Unjustified refusal in administrative contest: legal qualification of administrative return of judicial appointment application before procedure initiation

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a formulat acţiune în contencios administrativ cu privire la refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând instanţei obligarea acestuia la continuarea soluţionării cererii de numire ca judecător militar, prin interviul în faţa secţiei de judecători, şi, ulterior, înaintarea documentaţiei către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii; precum şi indisponibilizarea locului vacant din schema de personal a Tribunalului Militar Iaşi până la soluţionarea definitivă cauzei şi a cererii sale de numire ca judecător militar, înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/10.11.2020.

2. Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa nr. 114 din 29 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, s-a admis în parte acţiunea reclamantului A. şi a fost obligat Consiliul Superior al Magistraturii la continuarea soluţionării cererii înregistrate sub nr. x din 10.11.2020.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că nu există divergenţe de opinie între părţi asupra dispoziţiilor aplicabile cererii reclamantului, aceasta nefiind de transfer sau de reîncadrare, ci de numire din funcţia de procuror militar în funcţia de judecător militar. Totodată, a apreciat că restituirea cererii către reclamant, motivată de nedeclanşarea unei proceduri de numire în funcţia de judecător militar, este nelegală, neavând acoperire în regulamentul comun, în acest sens Consiliul Superior al Magistraturii având obligaţia semestrială a publicării locurilor vacante şi a analizării cererilor de numire formulate. Ca atare, a considerat că restituirea cererii are semnificaţia unui refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, act administrativ asimilat în sensul art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ.

În referire la petitul privind indisponibilizarea locului vacant, a reţinut că nu există vreun motiv de fapt sau de drept pentru admiterea acestei solicitări, întrucât existenţa postului vacant conferă reclamantului doar o vocaţie la numire, Consiliul Superior al Magistraturii neavând obligaţia de admitere a respectivei cereri.

3. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva sentinţei de fond a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, criticând-o pentru nelegalitate. A invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa respingerii în tot a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În dezvoltarea recursului a susţinut, în contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt şi a soluţiei pronunţate de instanţa de fond, că hotărârea primei instanţe a fost dată cu greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 32 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari, aprobat prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. M47/2014 şi Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176/2014, şi a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

A făcut trimitere la apărările formulate în faţa primei instanţe şi a citat dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, susţinând că în aplicarea prevederilor alin. (2) din textul de lege amintit a fost adoptată legislaţia secundară reprezentată de Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a jduecătorilor şi procurorilor militari, aprobat prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. M 47/2014 şi Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176/2014.

Astfel, în Regulamentul menţionat anterior, mai exact în capitolul I, a fost reglementată procedura de numire (art. 1-5) ca judecător sau procuror militar şi transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele sau parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari, iar în contextul legislativ reliefat şi faţă de situaţia de fapt relevată de înscrisurile depuse la dosarul cauzei consideră, contrar celor reţinute de instanţa de fond, că în cauză nu poate fi reţinut un refuz nejustificat de soluţionare a cererii formulate de intimatul-reclamant, astfel cum această sintagmă este definită la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

În condiţiile în care direcţia de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a răspuns tuturor solicitărilor intimatului-reclamant, aducându-i-se la cunoştinţă că nu a fost declanşată la nivelul Consiliului o astfel de procedură şi că urmează ca solicitarea să fie reiterată la momentul declanşării procedurii, precum şi faptul că, la data de 29.10.2020, secţia pentru judecători a hotărât doar declanşarea procedurii de transfer de la instanţele civile la Curtea Militară de Apel Bucureşti, Tribunalul Militar Bucureşti şi Tribunalul Militar Iaşi, a apreciat recurentul că este eronată reţinerea instanţei de fond în sensul că Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari nu prevede necesitatea declanşării unei proceduri de numire în funcţia de judecător la instanţele militare, condiţia fiind doar existenţa unui loc vacant.

În referire la aceste locuri vacante a precizat că există trei modalităţi de ocupare a posturilor vacante de judecător de la instanţele militare, respectiv: numirea din funcţia de procuror în funcţia de judecător militar, transferul din funcţia de judecător în funcţia de judecător militar, precum şi reîncadrarea în funcţia de judecător militar, toate acestea urmând procedura prevăzută în Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului nr. 176/2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 313/2014, cu respectarea condiţiilor prevăzute în art. 1-5 din acest Regulament.

