Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2027/2021 AI generated

Salaries assimilation for common contractual functions in veterinary and food safety agencies: legislative limits of OUG 83/2014 and Law 293/2015 on public vs. common job roles

Case Number Decizia nr. 2027/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the National Veterinary and Food Safety Authority (ANSVSA), quashed the appellate court's decision, and dismissed the initial claim as unfounded, thereby leaving the administrative order under challenge in force. The dispute concerned the failure of the authority to issue individual acts assimilating the job functions and salaries of contractual staff (specifically laborers and drivers) within its subordinate structures to those of the Payment and Intervention Agency for Agriculture, based on Article 82 of Emergency Government Ordinance No. 83/2014 as amended by Law No. 293/2015. The Supreme Court held that the legislative intent of Law No. 293/2015 and the implementing Order No. 1016/2015 was limited to assimilating specific veterinary functions and public office roles that require specific educational qualifications, whereas common contractual functions such as driver or worker fall under the general classification of Law No. 284/2010 where no specific study level is mandated; consequently, forcing an assimilation order for these common roles would violate the law, and the existing 10% salary increase already applied to the claimants was in conformity with the statutory framework.

Legislator headnote

AI generated

art. 82din O.U.G. nr. 83/2014, art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1 din Legea nr. 554/2004; Salaries assimilation for common contractual functions in veterinary and food safety agencies: legislative limits of OUG 83/2014 and Law 293/2015 on public vs. common job roles: The dispute concerned the failure of the authority to issue individual acts assimilating the job functions and salaries of contractual staff (specifically laborers and drivers) within its subordinate structures to those of the Payment and Intervention Agency for Agriculture, based on Article 82 of Emergency Government Ordinance No. 83/2014 as amended by Law No. 293/2015. The Supreme Court held that the legislative intent of Law No. 293/2015 and the implementing Order No. 1016/2015 was limited to assimilating specific veterinary functions and public office roles that require specific educational qualifications, whereas common contractual functions such as driver or worker fall under the general classification of Law No. 284/2010 where no specific study level is mandated; consequently, forcing an assimilation order for these common roles would violate the law, and the existing 10% salary increase already applied to the claimants was in conformity with the statutory framework.

Keywords

AI generated
administrative acts salary classification veterinary legislation food safety public authorities qualification framework

Cited Legislation

AI generated
art. 82din O.U.G. nr. 83/2014
1016/23.12.2015, prin emiterea în temeiul art. 82din O.U.G.
art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014
1016/23.12.2015 în sensul asimilării funcţiilor şi salariilor pentru personalul din cadrul DSVSA Alba, cu funcţiile similare şi nivelul de salarizare din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, potrivit art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014 începând cu data de 1.12.2015.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
I.2 a formulat recurs pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), întemeiat pe art. 488 alin.
art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
(1) şi (12) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum şi la cele ale art.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă consideră că sentinţa atacată este dată cu încălcarea normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 1 din Legea nr. 554/2004
Excepţia inadmisibilităţii, invocată de recurenta-pârâtă, este, de asemenea, nefondată, raportat la dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., de vreme ce soluţia din recurs este favorabilă recurentei-pârâtei.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
Procedural basis cited in the dispositive to justify the court's power to admit the appeal, quash the lower court's judgment, and render a final ruling on the merits.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive to justify the court's power to admit the appeal, quash the lower court's judgment, and render a final ruling on the merits.

art. 20 din Legea 554/2004

Procedural basis cited in the dispositive governing the specific jurisdiction and powers of the court of appeal in administrative litigation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios cdministrativ, fiscal şi de insolvenţă sub nr. x/2016, reclamantul Sindicatul Camera Veterinară Alba, pentru şi în numele membrilor de sindicat, A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâtele DSVSA ALBA şi ANSVSA, a solicitat:

- obligarea pârâtei ANSVSA să completeze Ordinul nr. 1016/23.12.2015, prin emiterea în temeiul art. 82din O.U.G. nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la 01.12.2015, a funcţiilor si salariilor personalului contractual reprezentat de muncitorii din cadrul DSVSA Alba, cu funcţiile şi nivelul de salarizare stabilite, potrivit dispoziţiilor ordinelor ministrului agriculturii si dezvoltării rurale de aplicare a alin. (8) şi (8^1), în cadrul Agenţiei de Plaţi si Intervenţie pentru Agricultura;

- obligarea pârâtei DSVSA Alba ca, pentru perioada cuprinsă între 01.12.2015 şi data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plătească salariaţilor reprezentaţi în cauză, diferenţa dintre drepturile asimilate, cuvenite potrivit art. 82din O.U.G. nr. 83/2014 şi drepturile efectiv plătite, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 24.05.2016, Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, învestit cu soluţionarea cererii, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale funcţionale, care a fost admisă prin încheierea nr. 77/CAF/2016, dispunându-se transpunerea cauzei pe secţia I civilă din cadrul Tribunalului Alba.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia I civilă, la data de 25.05.2016, sub dosar nr. x/2016.

