Abusive expropriation of religious properties under OUG 94/2000: state title validity and judicial power to order reparation

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ulterior modificată, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea şi Parohia Greco-Catolică Oradea au chemat în judecată pârâţii şi Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să anuleze în parte, Decizia nr. 8657/18.06.2019 emisă de către pârâtă, cu privire la imobilele cu nr. topo. x Beznea şi, în principal, să oblige pârâta să emită o decizie prin care să dispună restituirea în natură, către reclamantă a imobilele cu nr. topo. x, şi 3 Beznea şi acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul cu nr. topo. x Beznea, iar, în subsidiar, să dispună acordarea de măsuri compensatorii pentru toate aceste imobile.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă din 180/CA/2019-P.I. din 5 decembrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea şi Parohia Greco-Catolică Oradea, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România; a anulat în parte, respectiv cu privire la imobilele cu nr. topo. x Beznea, Decizia nr. 8657/18.06.2019 emisă de către pârâtă; a obligat pârâta să emită o decizie prin care să propună acordarea către reclamante a măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială, pentru imobilele cu nr. topo. x Beznea şi a respins restul pretenţiilor.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă două aspecte de nelegalitate .

Primul priveşte aplicarea greşită de prima instanţă prin sentinţa atacată de admitere a acţiunii şi de anulare în parte a Deciziei nr. 8657/18.06.2019 a prevederilor art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 republicată şi a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Decretul nr. 358/1948 şi ale art. 32-33 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată; cu modificările şi completările ulterioare, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul roman, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau in patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 358/1948, în urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român şi în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizaţiile centrale şi statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregaţiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundaţiunile, asociaţiunile, cum şi orice alte instituţii şi organizaţiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.

Potrivit art. 2 din decretul sus-menţionat, averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat,

În opinia recurentei-pârâte Decretul nr. 358/1984 nu reprezintă un act de preluare abuzivă, acesta reglementând în art. 2 doar procedura de repartizare a bunurilor aparţinând cultului greco-catolic. Dar imobilele care au aparţinut Mitropoliei sau Episcopilor au trecut în propietatea statului român.

Potrivit cărţii funciare nr. x a localităţii Beznea, dreptul de proprietate al starului român asupra imobilelor identificate cu nr. top. iniţiale 1,2,3 a fost înscris prima dată în anul 1983, iar, la acel moment, imobilele respective se aflau în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Delureni.

Potrivit art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, dacă în cartea fandară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Prevederile art. 32 coroborate cu dispoziţiile art. 33 din actul normativ menţionat consacră principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciara, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicaţiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

În concluzie, potrivit cărţii funciare nr. x a localităţii Beznea, statul român a preluat imobilele identificate cu nr. top. iniţiale 1,2,3 în anul 1983 de la Parohia Ortodoxă Română Delureni, iar nu de la Parohia Greco-Catolică Beznea.

Al doilea aspect de nelegalitate invocat priveşte interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor art. 8 alin. 1 din acelaşi act normativ în ceea ce priveşte soluţia dispusă de instanţa de fond cu privire la conţinutul deciziei de acordare de măsuri reparatorii.

Se apreciază de către recurenta-pârâtă că prin soluţia dispusă prima instanţă s-a substituit în atribuţii administrative şi a încălcat principiul reparaţiei puterilor în stat.

Se solicită admiterea recursului casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate şi menţinerea ca legal emisă a deciziei contestate.

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză sentinţa atacată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 1(1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi a dispoziţiilor art. 8 şi 18(1) din Legea nr. 554/2004.

Primul aspect de nelegalitate invocat nu este fondat.

În cauză prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, dispoziţii în baza cărora reclamanta-intimată, ca pretins fost proprietar a formulat cererile de acordare despăgubiri pentru imobilele identificate cu nr. topo din cartea funciară.

Conform prevederilor de la pct. 1 de sub art. 1 (din O.U.G. nr. 94/2000) din Normele metodologice:

"sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ..., dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării".

Prima instanţă a verificat corect legalitatea deciziei nr. 8657/2019 contestate de reclamante în raport de condiţiile cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 1 şi 2 din UG nr. 94/2000 care reprezintă temeiul formulării cererilor privind acordarea de măsuri reparatorii.

