Admissibility of unconstitutionality exceptions within a negative jurisdictional conflict procedure

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. x/2018*, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane - Cimitirul Bellu Ortodox, a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să constate nulitatea absolută a actelor de concesiune nr. x/03.10.2011, emise de pârâtă pe numele B., C. şi D. şi nr. y/25.10.2011 pe numele D., referitoare la locul 32 situat în plan la figura 26/2017 din Cimitirul Şerban Vodă şi obligarea pârâtei la restabilirea situaţiei anterioare.

Judecătoria Bacău, prin sentinţa civilă nr. 7016 din 16 decembrie 2019, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia a II-a de contencios administrativ fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 174 din 28 mai 2020, Tribunalul Bacău a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Curţii de Apel Bacău în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, iar la data de 02 iulie 2020, pârâtul D. a depus note de şedinţă, prin intermediul cărora a formulat două cereri:

- prima prin care a ridicat excepţia de neconvenţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (4), art. 519 şi art. 520 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale şi sesizarea Înaltei Curţi în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept vizând art. 135 alin. (4), art. 519 şi art. 520 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 29 din Legea nr. 47/1992;

- a doua prin care a ridicat excepţia de neconvenţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (2) C. proc. civ., excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (2), art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) C. proc. civ., solicitând sesizarea Curţii Constituţionale şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept vizând art. 78 alin. (2)art. 79 alin. (2), art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

2. Hotărârile instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 29 din 14 septembrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a stabilit în favoarea Judecătoriei Bacău competenţa de soluţionare a cauzei privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane-Cimitirul Bellu Ortodox şi D.;

- a respins cererile formulate de reclamanta A., ca inadmisibile.

Prin încheierea din şedinţa camerei de consiliu din 15 septembrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis sesizarea din oficiu şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 29 din 14 septembrie 2020, în sensul că, în loc de "Respinge cererile formulate de A.", s-a trecut corect "Respinge cererile formulate de D.".

La data de 15 septembrie 2020, pârâtul D. a formulat cerere de completare a sentinţei civile nr. 29 din 14 septembrie 2020, în sensul soluţionării celor două cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate şi a cererilor de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept, iar la data de 30 septembrie 2020, a formulat cerere precizatoare la cererea de completare.

La data de 05 octombrie 2020, pârâtul D. a formulat cerere de recuzare a doamnei judecător E. de la soluţionarea cererii de completare a sentinţei nr. 29 din 14 septembrie 2020, îndreptată prin încheierea din 15 septembrie 2020, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea din 09 octombrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de recuzare formulată de petentul D..

3. Recursurile exercitate în cauză

Pârâtul D. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 29 din 14 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, îndreptată prin încheierea din 15 septembrie 2020, exclusiv sub aspectul nesesizării Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în cauză, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, corelat cu art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 C. proc. civ.

La data de 13 noiembrie 2020, acelaşi pârât a declarat recurs şi împotriva încheierii din 09 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, întemeiat în drept, în principal, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în subsidiar, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea recursurilor s-a arătat, în esenţă, că:

Recursul împotriva sentinţei vizează "exclusiv" aspectul nesesizării Curţii Constituţionale în cele două excepţii de neconstituţionalitate şi respectiv:

- excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (2), art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

- excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135. alin. (4) sintagma "în camera de consiliu, fără citarea părţilor", art. 519 şi art. 520 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale; A arătat recurentul că fiecare dintre cele două excepţii de neconstituţionalitate îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate stabilite de art. 146 lit. d) din Constituţie, de art. 10 alin. (2) şi art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume: priveşte dispoziţii din legi; dispoziţiile legislative criticate nu au fost declarate neconstituţionale; este ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti; este ridicată în cursul unui proces aflat pe rol (art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 dispune că excepţia de neconstituţionalitate se poate ridica în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, deci este perfect posibilă în procedura soluţionării unui conflict de competenţă); are legătură cu soluţionarea cauzei: Pentru excepţia de neconstituţionalitate nr. 1: s-au formulat, în atenţia instanţei judecătoreşti în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, cereri pentru a se constata legalitatea decimatorului Judecătoriei Bacău şi nelegalitatea decimatorului Tribunalului Bacău şi pentru a se trimite cauza pentru judecarea fondului către Tribunalul Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal, întemeiate pe normele legislative criticate; pentru soluţionarea cererii, instanţa trebuie să aplice normele legislative criticate, deci legătura acestora cu cauza este evidentă;