La termenul de judecată din data de 25.10.2016 s-a constatat că, prin încheierea din 13.10.2016, pronunţată în dosar nr. x/2016, s-a dispus conexarea acelui dosar la dosarul nr. x/2016.

În ambele dosare au fost formulate cereri adiţionale de către reclamant, prin care s-a solicitat:

- în principal, completarea Ordinului nr. 1016/23.12.2015 emis de preşedintele ANSVSA în sensul asimilării funcţiei de muncitor necalificat şi salariilor personalului încadrat în această funcţie din cadrul ANSVSA cu funcţiile şi nivelul de salarizare din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură;

- în subsidiar, obligarea pârâtei de ordinul 1 la emiterea unui Ordin suplimentar în sensul asimilării funcţiei de muncitor calificat şi salariilor personalului încadrat în această funcţie din cadrul ANSVSA cu funcţiile şi nivelul de salarizare din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, raportat la disp. art. 1 alin. (81) şi alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014 modificată prin Legea nr. 71/2015 şi Legea nr. 293/2015; respectiv:

- în principal, completarea Ordinului nr. 1016/23.12.2015 emis de preşedintele ANSVSA în sensul asimilării funcţiei de şofer şi salariilor personalului încadrat în această funcţie din cadrul ANSVSA cu funcţiile şi nivelul de salarizare din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură;

- în subsidiar, obligarea pârâtei de ordinul 1 la emiterea unui Ordin suplimentar în sensul asimilării funcţiei de şofer şi salariilor personalului încadrat în această funcţie din cadrul ANSVSA cu funcţiile şi nivelul de salarizare din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, raportat la disp.art. 1 alin. (81) şi alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014 modificată prin Legea nr. 71/2015 şi Legea nr. 293/2015.

La acelaşi termen de judecată, instanţa a pus în discuţie, excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Alba privind soluţionarea capătului 1 de cerere din acţiunea principală şi din cea conexată, precum şi a petitului subsidiar din acţiunea principală şi din cea conexată (deci a prezentului dosar) şi a dispus disjungerea acestor capete de cerere şi înregistrarea în dosarul nou format ca urmare a disjungerii.

Prin sentinţa civilă nr. 1929 din 29 octombrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Alba a admis excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea prezentei cauze şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a dosarului în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 7.11.2016, sub acelaşi număr de dosar, respectiv nr. x/2016

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 135 din 20 iunie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia:

- a admis acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Camera Veterinară Alba, pentru şi în numele membrilor de sindicat, A., B., C., D., E., F., G. şi H., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), iar pe cale de consecinţă:

- a obligat pârâta ANSVSA să emită un ordin prin care să completeze Ordinul ANSVSA nr. 1016/23.12.2015 în sensul asimilării funcţiilor şi salariilor pentru personalul din cadrul DSVSA Alba, cu funcţiile similare şi nivelul de salarizare din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, potrivit art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014 începând cu data de 1.12.2015.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate la pct. I.2 a formulat recurs pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea în totalitatea a acţiunii formulate de reclamantul Sindicatul Camera Veterinară Alba, ca neîntemeiată.

Printr-o primă critică, subsumată art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, ceea ce înseamnă că judecătorul fondului a înlăturat apărările pe care le-a invocat fără a motiva măsurile dispuse, iar din această perspectivă, hotărârea apare ca nemotivată.

Arată că a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât solicitarea reclamantului era în sensul ca Ordinul nr. 1016/23.12.2015 să fie completat prin emiterea unor acte administrative de asimilare care pot fi emise numai de către direcţiile sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Recurenta-pârâtă este organul ierarhic superior şi nu poate emite decizii pentru personalul încadrat în instituţiile din subordinea sa, iar direcţiile sunt instituţii publice cu personalitate juridică.

Conform disp. art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (1) lit. f) din Anexa 2 la Ordinul Preşedintelui ANSVSA nr. 571/27.06.2014, directorul executiv al direcţiei judeţene, în executarea atribuţiilor de serviciu, emite decizii privind încadrarea, modificarea, sancţionarea, pensionarea şi încetarea raporturilor de muncă/raporturilor de serviciu ale personalului din instituţie, respectiv personalului contractual/funcţionarilor publici.

