Scope of Insurer Guarantee Fund liability for moral damages exceeding insolvency credit table allocation

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 6991 din data de 29 iunie 2017 emisă de F.G.A. solicitând anularea Deciziei de respingere a cererii de plată nr. x din data de 29 iunie 2017 emisă de F.G.A. şi obligarea F.G.A. să emită o nouă decizie prin care să se acorde reclamantei, A., despăgubiri în cuantum de 264.000 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 42 din 4 februarie 2020, a admis cererea precizată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a dispus anularea Deciziei FGA nr. 6991/29.06.2017 şi obligarea pârâtei să emită în favoarea reclamantei o decizie de plată prin care să acorde reclamantei despăgubiri în cuantum de 60.000 RON.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Recurentul arată, contrar considerentelor sentinţei recurate, că FGA a învederat că nu a stat în prezenta cauză ca titular al aceloraşi drepturi şi excepţii precum asigurătorul, după cum, la data pronunţării prezentei hotărâri nu s-ar putea reţine că nu ar fi intervenit o schimbare a stării de fapt, aspect reţinut de instanţa de fond dar fără a-i da finalitate acestui fapt.

O altă instanţă care a analizat cererea de chemare în judecată prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 85/2014 nu poate dispune şi nu-i poate fi opus FGA-ului acea sentinţă ce sumă să achite, FGA-ul analizând cererile de plată în baza dispoziţiilor Legii nr. 213/2015, care este o lege specială,

Instanţa de fond arată că judecătorul sindic şi Curtea de Apel Bucureşti, în apel, a judecat contestaţia reclamantei-intimate cu privire la înscrierea la masa credală în baza dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 213/2015.

Consideră că, este eronată o asemenea apreciere dat fiind faptul că art. 17 din Legea 213/2015 prevede un "drept" al creditorului de asigurare de a se înscrie şi la masa credală şi a urma şi această procedură dar judecătorul sindic a judecat cauza în baza dispoziţiilor Legea nr. 85/2014, C. civ. şi ale reglementărilor din materia asigurărilor.

Se arata totodată ca specificul procedurii de insolventa este acela ca se permite înscrierea creditorilor la masa credală chiar cu sume nescadente, condiţionarea fiind doar de depunere a cererii de înscriere la masa credală înlăuntrul termenului prevăzut de Legea nr. 85/2014. Ori diferenţele sunt semnificative dacă avem în vedere că nu există riscul lichidării/dizolvării/radierii Fondului de Garantare a Asiguraţilor, sau al dispariţiei Fondului ca persoană juridică, astfel încât petenţii să fie puşi în situaţia de a nu mai exista subiectul de drept căruia să se adreseze pentru recuperarea acestor sume de bani.

Totodată, Legea nr. 213/2015, spre deosebire de Legea nr. 85/2015, prevede doar plata creanţelor scadente.

Pentru aceste motive, apreciază că nu se poate reţine efectul pozitiv al lucrului judecat căci, chestiunea litigioasă asupra căreia s-a pronunţat judecătorul sindic se referă la înscrierea reclamantei cu o anumită sumă la masa credală, chiar arătând că unele sume nu sunt scadente şi admite cererea de înscriere la masa credală în considerarea faptului că contestatoarea suportă concursul celorlalţi creditori, ori, fiind înscrisă cu o sumă mai mare, în mod evident beneficiază de o sumă mai mare la momentul la care se efectuează distribuirile din averea debitoarei, ori nu e cazul în situaţia Fondului de Garantare a Asiguraţilor, când singura limitare se referă la plafonarea pretenţiilor la suma de 450.000 RON/creditor.

Cât priveşte solicitarea reclamantei-intimate de obligare a FGA la plata despăgubirii în valoare de 264.000 RON şi apreciată de instanţă la valoarea de 60.000 RON consideră că este o eronată aplicare a dispoziţiilor legii.

Reformarea deciziei administrative în sensul dorit de reclamanta-intimată şi dispus şi de instanţa de fond este posibilă doar în măsura în care eventuala obligare a FGA la reevaluarea situaţiei ar prezenta caracter exclusiv formal, lipsind litigiul de finalitatea sa firească, situaţie neregăsită în cauză cât timp FGA nu a făcut o evaluare proprie asupra cuantumului concret al despăgubirii cuvenite reclamantei-intimate, astfel instanţa judecătorească s-a substituit atribuţiilor FGA, ceea ce, desigur, nu este permis.

Raportat la cele expuse mai sus, faţă de faptul că FGA nu este un asigurător şi FGA-ul nu preia ope legis obligaţiile vreunui asigurător în faliment ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurare de consecinţele insolvenţei unui asigurător, a faptului că FGA este obligat să se comporte ca un profesionist în ceea ce priveşte utilizarea resurselor financiare din care este constituit .

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Decizia FGA nr. 6991/29 iunie 2017, FGA a respins ca neîntemeiată cererea de plată formulată de reclamanta A., având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit de aceasta ca urmare a accidentului rutier din data de 28.11.2011.

În esenţă, prin Decizia FGA nr. 6991/29 iunie 2017, cererea de plată formulată de reclamanta A. a fost respinsă ca neîntemeiată, reţinându-se că reclamanta a solicitat despăgubiri daune morale pentru vătămarea invocată, fără, însă a depune un certificat medico-legal care să ateste numărul de zile de îngrijiri medicale.

