echivalentul sumei de 180.300,59 Euro), Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, reţine că instanţa învestită cu analiza ordonanţei de clasare poate, fie să menţină ordonanţa de clasare, fie să o anuleze şi să dispună exact aceleaşi soluţii ca cele ce puteau fi pronunţate de comisia de cercetare a averilor, expres prevăzute de art. 104din Legea nr. 115/1996, respectiv, trimiterea cauzei spre soluţionare curţii de apel sau suspendarea şi trimiterea cauzei parchetului competent, dacă în legătură cu bunurile a căror provenienţă este nejustificată rezultă săvârşirea unei infracţiuni.

Cum confiscarea bunurilor sau a unei cote-părţi din avere se poate dispune de instanţă doar în condiţiile art. 16-18 din Legea nr. 115/1996, respectiv doar dacă, în urma administrării probelor solicitate de părţi în cadrul procesual reglementat de art. 16, se constată că dobândirea acestora nu este justificată, nu se poate dispune confiscarea sumei apreciate de către recurenta-reclamantă ca fiind nejustificată în actualul cadru procesual, în care instanţa verifică doar legalitatea ordonanţei de clasare.

În ceea ce priveşte soluţia vizând capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea ordonanţei de clasare, recurenta susţine că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit legea în ceea ce priveşte convenţia de reziliere, reţinând că s-a dovedit suma cu titlu de împrumut, cu toate că nu s-a precizat data la care intimatul a primit contravaloarea acţiunilor în valoare de 1.000.000 de dolari, iar Agenţia Naţională de Integritate a contestat existenţa acestui împrumut prin raportare la absenţa oricăror documente contabile sau fiscale care să ateste transferul sumelor de care fac vorbire aceştia, între martori şi intimat.

Se constată că deşi recurenta-reclamantă invocă, drept temei legal al recursului său, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea în fapt a acestui motiv de casare nu precizează nici un text de lege care ar fi fost încălcat sau aplicat greşit de către instanţa de apel, motivele dezvoltate în cererea de recurs fiind doar o relatare a situaţiei de fapt şi a greşitei interpretări a acestei situaţii de către cele instanţa de fond, pe baza probatoriilor administrate în cauză, care au condus la constatarea că este corectă concluzia Comisiei de cercetare a averilor că diferenţa semnificativă, cu care a fost sesizată prin raportul de evaluare, este justificată. Astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâtul a dovedit sursa împrumutului acordat lui B., ca fiind suma de 1.000.000 de dolari pe care acesta a obţinut-o în urma rezoluţiunii promisiunii de vânzare-cumpărare acţiuni din 17.11.1999, rezoluţiune ce a operat conform "convenţiei de reziliere" din 05.03.2005, aspecte ce se coroborează cu declaraţiile martorilor D. şi E.. Tot astfel, instanţa de fond nu a reţinut existenţa unei contradicţii între "Convenţia de reziliere a promisiunii de vânzare-cumpărare acţiuni din 17.11.1999" încheiată în anul 2005 şi declaraţiile martorilor B. şi C. care au arătat că au primit împrumut suma de 37 miliarde RON în anul 2004, concluzionând că în cauza nu este esenţială data exactă a acordării împrumutului (2004 sau 2005), fiind anterioară perioadei supusă controlului de A.N.I. (2008-2011), ci data restituirii către pârât a celor 10 miliarde din acest împrumut în cursul anului 2008, cu privire la care nu există contradicţii.

Or, argumentele aduse de către recurenta-reclamantă în susţinerea motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt, în fapt, critici de netemeinicie a hotărârii atacate, sub aspectul modului în care instanţa apreciat probatoriul administrat în cauză, şi nu de nelegalitate, nefiind formulate critici care să creeze cadrul remedierii unei nelegalităţi pe tărâmul dreptului substanţial.

Cum analiza şi aprecierea faptelor, administrarea şi interpretarea probatoriilor sunt chestiuni care ţin de temeinicia hotărârii atacate, nefiind supuse controlului de legalitate exercitat de către instanţa de recurs prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge şi această critică adusă hotărârii atacate, ca nefondată.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru argumentele expuse anterior, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 273 din 29 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.