IT specialist loses bid to restore uncapped court salary; reduction upheld

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 14 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Apel Braşov, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând:

1. anularea deciziei nr. 182/DEFA/02.07.2018 emise de Preşedintele Curţii de Apel Braşov, în ceea ce priveşte salarizarea reclamantului;

2. anularea hotărârii nr. 52/07.08.2018 emise de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Braşov, în ceea ce priveşte respingerea contestaţiei administrative a reclamantului;

3. obligarea pârâtei Curtea de Apel Braşov la emiterea unei noi decizii prin care să restabilească drepturile salariale pe care reclamantul le avea înainte de emiterea deciziei contestate, majorate potrivit Legii nr. 153/2017;

4. obligarea pârâtei la plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit alineatului precedent şi cele încasate pe perioada 01.01.2018 - data emiterii noii decizii, actualizate cu inflaţia, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe, de la data scadenţei fiecărei plăţi lunare;

5. obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În cadrul cererii de chemare în judecată, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, prin raportare la art. 44 alin. (2) din Constituţie (interpretat prin prisma art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la CEDO) şi la art. 53 din Constituţie.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1166 din 8 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti:

- a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017;

- a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea deciziei nr. 182/DEFA/02.07.2018, ca neîntemeiată;

- a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Braşov şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei meţionate la pct. I.2 reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a reluat integral şi în mod amplu, starea de fapt învederată şi în faţa primei instanţe, raportat la aspectele particulare ale cauzei, prezentând motivele pentru care se impunea, în opinia sa, admiterea integrală a cererii de chemare în judecată.

Recurentul-reclamant arată că i-a fost emisă o altă decizie de încadrare în baza Legii nr. 153/2017, respectiv decizia nr. 182/DEFA din 02.07.2018, prin care salariul de bază, aflat în plată la data de 31 decembrie 2017, i-a fost diminuat, începând cu 1 ianuarie 2018, reţinându-se, în esenţă, în preambulul deciziei că, "întrucât salariul de bază din luna decembrie 2017 majorat cu 25% depăşeşte nivelul salariului de bază prevăzut de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022, se acordă drepturile salariale prevăzute de lege pentru anul 2022".

Menţionează că celelalte componente salariale au un caracter salarial suplimentar, care oricând pot fi restrânse urmare modificării unor condiţii/evenimente economice/sociale etc.

Însă, salariul de bază este o componentă salarială apreciată atât de legislaţia naţională cât şi de cea europeană ca fiind un drept fundamental.

Face trimitere în acest sens la decizia CCR nr. 872 din 2010, prin care Curtea Constituţională a statuat că "(...) salariul este o componentă a dreptului la muncă şi reprezintă contraprestaţia angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza unor raporturi de muncă. Efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat şi angajator se concretizează în obligaţii de ambele părţi,iar una dintre obligaţiile esenţiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată.

Întrucât dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, se constă că diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptuluila muncă. O atare măsură se poate realiza numai în condiţiile strict şi limitativ prezăzute de art. 53 din Constituţie.

Pentru ca restrângerea menţionată să poată fi justificată trebuie întrunite, în mod cumulativ, cerinţele expres prevăzute de art. 53 din Constituţie."

Cum în actul normativ de reglementare nu a fost invocată existenţa acestor condiţii prevăzute de Constituţie, în opinia recurentului-reclamant, nu se justifică diminuarea salarială. Subliniază, totodată, că eventuala restrângere a drepturilor salariale, chiar în prezenţa condiţiilor prevăzute de art. 53 din Constituţie, nu poate fi decât temporară, mai precis pe o perioadă determinată, în niciun caz definitivă.

Mai susţine că diminuarea salariului, coroborată cu transferarea contribuţiilor de asigurări sociale de la angajator la salariat, impune reclamantului o sarcină excesivă şi disproporţionată, fără a se menţine un just echilibru între interesele generale urmărite şi drepturile fundamentale ce trebuiau ocrotite.

În condiţiile în care drepturile salariale au o natură patrimonială, prin decizia contestată se încalcă un drept de proprietate, se aduce atingere, prin restrângere, unui drept câştigat, contrar prevederilor constituţionale, din moment ce în anul 2017 salariul de bază era mai mare, iar prin emiterea deciziei contestate acesta a fost diminuat, încălcându-se astfel şi principiile şi raţiunea adoptării Legii nr. 153/2017.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata-pârâtă Curtea de Apel Braşov a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În mod corect a reţinut prima instanţă că reîncadrarea specialiştilor IT a avut ca rezultat diminuarea considerabilă a salariului, având în vedere că nivelul salariului de bază aflat în grila aplicabilă pentru anul 2022 era mult mai mic decât cel avut până la data de 31.12.2017. Reducerea salariilor de bază ale specialiştilor IT, ca efect al prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, a avut loc ope legis, a reprezentat voinţa legiuitorului şi nu a ţinut de executarea necorespunzătoare a legii, diminuarea salarială a acestei categorii de personal nu a ţinut de intenţia ori eroarea angajatorului.

