Insufficiency of motivation for disciplinary dismissal of complaint alleging delayed criminal prosecution

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 17.10.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei nr. 1910/A/22.07.2019 prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate, împotriva persoanelor vinovate de tergiversarea soluţionării dosarului nr. x/2018 aflat spre soluţionare pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a solicitat atragerea răspunderii disciplinare a acestora, precum şi a Rezoluţiei din 03.10.2019 dată de inspectorul şef B., prin care i s-a respins plângerea formulată împotriva Rezoluţiei nr. 1910, solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 140 din 4 martie 2020, a admis contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a dispus desfiinţarea Rezoluţiei Inspectorului şef din 3.10.2019 emisă în dosarul C19-3186 şi a Rezoluţiei de clasare nr. 1910A/22.07.2019 emisă în dosarul nr. 19-2369 al Direcţiei de Inspecţie pentru procurori din cadrul Inspecţiei Judiciare şi a dispus trimiterea dosarului la Inspecţia Judiciară pentru completarea verificărilor.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Inspecţia Judiciară a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În considerarea acestui motiv de nelegalitate, învederează faptul că instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a apreciat că verificarea prealabilă realizată în cauză nu este completă şi că rezoluţiile contestate sunt insuficient motivate.

Contrar celor reţinute de instanţă, din verificările întreprinse de inspectorul judiciar a rezultat că nesoluţionarea dosarului penal nr. x/2018 al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a datorat unor motive obiective, care vizează administrarea tuturor probelor necesare unei juste soluţionări, ce nu pot fi imputate procurorilor, respectiv complexitatea cauzei determinată de multitudinea activităţilor şî actelor efectuate în cauză, precum şi declinărilor succesive între mai multe unităţi de parchet, apreciate ca necesare în funcţie de competenţa pusă în discuţie de către procurori.

Astfel, relaţiile transmise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au reliefat că în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, mai multe persoane au formulat plângeri penale împotriva lui C. pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune.

Reclamanta a formulat plângere penală la data de 08.10.2012 pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals.

La dosarul nr. x/2012 au fost conexate mai multe dosare, iar prin rezoluţia nr. 4999/P/2012 din data de 07.10.2013 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de C., D., E. şi F. S.A. pentru infracţiunile de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată comise prin sustragerea fondurilor clienţilor şi investirea acestora în instrumente financiare cu risc ridicat, generatoare de pierderi, altele decât cele prevăzute în contracte sau ordonate de clienţi, pentru obţinerea unui folos material injust, urmate de prezentarea unor situaţii false privind portofoliile de investiţii şi disponibilul bănesc al persoanelor vătămate.

Întrucât a fost apreciată ca fiind o cauză complexă, prin ordonanţa nr. 278/XI/2014 din data de 22.01.2014, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus preluarea dosarului nr. x/2012, care a fost înregistrat sub nr. x/2014.

În continuare, a fost dispusă disjungerea cauzei prin ordonanţa nr. 159/P/2014 din 06.06.2017 şi cercetarea infracţiunilor sesizate de persoanele vătămate G. şi S.C. H. S.A. într-un dosar separat, înregistrat sub nr. x/2017.

Apreciind că în cauză există date privind comiterea, în perioada 2007-2012 a infracţiunilor prevăzute de art. 2791 şi art. 279 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 297/2004, prin ordonanţa nr. 159/P/2014 din 04.04.2018 s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare în favoarea DIICOT- structura centrală, privind pe suspecţii C., D., E. şî F. S.A., I., J., K., L., M..

Astfel, a fost înregistrat dosarul nr. x/2018, iar prin ordonanţa cu acelaşi număr din data de 31.07.2018 a DIICOT s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la comiterea următoarelor fapte: 9 infracţiuni de spălare de bani comise de suspectul C.; 8 infracţiuni de înşelăciune comise de suspecta D.; infracţiunile de înşelăciune comise de I., J., L. şi M.; 8 infracţiuni de spălare de bani comise de suspecta E.; 2 infracţiuni de înşelăciune comise de suspecta F. S.A.; infracţiunile de înţelăciune, fals intelectual, uz de fals şi spălare de bani sesizate de persoana vătămată K. şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, unde s-a înregistrat dosarul nr. x/2018.