În continuare a susţinut aplicarea eronată de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 1 alin. (6) din Regulament, în sensul reţinerii existenţei unei obligaţii a Consiliului Superior al Magistraturii de a analiza cererea intimatului-reclamant de numire în funcţia de judecător militar.

Sub acest aspect a arătat că, deşi textul de lege citat prevede o analiză semestrială a unor astfel de cereri de numire, acesta nu poate fi interpretat în mod izolat, ci, prin coroborare cu celelalte cerinţe impuse de Regulament, în cadrul existenţei unei proceduri de numire, în speţă intimatul-reclamant nefăcând dovada că solicitarea sa de numire în funcţia de judecător militar a respectat perioadele la care se referă art. 1 alin. (6) din Regulament.

A evocat recurentul dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 317/2004, în temeiul cărora atributul declanşării unei proceduri de numire aparţine secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, şi a afirmat că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante şi declanşarea unor proceduri de ocupare a acestora trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, în vederea evitării provocării unor disfuncţionalităţi în activitatea instanţelor şi parchetelor.

Însă, contrar dispoziţiilor Regulamentului, în speţă intimatul-reclamant a fost cel care a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, prin cererea înregistrată sub nr. x/20.10.2020, publicarea listei posturilor vacante de la toate instanţele şi parchetele militare, în vederea formulării unei cereri de numire în funcţia de judecător militar la Tribunalul Militar Iaşi.

În plus, a susţinut că din probatoriul administrat în cauză reiese că intimatul-reclamant şi-a raportat solicitarea la posturi vizate de o altă procedură, toate aspectele evidenţiate fiind comunicate părţii în adresele de răspuns transmise acestuia de către direcţia de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât nu poate fi reţinut un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantului, cum în mod eronat a apreciat instanţa de fond.

În contextul citării dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 1 alin. (1) lit. i) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, a conchis recurentul-pârât în sensul că în speţă nu sunt incidente prevederile legale menţionate, neexistând un refuz nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim ori faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. Astfel, a susţinut că a răspuns solicitărilor intimatului-reclamant, comunicând acestuia motivul pentru care nu poate da curs încă solicitării de numire în funcţia de judecător militar, şi a considerat că este pe deplin justificată imposibilitatea temporară de soluţionare a cererii.

Pentru considerentele arătate a solicitat instanţei de recurs să reţină incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi, în acest sens, să admită recursul, să caseze în parte sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, să respingă cererea reclamantului ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 27.08.2021 intimatul-reclamant A. a solicitat, în primul rând, să se constate că motivele de casare invocate în prezenta cauză de către recurentul-pârât se circumscriu aceloraşi argumente invocate în cuprinsul întâmpinării depuse în faţa instanţei de fond. Totodată, în acord cu soluţia instanţei de fond, pe care a apreciat-o temeinică şi legală şi a cărei menţinere a solicitat-o, a arătat că procedura de numire nu debutează printr-un anunţ, ci, la momentul depunerii cererilor de către solicitanţii informaţi.

În opinia intimatului-reclamant, refuzul nejustificat nu se referă numai la emiterea unui act administrativ, ci, la orice altă cerere întemeiată pe vătămarea unui drept recunoscut de lege, privită lato sensu, pe acest fapt fiind fundamentată acţiunea sa, considerând că recurentul-pârât a depăşit limitele de interpretare, adăugând condiţii noi faţă de cele reglementate prin lege. Aşadar, a apreciat că în conţinutul noţiunii de refuz nejustificat intră şi restituirea pe cale administrativă a cererii de numire, fără a fi analizată şi eventual respinsă, pe cale de excepţie, (ca prematură, inadmisibilă) sau pe fond (ca neîntemeiată), întrucât simpla restituire pe cale administrativă a cererii de numire nu reprezintă o soluţionare a cererii, deşi procedura era declanşată în momentul depunerii solicitării sale.