Prin urmare, consideră recurenta-pârâtă, nu există identitate între persoana sa şi persoana care este ţinută să aducă la îndeplinire obligaţia stabilită în raportul juridic dedus judecăţii.

Printr-o a doua critică, subsumată tot art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat nici asupra celeilalte excepţii pe care a invocat-o în apărare, respectiv excepţia inadmisibilităţii primului petit al acţiunii reclamanţilor, astfel că şi din această perspectivă, hotărârea recurată apare ca nemotivată.

Făcând trimitere la toate motivele invocate prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe, recurenta-pârâtă consideră că solicitarea intimaţilor-reclamanţi este inadmisibilă, raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (1) şi (12) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum şi la cele ale art. 60-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Precizează că într-o speţă identică, în care a avut calitatea de pârâtă (vizând completarea aceluiaşi act administrativ - Ordinul nr. 1016/23.12.2015), instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii pe care a invocat-o în respectiva cauză (sentinţa civilă nr. 23/14.02.2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2017).

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă consideră că sentinţa atacată este dată cu încălcarea normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, arată că instanţa de fond ar fi trebuit să ţină cont că, la data pronunţării sentinţei recurate (20.06.2018), art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014, pe care reclamantul şi-a întemeiat acţiunea, era abrogat din 01.07.2017, data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017. Chiar şi Ordinul nr. 1016/2015, emis de Preşedintele ANSVSA în temeiul art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014, şi-a încetat aplicabilitatea, urmare intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017.

Consideră că ar fi imposibil de executat o hotărâre judecătorească, prin care sunt admise solicitările reclamanţilor întemeiate în drept pe un text de lege abrogat, având în vedere că, în prezent, este în vigoare şi se aplică o altă lege de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 153/2017.

Cât priveşte reţinerile instanţei de fond, apreciază că acestea sunt neîntemeiate, întrucât, astfel cum a precizat şi prin întâmpinarea depusă în dosarul de fond, asimilarea funcţiilor contractuale s-a realizat în conformitate cu Legea nr. 293/2015, ţinând cont de specificul sistemului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi cu respectarea condiţiilor minime de vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei contractuale, fiind asimilate numai funcţiile regăsite în Anexa nr. 1, Capitolul II, Litera K "Administraţia publică sanitar-veterinară si pentru siguranţa alimentelor" din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, contrar celor reţinute de prima instanţă, s-a dat posibilitatea asimilării numai funcţiilor contractuale specifice activităţii sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, exceptând funcţiile contractuale comune.

Recurenta a precizat că funcţiile contractuale nu au fost stabilite ca funcţii publice, ci s-a realizat asimilarea strict din punct de vedere al salarizării, având ca referinţă dispoziţiile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1980/29.12.2014, cu modificările ulterioare.

În concluzie, a arătat că au fost asimilate nu doar funcţiile publice, ci şi funcţiile contractuale specifice sistemului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, ţinând cont de prevederile anexelor la Legea nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, asimilarea făcându-se cu respectarea condiţiilor minime de vechime în specialitatea studiilor.

Cu privire la salarizarea intimaţilor-reclamanţi, a precizat că acestora li s-a aplicat o majorare salarială de 10%, conform dispoziţiilor art. 1 punctul 4 din Legea nr. 293/2015, în aplicarea cărora Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba a emis acte administrative individuale, prin care le-a fost majorat salariul de bază brut lunar, începând cu data de 01.12.2015, iar intimaţii-reclamanţi nu au contestat drepturile salariale astfel stabilite.

Recurenta a subliniat că pentru funcţiile contractuale comune (muncitor calificat, paznic, dactilograf, îngrijitor, şofer), Legea nr. 284/2010 nu reglementează niciun nivel de studii, în timp ce pentru funcţiile cuprinse în Anexa la Ordinul comun nr. 103/417/399/30/RP/398/370/238/2014 şi OMADR nr. 1980/2014, legea prevede pentru ocupare studii superioare de lungă durată/de scurtă durată şi studii medii.