Dosarul nr. x/2018 a fost înregistrat la 24.07.2018 şi repartizat spre soluţionare procurorului N., iar ulterior a data de 22.10.2018, în conformitate cu art. 64 din Legea nr. 304/2004, dosarul a fost redistribuit procurorului O..

În perioada noiembrie 2018 - februarie 2019 s-a procedat la coaserea şi îndosarierea actelor de urmărire penală, care au fost transmise în bibliorafturi, dosarul conţinând circa 80 de volume.

Prin urmare, în mod eronat s-a reţinut de către Curtea de Apel că inspectorul judiciar nu ar fi analizat toate aspectele semnalate prin sesizare, întrucât, acesta a depus toate diligentele necesare în vederea stabilirii situaţiei de fapt, solicitând conducerii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie relaţii cu privire la aspectele semnalate, în conformitate cu dispoziţiile art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, care prevăd faptul că:

"Inspectorii judiciari pot solicita, în condiţiile legii, inclusiv conducătorilor instanţelor sau parchetelor, orice informaţii, date, documente sau pot face orice verificări pe care le consideră necesare în vederea efectuării cercetării disciplinare ori a exercitării celorlalte atribuţii prevăzute de lege sau regulamente", acestea fiind înaintate Inspecţiei Judiciare prin adresa din 8 iulie 2019.

Din cele anterior expuse rezultă că analiza existenţei, respectiv inexistenţei indiciilor privind săvârşirea unei abateri disciplinare constituie atributul exclusiv al inspectorului judiciar, în urma verificărilor prealabile efectuate cu referire la faptele care fac obiectul sesizărilor, fiind aşadar irelevantă, în contextul cadrului şi obiectului verificărilor, încadrarea juridică la care se face referire în sesizare.

În acest context, analizând aspectele semnalate de petiţionară în cuprinsul sesizării, în mod corect a arătat inspectorul judiciar că acestea vor fi analizate din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Cu privire la această abatere disciplinară s-a arătat că, sub aspectul laturii obiective, elementul constitutiv al acesteia constă într-o inacţiune neconformă cu îndatoririle profesionale, prin conţinutul său legiuitorul dorind să sancţioneze omisiunea repetată a procurorului pentru soluţionarea cu celeritate a cauzelor repartizate.

Dispoziţiile art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prevăd necesitatea soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, principiu stabilit şi în art. 21 alin. (3) din Constituţie potrivit căruia "părţile au dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil", precum şi în art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară conform căruia "Toate persoanele au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil".

La nivel de principiu stabilindu-se că, în desfăşurarea activităţii de urmărire penală, procurorul trebuie să asigure un just echilibru între celeritate şi legalitate, prioritate având însă dezideratul realizării unui act de justiţie corect şi imparţial.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin sesizarea înregistrată la 8 mai 2019 la Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru procurori sub nr. x, petenta A. şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu tergiversarea soluţionării dosarului penal nr. x/2018 al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin rezoluţia din data de 22 iulie 2019, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată şi republicată, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, întrucât, din verificările efectuate nu s-au conturat indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată.

În esenţă, inspectorul judiciar a reţinut faptul că există motive de natură obiectivă care să justifice nesoluţionarea plângerii penale a petentei. Având în vedere că în urma efectuării verificărilor prealabile, s-a apreciat că nu se conturează indiciile săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în instrumentarea dosarului penal nr. x/2018, în baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, s-a dispus clasarea sesizării petentei.

