Disciplinary challenge to judicial interpretation of abusive interest clauses: scope of gross negligence under judge status law and limits of judicial inspection review.

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată contestatoarea A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu intimata Inspecţia Judiciară ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună desfiinţarea Rezoluţiei emise în data de 22.03.2019 de inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare în dosarul nr. x; desfiinţarea Rezoluţiei de clasare dispuse de Direcţia de Inspecţie Judiciară pentru judecători în data de 28.12.2018 în lucrarea nr. x/2018 şi trimiterea dosarului Inspecţiei Judiciare pentru completarea verificărilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 753 din 6 noiembrie 2019, a respins contestaţia formulată de reprezentantul contestatoarei A. S.A., împotriva Rezoluţiei din 22.03.2019, emisă de intimata Inspecţia Judiciară, în lucrarea nr. x şi împotriva Rezoluţiei dispuse de Direcţia de Inspecţie Judiciară pentru judecători din 28.12.2018 în lucrarea nr. x/2018, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor fart. 99 lit. t) art. 991). Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Astfel, instanţa de fond - Curtea de Apel Bucureşti a încălcat/aplicat greşit Legea nr. 303/2004 (art. 99 lit. t). art. 99*), Legea nr. 317/2004 faţă de următoarele considerente:

Faţă de cele reţinute în rezoluţiile Inspecţiei Judiciare, arătă ca prin memoriul formulat societatea nu a solicitat cenzurarea în cadrul verificărilor efectuate de Inspecţia judiciară a deciziei nr. 274/29.05.2018, pronunţată de Tribunalul Galaţi în completul constituit din judecătorii B. şi C., ci a sesizat Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători cu privire la aspecte din activitatea judecătorilor respectivi, cu prilejul soluţionării/judecării de către aceştia a apelului formulat de societate şi a apelului formulat de reclamanţi.

În sesizarea transmisă Inspecţiei Judiciare, societatea a subliniat că judecătorii B. şi C. au nesocotit/încălcat normele de drept material şi procesual, încălcări care se circumscriu prevederilor art. 99 lit. t) coroborate cu prevederile art. 991 din Legea nr. 303/2004.

Apreciază ca în cauza sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

În considerarea elementelor care definesc conţinutul abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, în verificările efectuate Inspecţia Judiciară ar fi trebuit să aibă în vedere subzistenţa cumulativă a elementelor specifice acestei abateri disciplinare, constând în existenţa unei conduite ilicite a magistratului în exercitarea funcţiei, atât sub aspectul încălcării/nesocotirii normelor de drept material şi procesual, cât şi din perspectiva îndeplinirii condiţiei relei-credinţe/gravei neglijente.

Instanţa de apel, completul de judecata format din judecătorii B. şi C. a constatat caracterul abuziv al clauzei de la art. 6.2.3. privind dobânda remuneratorie şi DAE, deşi instanţa de judecata nu se poate pronunţa asupra eventualului caracter abuziv al clauzelor contractuale referitoare la dobânda, deoarece aceste clauze fac parte din obiectul principal al contractului şi cuprind elemente definitorii ale preţului contractului.

În acest sens, invocă Directiva 93/13 CEE care în preambul prevede expres că aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului.

Instanţa de apel a respins apelul, reţinând în considerentele hotărârii ca dobânda penalizatoare ar fi calculată în mod nelegal doar ulterior momentului scadentei anticipate şi ca ulterior declarării scadentei anticipate creditorul nu ar mai avea dreptul decât eventual la plata unei dobânzi legale, ignorând astfel prevederile legale în materie.

Astfel, în speţa, clauzele contractuale referitoare la dobânda penalizatoare nu fac altceva decât sa reproducă textul legal aplicabil în cauza, respectiv art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010, care stipulează expres ca dobânda penalizatoare se calculează pe baza de procent fix şi se aplica la sumele restante, în conformitate cu prevederile contractului de credit, cu excepţia sumelor provenite din calculul dobânzii.

De asemenea, în speţa, nu sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legala remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, întrucât, potrivit prevederilor art. 9 din O.G. nr. 13/2011. "Dobânzile percepute sau plătite de Banca Naţională a României, de instituţiile de credit, de instituţiile financiare nebancare şi de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice".

