Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2110/2022 AI generated

Loss of procedural interest following corporate merger and loss of office in administrative annulment action

Case Number Decizia nr. 2110/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal filed by the Ministry of National Education, declaring it devoid of interest, thereby upholding the lower court’s decision that had annulled the contested administrative decision and its subsequent order. The dispute concerned an administrative annulment action brought by a former university rector against a decision by the National University Ethics and Management Council proposing his dismissal and a special monitoring methodology imposed on a specific university, challenging the legality and admissibility of these measures. The appellate court’s rejection of the appeal was grounded in the legal requirement that procedural interest must remain current throughout litigation, as the university subject to the measures had merged by absorption into another institution, ceasing to exist as a legal entity and thereby rendering the ministry’s challenge moot and the underlying order caduc.

Legislator headnote

AI generated

art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 56 alin. (2) din C. proc. civ, art. 125 din Legea nr. 1/2011, art. 77 din Legea nr. 24/2000; Loss of procedural interest following corporate merger and loss of office in administrative annulment action: Ca urmare, a apreciat că nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 56 alin. (2) din C. proc. civ. întrucât excepţia prevăzută de aceste dispoziţii legale imprimă o strictă interpretare şi aplicare, în sensul că pot fi parte în proces numai entităţile juridice, dacă sunt constituite potrivit legii, iar nu oricare alte entităţi juridice lipsite de capacitatea procesuală de folosinţă.

Keywords

AI generated
loss of legal interest action for annulment legal entity challenge of administrative decisions merger current interest

Cited Legislation

AI generated
art. 15 din Legea nr. 554/2004
14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea Hotărârii nr.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
(3) şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., precum şi pe dispoziţiile art.
art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
1 şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
art. 56 alin. (2) din C. proc. civ
Ca urmare, a apreciat că nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 56 alin. (2) din C. proc. civ.
art. 125 din Legea nr. 1/2011
124 şi art. 125 din Legea nr.
art. 77 din Legea nr. 24/2000
1/2011, astfel cum prevăd în mod obligatoriu normele de tehnică legislativă, respectiv art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
art. 125 alin. (4) din Legea nr. 1/2011
Din această perspectivă a susţinut că interesul personal al rectorului se suprapune cu interesul universităţii, ceea ce este în contradicţie cu dispoziţiile art. 125 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, citate în cuprinsul cererii de recurs.
art. 489 alin. (2) din C. proc. civ
a formulat întâmpinare la recursul promovat de pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului, prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.09.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Consiliul de etică şi management universitar, ca în urma administrării probatoriului în cauză, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Hotărârii nr. 43/25.07.2019 emisă de Consiliul de etică şi management universitar, ca neîntemeiată şi nelegală, precum şi anularea tuturor actelor subsecvente, emise ulterior, şi care au la bază hotărârea contestată. Totodată, în baza art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea Hotărârii nr. 43/25.07.2019 emisă de Consiliul de etică şi management universitar, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul prezentului dosar; precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 337 din 20 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul de etică şi management universitar; a respins excepţiile prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii. A admis acţiunea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale, şi Consiliul de etică şi management universitar.

A admis cererea de intervenţie forţată formulată de A., în contradictoriu cu intervenienta-reclamantă Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa; a anulat Hotărârea nr. 43/25.07.2019 emisă de Consiliul de etică şi management universitar, precum şi actele subsecvente emise în baza acestei hotărâri, inclusiv Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4867/2019 privind aprobarea Metodologiei de monitorizare specială a Universităţii "Eftimie Murgu" din Reşiţa.

Totodată, a dispus suspendarea executării Hotărârii nr. 43/25.07.2019 emisă de Consiliul de etică şi management universitar până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze şi a obligat pârâţii la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 150 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

3. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva hotărârii de fond a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, întemeiat pe dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., precum şi pe dispoziţiile art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei în sensul respingerii acţiunii introductive formulate de intimatul-reclamant A..

