Insurer Guaranty Fund Claim: Forfeiture Deadline for Damages in Bankruptcy Insurer Cases
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appeal, upholding the lower court’s judgment that rejected the claimant’s action, thereby leaving the insurer guaranty fund’s decision to deny payment in force. The dispute concerned a claim for 200,000 RON in moral damages arising from a 2016 traffic accident involving an insured vehicle whose insurer had entered bankruptcy, with the claimant challenging the guaranty fund’s refusal to pay on the grounds that the 90-day filing deadline under Article 14 of Law No. 213/2015 should not apply as a forfeiture period due to the delayed availability of medical expert reports. The court held that the 90-day limit is a mandatory forfeiture period (termen de decădere) calculated from the date of the definitive bankruptcy opening decision or the birth of the credit right, rather than a mere recommendation, and determined that the claimant’s delay in obtaining specific documents did not suspend this deadline; consequently, because the claim was filed in July 2017, well after the deadline expired in June 2017, the right to claim compensation from the guaranty fund was extinguished, leaving the claimant with the option to pursue the original insurer directly in bankruptcy proceedings.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 14 din Legea nr. 213/2015, art. 22 din Legea nr. 503/2004, art. 266 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, articolul 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Insurer Guaranty Fund Claim: Forfeiture Deadline for Damages in Bankruptcy Insurer Cases: The dispute concerned a claim for 200,000 RON in moral damages arising from a 2016 traffic accident involving an insured vehicle whose insurer had entered bankruptcy, with the claimant challenging the guaranty fund’s refusal to pay on the grounds that the 90-day filing deadline under Article 14 of Law No. 213/2015 should not apply as a forfeiture period due to the delayed availability of medical expert reports. The court held that the 90-day limit is a mandatory forfeiture period (termen de decădere) calculated from the date of the definitive bankruptcy opening decision or the birth of the credit right, rather than a mere recommendation, and determined that the claimant’s delay in obtaining specific documents did not suspend this deadline; consequently, because the claim was filed in July 2017, well after the deadline expired in June 2017, the right to claim compensation from the guaranty fund was extinguished, leaving the claimant with the option to pursue the original insurer directly in bankruptcy proceedings.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
Procedural rule cited in the dispositive regarding the dismissal of the appeal.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat anularea Deciziei nr. 20261/13.06.2019 emisă de F.G.A şi, totodată, obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 RON reprezentând prejudiciul moral suferit ca urmare a vătămărilor corporale dobândite de către numita A. în urma accidentului din data de 09.12.2016.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 177 din 10 martie 2020, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivare se arată că cererea de chemare în judecată a fost respinsă pe considerentul că termenul de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015, este un termen de decădere în interiorul căruia reclamanta trebuia să formuleze cererea în vederea încasării despăgubirii, iar acest termen s-a împlinit la data de 16.06.2017.
Având în vedere că autoturismul cu nr. de înmatriculare x era asigurat cu poliţa de răspundere civilă auto emisă de către B. S.A., dar şi că prin Hotărârea civilă nr. 132 pronunţată de Tribunalul Sibiu în data de 16.02.2017 în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă la data de 24.03.2017 prin neapelare, instanţa de judecată a admis cererile formulate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, dispunând începerea procedurii falimentului pentru B. S.A., calitatea de debitor al plăţii despăgubirii a dobândit-o Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Prin dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004 şi ale art. 266 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 este reglementat momentul naşterii dreptului creditorilor de asigurări de a solicita plata despăgubirilor, născându-se astfel dreptul în ceea ce o priveşte pe A. să solicite contravaloarea prejudiciului moral suferit în cuantum de 200.000 RON.
În ceea ce priveşte tardivitatea formulării cererii de despăgubire către F.G.A., accidentul rutier s-a petrecut în data de 09.12.2016, fiind arondat spre cercetare Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 Bucureşti, organele de cercetăre fiind Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti-Brigada Rutieră.
În cauza penală a fost dispusă la data de 10.02.2017 de către organele de cercetare penală efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la A..
Din actele dosarului penal, Raportul de expertiză medico-legală a fost expediat către DGPMB-BR la data de 22.05.2017.
Recurenta arată că până la data de 25.07.2017 a fost în imposibilitatea obiectivă de a realiza cererea de despăgubire întrucât nu avea la dispoziţie Raportul de expertiză medico-legală care să ateste numărul de zile de îngrijiri medicale ale victimei şi nici alte înscrisuri din care Fondul să reţină a fi întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale ale asiguratului, respectiv vinovatului de producerea accidentului.
De asemenea, recurenta mai susţine că nici nu ar fi putut să depună o declaraţie pe proprie răspundere în sensul susţinerii documentelor justificative, aşa cum prevede art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind F.G.A. în tezele finale, respectiv în cazul imposibilităţii de prezentare a înscrisurilor doveditoare, pentru că nici nu a ştiut care anume documente sunt întocmite în dosarul penal de către organele de cercetare penală şi care nu, drept pentru care nu ar fi putut să îşi asume răspunderea.