În susţinerea apărărilor formulate a depus următoarele înscrisuri: Hotărările nr. 43/15 ianuarie 2019 şi nr. 799/1 octombrie 2019 ale Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, precum şi adresa-răspuns nr. x din 17.12.2021 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, prin care a comunicat unui procuror militar de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj că, în urma adoptării Ordinului Ministrului Apărării nr. M47/2014, nu a organizat nicio procedură de numire în funcţia de judecător militar a procurorilor militari.

Recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea susţinerilor intimatului-reclamant, pe care le-a apreciat ca nefondate conform argumentelor prezentate în cuprinsul acestuia, reiterând, totodată, criticile invocate prin cererea de recurs.

La termenul din data de 7 aprilie 2022, la care au avut loc dezbaterile, în urma interpelării intimatului-reclamant, Înalta Curte a luat act de susţinerea acestuia în sensul că aspectele învederate prin întâmpinare cu privire la insuficienta motivare nu se circumscriu unei excepţii de nulitate a recursului, fiind chestiuni de fond, astfel încât nu a înţeles să invoce excepţia nulităţii recursului. Ca urmare, cauza a fost reţinută spre soluţionare pe fondul recursului promovat împotriva sentinţei de fond de către recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii.

5. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate de recurentul-pârât şi a apărărilor formulate de intimatul-reclamant, raportat la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce succed.

Din perspectiva contextului factual, Înalta Curte reţine că reclamantul A., care avea calitatea de procuror militar în cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ adresa nr. x/18.11.2020 a Direcţiei Resurse Umane din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i s-a comunicat că nu a fost declanşată nicio procedură de numire în funcţia de judecător militar a procurorilor militari, astfel încât nu se poate da curs solicitării de numire a acestuia în postul de judecător militar vizat, fiindu-i restituită cererea cu recomandarea de a o reitera la momentul publicării pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, a anunţului privind organizarea acestei proceduri. Totodată, reclamantul a solicitat indisponibilizarea locului vacant din schema de personal a Tribunalului Militar Iaşi, până la soluţionarea definitivă a cauzei şi a cererii sale de numire ca judecător militar.

În motivarea acţiunii a susţinut că, deşi a menţionat în cerere faptul că optează pentru numirea pe postul care nu era alocat transferului, în privinţa căruia era indicată disponibilitatea la Tribunalul Militar Iaşi, prin Hotărârea nr. 1306/29.10.2020 a secţiei pentru judecători, prin care s-a publicat un anunţ privind organizarea unei sesiuni de transferuri de la instanţe civile la instanţele militare, cererea sa de numire înregistrată sub nr. x/10.11.2020 i-a fost restituită pe cale administrativă, cu adresa nr. x din data de 18.11.2020 a Direcţiei Resurse Umane din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, fără a fi analizată pe fond.

A subliniat reclamantul că nu a solicitat transferul, ci numirea pe un post de judecător militar existent vacant, Ordinul nr. M47/22.04.2014 neprevăzând existenţa unui document numit anunţ, ci, doar obligaţia Consiliului Superior al Magistraturii de a afişa pe site, semestrial, locurile vacante. Apreciind că îndeplineşte condiţiile impuse de art. 1 alin. (7) din Ordinul nr. M47/2014, a solicitat să se constate existenţa refuzului nejustificat al Consiliului Superior al Magistraturii de a da curs cererii formulate, prin aceea că i-a restricţionat în mod expres dreptul la soluţionarea cererii de numire în funcţia de judecător militar.

Curtea de Apel Iaşi, soluţionând acţiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a admis-o în parte şi a obligat pârâtul la continuarea soluţionării cererii reclamantului, respingând petitul formulat de parte în ceea ce priveşte indisponibilizarea locului vacant până la soluţionarea cauzei.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar nu prevede necesitatea declanşării unei proceduri de numire în funcţia de judecător la instanţele militare, condiţia fiind existenţa unui loc vacant. Totodată, a apreciat că pârâtul avea obligaţia analizării acestei cereri conform art. 1 alin. (6) din Regulament, iar restituirea cererii către reclamant cu motivaţia că nu a fost declanşată o procedură de numire în funcţia de judecător militar este nelegală, în condiţiile în care avea obligaţia semestrială a publicării locurilor vacante şi a analizării cererilor de numire formulate, reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Reclamantul a exercitat recurs împotriva sentinţei de fond, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din interpretarea textului de lege antereferit reiese că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material atunci când instanţa a pronunţat soluţia prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept. Cu alte cuvinte, motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege antereferit.