În dezvoltarea recursului promovat recurentul-pârât a susţinut, sub un prim aspect, că instanţa de fond a pronunţat soluţia de respingere a excepţiei de necompetenţă teritorială cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii aplicabile, în speţă a art. 1 şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. În acest sens a reiterat argumentele invocate în susţinerea excepţiei formulate, făcând trimitere la prevederile Ordinului nr. 4867/2019 privind aprobarea Metodologiei de monitorizare specială a Universităţii "Eftimie Murgu" din Reşiţa şi la Hotărârea Consiliului de etică şi management universitar nr. 43/2019 şi arătând că intimatul-reclamant a chemat în calitate de intervenient forţat Universitatea "Eftimie Murgu" din Reşiţa, unitatea care nu are calitatea de persoană juridică de drept privat, fiind astfel în contradicţie cu dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În opinia recurentului, Hotărârea nr. 43/25.07.2019 emisă de Consiliul de etică şi management universitar nu reprezintă un act administrativ, fiind un act de constatare a unor disfuncţionalităţi existente la nivelul unei universităţi, care nu produce o vătămare într-un drept sau într-un interes legitim al unei persoane fizice sau juridice de drept privat. Totodată, a subliniat că Ministerul Educaţiei şi Cercetării este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care conduce sistemul naţional de educaţie, formare profesională şi cercetare ştiinţifică, exercitând şi atribuţiile stabilite prin legi şi acte normative din sfera sa de activitate, iar în exercitarea atribuţiilor ce îi revin emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii, citând în acest sens dispoziţiile art. 217 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

În continuare a criticat soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale a Consiliului de etică şi management universitar, arătând că acest Consiliu este un organ consultativ, fără personalitate juridică, înfiinţat prin Ordinul nr. 4783/2017 al Ministerului Educaţiei Naţionale, care efectuează acte C. proc. civ. efecte juridice numai pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Cu alte cuvinte, Consiliul de etică şi management universitar este constituit şi funcţionează în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare a acestuia, emis de Ministerul Educaţiei Naţionale şi aprobat prin Ordinul nr. 4783/2017, astfel că prin raportare la dispoziţiile care-l reglementează nu se justifică calitatea procesuală a acestuia în prezenta cauză.

Ca urmare, a apreciat că nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 56 alin. (2) din C. proc. civ. întrucât excepţia prevăzută de aceste dispoziţii legale imprimă o strictă interpretare şi aplicare, în sensul că pot fi parte în proces numai entităţile juridice, dacă sunt constituite potrivit legii, iar nu oricare alte entităţi juridice lipsite de capacitatea procesuală de folosinţă.

A mai criticat recurentul soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, apreciind că aceasta a fost pronunţată în mod nelegal prin raportare la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, în contextul citării dispoziţiilor art. 124 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispoziţiilor art. 125 din acelaşi act normativ, a susţinut că acest Consiliu de etică şi management universitar nu are competenţa revocării din funcţie a rectorului, având doar abilitarea de a formula o propunere, şi aceasta numai cu consultarea senatului universitar.

A considerat recurentul că, deşi intimatul-reclamant dă hotărârii emise de Consiliul de etică şi management universitar un caracter de act administrativ, care poate fi anulat de către o instanţă de contencios administrativ, din prevederile relevante ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, citate în cuprinsul cererii de recurs, rezultă că actul administrativ nu este o adresă emisă de o direcţie din cadrul unei instituţii publice sau de un organism consultativ, ci, este actul emis chiar de instituţia publică abilitată prin lege să emită acte cu acest caracter.

Întrucât Hotărârea nr. 48/2019 a Consiliului de etică şi management universitar a fost emisă de un organism consultativ, având astfel rol consultativ şi nu rol de decizie, a considerat recurentul că nu are caracterul unui act administrativ, astfel încât pretenţiile intimatului-reclamant nu pot fi ocrotite pe calea procesuală aleasă. Sub acest aspect a făcut trimitere la jurisprudenţa instanţei supreme în materie, exemplificând în acest sens deciziile nr. 5977/2005 şi nr. 5412/2006 şi arătând astfel că activitatea administrativă nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice între petiţionar şi instituţia emitentă, neputând fi asimilată unui act administrativ.