Pentru excepţia de neconstituţionalitate nr. 2: s-au formulat, în atenţia instanţei judecătoreşti în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, cereri de a fi citat pentru a participa la dezbateri orale şi contradictorii şi judecata să fie publică, cât priveşte conflictul negativ de competenţă, admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate şi admisibilitatea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; pentru soluţionarea cererii, instanţa trebuie să aplice normele legislative criticate, deci legătura acestora cu cauza este evidentă; în plus, fiind vorba de norme privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, este evidentă legătura cu soluţionarea cauzei, care nu se poate face corect şi legal fără ca procesul să fie echitabil şi fără respectarea dreptului la apărare).

Excepţia de neconstituţionalitate vizează contrarietatea dispoziţiilor legislative criticate cu normele constituţionale, iar nu interpretarea dispoziţiei legislative, adică este o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate (conform jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, o excepţie de neconstituţionalitate care priveşte constituţionalitatea unei norme legislative într-o anumită interpretare este clar admisibilă, întrucât nu se solicită interpretarea normei legislative - chestiune care ar fi de competenţa instanţei judecătoreşti -, ci se solicită compararea conformităţii normei legislative într-o anumită interpretare cu normele constituţionale, ceea ce reprezintă o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate, de competenţa Curţii Constituţionale, în multe ocazii instanţa de contencios constituţional declarând neconstituţională o normă legislativă într-o anumită interpretare sau decizând că o normă legislativă este constituţională numai într-o anumită interpretare); este formulată în scris; este motivată.

În concluzie, fiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate, instanţa judecătorească în faţa căreia au fost ridicate excepţiile de neconstituţionalitate avea obligaţia să sesizeze Curtea Constituţională, fără a avea dreptul să refuze trimiterea excepţiilor de neconstituţionalitate către instanţa de contencios constituţional.

Nesesizând Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate, instanţa judecătorească în faţa căreia această excepţie de neconstituţionalitate a fost ridicată a depăşit atribuţiile puterii/judecătoreşti (substituindu-se Curţii Constituţionale, singura autoritate de jurisdicţie constituţională), a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (violând art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, care obliga instanţa judecătorească să sesizeze Curtea Constituţională, chestiunea neconstituţionalităţii legilor fiind de ordine publică) şi a dat o hotărâre cu aplicarea greşită şi încălcarea normelor de drept material (violând art. 146 lit. d) din Constituţie şi art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, interpretate conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, care consacră dreptul oricărei părţi într-un proces judiciar de a obţine verificarea constituţionalităţii normelor de reglementare primară aplicabile procesului).

Recursul împotriva încheierii vizează respingerea cererii de recurs pe care pârâtul a formulat-o împotriva judecătorului investit cu "soluţionarea cererii de completare a hotărârii" pe care a pronunţat-o.

S-a afirmat în motivare că instanţa de fond a considerat că ar fi întemeiată o cerere de recuzare a judecătorului care îşi exprimă anterior opinia cu privire la soluţie numai dacă această exprimare s-a făcut într-o altă cauză, iar nu în cauza dedusă judecăţii. Interpretarea este în mod fundamental ilegală, exprimarea opiniei cu privire la soluţie fiind interzisă judecătorului în orice împrejurare, deoarece textul nu distinge. Astfel, judecătorul devine incompatibil dacă îşi exprimă opinia într-o altă cauză (cu privire la soluţia pe care o va pronunţa în cealaltă cauză), dacă îşi exprimă opinia chiar în cauză (de ante-pronunţă) sau dacă îşi exprimă opinia în afara oricărui cadru procesual (de exemplu în presă sau faţă de prieteni). Ori de câte ori judecătorul îşi exprimă opinia cu privire la soluţia ce trebuie dată într-o cauză (iar nu doar atunci când se exprimă într-o altă cauză), el devine incompatibil. Restrângerea aplicabilităţii acestui caz de incompatibilitate, făcută de prima instanţă, este manifest ilegală.