În cauza de faţă aceste motive sunt incidente, soluţia primei instanţe reflectând o greşită interpretare a normelor de drept aplicabile în materie.

În speţă, se invocă nelegalitatea sentinţei atacate pentru greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 32 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a dispoziţiilor din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, aprobat prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. M47/2014 şi Hotărârea nr. 176/2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Faţă de situaţia de fapt stabilită conform probatoriului administrat în cauză şi în raport de normele legale şi regulamentare incidente situaţiei deduse judecăţii, Înalta Curte reţine că sunt fondate criticile recurentului-pârât şi urmează să răspundă acestora prin argumente comune, în funcţie de finalitatea lor concretă.

Potrivit dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor:

"(1) Poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, cu avizul conform al Ministerului Apărării Naţionale privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer activ în cadrul acestui minister" (2) "Numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari se fac potrivit unui regulament comun al Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Apărării Naţionale".

De asemenea, potrivit art. 32 alin. (2) din aceeaşi lege, raportat la art. 1 din Capitolului I având denumirea marginală "Numirea şi transferul în funcţii de judecător militar şi de procuror militar" al Regulamentului comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari, aprobat prin Ordinul nr. M 47/2014 al Ministrului Apărării Naţionale şi prin Hotărârea nr. 176/2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, "(4) În scopul informării judecătorilor şi procurorilor care intenţionează să formuleze cereri de numire, semestrial se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii lista posturilor vacante de execuţie de la toate instanţele şi parchetele militare, precum şi a posturilor care urmează a se vacanta". "(6) Cererile de numire a judecătorilor în funcţia de procuror militar sau a procurorilor în funcţia de judecător militar, precum şi cererea de numire a judecătorilor militari în funcţia de procuror militar sau a procurorilor militari în funcţia de judecător militar se analizează semestrial, de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii".

Din interpretarea dispoziţiilor legale şi regulamentare sus-menţionate, se reţine că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii este autoritatea administrativă desemnată de legiuitor, în vederea punerii în aplicare a prevederilor legale privind numirea în funcţia de judecător militar printr-o procedură reglementată în legislaţia secundară reprezentată de Regulamentul comun, mai exact de dispoziţiile art. 1-5.

Contrar aprecierii instanţei de fond, al cărei raţionament nu îl împărtăşeşte, Înalta Curte reţine că din conţinutul Regulamentului comun rezultă în mod neîndoielnic că a fost prevăzută o procedură corespunzătoare modalităţilor de ocupare a posturilor vacante de judecător de la instanţele militare, respectiv numirea din funcţia de procuror în funcţia de judecător militar, transferul din funcţia de judecător în funcţia de judecător militar, precum şi reîncadrarea în funcţia de judecător militar, având în vedere modalitatea de redactare şi structura legislaţiei secundare reprezentate de Regulamentul comun al Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Apărării Naţionale.

Astfel, dispoziţiile art. 1-5 din Regulament prevăd condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi numit în funcţia de judecător militar, termenele de depunere şi de soluţionare a cererilor formulate în acest sens, precum şi de acordare a avizului favorabil sau negativ privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer în activitate; art. 6 se referă la modalitatea de ocupare a funcţiei prin transfer, iar art. 7 vizează ipoteza reîncadrării judecătorului sau procurorului militar pensionat, potrivit procedurii prevăzute la art. 1-5 din Regulament.

Aşadar, în vederea ocupării posturilor existente vacante prin modalităţile prevăzute de legislaţia secundară este necesară declanşarea unei proceduri aferente fiecăreia dintre aceste modalităţi, cu respectarea etapelor şi termenelor expres prevăzute în Regulament, având în vedere specificitatea funcţiei.

