Suspension appeal dismissed as moot after merits rejection; ORDA ordered to pay costs

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 04.03.2020 sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), suspendarea executării Deciziei ORDA nr. 31/2020 până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anulare, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 272 din 8 mai 2020, a admis cererea formulată de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, a suspendat executarea Deciziei ORDA nr. 31/2020, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anulare, a obligat pârâta la plata sumei de 1.020 RON către reclamantă, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat achitat conform facturii CG x/29.04.2020, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., respingând în rest cererea privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare arată următoarele:

Referitor la inexistenţa unui caz bine justificat

În fapt, există o singură hotărâre judecătorească care statuează asupra incidenţei art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018, respectiv sentinţa civilă nr. 389 din 01.03.2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, definitivă prin neapelare, pronunţată ulterior datei emiterii deciziei ORDA care face obiectul prezentei cauze. Celelalte hotărâri depuse în probatoriu, prin care au fost admise acţiunile civile formulate de UPFR în contradictoriu cu utilizatorii din domeniu, sunt fundamentate pe obligaţia de plată a remuneraţiilor, ca obligaţie generală aflată în sarcina acestora, nefiind pusă în discuţie şi analizată incidenţa noilor prevederi legale cu privire la eliminarea remuneraţiei minime.

Arătă că prin edictarea unei norme speciale, care dispune că nu se mai aplică prevederile referitoare la sume/remuneraţii fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării, contrare dispoziţiilor art. 1311 alin. (2), astfel cum acestea au fost modificate, intenţia legiuitorului a fost de aplicare imediată, pentru viitor, a dispoziţiilor noii reglementări, metodologiilor în vigoare, numai în ceea ce priveşte prevederile referitoare la sume/remuneraţii fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării, prin derogare de la prevederile art. II alin. (2) potrivit cărora metodologiile prevăzute la art. 131) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, rămân în vigoare până la expirarea duratei pentru care au fost încheiate.

Drept consecinţă, după împlinirea termenului de 90 de zile de la publicarea Legii nr. 74/2018, nu se mai aplică nici prevederile referitoare la remuneraţiilor fixe/minime din autorizaţiile/licenţele neexclusive, emise în baza metodologiilor aplicabile în cazul radiodifuzării, licenţe prin care se stabileşte pentru utilizatori obligaţia de plată a remuneraţiilor fixe/minime. Aşadar, metodologiile elaborate cu încălcarea art. 1311 alin. (2) din Legea nr. 74/2018 îşi încetează de drept aplicabilitatea în termenul prevăzut de lege. Se poate constata că termenul de 90 de zile se calculează de la publicarea Legii nr. 74/2018 în Monitorul Oficial al României, nu de la publicarea unei viitoarei metodologii.

Faptul că norma specială se aplică pentru viitor metodologiilor aflate în vigoare rezultă şi din următoarele aspecte:

- dacă nu ar viza metodologiile în vigoare, norma juridică - art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018 - n-ar reglementa nimic, n-ar avea aplicabilitate, întrucât pentru metodologiile care se negociază după intrarea în vigoare a modificărilor Legii nr. 8/1996, vor fi incidente prevederile art. 1311 alin. (2) teza a II-a (devenit art. 164 alin. (2) prin republicare), potrivit cărora: pentru activitatea de radiodifuzare, organismele de gestiune colectivă pot solicita numai remuneraţii procentuale, diferenţiate prin directă proporţionalitate cu ponderea utilizării de către fiecare utilizator - organism de televiziune sau de radiodifuziune, a repertoriului gestionat colectiv în această activitate.

- legea face referire la dispoziţiile din metodologiile elaborate conform art. 131 şi 1311 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, care conţin prevederi referitoare la sume/remuneraţii fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării, contrare dispoziţiilor art. 1311 alin. (2) astfel cum acestea au fost modificate prin prezenta lege. Metodologiile elaborate potrivit art. 131 şi 1311 din Legea nr. 8/1996 nu pot fi decât cele elaborate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 74/2018, deoarece nu se poate admite ca metodologiile publicate ulterior să conţină dispoziţii referitoare la sume/remuneraţii fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării contrare prevederilor art. 1311 alin. (2) astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 74/2018.