În al doilea rând, instanţa a considerat că nu este întemeiată cererea de recuzare, întrucât cererea de completare a hotărârii se soluţionează de acelaşi judecător care a pronunţat hotărârea iniţială. Faptul că, într-adevăr, cererea de completare a hotărârii este de competenţa completului (judecătorului) care a pronunţat hotărârea iniţială nu înseamnă că nu pot exista motive de incompatibilitate, care să ducă la admiterea cererii de recuzare a judecătorului în soluţionarea cererii de completare a hotărârii. Cu titlu de exemplu, dacă după pronunţarea hotărârii iniţiale judecătorul se căsătoreşte cu una dintre părţi, el va fi incompatibil să judece o cerere de completare a hotărârii, neputând fi reţinut argumentul utilizat de prima instanţă, că acelaşi judecător trebuie să soluţioneze cererea de completare.

Prin urmare, prima instanţă nu a analizat în concret dacă judecătorul recuzat şi-a exprimat sau nu anterior opinia cu privire la soluţie, ci a respins cererea de recuzare doar pe motivul că exprimarea opiniei s-a făcut chiar în această cauză şi pe motivul că o cerere de completare se judecă de acelaşi judecător.

În afară de această motivare extrem de sumară şi profund nelegală, instanţa rezervă două paragrafe ample pentru a reda unele norme internaţionale, fără să explice în vreun fel cum le interpretează şi cum se aplică în concret cauzei. Acele paragrafe se pot regăsi fără probleme in orice hotărâre prin care se soluţionează o cerere de recuzare, indiferent care ar fi soluţia, deoarece sunt pur abstracte şi fără nicio analiză particularizată la cauza concretă.

Prin decizia nr. 750 din 10 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursurile formulate de pârâtul D. împotriva sentinţei civile nr. 29 din 14 septembrie 2020 şi a încheierii din 09 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, recurentul D. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 şi 3 C. proc. civ.

Calea extraordinară de atac promovată a fost soluţionată prin decizia nr. 650 din data de 3 februarie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte dispunând admiterea contestaţiei în anulare formulată de pârâtul D. împotriva deciziei nr. 750 din 10 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2020, anularea deciziei nr. 750 din 10 februarie 2021 şi fixarea termenului pentru rejudecarea recursurilor.

4. Apărările intimatului

Intimaţii nu au formulat întâmpinare la dosarul cauzei.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând hotărârile recurate prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

1. Cu privire la recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 29 din 14 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, îndreptată prin încheierea din 15 septembrie 2020, declarat exclusiv sub aspectul nesesizării Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în cauză, Înalta Curte constată că a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, corelat cu art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 C. proc. civ.

În faţa primei instanţe, recurentul a invocat două excepţii de neconstituţionalitate, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale, respectiv:

- excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (2), art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

- excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (4), art. 519 şi art. 520 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Prin sentinţa civilă nr. 29 din 14 septembrie 2020, îndreptată ulterior, Curtea de Apel Bacău, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în cadrul regulatorului de competenţă, a respins cererile formulate de D., ca inadmisibile, reţinând că este de strictă aplicare şi interpretare conflictul de competenţă, astfel că prin cererile formulate se depăşeşte cadrul legal, aşa cum este reglementat de C. proc. civ. la art. 133-137.

Primul motiv de recurs formulat este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, "instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti".

Prin această sintagmă se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească. Depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti nu se poate identifica cu depăşirea competenţei.

Acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuţii constituţionale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorităţi statale. Altfel spus, excesul de putere atinge principiul separaţiei puterilor în stat, spre deosebire de necompetenţă, care constă în amestecul unei instanţe judecătoreşti în atribuţiile altor instanţe judecătoreşti.

Instanţa săvârşeşte un exces de putere în una din următoarele forme: îndeplineşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face; consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare; se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

Or, în cauza de faţă se constată că prima instanţă, fiind investită cu soluţionarea unui conflict de competenţă, interpretând dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., a apreciat că în acest cadru procesual cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate sunt inadmisibile.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată, fără a analiza fondul raportului juridic dedus judecăţii, că prima instanţă a pronunţat o hotărâre în limitele atribuţiilor puterii judecătoreşti, motivul de recurs invocat fiind nefondat.

Cel de al doilea motiv de recurs invocat este prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ.. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

Or, în cauza de faţă, recurentul nu formulează critici privind încălcarea unor reguli de procedură de către prima instanţă, a căror nerespectare să atragă sancţiunea nulităţii, ci doar este nemulţumit de soluţia pronunţată de instanţă privind respingerea ca inadmisibile a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate.

