Nullity of cassation appeal for failure to articulate specific illegality grounds against lower court’s evidentiary interpretation

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.06.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a formulat contestaţie împotriva răspunsului nr. x/11.03.2020 primit de la pârâtul Ministerul Sănătăţii cu privire la sesizarea nr. 5494 din 5 februarie 2020.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că formulează contestaţia în temeiul Legii nr. 554/2004, din cauza refuzului Ministerului Sănătăţii de a anula, prin intermediul Comisiei Mixte, certificatul medico-legal nr. 21/C/66 din 17.01.2011, constatat ca fiind eliberat cu încălcarea prevederilor legale în vigoare prin decizia Comisiei Mixte nr. 58125/29.10.2015. Contrar prevederilor art. 28 alin. (3) din O.G. nr. 1/2000, la acea dată Comisia Mixtă nu a făcut demersurile legale în vederea anulării respectivului înscris.

Prin sentinţa civilă nr. 3693 din 25 august 2020, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la 10.09.2020, sub nr. x/2020.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 1288 din data de 25 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes, invocate prin întâmpinare, şi a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii.

3. Recursul exercitat în cauză.

Împotriva sentinţei nr. 1288 din 25 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii acţiunii şi obligării pârâtului Ministerul Sănătăţii şi, implicit, a Comisiei Mixte, la respectarea obligaţiilor legale ce le revin.

În dezvoltarea recursului a susţinut, în contextul expunerii situaţiei de fapt ce a stat la baza prezentului demersul juridic, că este greşită reţinerea primei instanţe de la paragraful 4, pagina 3 a sentinţei de fond, referitoare la faptul că adresa nr. x din data de 11.03.2020 nu este un act administrativ propriu-zis, în sensul că ea nu dă naştere, nu modifică şi nici nu stinge raporturi juridice. Or, în măsura în care Ministerul Sănătăţii şi Comisia Mixtă ar respecta prevederile legale referitoare la activitatea acestor instituţii, adresa în discuţie trebuia să cuprindă decizia de anulare pentru cele două certificate medico-legale (CML 21/C/66 şi CML 22/C/67) care îi produc o pagubă incontestabilă de peste 330.000 euro, fapt dovedit cu Decizia C.N.C.I. nr. 28047/23.04.2019, şi astfel ar modifica raportul juridic cu privire la persoanele îndreptăţite la despăgubiri în dosarul nr. x C. civ./27.01.2009.

A solicitat instanţei ca, în conformitate cu art. 28 alin. (3) din O.G. nr. 1/2000 şi art. 16 alin. (2) din Constituţia României, care prevăd egalitatea în faţa legii, Comisia Mixtă să sesizeze organele judiciare în vederea anulării celor două certificate medico-legale. În continuare, a reiterat apărările formulate în faţa primei instanţe referitoare la valoarea Deciziei C.N.C.I. nr. 28047 din 23.04.2019 şi criticile privind invocarea prescripţiei dreptului de a solicita anularea certificatelor medico-legale în discuţie, sub acest aspect apreciind că aceste certificate, deşi emise în anul 2011, cu încălcarea legii, produc efecte în sensul vătămării dreptului său de moştenitor legal al bunicilor paterni.

A mai criticat partea argumentele reţinute de prima instanţă în penultimul paragraf de la pagina 5 a sentinţei de fond, în ceea ce priveşte aprecierea ca fiind justificat refuzul pârâtului de a constitui o nouă comisie mixtă, evidenţiat la pct. 3 din adresa nr. x/01.03.2020, în acest sens făcând recurenta trimitere la corespondenţa purtată în anul 2017 cu Ministerul Justiţiei, căruia s-a adresat cu o solicitare de sesizare a Consiliului de analiză şi evaluare a activităţii de medicină legală.

Aşadar, a considerat că afirmaţia instanţei în sensul că nu ar fi supus atenţiei Consiliului de analiză şi evaluare a activităţii de medicină legală, activitatea de control a Comisiei Mixte nr. 58125/29.10.2015 şi, ca atare, refuzul pârâtului de a constitui o nouă comisie mixtă, sunt justificate doar de o apărare de fond pentru a-i respinge contestaţia ce face obiectul dosarului nr. x/2020, în situaţia în care a recunoscut caracterul obligatoriu dar "alternativ" al prevederii legale de a sesiza organele judiciare sau C.M.R. în cazul constatării încălcării prevederilor legale cu privire la modul de efectuare a lucrărilor medico-legale.

În opinia recurentei, refuzul de a constitui o nouă comisie mixtă nu este justificat, deoarece legea prevede că aceasta se constituie ori de câte ori este nevoie, în cauză acest aspect rezultând din înscrisurile pe care le-a depus: Decizia nr. 28047/23.04.2019 a C.N.C.I., răspunsul nr. x/18.09.2017 al Curţii de Conturi Teleorman, care atestă că S.M.L. Teleorman nu îşi îndeplineşte una dintre obligaţiile legale (sarcinile de serviciu) referitoare la eliberarea de certificate medico-legale pentru capacitate psihică în vederea semnării de acte de dispoziţie pentru notariat, deşi este singura instituţie din judeţ care este legal abilitată să elibereze aceste înscrisuri pentru locuitorii judeţului.

Consideră că certificatele pe care i le-a emis S.M.L. la un tarif de 38 RON fiecare, în locul celor pentru capacitate psihică la preţul de 135 RON, reprezintă aspecte noi faţă de anul 2015 şi sunt de natură să intereseze Comisia Mixtă.

