Auxiliary court staff lose bid for cumulative maximum salary bonuses under 30% statutory cap

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ. şi KK., personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Piteşti, în contradictoriu cu Curtea de Apel Piteşti, Colegiul de Conducere Al Curţii de Apel Piteşti şi Tribunalul Argeş, au formulat acţiune referitoare la Hotărârea nr. 25 din 16 octombrie 2018 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Piteşti, comunicată la data de 19.11.2018, solicitând:

1. Anularea în parte a Hotărârii nr. 25. din 16.10.2018 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Piteşti şi a Deciziei nr. 124/19.07.2018 emisă de preşedintele Curţii de Apel Piteşti;

2. Obligarea Curţii de Apel Piteşti, prin Preşedinte, la emiterea unei noi decizii de stabilire a drepturilor salariale începând cu 01.01.2018, cu acordarea distinctă a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25% şi a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5% aplicate la salariul de bază;

3. Obligarea Curţii de Apel şi a Tribunalului Argeş să calculeze şi să plătească direfenţele dintre drepturi salariale efectiv încasate şi cele cuvenite prin aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, începând cu 01.01.2018 şi până la data emiterii noului act administrativ de stabilire a acestor drepturi salariale, sume la care să se adauge dobânda legală calculată de la scadenţa fiecărui drept salarial lunar, până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2316 din 26 septembrie 2019, a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ. şi KK., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Piteşti, Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti şi Tribunalul Argeş, având ca obiect "anulare act administrativ - Decizia nr. 124/19.07.2018 a preşedintelui Curţii de Apel Piteşti şi Hotărârea nr. 25/16.10.2018", ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ. şi KK. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488. pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

1. Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinzând motive contradictorii, precum şi motive străine de natura cauzei;

Curtea de Apel Bucureşti nu răspunde solicitării recurenţilor-reclamanţi de a li fi stabilite în mod distinct şi transparent cele două categorii de sporuri şi nici nu aduce vreun argument care să susţină legalitatea actelor administrative contestate prin care a fost modificat modul de stabilire a acestor drepturi salariale.

Recurenţii-reclamanţi au avut salariile de bază stabilite în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, beneficiind de sporul pentru condiţii vătămătoare de muncă în procent de 15% la salariul de bază, în conformitate cu dispoziţiile H.G. nr. 118/2018 pentru aprobarea Regulamentului cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia de funcţii bugetare Justiţie. Excepţie fac recurentele LL., FF. şi N. care, în anul 2018 au avut salariile de bază stabilite în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) din legea 153/2017, care au solicitat suplimentar şi acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare în procent de 15% aplicat la salariul de bază.

Prin Decizia preşedintelui Curţii de Apel Piteşti nr. 26/01.03.2018, începând cu 01.01.2018 s-au stabilit iniţial cele două sporuri, de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% aplicat la indemnizaţia de bază şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii în procent de 5% aplicat la salariul de bază, însă prin Decizia nr. 124/19.07.2018, ce constituie obiect al contestaţiei, cele două sporuri nu mai sunt stabilite diferenţiat şi nici în procent, ci ca valoare totală cumulată.

Actul administrativ prin care s-a stabilit această modalitate de acordare a celor două sporuri nu este motivat, neexistând în cuprinsul său vreo menţiune cu privire la schimbarea condiţiilor de prestare a activităţii care să determine modificarea acordării acestor sporuri, pe de o parte şi nici o justificare a stabilirii lor în valoare cumulată, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 24 din Legea 153/2017 şi art. 4 şi 5 din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din justiţie, Secţiunea I- Dispoziţii comune, Anexa V Familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie şi Curtea Constituţională, din Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Astfel, prin art. 3 paragraful al doilea din decizie s-a stabilit: personalul auxiliar de specialitate şi conex care se regăseşte în situaţia prevăzute la art. 2 alin. (2), beneficiază de acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15%, cuantum spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi cuantum sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, astfel încât să fie respectate dispoziţiile art. 25 din Legea cadru 153/2017.

Apărările formulate de către intimaţi, preluate de către Curtea de Apel Bucureşti, în sensul că acordarea unei sume cumulate pentru cele două drepturi salariale, reprezentând un procent total de 15%, fără a fi defalcate aceste două sporuri, pe considerentul că aceste sporuri se acordă în procent de până la 25%, respectiv de până la 5%, apar ca fiind contradictorii şi insuficiente pentru a asigura legalitatea stabilirii acestor drepturi salariale.

2. Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 25 din Legea 153/2017 este nelegală, fiindcă nu respectă celelalte dispoziţii care reglementează acordarea sporurilor şi anume:

- dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. 1 - VIII.

- dispoziţiile art. 4 şi 5 din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din justiţie, Secţiunea I- Dispoziţii comune, Anexa V Familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie şi Curtea Constituţională, din Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora, personalul auxiliar de specialitate beneficiază de următoarele sporuri; spor de pană la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat, pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase; spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar.

- dispoziţiile art. 7 lit. i) din Legea cadru, potrivit cărora sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, în condiţiile legii, pentru fiecare categorie de personal.

Curtea de Apel Bucureşti a interpretat şi aplicat greşit normele de drept material, însuşindu-şi apărările formulate de către intimaţii-pârâţi, în sensul că acordarea unei sume cumulate pentru cele două drepturi salariale, reprezentând un procent total de 15%, fără a fi defalcate aceste două sporuri, pe considerentul că aceste sporuri se acordă în procent de până la 25%, respectiv de până la 5%, ar fi singura modalitate de interpretare a dispoziţiilor legale în materie.

Nu este legală modalitatea de stabilire a celor două sporuri în cuantum cumulat. Drepturile salariale trebuie să fie stabilite în mod clar şi transparent, fiecare spor fiind identificat în mod concret, ca procent aplicat la salariul de bază, iar nu ca sumă.

Este greşită aplicarea exclusivă a dispoziţiilor art. 25 din Legea 153/2017 în sensul de a limita la 30% suma sporurilor pe fiecare angajat. Beneficiul acestor sporuri are la baza condiţiile în care se desfăşoară activitatea. Sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, reprezintă drepturi salariale recunoscute distinct de legiuitor, iar modalitatea de a acorda o sumă cumulată nu respectă cerinţele legale.

Art. 25 din Legea cadru introduce noţiunea de suma sporurilor compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite şi impune ca să fie respectată limita de 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz, dispoziţiile art. 25 nu se pot aplica direct şi individual angajaţilor.

Acordarea sporurilor în altă modalitate decât cea prevăzută de lege, respectiv procent din salariul de bază este nelegală.

În consecinţă, instanţa de fond a făcut o interpretare şi o aplicare incorectă a normelor de drept material aplicabile în cauză.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că‚ reclamanţii au solicitat următoarele:

1. Anularea în parte a Hotărârii nr. 25. din 16.10.2018 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Piteşti şi a Deciziei nr. 124/19.07.2018 emisă de preşedintele Curţii de Apel Piteşti;

2. Obligarea Curţii de Apel Piteşti, prin Preşedinte, la emiterea unei noi decizii de stabilire a drepturilor salariale începând cu 01.01.2018, cu acordarea distinctă a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25% şi a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5% aplicate la salariul de bază;

3. Obligarea Curţii de Apel şi a Tribunalului Argeş să calculeze şi să plătească diferenţele dintre drepturi salariale efectiv încasate şi cele cuvenite prin aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, începând cu 01.01.2018 şi până la data emiterii noului act administrativ de stabilire a acestor drepturi salariale, sume la care să se adauge dobânda legală calculată de la scadenţa fiecărui drept salarial lunar, până la data plăţii efective.

Prin cererea de modificare a acţiunii introductive, în privinţa reclamantelor LL., FF. şi N. au solicitat şi acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare de muncă în procent de 15% la salariul de bază.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 24 din Legea-cadru 153/2017, limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în Legea-cadru 153/2017 şi în anexele nr. 1 - VIII.

Potrivit art. 4 şi 5 din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din justiţie, Secţiunea I- Dispoziţii comune, Anexa V Familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie şi Curtea Constituţională, din Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, personalul auxiliar de specialitate beneficiază de următoarele sporuri:

- spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat, pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase;

- spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar.

De asemenea, potrivit art. 7 lit. i) din Legea cadru, sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, în condiţiile legii, pentru fiecare categorie de personal.

Totodată, art. 25 din Legea cadru introduce noţiunea de suma sporurilor compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite şi impune ca să fie respectată limita de 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Astfel, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiată susţinerea recurenţilor-reclamanţi potrivit căreia art. 25 din legea de salarizare unitară nu se poate aplica direct şi individual angajaţilor, anume sporul de 30% maxim s-ar aplica numai instituţiei angajatoare, în interpretarea că angajaţii priviţi individual ar putea primi sporuri superioare cuantumului de 30% din nivelul drepturilor salariale individuale.