În acest context, nu poate fi primit raţionamentul intimatului-reclamant, validat de către prima instanţă, în sensul că procedura de numire se declanşează la momentul depunerii cererii raportate de solicitant la o listă publicată de Consiliul Superior al Magistraturii, care atesta existenţa a două posturi vacante la Tribunalul Militar Iaşi, din care unul alocat procedurii de transfer, şi că în conformitate cu art. 1 alin. (6) din Regulament Consiliul avea obligaţia analizării acestei cereri.

Dimpotrivă, instanţa de control judiciar constată că acest raţionament reflectă greşita interpretare a normelor legale aplicabile în materie.

Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Regulamentul comun, citate anterior, Consiliul Superior al Magistraturii publică semestrial, pe pagina sa de internet, lista posturilor vacante de execuţie de la toate instanţele şi parchetele militare, precum şi a posturilor care urmează a se vacanta, astfel cum prevede textul menţionat, aşadar, în temeiul dispoziţiilor regulamentare şi nu la solicitarea persoanelor interesate. Or, faptul că această publicare este prevăzută a fi făcută în scopul informării judecătorilor şi procurorilor interesaţi, nu înseamnă că momentul publicării sau depunerii cererilor formulate de persoanele interesate echivalează cu declanşarea procedurii propriu-zise, deoarece, în vederea ocupării funcţiilor vacante în fiecare dintre cele trei modalităţi prevăzute de legislaţia secundară în materie, Consiliul Superior al Magistraturii stabileşte un calendar estimativ raportat la aspectele de oportunitate referitoare la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar.

Sub acest aspect este important a se reţine că oportunitatea se manifestă prin posibilitatea autorităţii competente de a alege în mod subiectiv şi conjunctural momentul şi amploarea intervenţiei, soluţia sa corespunzând interesului concret pe care îşi propune să îl asigure. Astfel, apreciind oportunitatea faţă de anumite circumstanţe, autoritatea trebuie să respecte limitele legale şi constituţionale, iar oportunitatea văzută ca posibilitate de apreciere pe care legea o permite unei structuri administrative ţine de legalitatea actului, jurisprudenţa actuală consacrând această abordare.

Prezintă relevanţă în acest sens dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, din care rezultă atribuţiile secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera judecătorilor, precum şi dispoziţiile art. 41 alin. (1) lit. g) din acelaşi act normativ, conform cărora secţia pentru judecători urmăreşte respectarea prevederilor legale şi regulamentare în domeniul organizării şi funcţionării instanţelor şi ia măsurile necesare înlăturării imediate a vulnerabilităţilor ce pot afecta buna desfăşurare a activităţii acestora.

Din dispoziţiile legale citate şi din întregul cadru normativ incident în materie rezultă cu puterea evidenţei că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, care trebuie să analizeze solicitările cu asigurarea unui just echilibru între interesul general privind buna funcţionare a instanţelor şi interesele de ordin particular ale solicitanţilor. Altfel spus, ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la aspecte de oportunitate referitoare la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru a se evita provocarea unor disfuncţionalităţi grave în activitatea instanţelor, precum şi la respectarea şi promovarea dreptului la carieră al fiecărui magistrat, însă, în egală măsură, şi la aspecte de legalitate ce vizează respectarea dispoziţiilor legale şi regulamentare incidente.

Or, tocmai în îndeplinirea atribuţiilor sale, cu respectarea aspectelor de oportunitate şi a dispoziţiilor legale şi regulamentare aplicabile, Consiliul Superior al Magistraturii, prin direcţia de specialitate, a comunicat intimatului-reclamant adresa-răspuns nr. x din 18.11.2020, prin care i-a adus la cunoştinţă că nu a fost declanşată o procedură de numire în funcţia de judecător militar a procurorilor militari, restituindu-i cererea cu recomandarea de a o reitera la momentul publicării pe pagina de internet a anunţului privind organizarea acestei proceduri.