În referire la soluţia pronunţată de prima instanţă asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat a arătat că a fost pronunţată în mod nelegal, fără ca instanţa să ia în considerare că intimatul-reclamant nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii prevăzute de lege referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

Astfel, a opinat recurentul, din moment ce Hotărârea nr. 43/2019 emisă de Consiliul de etică şi management universitar, a cărei suspendare s-a solicitat, nu produce efecte de natură să nască, să modifice sau să stingă raporturi juridice, nu se poate susţine că ar avea un efect de natură a vătăma activitatea instituţiei de învăţământ superior, în general. Or, a considerat că motivaţia reclamantului că acest act este de natură a "provoca grave disfuncţionalităţi", aducând "un prejudiciu de imagine greu de reparat", nu poate fi primită în considerarea argumentului arătat, precum şi ţinând cont de faptul că prejudiciul pretins nu este previzibil. În plus, paguba iminentă, care ar justifica suspendarea actului, implică existenţa unui prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă.

A concluzionat recurentul-pârât că argumentele reţinute de instanţa de fond sunt în contradicţie cu art. 124 şi art. 125 din Legea nr. 1/2011 privind răspunderea publică, având în vedere că în urma controlului efectual de Consiliul de etică şi management universitar au fost constatate numeroase deficienţe, cu repercusiuni grave asupra administrării bugetului universităţii şi asupra actului de învăţământ. Ca atare, a considerat că este nelegală suspendarea executării actului administrativ întemeiată pe simpla afirmaţie că sunt întrunite condiţiile de suspendare, fără să rezulte dovezi care să reflecte temeinicia cererii.

Cu privire la soluţia pronunţată de prima instanţă asupra cererii de anulare/revocare a Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4867/2019 privind aprobarea Metodologiei de monitorizare specială a Universităţii "Eftimie Murgu" din Reşiţa a arătat că ordinul în discuţie a fost emis în aplicarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, astfel cum prevăd în mod obligatoriu normele de tehnică legislativă, respectiv art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, a susţinut că intimatul-reclamant nu a invocat un temei de drept în vederea anulării/revocării ordinului, nedovedind astfel că a fost vătămat într-un drept recunoscut de lege, ci, a reiterat criticile aduse hotărârii emise de Consiliul de etică şi management universitar, încercând să transfere neîndeplinirea obligaţiilor legale de către conducerea instituţiei în sarcina Consiliului şi inducând astfel instanţei ideea că acesta a propus, cu rea-credinţă, unele măsuri în vederea remedierii situaţiei, fără să arate că acest ordin a fost emis cu respectarea procedurii prevăzute de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4783/2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de etică şi management universitar.

În fine, a criticat recurentul soluţia instanţei de fond de admitere a cererii de intervenţie formulată de intimatul-reclamant, în condiţiile în care acesta nu a arătat care este interesul Universităţii "Eftimie Murgu" din Reşiţa în promovarea acţiunii de anulare/revocare a ordinului, în acord cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Din această perspectivă a susţinut că interesul personal al rectorului se suprapune cu interesul universităţii, ceea ce este în contradicţie cu dispoziţiile art. 125 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, citate în cuprinsul cererii de recurs. Totodată, a susţinut că prin acest ordin Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune în vedere conducerii Universităţii să remedieze aspectele constatate ca fiind în afara prevederilor legale, în acest sens fiind monitorizată pe o perioadă de 3 luni, şi anume 6 septembrie - 6 decembrie 2019, interesul legitim public al Universităţii fiind, aşadar, acela de a respecta legea.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare la recursul promovat de pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului, prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind în acest sens că partea a reluat apărările prezentate şi în faţa primei instanţe. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că instanţa de fond în mod temeinic şi legal a constatat şi a reţinut în hotărârea pronunţată ca fiind întemeiate apărările sale vizând nelegalitatea actelor administrative contestate, în ceea ce priveşte tardivitatea şi nulitatea prin raportare la componenţa comisiei.