În cauză nu poate fi reţinută incidenţa altor acte normative invocate în cererea de recurs, respectiv dispoziţiile Decretului nr. 358/1948 şi Decretul Lege nr. 115/20138 acte care nu au reprezentat temeiul emiterii deciziei contestate.

Decretul nr. 358/1948 are relevanţă numai în ceea ce priveşte temeiul preluării abuzive de stat a imobilelor aparţinând reclamantei din anul 1890 conform înscrisurilor din cartea funciară calitatea reclamantei de fost proprietar intabular a fost probată şi nu a fost contestată de către recurenta-pârâtă.

Ce a constatat recurenta-pârâtă şi a fost verificat corect de prima instanţă a fost caracterul abuziv al preluării de stat a imobilelor în baza Decretului nr. 338/1958 prin care s-a desfiinţat de drept Biserica Greco-Catolică din România iar patrimoniul a fost preluat de Biserica Ortodoxă.

Astfel, în art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948 se prevedea expres că averea mobilă şi imobilă a Bisericii Greco-Catolice, "...cu excepţia expresă a averii fostelor parohii", "revine Statului Român", iar prin art. 2 alin. (2) s-a prevăzut că:

"o comisie interdepartamentală ... va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române". În consecinţă, prin Decretul nr. 358/1948, averea parohiilor greco-catolice nu a fost preluată juridic de Statul Român, ceea ce înseamnă că, în realitate, preluarea s-a făcut de Statul Român fără titlu, de vreme ce - prin chiar efectul juridic principal al art. 1 din Decretul nr. 358/1948 - Biserica Greco-Catolică din România, cu toate componentele sale organizatorice, a fost desfiinţată ca subiect de drept civil. Mergând pe "logica" recurentei - în sensul că averea parohiilor greco-catolice nu a fost preluată de către Statul Român -, se ajunge la existenţa unui drept fără titular, ceea ce este aberant.

În consecinţă, parohiile Bisericii Ortodoxe Române (în speţă, Parohia Ortodoxă Română din Delureni/Beznea) nu au dobândit nicidecum un drept de proprietate asupra imobilelor care au aparţinut Bisericii Greco-Catolice, această dobândire fiind contrară şi prevederilor art. 10 din Constituţia de la 1948, precum şi prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. Conform acestora din urmă, bunurile care au intrat în patrimoniul statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 fără titlu valabil, prin nerespectarea Constituţiei de la momentul preluării, nu fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, putând fi revendicate (pe calea dreptului comun sau pe calea procedurilor din legile speciale, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998).

Înscrierea în cartea funciară în anul 1983 nu înlătură caracterul abuziv al preluării din anul 1948, în cauză fiind îndeplinită condiţia preluării fără titlu prevăzut de art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.

În mod legal prima instanţă a verificat legalitatea deciziei de respingere sub aspectul îndeplinirii condiţiilor cumulative prevăzute de art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 şi a anulat în parte decizia contestată constatând că reclamantele are un drept recunoscut de lege vătămat prin respingerea cererilor de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilele care i-au aparţinut şi care au fost preluate abuziv de statul român în anul 1948.

Al doilea aspect de nelegalitate invocat în recurs nu este fondat.

În cauză nu poate fi reţinută interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 8 şi 18(1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte soluţionarea capătului accesoriu din acţiunea reclamantei-intimate astfel cum a fost formulată.

Obligarea recurentei-pârâte la emiterea unei noi decizii de restituire în natură respectiv de despăgubiri prin echivalent pentru imobilele care au făcut obiectul dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 reprezintă o consecinţă a anulării deciziei contestate prin care reclamanţii cu foşti proprietari nu le-a fost recunoscut acest drept. Iar soluţia dispusă se încadrează în dispoziţiile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 şi poate fi dispusă în baza art. 18 alin. 1 din acelaşi act normativ.

Instanţa de contencios administrativ exercită un control de legalitate, având deplină jurisdicţie conform art. 8 şi 18(1) din Legea nr. 554/2004, fără a se putea aprecia că în cauză instanţa s-a substituit atribuţiilor administrative ale recurentei-pârâte sau ar fi încălcat principiul separaţiei puterilor în stat.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei civile din 180/CA/2019-P.I. din 5 decembrie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 aprilie 2022.