Curtea Constituţională a României a statuat prin Decizia nr. 1061/14.07.2009 că este justificată intervenţia legiuitorului în reglementarea modului de stabilire şi negociere a remuneraţiilor. In Decizia C. civ. se arată că importanţa socială a domeniului dreptului de autor a impus intervenţia statului, prin reglementarea unei proceduri speciale de stabilire şi negociere a remuneraţiilor aferente titularilor de drepturi, procedură ce se derulează cu avizul ORDA, iar publicarea în M Of al României, Partea I, a metodologiilor negociate se face prin decizie a directorului general al acestui organism, astfel încât, având natura unui contract cadru între părţi - legea părţilor, au aplicabilitate generală în domeniul reglementat. Aplicabilitatea generală vizează fără echivoc actele normative, prin urmare metodologiile publicate în Monitorul Oficial prin decizii ale Oficiului, au caracter normativ. Atât în forma anterioară, cât şi în cea ulterioară modificării, Legea nr. 8/1996 prevede că metodologiile devin de la data publicării în M. Of. prin decizia directorului general al ORDA opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat.

Întrucât dispoziţiile din contractul cadru (aşa cum a fost calificată metodologia de Curtea Constituţională) aplicabil cu caracter general, respectiv metodologia aplicabilă, conţine prevederi referitoare la sume/remuneraţii fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării, contrare dispoziţiilor art. 1311 alin. (2) (devenit art. 164 în forma republicată, prin renumerotare), astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 74/2018, metoda de calcul nu poate fi decât cea prevăzută de art. 164 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 8/1996 (R) potrivit căruia pentru activitatea de radiodifuzare, organismele de gestiune colectivă pot solicita numai remuneraţii procentuale, diferenţiate prin directă proporţionalitate cu ponderea utilizării de către fiecare utilizator - organism de televiziune sau de radiodifuziune a repertoriului gestionat colectiv în această activitate.

Metoda de calcul a remuneraţiilor procentuale stabilită de Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 133/2012 şi modificată prin decizia civilă nr. 83A/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, respectă prevederile art. 164 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 8/1996, republicată, modificată şi completată, cuantumul remuneraţiilor fiind stabilit diferenţiat prin directă proporţionalitate cu ponderea utilizării repertoriului. Prin urmare, apreciem că sunt eronate susţinerile intimatei-reclamantă referitoare la faptul că prin decizia ORDA s-ar fi impus o nouă metodă de calcul a remuneraţiilor. În interpretarea ORDA, obligaţia de plată a remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi subzistă în sarcina utilizatorilor, numai modul de calcul al acesteia este diferit, respectiv utilizatorii plătesc remuneraţii stabilite procentual, aşa cum sunt stabilite în metodologii, şi nu remuneraţii minime/fixe, stabilite forfetar. De altfel, în metodologie, regula generală de plată este remuneraţia procentuală, iar excepţia era suma minimă. În concluzie, nu se mai aplică excepţia.

Sub un al doilea aspect reţinut de către instanţa de fond, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, referitor la admiterea excepţiei de nelegalitate a Deciziei ORDA nr. 79/2019 prin Hotărârea nr. 2479/11.11.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2018, precizează că excepţia de nelegalitate este un mijloc de apărare supus unei proceduri speciale, neputând fi transformată într-un mijloc de prejudecare a fondului acţiunii, în afara cadrului procesual reglementat de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Referitor la paguba iminentă

Curtea a constatat, în motivarea îndeplinirii acestei cerinţe, faptul că îndeplinirea dispoziţiilor deciziei contestate de către destinatarul actului ar presupune restituirea de către utilizatori a unor importante sume de bani, încasate cu titlu de remuneraţie minimă, precum şi neurmărirea celor încasate.