Or, prin soluţia pronunţată, instanţa de fond a exonerat de răspunderea legală atât Ministerul Sănătăţii, cât şi Comisia Mixtă, afirmând că "dispoziţia legală prevede caracterul alternativ" şi a considerat că Hotărârea nr. 9/2016 a Consiliului Superior de Medicină Legală antrenează răspunderea disciplinară a medicului B., însă nu face vorbire despre faptul că certificatele medico-legale 21/C/66 şi 22/C/67, pentru care este antrenată răspunderea disciplinară, nu sunt anulate.

A mai subliniat recurenta că Hotărârea nr. 9/2016 a Consiliului Superior de Medicină Legală a fost luată urmarea sesizării pe care a făcut-o în luna ianuarie 2016, iar Comisia Mixtă nu a făcut decât să constate nelegalitatea certificatelor, însă nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale, contrar prevederilor art. 28 alin. (3) din O.G. nr. 1/2000 şi ale art. 1 alin. (5) din Constituţia României.

În concluzie, faptul că instanţa de la Curtea de Apel Bucureşti i-a respins contestaţia împotriva răspunsului nr. x/11.03.2020 primit de la pârâtul Ministerul Sănătăţii, prin care a fost informată că legea nu menţionează caracterul obligatoriu al sesizării respective, cu toate că a recunoscut în motivarea hotărârii obligaţia legală dar alternativă a Comisiei mixte de a lua măsuri ca urmare a constatării încălcării unor dispoziţii legale, demonstrează că sentinţa recurată este nelegală şi netemeinică.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-reclamantă, în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală.

Prin răspunsul la întâmpinare şi precizările formulate în cauză, recurenta-reclamantă a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimatul-pârât şi a reiterat, în esenţă, argumentele expuse prin cererea de recurs. Totodată, în cuprinsul precizărilor depuse pentru termenul din data de 7 aprilie 2022, recurenta-reclamantă a solicitat participarea procurorului la şedinţa de judecată. Din dispoziţia instanţei, în cauză s-a emis o adresă către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însoţită de o copie a cererii formulate de reclamantă, cu menţiunea de a se aprecia asupra solicitării formulate de parte sub aspectul participării reprezentantului parchetului.

La termenul din data de 7 aprilie 2022, la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a pus în discuţia recurentei-reclamante excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., excepţie invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, şi a reţinut cauza în pronunţare pe excepţia invocată.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că excepţia este întemeiată, urmând să constate nulitatea recursului reclamantei, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol.

Aşadar, recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, sancţiunea nulităţii recursului.

Astfel, condiţia legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., precum şi a dezvoltării motivelor, implică determinarea greşelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt şi în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Prin urmare, instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege şi să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului şi nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.

Ca urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere de legiuitor şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Prealabil, deoarece din dezvoltarea recursului se observă că recurenta-reclamantă este nemulţumită şi de modalitatea în care instanţa de fond a analizat şi interpretat probatoriile administrate, cu referire punctuală la proba cu înscrisuri, se impune a se preciza că modul în care instanţa de fond a interpretat probele administrate şi a stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare.

Aşa fiind, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci, doar aceea de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.

În atare situaţie, criticile referitoare la greşita stabilire a situaţiei de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală deoarece vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.

În speţă este de observat că, deşi a precizat că recursul se întemeiază pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă nu a formulat veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate de prima instanţă, subsumate motivelor de casare invocate, prin care să arate în ce constă nelegalitatea sentinţei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Ca urmare, analizând cererea de recurs şi susţinerile recurentei-reclamante, în raport cu soluţia pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte reţine că aceasta nu a formulat critici care să vizeze nelegalitatea sentinţei atacate, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând indicarea în concret a greşelilor imputate instanţei de fond şi încadrarea lor în motivele de casare invocate, astfel cum sunt acestea prevăzute în art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Or, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată de prima instanţă prin sentinţa de fond atacată, nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe critici de nelegalitate circumscrise motivelor expres şi limitativ prevăzute de lege şi invocate, de altfel în mod formal de recurentă prin cererea de recurs, având în vedere că recursul este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părţile având deja la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.

Din această perspectivă este important a se mai reţine că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată de instanţa de fond, ci, expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală. Astfel, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a motivelor de casare incidente în cauză şi la reiterarea situaţiei de fapt reţinute, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greşelilor anume imputate acesteia, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează.

Aşadar, din moment ce recurenta-reclamantă nu a arătat care sunt, în concret, normele legale pretins a fi fost încălcate de către prima instanţă şi care este maniera în care aceste norme au fost încălcate ori greşit aplicate la pronunţarea soluţiei contestate, respectiv care sunt argumentele pe care instanţa de fond ar fi trebuit să-şi fundamenteze soluţia pronunţată, motivele contradictorii sau străine de natura cauzei reţinute de prima instanţă prin hotărârea atacată, simpla indicare formală a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., fără a fi dezvoltate critici care să poată fi circumscrise acestora, echivalează cu nemotivarea cererii de recurs.

În aceste condiţii, reţinând caracterul nemotivat al cererii de recurs, având în vedere că recurenta-reclamantă a procedat la reluarea situaţiei de fapt şi a probatoriilor administrate, neinvocând veritabile critici de nelegalitate care să poată face posibilă o încadrare a acestora în cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., şi constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac promovate.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Faţă de considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor impuse de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea acestora în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului exercitat de reclamantă şi va menţine, în consecinţă, sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 1288 din 25 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.