Prin decizia de salarizare au fost limitate sporurile la 30% individual, acordându-se sporul de 15% pentru condiţii grele, vătămătoare sau periculoase, în conformitate cu; dispoziţiile art. 23 şi art. 38 din Legea nr. 153/2017, având în vedere H.G. nr. 118/15.03.2018 şi buletinele de determinare a factorilor de risc, respectiv cumulate spor de risc si spor de confidenţialitate în procent de 15%, fără a fi defalcate aceste două sporuri, pe considerentul că aceste sporuri se acordă în procent de până la 25%, respectiv de până la 5%.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017 şi art. 25 alin. (1) Legea cadru nu rezultă că suma sporurilor cuvenite contestatorilor ca drept ar fi de 45% (25%+15%+5%), legiuitorul stabilind numai o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte, indicând expres în lege un cuantum maxim al sporurilor cumulate de 30%.

Astfel fiind, rezultă că recurenţilor-reclamanţi nu le este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea cumulată a celor 3 tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea acestor categorii de sporuri, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiţionări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V (până la 25%, până la 15% şi până la 5% din salariul de bază) şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, adică de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Astfel, Decizia de salarizare şi Hotărârea de colegiu contestate respectă prevederile legale invocate mai sus, prin intermediul acestora au fost acordate toate sporurile indicate în acţiunea introductivă şi în cea modificatoare, chiar dacă reflectarea lor nu s-a făcut diferenţiat, ci cumulat, intimaţii-pârâţi respectând în esenţă dispoziţiile legale privind încadrarea în maximul prevăzut de lege pentru cele două sporuri.

Nu se poate reţine existenţa unei încălcări a principiului nediscriminării şi egalităţii de tratament, practica Curţii Europene a Drepturilor Omului fiind constantă în a considera că diferenţa de tratament devine discriminare, în înţelesul art. 14 din Convenţie, numai în ipoteza în care se introduc distincţii între situaţii analoge şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.

Prin Decizia nr. 820/2006, Curtea Constituţională a României a reţinut că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului "tempus regit actum" nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi discriminări.

În ceea ce priveşte Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, în Monitorul Oficial nr. 537 din data de 16 iulie 2008 au fost publicate Deciziile nr. 818-821 din 3 iulie ale Curţii Constituţionale, decizii prin care s-au admis excepţiile de neconstituţionalitate invocate de Ministerul Justiţiei şi s-a constatat că dispoziţiile art. 1, art. 2 alin. (1)-(3) şi alin. (11), art. 6, precum şi dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa de Guvern nr. 137/2000 sunt neconstituţionale.

Curtea Constituţională a reţinut că, deşi actul normativ criticat în ansamblul său nu instituie privilegii sau discriminări între cetăţeni şi nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, totuşi s-a constatat că unele dispoziţii ale acestei ordonanţe şi anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 lasă posibilitatea desprinderii unui înţeles neconstituţional, în virtutea căruia, cum s-a şi întâmplat, în cauzele în care au fost ridicate excepţii sau în cauze similare, instanţele judecătoreşti au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii şi să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecăţii.

De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 2 alin. (3) din ordonanţă caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, faţă de alte persoane, fără să facă vreo distincţie cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înţeles că se referă şi la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament sau ordonanţele Guvernului, iar dispoziţiile art. 27 din acest act normativ instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanţei judecătoreşti restabilirea situaţiei anterioare şi anularea situaţiei create prin discriminare, ceea ce poate fi înţeles de către instanţe, aşa cum de altfel s-a şi întâmplat, în sensul că ar avea competenţa să anuleze o dispoziţie legală pe care o consideră discriminatorie pentru a restabili situaţia de echilibru între subiectele de drept şi să instituie ea o normă nediscriminatorie.

Prin decizia menţionată, Curtea Constituţionala a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 (3) si art. 27 (1) din O.G. nr. 137/2000, statuând ca aceste dispoziţii sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În acest sens, prevederile art. 147 alin. ultim din Constituţie, reluate în art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 modificată şi republicat impun caracterul obligatoriu al deciziilor prin care instanţa de control constituţional constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare.

În concluzie, actele administrative atacate sunt emise în conformitate cu prevederile legale aplicabile la speţă.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurenţi sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

4. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ. şi KK. împotriva sentinţei nr. 2316 din 26 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2021.