Ultimul motiv de recurs invocat este întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive sunt incidente, după cum vom arăta în continuare. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Cu privire la condiţia care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine că această condiţie nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Excepţiile de neconstituţionalitate formulate în cauză vizează următoarele dispoziţii legale:

- art. 79 alin. (2) din C. proc. civ.: "El va lua procedura în starea în care se află în momentul introducerii în proces. Instanţa, la cererea celui introdus în proces, va putea dispune readministrarea probelor sau administrarea de noi probe. Actele de procedură ulterioare vor fi îndeplinite şi faţă de acesta."

- art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.: "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

- art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.: "La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."

- art. 135 alin. (4) din C. proc. civ.: "Instanţa competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, printr-o hotărâre definitivă."

- art. 519 şi art. 520 alin. (1) din C. proc. civ., care vizează sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

- art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Se impune a aminti că recurentul a fost introdus forţat în cauză, de către Judecătoria Bacău, în calitate de pârât, fiind ţinut să ia procedura în starea în care se afla în momentul introducerii în proces, iar asupra unor aspecte procedurale fiind în imposibilitate de a formula o veritabilă apărare. În cadrul acestui context factual şi în aplicarea dispoziţiilor legale incidente, se poate concluziona că excepţiile de neconstituţionalitate invocate au legătură cu cauza.

Pe de altă parte, chiar în cadrul procedural strict de soluţionare a conflictului de competenţă, reglementat de art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora: "Instanţa competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, printr-o hotărâre definitivă.", se poate invoca o excepţie de neconstituţionalitate de vreme ce potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, menţionat mai sus, excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti, în orice fază a litigiului.

Se poate constata că prin folosirea sintagmei "în orice fază a litigiului", comparativ cu, de exemplu, "în cursul judecăţii", intenţia legiuitorului a fost de a acoperii toată perioada existenţei litigiului pentru ca părţile să poată cere verificarea a posteriorii, de către Curtea Constituţională, a constituţionalităţii normelor ce au legătură cu cauza.

Îngrădind posibilitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate, se poate ajunge, aşa cum a susţinut şi recurentul, ca unele dispoziţii legale să scape controlului de constituţionalitate al Curţii, fapt ce nu corespunde intenţiei legiuitorului.

În acest sens, prima instanţă, investită cu soluţionarea celor două excepţii de neconstituţionalitate, le putea soluţiona separat de conflictul de competenţă, cu citarea părţilor şi cu exprimarea unui punct de vedere asupra acestora.

2. Cu privire la recursul formulat împotriva încheierii din 09 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că a fost întemeiat în drept, în principal, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în subsidiar, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin încheierea din 09 octombrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de recuzare a doamnei judecător E. de la soluţionarea cererii de completare a sentinţei nr. 29 din 14 septembrie 2020, îndreptată prin încheierea din 15 septembrie 2020, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, formulată de petentul D..

Prima instanţă a reţinut că acest caz de incompatibilitate, prevăzut de art. 41 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., poate fi găsit ca întemeiat doar în măsura în care judecătorul şi-ar fi exprimat opinia cu privire la soluţie într-o altă cauză, şi nu în cea dedusă judecăţii, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu prevederile art. 111 alin. (6) din Hotărârea nr. 1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti: "Cererile de îndreptare a erorilor materiale şi cererile de completare sau lămurire a hotărârii se soluţionează de completul care a pronunţat hotărârea a cărei îndreptare ori lămurire se solicită."

Pornind de la aspectele teoretice menţionate mai sus, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5 şi 8 din C. proc. civ., soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reţinută.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul D. împotriva sentinţei nr. 29 din 14 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, exclusiv sub aspectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, va casa în parte sentinţa recurată, în sensul că: va admite cererea petentului D., va sesiza Curtea Constituţională a României cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (2), art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor art. 135 alin. (4), art. 519, art. 520 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 29 din Legea nr. 47/1992. Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Se va respinge recursul declarat de pârâtul D. împotriva încheierii de şedinţă din 09 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul D. împotriva sentinţei nr. 29 din 14 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, exclusiv sub aspectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

Casează în parte sentinţa recurată, în sensul că:

Admite cererea petentului D..

Sesizează Curtea Constituţională a României cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor:

- art. 79 alin. (2), art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

- art. 135 alin. (4), art. 519, art. 520 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Respinge recursul declarat de pârâtul D. împotriva încheierii de şedinţă din 09 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2022.