Împrejurarea că prin Hotărârea nr. 1306 din 29.10.2020 secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a publicat un anunţ privind organizarea unei sesiuni de transferuri de la instanţe civile la instanţele militare, fiind menţionată disponibilitatea unui post la Tribunalul Militar Iaşi, indicându-se totodată existenţa a două posturi vacante în cadrul aceluiaşi tribunal, dintre care doar unul fiind alocat transferului, nu are semnificaţia declanşării, atât a procedurii de numire în funcţie, cât şi a aceleia de transfer, câtă vreme prin hotărârea menţionată s-a hotărât în mod expres doar asupra declanşării procedurii de transfer de la instanţele civile la instanţele militare, printre care şi Tribunalul Militar Iaşi pentru un post vacant. Chiar dacă erau vacante două posturi la Tribunalul Militar Iaşi, dintre care doar unul alocat procedurii de transfer, Consiliul Superior al Magistraturii, în virtutea atribuţiilor sale, stabileşte modalitatea de ocupare a acestora, după un calendar estimativ stabilit şi aprobat în condiţiile regulamentare aplicabile, calendar care nu exclude însă publicarea anunţului privind declanşarea procedurii în sine.

În aceste condiţii, nu se poate reţine că răspunsul comunicat de direcţia de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin adresa contestată în cauza pendinte, ar avea caracterul unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantului de numire în funcţia de judecător militar, prin prisma conţinutului acestuia.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. (. . . . . . . . . .)".

Actul administrativ este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o manifestare unilaterală de voinţă a unei autorităţi publice, cu caracter individual sau normativ, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii, în regim de putere publică, în vederea executării ori a organizării executării legii, iar alin. (2) al aceluiaşi text de lege prevede că:

"Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

Aşadar, în concepţia legii contenciosului administrativ, refuzul unei autorităţi publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim îmbracă trei forme: - refuzul nejustificat explicit sau manifest, respectiv exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea (art. 2 alin. (1) lit. i) teza I din Legea nr. 554/2004); - refuzul nejustificat asimilat - nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile (art. 2 alin. (1) lit. i) teza a II-a din Legea nr. 554/2004); - tăcerea administraţiei, adică nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, respectiv faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen (art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004).

Conform doctrinei, caracterul "explicit" al manifestării de voinţă a autorităţii administrative (de a ignora o cerere şi, prin urmare, de a refuza soluţionarea acesteia) nu rezultă numai din împrejurarea că răspunsul autorităţii conţine adverbe negative. Interpretarea literală extensivă a noţiunii de "exprimare explicită" aduce în lumină o firească similitudine existentă între refuzul expres şi cel explicit, atunci când ambele se realizează prin exprimări "explicite", de natură a nu lăsa niciun dubiu asupra sensului acestora.

Cum recurentul-pârât invocă în apărare că nu este vorba în cauză despre un refuz nejustificat de soluţionare a cererii intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că soluţia de admitere a acţiunii reclamantului din această perspectivă este greşită.

Astfel cum rezultă din cadrul normativ expus supra, legea contenciosului administrativ dă posibilitatea instanţelor de a verifica dacă refuzul de a soluţiona o cerere, exprimat explicit de către o autoritate, este sau nu justificat, situaţie în care, dacă îl apreciază ca nejustificat, fiind dat cu exces de putere, poate analiza cererea persoanei respective.

În prezenta cauză instanţa de fond a reţinut că acţiunea reclamantului are la bază refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererea de numire în funcţia de judecător militar din perspectiva restituirii cererii solicitantului, fără să analizeze dacă, raportat la conţinutul răspunsului formulat de Consiliul Superior al Magistraturii, era vorba despre un refuz justificat sau nejustificat al autorităţii, iar în această din urmă ipoteză să stabilească dacă a fost sau nu exprimat cu exces de putere.

Or, faţă de conţinutul adresei-răspuns nr. x/18.11.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a comunicat intimatului-reclamant că nu a fost declanşată nicio procedură de numire în funcţia de judecător militar a procurorilor militari, restituindu-i cererea cu recomandarea de a o reitera la momentul publicării pe pagina sa de internet a anunţului privind organizarea acestei proceduri, instanţa de control judiciar observă că pârâtul a răspuns petiţiei formulate de reclamant conform adresei amintite, iar împrejurarea că reclamantul este nemulţumit de răspunsul primit nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare a cererii sale, în accepţiunea Legii nr. 554/2004, răspunsul primit neputând fi condiţionat de soluţionarea favorabilă a solicitării respective.