Este de reţinut ca îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute, în cauză nefiind realizată o analiză documentată a datelor financiare şi a posibilelor efecte ce ar apărea după momentul demarării luării măsurilor indicate în decizie.

Modificarea prin lege a modului de stabilire a cuantumului remuneraţiei echitabile în cazul radiodifuzăm nu reprezintă o vătămare a dreptului la remuneraţie echitabilă. Trebuie făcută distincţie între dreptul la remuneraţie unică echitabilă, care subzistă, şi cuantumul remuneraţiei.

Art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018 prevede, în ceea ce priveşte strict cuantumul remuneraţiei, că dispoziţiile din metodologiile elaborate conform art. 131 şi 1311 din Legea nr. 8/1996, care conţin prevederi referitoare la sume/remuneraţii fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzam, contrare dispoziţiilor art. 1311 alin. (2), astfel cum acestea au fost modificate prin prezenta lege, nu se mai aplică începând cu data împlinirii unui termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, deci, aşa cum şi intimata - reclamantă a susţinut în plângerea prealabilă (pag. 5), îşi încetează de drept aplicabilitatea, nu se mai aplică pentru viitor, până la publicarea unei noi metodologii.

Pe de altă parte, în justificarea lipsirii intimatei-reclamante de sume însemnate prin îndeplinirea măsurilor impuse de ORDA, instanţa de fond a evidenţiat o diferenţă de cuantum între remuneraţiile minime facturate de UPFR după data de 01.07.2018 şi cele încasate. Este de observat faptul că, prin adresa ORDA în referinţă, este evidenţiat cuantumul total al remuneraţiilor fixe/minime facturate, respectiv cuantumul total al remuneraţiilor fixe/minime încasate de UPFR, astfel cum a rezultat din documentele transmise ORDA de către organismul de gestiune colectivă spre verificare. Acestea reflectă strict situaţia de fapt existentă în raport de cuantumul sumelor facturate/încasate. In contextul expus de către Curte, această chestiune apare ca reprezentând un exemplu de diferenţă între suma facturată de UPFR cu titlu de remuneraţie minimă, pe de o parte, şi suma încasată cu titlu de remuneraţie procentuală, ceea ce este total eronat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Uniunea Producătorilor de Fonograme din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs în raport de probele administrate şi actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), suspendarea executării Deciziei ORDA nr. 31/2020 până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anulare, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa recurată, prima instanţă a admis cererea formulată de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi a suspendat executarea Deciziei ORDA nr. 31/2020, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anulare.

Prin prisma criticilor formulate în recurs, Înalta Curte apreciază că se impune a se verifica dacă în raport cu obiectul cererii şi al temeiului de drept invocat, subzistă condiţia interesului în promovarea căii de atac.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acţiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia, iar interesul trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut şi actual", conform art. 33 C. proc. civ.

Acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

La data examinării recursului, Înalta Curte constată că, acţiunea de anulare a deciziei ORDA nr. 31/2020 a fost respinsă de instanţa de fond ca neîntemeiată (decizie fiind neredactată).

În aceste condiţii, în ceea ce priveşte interesul în susţinerea recursului de faţă, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile rezidă în justificarea unui interes.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac.

În cauza de faţă, cererea a fost formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunţarea instanţei de fond.

Cum instanţa de fond s-a pronunţat asupra acţiunii în anularea actului administrativ a cărui suspendare se solicită prin prezentul demers judiciar, respingând-o, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinţei prin care s-a soluţionat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât a fost depăşit termenul până la care respectiva hotărâre putea, conform legii, să îşi producă efectele.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca devenit lipsit de interes.

Înalta Curte, obligă recurentul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor la plata către intimata Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, la plata sumei de 2.499 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor împotriva sentinţei nr. 272 din 8 mai 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca devenit lipsit de interes.

Obligă recurentul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor la plata către intimata Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, la plata sumei de 2.499 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2021.