Exclusive territorial jurisdiction of public authority plaintiffs against ministries under amended administrative procedure law

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin sentinţa civilă nr. 6018 din 17 noiembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare în cauza privind pe reclamantul Municipiul Târgu Mureş în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Investit prin declinare, Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 180 din 16 martie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Târgu Mureş în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a suspendat din oficiu judecata c cauzei şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul din prezenta cauză este Municipiul Tg-Mureş respectiv Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Tg-Mureş, persoană juridică de drept public, iar în ceea ce priveşte litigiile declanşate de acestea, competenţa stabilită de Legea nr. 554/2004 este atribuită cu caracter exclusiv, instanţei de la domiciliul pârâtului.

Potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum fost modificată prin Legea nr. 212/2018 "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său." Prin teza a II-a a alin. (3) anterior citat, se stabileşte competenţa teritorială exclusivă în raport de calitatea reclamantului, cu condiţia ca acesta să facă parte din categoria autorităţilor publice, a instituţiilor publice sau a celor asimilate acestora, într-o atare ipoteză, urmând a se adresa exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului. Astfel, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) teza a-II-a "Reclamantul autoritate publică instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Prevederile legale mai sus evocate au intrat în vigoare la data de 02.08.2018 prin Legea nr. 212/2018 din 25 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 658 din 30 iulie 2018 şi abrogă expres prevederile anterioare ale art. 10 alin. (3), forma în vigoare anterioară datei la care a survenit modificarea invocată şi care stabileau dreptul reclamantului de a se adresa, fie instanţei de la domiciliul său, fie celei de la domiciliul pârâtului, precum şi interdicţia legală de a invoca necompetenţa teritorială în cazul în care a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului.

Textul mai sus evocat, prin termenii imperativi pe care îi întrebuinţează, a instituit situaţii noi de competenţă teritorială exclusivă care, derogând de la normele de competenţă de drept comun, sunt de strictă interpretare astfel încât părţile nu au posibilitatea de a stabili competenţa altor instanţe decât cele expres indicate de legiuitor.

Rezultă cu evidenţă că normele cuprinse în art. 10 alin. (3) teza a-II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum au fost modificate, stabilesc competenţa teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, iar faptul că au natura unor norme de competenţă de ordine publică pe care părţile nu o pot înlătura, rezultă din cuprinsul art. 129 alin. (2) pct. 3 din Noul C. proc. civ.

Prin urmare, în raport cu data înregistrării cererii de chemare în judecată şi ţinând cont de aplicarea în timp a noii reglementări şi de faptul că autoritatea publică pârâtă are sediul în municipiul Bucureşti, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, intrată în vigoare la data de 02.08.2018, instanţa competentă teritorial fiind Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ si fiscal.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Târgu Mureş în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2021.