Intimata-intervenientă Universitatea "Eftimie Murgu" din Reşiţa a formulat, la rândul său, întâmpinare faţă de recursul pârâtului Ministerul Educaţiei şi Cercetării, invocând excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe fondul cauzei solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţate de prima instanţă. Totodată, a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul-reclamant A. prin care a susţinut că este de acord cu apărările formulate de acesta sub aspectul excepţiei nulităţii recursului şi pe fondul cauzei.

La data de 26.10.2021, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca a formulat cerere de continuare a judecăţii, în calitate de intimat-intervenient forţat, având în vedere că a fuzionat cu Universitatea "Eftimie Murgu" din Reşiţa, conform contractului de fuziune prin absorbţie anexat în dovedire. De asemenea, a depus note scrise în cuprinsul cărora a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum şi excepţia lipsei de interes a recurentului-pârât Ministerul Educaţiei şi Cercetării în susţinerea recursului.

La termenul de dezbateri din data de 7 aprilie 2022, Înalta Curte a admis cererea formulată de Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca, de introducere în cauză şi continuare a judecăţii în calitate de intimat-intervenient, apreciind că sunt aplicabile dispoziţiile art. 235 alin. (1) din C. civ. şi art. 38 din C. proc. civ.

De asemenea, a respins excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată de intimatul-reclamat A. şi intimata-intervenientă Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca, apreciind că motivele invocate de recurent pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Întrucât în cauză a fost invocată şi excepţia lipsei de interes a recurentului-pârât în susţinerea recursului, Înalta Curte a luat act de această excepţie şi a reţinut cauza spre soluţionare pe excepţia invocată.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes a recurentului-pârât Ministerul Educaţiei şi Cercetării în susţinerea recursului exercitat în cauză, excepţie invocată de către intimata-intervenientă Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca, Înalta Curte apreciază că excepţia este întemeiată, urmând să o admită şi să respingă recursul pârâtului ca lipsit de interes, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit dispoziţiilor legale menţionate supra, "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

În cauză, în faza procesuală a recursului, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca a depus la dosar o cerere de continuare a judecăţii, în calitate de intimat-intervenient forţat, având în vedere că a fuzionat cu Universitatea "Eftimie Murgu" din Reşiţa, conform contractului de fuziune prin absorbţie anexat în dovedire. De asemenea, a depus note scrise în cuprinsul cărora a invocat, printre altele, excepţia lipsei de interes a recurentului-pârât Ministerul Educaţiei şi Cercetării în susţinerea recursului, având în vedere că Universitatea "Eftimie Murgu" din Reşiţa şi-a pierdut capacitatea civilă la data de 02.07.2020, ca urmare a contractului de fuziune prin absorbţie încheiat cu Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca, iar intimatul-reclamant nu mai deţine funcţia de rector al Universităţii "Eftimie Murgu" din Reşiţa.

În acest context, la termenul de dezbateri din 7 aprilie 2022, Înalta Curte a admis cererea de continuare a judecăţii, formulată de Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca, şi a introdus-o în cauză în calitate de intimată-intervenientă. De asemenea, a luat act de excepţia lipsei de interes a recurentului-pârât în susţinerea recursului, invocată de intimata-intervenientă menţionată, şi a reţinut cauza spre soluţionare pe excepţia invocată.

Referitor la excepţia lipsei de interes este important a se aminti că aceasta reprezintă un mijloc procesual de apărare prin care se invocă lipsa interesului sau a uneia dintre cerinţele acestuia cu privire la cererea de chemare în judecată sau la alt mijloc procedural ce intră în conţinutul acţiunii civile (cereri, excepţii, exercitarea căilor de atac, executarea silită), fiind o excepţie de fond, întrucât se invocă încălcarea cerinţelor interesului-condiţie de exercitare a acţiunii civile, peremtorie, întrucât admiterea sa împiedică soluţionarea fondului cererii, şi absolută, deoarece se încalcă norme de ordine publică.