Ţinând seamă de cele expuse mai sus şi având în vedere faptul că, în sistemul personalului plătit din fonduri publice, contractele individuale de muncă şi actele administrative individuale prin care este consfinţit salariul sunt încheiate sau emise cu respectarea şi în temeiul prevederilor legii în vigoare la acel moment, recurenta arată că nu se poate pune în discuţie nerespectarea prevederilor Legii nr. 293/2015, întrucât actele administrative individuale de majorare a salariului intimaţilor-reclamanţi sunt subsecvente legii şi se supun acesteia, prevederile lor neavând o existenţă de sine stătătoare, ci fiind guvernate de lege, recurenta-pârâtă acţionând în baza şi temeiul legii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Sindicatul Camera Veterinară Alba a formulat întâmpinare, solicitând pe această cale respingerea recursului ca nefondat.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este neîntemeiată. Ordinul nr. 1016/2015 fiind emis de ANSVSA, doar instituţia emitentă are calitatea procesuală pasivă în ceea ce priveşte obligarea la completarea ordinului sau emiterea unui ordin suplimentar celui menţionat.

Excepţia inadmisibilităţii, invocată de recurenta-pârâtă, este, de asemenea, nefondată, raportat la dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Hotărârea instanţei de fond nu încalcă dispoziţiile actului normativ reprezentat de Legea nr. 153/2017. Intimatul-reclamant arată că a solicitat prin precizarea depusă la dosarul instanţei de fond pentru termenul de judecată din 21.03.2018 ca, având în vedere data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 (01.07.2017), pretenţiile formulate prin cererea de chemare în judecată să fie acordate până la momentul intrării în vigoare a actului normativ, iar pentru reclamanţii cărora le-a fost modificat contractul de muncă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, până la momentul asimilării.

În ceea ce priveşte soluţia pe fondul cauzei, susţine că este legală şi temeinică, impunându-se menţinerea ei, reiterând, în esenţă, apărările de la instanţa de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile recurentei circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la fondul raportului juridic dedus judecăţii.

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor să completeze Ordinul nr. 1016/23.12.2015, prin emiterea, în temeiul art. 1 alin. (8)2 din O.U.G. nr. 83/2014, unor acte de asimilare, cu începere de la data de 01.12.2015, a funcţiilor şi salariilor personalului contractual, reprezentat de muncitorii şi şoferi din cadrul DSVSA Alba, cu funcţiile şi nivelul de salarizare stabilite potrivit dispoziţiilor ordinelor ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale de aplicare a alin. (8) şi (8)1 în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură.

Prin Ordinul preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1016/23.12.2015 privind salarizarea personalului din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi al institutelor veterinare, s-au stabilit, la art. 1, următoarele:

"(1) începând cu data de 01.12.2015, prin asimilare cu funcţiile şi salariile din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, salariile de bază de care beneficiază personalul din cadrul direcţiilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi al institutelor veterinare se stabilesc conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Începând cu aceeaşi dată, salariile aferente posturilor vacante se stabilesc conform anexei în condiţiile prevăzute la alin. (1).

Conform art. 2 alin. (1) din Ordin, nivelul concret al drepturilor salariale pentru personalul din cadrul direcţiilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi al institutelor veterinare se stabileşte prin acte administrative individuale."

Din Anexa la ordinul în litigiu, care are ca referinţă Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1980/29.12.2014, cu modificările ulterioare, rezultă că asimilarea a vizat funcţionarii publici şi funcţiile specifice contractuale.

Acest ordin a fost dat în aplicarea prevederilor art. I punctul 2 şi punctul 4 din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

Potrivit art. I punctul 2 din Legea nr. 293/2015:

"2. La articolul I, după punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 1^1, cu următorul cuprins:

"1^1. La articolul 1, după alin. (8^1) se introduce un nou alineat, alin. (8^2), cu următorul cuprins: «(8^2) Asimilarea funcţiilor şi salariilor personalului Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, institutelor centrale şi structurilor subordonate judeţene, în mod corespunzător încadrării acestor structuri, cu funcţiile şi nivelul de salarizare din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi, după caz, din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în cazul unităţilor subordonate, precum şi stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale se fac prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, corespunzător specificului funcţiilor Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, având ca referinţă dispoziţiile ordinelor ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale de aplicare a prevederilor alin. (8) şi (8^1), cu respectarea normelor legale în vigoare.»".

Textul de lege vorbeşte despre "asimilarea funcţiilor şi salariilor personalului" şi nu face distincţie între funcţiile publice şi funcţiile contractuale, iar în cadrul funcţiilor publice nu deosebeşte între categoriile de funcţii publice existente.

În aplicarea prevederilor legale menţionate, atât la nivelul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, cât şi al unităţilor subordonate acesteia, s-au solicitat clarificări de la instituţii publice, printre care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Potrivit punctului de vedere exprimat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin adresa nr. x/10.12.2015, se puteau asimila funcţii publice cu funcţii contractuale şi invers, textul de lege făcând referire la personal, la modul general, şi nu la categoriile de personal, iar la asimilarea funcţiilor trebuia să se ţină cont de nivelul studiilor şi de ierarhia funcţiilor din cele două instituţii ale căror salarii s-au asimilat.