După fotocopierea documentelor din data de 25.07.2019, recurenta a procedat în data de 28.07.2017 la avizarea daunei, anexând şi toate documentele doveditoare, astfel încât F.G.A. să poată emite o decizie legală, raportat la vătămările acesteia, dar şi la menţiunea din Raportul medico-legal referitoare la faptul că leziunile i-au pus în primejdie viaţa victimei.
Dat fiind cele precizate, având în vedere data la care a fost trimis la dosarul penal Raportul de expertiză medico-legală, dar mai ales răspunsul tardiv al organelor de cercetare penală, care permitea studierea şi fotocopierea înscrisurilor din dosar abia la data de 25.07.2017, solicită instanţei că constate că a depus cererea de despăgubire în termenul legal de 90 de zile de la data la care a primit înscrisurile necesare avizării.
Termenul de 90 de zile evidenţiat în prevederile art. 14 din Legea 213/2015 nu apare ca fiind un termen de decădere, nefiind menţionată în nicio prevedere legală anterioară sau posterioară acestui articol vreo sancţiune expresă. Astfel, apreciază din modalitatea în care este redactat articolul că acest termen este unul de recomandare, nefiind sancţionată în vreun fel neefectuarea în cele 90 de zile a cererii de plată. Mai mult, având în vedere şi imposibilitatea obiectivă de a putea formula cererea, apreciază că Decizia nr. 20261/13.06.2019 este nelegală.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că la data de 09.12.2016, numitul C. a condus autovehiculul marca x cu nr. de înmatriculare x pe şos. Electronicii din mun. Bucureşti, din direcţia str. x către str. x, şi ajungând la intersecţia str. x între Vii, a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, accidentând pe numita A. ce se afla pe trotuarul din dreptul imobilului cu nr. x de pe şos. Electronicii.
Culpa în producerea accidentului i-a revenit lui C., care a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare x, asigurat cu poliţa de răspundere civilă auto emisă de către B. S.A.
Fapta conducătorului auto a făcut obiectul dosarului penal nr. x/2016 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
În urma acestui accident, reclamanta A. a suferit vătămări corporale grave.
Recurenta-reclamantă a fost examinată medico-legal, eliberându-se Raportul de expertiză medico-legală nr. Al/1855/2017, prin care se constată că leziunile traumatice suferite necesită 45 zile de îngrijiri medicale, punându-i acesteia viaţa în primejdie.
Prin Hotărârea civilă nr. 132 pronunţată de Tribunalul Sibiu în data de 16.02.2017 în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă la data de 24.03.2017 prin neapelare, instanţa de judecată a admis cererile formulate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, dispunând începerea procedurii falimentului pentru B. S.A.
Prin cererea de plata înregistrata sub nr. x/27.07.2017, transmisă în data de 28.07.2017, fiind înregistrată la FGA la data de 03.08.2017, recurenta-reclamantă a solicitat să fie despăgubită din fondurile FGA cu suma de 200.000 RON reprezentând daune morale ca urmare a prejudiciului suferit în urma accidentului rutier din 09.12.2016.
Prin Decizia contestată s-a stabilit respingerea cererii de plată întrucât recurenta-reclamantă a depus această cerere după expirarea termenului legal de depunere a cererilor de plată la F.G.A. pentru asigurătorul B. S.A..
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 14 din Legea nr. 213/2015: "în vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".
Astfel, articolul 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor reglementează în mod explicit termenul de decădere înăuntrul căruia poate fi depusă o cerere de plată la FGA, şi anume:
- teza I a normei juridice în discuţie prevede că termenul de decădere de 90 de zile începe de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului asigurătorului - aceasta fiind situaţia în care dreptul de creanţă al creditorului de asigurare s-a născut anterior datei rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a falimentului unei societăţi de asigurare;
- teza a II-a a normei juridice în discuţie prevede că termenul de decădere de 90 de zile începe să curgă la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior datei rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii falimentului unui asigurător.
Dreptul de creanţă al recurentei-reclamante s-a născut anterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, la 09.12.2016, data accidentului.
Ca urmare, cererea putea fi adresată FGA în termen de 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă, termen care s-a împlinit la 16.06.2017.
Astfel, termenul de 90 de zile în discuţie nu poate fi calificat ca fiind unul de recomandare, ci este unul de decădere, iar neexercitarea dreptului de a cere despăgubirea de la FGA duce la stingerea acestui drept - constituit prin Legea 213/2015- dar nu si la dreptul al despăgubire, care poate fi exercitat împotriva asigurătorului, direct, în procedura de faliment.
Recurenta-reclamantă a formulat cerere de plata înregistrată la FGA sub nr. x/27.07.2017, transmisă la data de 28.07.2017 prin poştă, cu depăşirea termenului de 90 de zile mai sus menţionat.
Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, apreciază că nu prezintă relevanţă apărările în sensul că aceasta a fost în posesia raportului de expertiza medico-legala pe care îşi întemeiază pretenţiile faţă de FGA abia în 25.07.2017, şi că până la acea dată nici nu cunoştea ce documente conţine dosarul penal pentru a face declaraţia pe propria răspundere stabilită de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Norma 16/2015.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 177 din 10 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2021.