În argumentarea soluţiei adoptate Înalta Curte are în vedere faptul că, în conformitate art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta impunându-se a fi determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

De asemenea, urmează a fi avute în vedere şi prevederile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, în materia contenciosului administrativ acest lucru presupunând dovedirea existenţei actuale a unui drept sau interes legitim încălcat printr-un act administrativ emis de o autoritate publică sau prin refuzul emiterii actului.

Întrucât prezenta cauză are ca obiect anularea Hotărârii nr. 43/25.07.2019 emisă de Consiliul de etică şi management universitar (prin care s-a decis propunerea de revocare a intimatului-reclamant A. din funcţia de rector al Universităţii "Eftimie Murgu" din Reşiţa şi monitorizarea Universităţii în vederea reorganizării UEMR, dată fiind gravitatea situaţiei financiare şi interne a acesteia), şi a tuturor actelor subsecvente, respectiv suspendarea executării hotărârii contestate până la soluţionarea definitivă a cauzei, la stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului vor fi avute în vedere soluţia pronunţată de prima instanţă şi eventuale modificări survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate.

Sub aspectul reliefat Înalta Curte reţine că prin sentinţa de fond, ce face obiectul demersului judiciar pendinte, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul de etică şi management universitar; au fost respinse excepţiile prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii; a fost admisă acţiunea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale, şi Consiliul de etică şi management universitar.

A fost admisă cererea de intervenţie forţată formulată de A., în contradictoriu cu intervenienta-reclamantă Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa; s-a dispus anularea Hotărârii nr. 43/25.07.2019 emisă de Consiliul de etică şi management universitar, precum şi actele subsecvente emise în baza acestei Hotărâri, inclusiv Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4867/2019 privind aprobarea Metodologiei de monitorizare specială a Universităţii "Eftimie Murgu" din Reşiţa. Totodată, s-a dispus suspendarea executării Hotărârii nr. 43/25.07.2019 emisă de Consiliul de etică şi management universitar până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze şi au fost obligaţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 150 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

La data de 26 octombrie 2021 Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca a depus la dosar, în faza procesuală a recursului, o cerere prin care a solicitat continuarea judecăţii, în calitate de intimat-intervenient forţat, având în vedere că a fuzionat cu Universitatea "Eftimie Murgu" din Reşiţa, conform contractului de fuziune prin absorbţie anexat în dovedire. Totodată, a depus note scrise în cuprinsul cărora a invocat excepţia lipsei de interes a recurentului-pârât Ministerul Educaţiei şi Cercetării în susţinerea recursului promovat, având în vedere că Universitatea "Eftimie Murgu" din Reşiţa şi-a pierdut capacitatea civilă la data de 02.07.2020, ca urmare a contractului de fuziune prin absorbţie încheiat cu Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca, iar intimatul-reclamant nu mai deţine funcţia de rector al Universităţii "Eftimie Murgu" din Reşiţa.

Aşa cum a susţinut şi intimata-intervenientă Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca şi cum rezultă din înscrisurile depuse în sprijinul excepţiei invocate, în urma autentificării contractului de fuziune prin absorbţie, prin încheierea nr. 1973 din 02.07.2020 a B. "B.", Universitatea "Eftimie Murgu" din Reşiţa şi-a pierdut capacitatea civilă.

Într-adevăr, este de observat că potrivit art. 244 din C. civ., capacitatea de folosinţă a persoanei juridice se sfârşeşte odată cu încetarea fiinţei (desfiinţarea) acesteia, încetarea persoanei juridice putând avea loc prin unul dintre următoarele moduri: constatarea ori declararea nulităţii, fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desfiinţare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege.

De asemenea, capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice se pune în valoare prin organele sale de conducere, în acest sens art. 209 din C. civ. stabilind că persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor, acestea fiind persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acţioneze în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice.

În fine, se reţine că sfârşitul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice corespunde cu încetarea capacităţii sale de folosinţă.