Aşa fiind, instituţia recurentă a apreciat în mod corect că asimilarea funcţiei şi a salariului din A.N.S.V.S.A. şi din structurile subordonate judeţene se face cu funcţia şi nivelul de salarizare din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, respectiv din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Astfel, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a procedat la asimilarea cu funcţiile şi salariile din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, conform art. 1 alin. (1) din Ordinul preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1016/2015, ţinând cont de nivelul studiilor şi de vechimea în specialitate a acestora.

Conform art. 2 alin. (1) din Ordinul preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1016/2015, intimata-pârâtă Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba a emis acte administrative individuale privind stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale pentru personalul din cadrul acesteia (funcţionari publici şi personal contractual).

Ca atare, au fost asimilate atât funcţiile publice, cât şi funcţiile contractuale specifice activităţii sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, ţinând cont de prevederile anexelor la Legea nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, asimilarea făcându-se cu respectarea condiţiilor minime de vechime în specialitatea studiilor, exceptate fiind funcţiile contractuale comune.

Pentru personalul contractual prevăzut în Anexa I - Familia ocupaţională de funcţii bugetare, "Administraţie", Legea nr. 293/2015 a prevăzut o majorare de 10% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015, prevedere în care se încadrează şi reclamanţii.

Or, deşi aceştia solicită emiterea unor acte de asimilare şi plata diferenţelor de salarizare, nu au arătat în concret modalitatea de completare a ordinului, în condiţiile în care, în anexa acestuia, salariile de încadrare pentru funcţionarii publici şi pentru funcţiile specifice contractuale s-a făcut în funcţie de nivelul studiilor şi de vechimea în specialitate.

Date fiind aceste argumente, este evident că salarizarea reclamanţilor s-a efectuat în conformitate cu legislaţia în vigoare, aşa cum s-a analizat mai sus, iar obligarea autorităţii să emită un act de asimilare în privinţa reclamanţilor ar încălca voinţa legiuitorului, care a statuat că, pentru funcţiile contractuale comune (exemplu: muncitor calificat, paznic, dactilograf, îngrijitor, şofer), Legea nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nu reglementează vreun nivel de studii pentru aceste funcţii, în timp ce pentru funcţiile cuprinse în anexele la Ordinul comun nr. 103/417/399/30/RP/398/370/238/20l4 şi Ordinul ministrului agriculturii si dezvoltării rurale nr. 1980/29.12.2014, legea prevede, pentru ocupare, studii superioare de lungă durată, studii superioare de scurtă durată şi, respectiv, studii medii.

În aceste condiţii, instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte opinia primei instanţe care a admis cererea de chemare în judecată, apreciind că intenţia legiuitorului a fost ca aplicarea dispoziţiei legale privind asimilarea să se realizeze pentru întreg personalul ANSVSA şi al structurilor subordonate, funcţionari publici şi personal contractual.

Astfel, contrar celor susţinute de intimaţii-reclamanţi, funcţia de muncitor/şofer (Anexa nr. 1, Cap. II lit. D) - Alte funcţii comune din sectorul bugetar din Legea nr. 284/2010) pentru a cărei ocupare legea nu prevede vreun nivel de studii nu este corespondentă cu funcţiile contractuale specifice sistemului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor cu funcţii publice (cum ar fi: medic veterinar, inginer, subinginer, asistent veterinar, laborant, tehnician etc), întrucât pentru aceste funcţii legea prevede un nivel al studiilor necesar ocupării acestor funcţii, respectiv studii superioare (studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă), studii superioare de scurtă durată (absolvite cu diplomă), studii medii (studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat), conform Anexei nr. 1, Cap. II lit. K) - Administraţia publică sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor din Legea nr. 284/2010.

În acest context, obligarea autorităţii la emiterea unui ordin de asimilare în privinţa funcţiei reclamanţilor ar încălca voinţa legiuitorului, aşa cum a fost analizată mai sus.

În fine, Înalta Curte constată că nu mai prezintă utilitate analiza criticilor referitoare la nepronunţarea instanţei de fond asupra celor două excepţii (excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere), critici ce pot fi încadrate la pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., de vreme ce soluţia din recurs este favorabilă recurentei-pârâtei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta ANSVSA, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul Camera Veterinară Alba, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva sentinţei civile nr. 135 din 20 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul Camera Veterinară Alba, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2021.