De altfel, chiar şi în ipoteza în care este unul negativ, răspunsul autorităţii pârâte nu echivalează cu refuzul nejustificat, cum în mod greşit a apreciat prima instanţă, ci, dimpotrivă, reprezintă chiar răspunsul argumentat dat solicitării părţii de către emitentul adresei în discuţie. Nici împrejurarea că i-a fost restituită cererea de numire în funcţia de judecător militar nu echivalează, contrar opiniei primei instanţe, cu refuzul nejustificat de soluţionare a cererii, câtă vreme din motivarea răspunsului rezultă că solicitantul a formulat cererea prematur, înainte de declanşarea procedurii de numire în funcţie, conform dispoziţiilor regulamentare incidente, pârâtul chiar recomandând solicitantului să o reitereze la momentul publicării anunţului privind organizarea acestei proceduri.

Pe cale de consecinţă, în exercitarea atribuţiilor sale, este evident că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin direcţia sa de specialitate, avea posibilitatea şi, totodată, obligaţia de a răspunde reclamantului, cum, de altfel, a şi procedat, aducându-i la cunoştinţă motivul pentru care cererea sa nu a putut fi soluţionată favorabil.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, "refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane (. . . . . . . . . . . . .)", iar art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 prevede că excesul de putere reprezintă "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor."

Or, în contextul factual şi normativ reliefat, nu se poate susţine cu suficient temei că recurentul-pârât ar fi refuzat nejustificat să-i răspundă reclamantului la cererea formulată. În plus, pentru a fi considerat nejustificat, refuzul pârâtului ar fi trebuit să fie dat cu exces de putere, ipoteză care, de asemenea, nu se verifică în speţă.

Sub acest aspect, instanţa de control judiciar constată că manifestarea de voinţă exprimată prin intermediul adresei de răspuns nr. x din 18.11.2020, emisă de către Direcţia resurse umane şi organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi conduita pârâtului pe parcursul procedurii de soluţionare a cererii intimatului-reclamant, nu reflectă manifestarea unui exces de putere şi nu prezintă caracteristicile acestuia, în accepţiunea dată prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, anterior citate, susceptibile de a-i produce părţii o vătămare în raport de care să fie îndrituită a supune cenzurii instanţei de contencios administrativ actul astfel emis.

Cât priveşte petitul reclamantului referitor la obligarea pârâtului să indisponibilizeze locul vacant din schema de personal a Tribunalului Militar Iaşi până la soluţionarea prezentei cauze, Înalta Curte urmează a menţine soluţia primei instanţe, reţinând că solicitarea părţii nu are un fundament legal sau regulamentar în contextul normativ aplicabil în speţă, pentru a stabili în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii această obligaţie. Într-adevăr, reclamantul are dreptul să formuleze cerere de numire în funcţia de judecător militar, la momentul declanşării procedurii corespunzătoare postului vizat, solicitare ce urmează a-i fi analizată de către Consiliul Superior al Magistraturii sub aspectul îndeplinirii condiţiilor în raport de circumstanţele factuale şi legale de la acel moment, neexistând însă obligaţia pentru acesta de a-i admite cererea sine die.

În aceste condiţii, având în vedere că, potrivit argumentelor expuse supra, nu s-a conturat refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a răspunde cererii reclamantului de numire în funcţia de judecător militar, înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/10.11.2020, aspecte ce conduc în mod nemijlocit la conturarea caracterului nelegal al hotărârii de fond supuse cenzurii instanţei de control judiciar, Înalta Curte reţine că sunt întemeiate criticile recurentului-pârât formulate din perspectiva interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor legale incidente în cauză, motiv pentru care va admite demersul judiciar al pârâtului şi va reforma sentinţa de fond din această perspectivă.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs.

Pentru argumentele expuse la pct. 5 al acestei decizii, constatând că soluţia primei instanţe a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea reclamantului A. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei nr. 114 din 29 iunie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge acţiunea reclamantului A. ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.