În speţă, conform art. 3 din Legea consorţiilor universitare nr. 287/2004, "(1) Membrii consorţiului universitar pot fuziona într-o singură instituţie de învăţământ superior prin încheierea unui contract în formă autentică", iar alin. (3) al aceluiaşi text legal prevede că: "Fuziunea prin absorbţie într-o instituţie de învăţământ superior acreditată a altor instituţii acreditate se face cu păstrarea statutului de instituţie de învăţământ superior acreditată şi a legii de înfiinţare a acesteia. La momentul încheierii contractului legile de înfiinţare a instituţiilor absorbite se abrogă."

Prin Hotărârea nr. 43/25.07.2019 emisă de pârâtul Consiliul de etică şi management universitar s-a decis propunerea de revocare a rectorului, în speţă intimatul-reclamant A., din funcţia de rector al Universităţii "Eftimie Murgu" din Reşiţa, pentru încălcarea art. 124 alin. (1) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi monitorizarea Universităţii "Eftimie Murgu" din Reşiţa în vederea reorganizării UEMR, dată fiind gravitatea situaţiei financiare şi interne a universităţii.

În temeiul hotărârii amintite pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale a adoptat Ordinul nr. 4867/21.08.2019, publicat în Monitorul oficial nr. 733/6 septembrie 2019, prin care a fost aprobată Metodologia de monitorizare specială a Universităţii "Eftimie Murgu" din Reşiţa, pentru o perioadă de 3 luni, respectiv până la data de 6 decembrie 2019.

În acest context, având în vedere că în urma încheierii în formă autentică a contractului de fuziune prin absorbţie, din data de 2 iulie 2020, între Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca şi Universitatea "Eftimie Murgu" din Reşiţa, aceasta din urmă şi-a pierdut capacitatea civilă, legea de înfiinţare a acesteia abrogându-se în conformitate cu prevederile Legii consorţiilor universitare nr. 287/2004, iar intimatul-reclamant A. nu mai deţine funcţia de rector al acestei universităţi, Înalta Curte reţine că interesul procesual în susţinerea recursului pârâtului Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu mai este actual, în condiţiile în care o eventuală soluţionare favorabilă a demersului părţii ar fi lipsită de folosul practic ce caracterizează interesul pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu un asemenea demers judiciar.

Aceasta întrucât împrejurarea încheierii contractului de fuziune prin absorbţie lipseşte de efecte Ordinul nr. 4867/21.08.2019 emis de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, prin care a fost aprobată Metodologia de monitorizare specială a Universităţii "Eftimie Murgu" din Reşiţa, acesta devenind, într-adevăr, caduc. Pe de altă parte, ordinul în discuţie a avut oricum aplicabilitate redusă, doar pentru o perioadă de 3 luni, şi anume 6 septembrie 2019 - 6 decembrie 2019, astfel că nici din această perspectivă folosul practic al recurentului în susţinerea recursului formulat nu mai este actual.

În fine, nici în ceea ce îl priveşte pe intimatul-reclamant A., interesul recurentului-pârât în susţinerea recursului promovat nu mai subzistă, ţinând cont de faptul că acesta nu mai deţine funcţia de rector al Universităţii "Eftimie Murgu" din Reşiţa, astfel încât soluţionarea favorabilă a prezentului demers judiciar, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a Hotărârii nr. 43/25.07.2019 emisă de pârâtul Consiliul de etică şi management universitar, prin care s-a decis propunerea de revocare a intimatului-reclamant din funcţia de rector, nu ar mai avea finalitatea practică urmărită de titularul căii de atac supuse analizei instanţei de recurs.

În atare situaţie, cum interesul de a acţiona al pârâtului trebuie să subziste pe toată perioada procesului, iar acesta nu mai este actual potrivit art. 33 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din acelaşi Cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes, invocată de intimata-intervenientă Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca, şi va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării împotriva sentinţei nr. 337 din 20 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes, menţinând astfel sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării împotriva sentinţei nr. 337 din 20 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.