Totodată, prin Decizia FGA nr. 6991/29 iunie 2017 s-a mai reţinut că, în scopul cuantificării sumelor cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale, trebuie să existe criterii obiective clare pentru aprecierea şi stabilirea acestor despăgubiri. Prin urmare, pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare acesta trebuie să fie cert, direct, personal şi să rezulte din încălcarea sau lezarea unui drept sau interes legitim. Prejudiciul cert presupune atât existenţa lui sigura cât şi posibilitatea evaluării lui în prezent.

Prin sentinţa civilă nr. 9661/03.12.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, s-a dispus în temeiul art. 250 şi art. 262 din Legea nr. 85/2014, deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei B. S.A., fiind desemnat lichidatorul judiciar C..

Creditoarea A. a formulat, în termenul stabilit, declaraţie de creanţă prin care a solicitat înscrierea în tabelul creanţelor debitoarei cu suma totală de 264.000 RON reprezentând daune morale.

La baza pretenţiilor formulate s-a aflat împrejurarea că, la data 21.08.2011, creditoarea a fost victima unui accident rutier produs de către intimata intervenient forţat D..

Persoana vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 80 - 85 de zile de îngrijiri medicale, cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr. x din data de 11.04.2018.

La data evenimentului rutier, autovehiculul cu număr de înmatriculare x era asigurat cu asigurarea de răspundere civilă obligatorie la societatea debitoare, astfel cum rezultă din poliţa RCA nr. x/13.08.2011.

Lichidatorul judiciar C. a întocmit tabelul preliminar al creanţelor, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 6676/054.04.2016, în care, la poziţia 216, creditoarea A. este menţionată cu o creanţă acceptată în cuantum de 25.000 RON reprezentând daune morale.

Judecătorul sindic a constatat că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 136/1995, ale art. 49 pct. I din Ordinul CSA nr. 5/2010 şi ale art. 998 - art. 999 C. civ., reţinând îndeplinirea cerinţelor pentru angajarea răspunderii civile delictuale în persoana intervenientului forţat şi valabilitatea poliţei de asigurare emise de către societatea debitoare. Procedând la evaluarea despăgubirilor cuvenite creditoarei, prima instanţă a reţinut, în privinţa daunelor morale, că este suficientă suma de 25.000 RON acceptată la masa credală de către lichidatorul judiciar.

Raportat la această situaţie de fapt, instanţa de fond a constatat în mod corect că hotărârea judecătorului sindic este nelegală şi netemeinică, şi a recunoscut dreptul creditoarei la încasarea unor despăgubiri morale în cuantum de 60.000 RON.

În vederea stabilirii unui cuantum corect al despăgubirilor morale, sunt relevante prevederile art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 5/2010, conform cărora trebuie să se ţină seama de legislaţia şi jurisprudenţa din România.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, se ţine seama de intensitatea loviturilor suferite, gravitatea leziunilor, împrejurările în care s-a produs accidentul de circulaţie, dar şi urmările acestuia asupra stării de sănătate a victimei.

Raportat la situaţia concretă în care s-a aflat contestatoarea, ţinând seama de împrejurările producerii prejudiciului, de numărul de zile de îngrijiri medicale şi de consecinţele imediate şi ulterioare ale accidentului rutier, în mod corect se reţine că suma stabilită cu titlu de despăgubiri morale în cuantum de 60.000 RON este necesară şi suficientă pentru a acoperi prejudiciul moral încercat de către victimă. Contestatoarea a administrat dovezi din care a rezultat un număr sporit de zile de îngrijiri medicale, respectiv 80 - 85 de zile, astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiză medico-legală din data de 11.04.2018. În aceste condiţii, nu se poate considera că o despăgubire în cuantum de 25.000 RON, care acoperă un prejudiciu constând în vătămări pentru care au fost necesare 58 de zile de îngrijiri medicale, este suficientă pentru a acoperi un prejudiciu suplimentar care a constat în vătămări ce au necesitat 80 - 85 de zile de îngrijiri medicale. Totodată, această valoare a despăgubirilor reflectă toate suferinţele fizice şi psihice reclamate de către contestatoare pe întreaga perioadă de spitalizare, respectiv 21.08.2011 - 14.10.2011, perioada de imobilizare, perioada de recuperare, perioada intervenţiilor chirurgicale şi a controalelor medicale efectuate.

Potrivit art. 17 din Legea Nr. 213 din 21 iulie 2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, creditorul de asigurări poate urma separat şi procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanţei sale din activele asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depăşeşte plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2).

Decizia nr. 1230/5.09.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia A VI-A civilă, a fost pronunţată în aplicarea prevederilor art. 17 din Legea Nr. 213 din 21 iulie 2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, potrivit căruia creditorul de asigurări poate urma separat şi procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanţei sale din activele asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depăşeşte plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2).

În concluzie, FGA nu a fost parte în litigiul în care s-a pronunţat Decizia nr 1230/5.09.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, iar soluţionarea litigiului dedus judecăţii prezente, reclamă decelarea efectelor juridice pe care le produce această decizie cu privire la legalitatea şi temeinicia Deciziei FGA nr. 6991/29 iunie 2017.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 42 din 4 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2021.