Împotriva măsurii de clasare dispuse, petenta a formulat plângere care a fost respinsă prin rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C19-3186, fiind menţinută rezoluţia din 22 iulie 2019. S-a reţinut de către Inspectorul Şef faptul că rezoluţia contestată este motivată, răspunzându-se aspectelor invocate în sesizarea formulată de petiţionară, în limitele de competenţă conferite de lege, precum şi faptul că aceasta cuprinde argumentele de fapt şi de drept care au stat la baza măsurii de clasare luate de inspectorul judiciar, fiind dispusă cu respectarea condiţiilor legale speciale în materie şi a Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, în temeiul dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

În cuprinsul Rezoluţiei Inspectorului Şef au fost reluate aspectele din cadrul Rezoluţiei din 22 iulie 2019 potrivit cărora nesoluţionarea dosarului penal nr. x/2018 al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a datorat unor motive obiective, ce nu pot fi imputate procurorilor, respectiv complexitatea cauzei, determinată de multitudinea activităţilor şi actelor efectuate în cauză, precum şi declinărilor succesive între mai multe unităţi de parchet, apreciate ca necesare în funcţie de competenţa pusă în discuţie de către procurori.

Înalta Curte constată în acord cu instanţa de fond că, situaţia de fapt indicată în cuprinsul Rezoluţiei contestate nu este de natură a lămuri complet şi în concret dacă după data de 06.06.2017 au fost respectate în cauză normele procedurale relevante menite să asigure soluţionarea cu celeritate a cauzei.

Înalta Curte, de asemenea, constată că dosarul abia s-a reîntors la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, de unde a plecat în anul 2012, iar faptele sesizate se prescriu în februarie 2022.

Instanţa de fond a apreciat în mod corect că rezoluţiile atacate sunt nemotivate, inspectorii nu au arătat în concret care sunt cercetările efectuate, probele pe care îşi întemeiază soluţiile date şi de ce, prin raportare la situaţia de fapt descrisă aceasta nu se încadrează în dispoziţiile art. 99 lit. e), f) şi h) din Legea 303/2004.

Simpla enumerare a ordonanţei nr. 159/P/2014 din 06.06.2017, ordonanţei nr. 1349/P/2018 din 31.07.2018 a DIICOT, şi a înregistrării ulterioare a dosarului nr. x/2018 la 24.07.2018 la Parchetul de pe lângă I. C. civ..J, nu este de natură a lămuri în mod satisfăcător circumstanţele reclamante de petentă privind lăsarea în nelucrare a cauzei, în absenţa unor motive obiective care să justifice temporizarea dosarului.

Inspectorul judiciar a indicat aspectele teoretice, generale privind garanţia procedurală a soluţionării unei cauze într-un termen rezonabil, astfel cum rezultă din Convenţia Europeană a drepturilor omului, Constituţie şi Legea nr. 303/2004, precum şi o referire la doctrina juridică care apreciază că singurul element relevant în aprecierea termenului rezonabil al procedurii este comportamentul autorităţilor. De asemenea, s-a referit la principiul liberei aprecieri a probelor şi necesitatea asigurării unui just echilibru între celeritate şi legalitate.

Ulterior, se arată că "nesoluţionarea dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a datorat unor motive obiective care vizează administrarea tuturor probelor necesare unei juste soluţionări, plângerea penală formulată de A. nefiind soluţionată din motive obiective ce nu pot fi imputate procurorilor, respectiv: complexitatea cauzei, determinată de multitudinea activităţilor şi actelor efectuate în cauză precum şi declinările succesive între mai multe unităţi de parchet, apreciate ca necesare în funcţie de competenţa pusă în discuţie de procurori.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, instanţa de fond apreciază în mod corect că referirea inspectorului la existenţa unor motive obiective care ar justifica nesoluţionarea plângerii penale într-un termen rezonabil nu este susţinută şi prin trimiteri concrete la actele efectuate în dosarul penal.

O operaţiune de natură administrativă, pur organizatorică, şi care ar fi trebuit să aibă oricum caracter prealabil înaintării dosarului Parchetului de pe lângă Î.C.C.J, nu poate fi calificată ca reprezentând "o multitudine de activităţi" cu relevanţă asupra fondului.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Inspecţia Judiciară împotriva sentinţei nr. 140 din 4 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2021.