Prin urmare, aspectele prezentate mai sus, vizând activitatea judecătorilor B. şi C. cu prilejul soluţionării/judecării de către aceştia a apelului care a format obiectul dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Galaţi se circumscriu abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 având în vedere ca:

- judecătorii au nesocotit/încălcat normele de drept material şi procesual arătate mai sus;

- judecătorii au nesocotit/încălcat normele de drept material şi procesual din raţiuni care contravin obligaţiei judecătorilor potrivit căreia, prin întreaga activitate, trebuie sa asigure supremaţia legii, sa respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în fata legii şi sa asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, sa respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor (art. 4 din Legea nr. 303/2004, art. 7,8 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor);

- în speţa, este vorba de încălcări/nesocotiri ale normelor de drept material şi procesual pentru care un observator rezonabil (persoana informata şi de buna credinţa) nu poate găsi o justificare:

- faptele nu se situează în domeniul raţionamentului logico-juridic al magistratului;

- în speţa, nu exista un temei de exonerare a răspunderii disciplinare a magistraţilor respectivi, având în vedere ca aceştia aveau obligaţia de a cunoaşte şi respecta legea, iar din perspectiva statutului lor profesional trebuiau şi puteau sa prevadă ca încălcarea normelor de drept material şi procesual produc efecte prejudiciabile societăţii noastre.

În speţa, faptele magistraţilor au produs, în mod evident, un rezultat vătămător pentru societate care a fost lipsită de posibilitatea perceperii dobânzilor şi exista un raport de cauzalitate între acest rezultat vătămător şi faptele magistraţilor B. şi C..

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, prin sesizarea adresată autorităţii publice intimate, în baza căreia a fost formată lucrarea nr. x/2018, recurenta şi-a exprimat nemulţumirea faţă de decizia civilă nr. 274/2018 pronunţată la data de 29.05.2018 în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Galaţi.

Recurenta a susţinut că prin constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute de art. 6.2.3. din contractul de credit referitoare la dobânda remuneratorie, instanţa de apel a lipsit contractul de credit şi implicit pe societatea petentă de singurul preţ al contractului, respectiv dobânda remuneratorie, iar instanţa de apel nu se putea pronunţa asupra caracterului abuziv al clauzelor contractuale, deoarece fac parte din obiectul principal al contractului şi cuprind elemente definitorii ale preţului contractului.

În acest sens recurenta a invocat Directiva 93/13 CEE care în preambul prevede că aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului.

Recurenta a solicitat sancţionarea disciplinară a domnilor judecători B. şi C. din cadrul Tribunalului Galaţi, pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) raportat la art. 991 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, republicată.

Astfel, prin Rezoluţia din data de 28.12.2018, nr. x/2018 în baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, s-a dispus clasarea sesizării reţinândându-se că în urma verificărilor prealabile nu au fost identificate date ori indicii din care să rezulte că magistraţii vizaţi ar fi comis fapte ce ar putea constitui abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată.

Împotriva acestei Rezoluţii de clasare nr. x/2018, a formulat plângere recurenta, soluţionată de inspectorul şef prin lucrarea cu nr. x din 22.03.2019 în sensul respingerii şi menţinerii rezoluţiei atacate.

Înalta Curte constată că recurenta în motivele de recurs în esenţă a reluat susţinerile din sesizare şi plângere, fiind nemulţumită de soluţia de clasare precum şi de cea de respingere a plângerii.

În concret, recurenta este nemulţumită de neîmpărtăşirea punctului său de vedere, de către Inspecţia Judiciară, în privinţa întrunirii elementelor constitutive ale faptei de abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 în ceea ce îi priveşte pe magistraţii judecători ce au făcut obiectul verificărilor ca urmare a sesizării acesteia.

Astfel fiind, în mod corect inspectorul de caz, în soluţionarea sesizării, a efectuat verificări în raport de susţinerile petentei din perspectiva prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 forma în vigoare la data emiterii actului.

Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004:

"Constituie abateri disciplinare: t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Totodată, la art. 991alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege sunt definite noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă.

(1) Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Astfel, pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, a normelor de drept material ori procesual în scopul vătămării unei persoane.

De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească neintenţionat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

Din această perspectivă, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce nu este cazul de faţă.

Or, în cauza de faţă, în mod corect instanţa de fond a apreciat că, Inspecţia Judiciară în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu, a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistraţii judecători verificaţi a acestei abateri, în condiţiile prezentate.

Aşadar, Inspecţia Judiciară a efectuat toate verificările necesare însă, în raport cu atribuţiile sale legale, în limitele şi cu respectarea prevederilor art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, în raport de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, potrivit cărora hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale; dar şi ţinând cont de dispoziţiile art. 46 alin. (2) teza finală din aceeaşi Lege nr. 304/2004, în sensul că verificările privind respectarea obligaţiilor statutare şi a regulamentelor de către judecători trebuie să respecte principiile independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii, precum şi autoritatea de lucru judecat.

Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabili ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificării trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esenţa activităţii de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situaţiile şi condiţiile cumulative mai sus expuse.

Prin urmare, modul în care magistraţii instrumentează, apreciază/califică şi soluţionează cererile, excepţiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care aceştia încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de faţă.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 753 din 6 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2021.