Stabilirea unei noi salarizări se înscrie în limitele legalităţii, deciziile de încadrare sau reîncadrare prin care este consfinţit noul salariu/indemnizaţie/soldă sunt încheiate sau emise cu respectarea şi în temeiul prevederilor legii în vigoare la acel moment, toate aceste acte juridice fiind subsecvente legii şi supunându-se acesteia. Dispoziţiile privind stabilirea salarizării nu au existenţă de sine stătătoare ci sunt guvernate de lege, angajatorul acţionând în baza şi temeiul legii, neavând o putere discreţionară în stabilirea drepturilor salariale. (Decizia nr. 1601/09.12.2010 pronunţată de Curtea Constituţională).

Arată, de asemenea, că recurentul-reclamant nu poate susţine că, prin adoptarea unei noi legislaţii, a fost deposedat de "un bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, "bun" ce se afla în patrimoniul său, deoarece "[...] este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite anagajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuşi, dacă printr-o dispoziţie legală în vigoare se stabileşte plata unor sporuri şi condiţiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autorităţile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor, atâta vreme cât dispoziţiile legale sunt în vigoare." (hotărârea din 08.11.2005, pronunţată în cauza Kechko c. Ucrainei)

4.2. Legal citat, intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întâmpinare faţă de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte constată că susţinerile reclamantului din cuprinsul motivelor de recurs pot fi încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând greşita aplicare de către prima instanţă a normelor de drept material având ca obiect de reglementare salarizarea specialiştilor IT.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu are în vedere salarizarea specialiştilor IT, potrivit dispoziţiilor Anexei V, cap. VIII, secţiunea a 6-a, art. 22 din Legea nr. 153/2017 raportat la cap. I lit. B) nr. crt. 4 a aceleiaşi anexe, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 207/20 iulie 2018, care prin punctul 53 de modificare a Legii nr. 304/2004, a introdus la articolul 120, după alin. (5) două noi alineate, alin. (6) şi (7), cu următorul cuprins:

"(6) Specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al instituţiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiţiei şi al Inspecţiei Judiciare beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilite potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

(7) Personalul prevăzut la alin. (2) beneficiază de drepturile salariale prevăzute pentru specialiştii de la art. 116 alin. (5) din prezenta lege."

Astfel, litigiul de faţă nu se încadrează din punct de vedere al aplicării legii în timp sub imperiul acestei modificări, ci sub imperiul formei anterioare a legii, care nu cuprindea astfel de asimilare, salarizarea în cazul reclamantului fiind reglementată prin dispoziţiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor", capitol plasat în anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională.

Referitor la stabilirea salariului de bază, din cuprinsul deciziei reiese că încadrarea reclamantului s-a realizat în conformitate cu prevederile grilei stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate.

La data de 2 iulie 2018, în aplicarea etapizată a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Preşedintele Curţii de Apel Braşov a emis Decizia nr. 182/DEFA/2018, prin care a stabilit că, începând cu data de 01.01.2018, reclamantul având funcţia de specialist IT beneficiază, conform dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, de un salariu de bază de 6.706 RON (plafonat la nivelul prevăzut pentru anul 2022), un spor pentru condiţii de muncă de 15%, un spor de fidelitate de 5% şi un spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 10%.

Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestaţie, solicitând revocarea deciziei şi emiterea unei noi decizii de încadrare, cu luarea în considerare a nivelului avut în plată la data de 31 decembrie 2017 şi aplicarea la acesta a majorării salariale de 25%, similar majorării aplicate celorlalte categorii de personal existent pe Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie şi Curtea Constituţională din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Contestaţia acestuia a fost respinsă prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Braşov nr. 52/7.08.2018.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea, reţinând, în esenţă, că este neîntemeiată solicitarea reclamantului în sensul menţinerii în plată, începând cu luna ianuarie 2018, a salariului de bază avut în decembrie 2017, eventual majorat cu 25%, întrucât reglementarea aplicabilă drepturilor salariale ale acestuia, este clară, art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 impunând plafonarea salariului de bază la nivelul celui prevăzut de noua lege pentru anul 2022.

A mai reţinut instanţa de fond că reclamantul nu are în patrimoniul său dreptul de a beneficia şi pe viitor de un nivel salarial cel puţin egal cu cel avut în trecut, legiuitorul având libertatea de a stabili nivelul de salarizare aplicabil unei anumite funcţii bugetare de la un moment dat înainte, chiar dacă aceasta presupune diminuarea drepturilor salariale.

Recurentul-reclamant critică soluţia pronunţată de instanţa de fond, criticile formulate fiind circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că ansamblul criticilor formulate de recurent se rezumă la o reluare a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susţină ipoteza interpretării sau aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente de către prima instanţă, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunţate.

Potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, "În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022".

Recurentul-reclamant a reiterat că, prin decizia contestată, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, i-a fost diminuat salariul de bază, deşi acesta este un drept fundamental ocrotit atât de Constituţie cât şi de art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la CEDO, astfel încât restrângerea acestui drept nu se putea realiza decât în condiţiile art. 53 din Constituţie.

În conformitate cu Decizia nr. 182/2018, salariul reclamantului este cel prevăzut de Legea nr. 153/2017 (în forma în vigoare anterior modificărilor aduse de prevederile Legii nr. 207/2018), respectiv Capitolul II, Anexa V din lege, prin care specialiştii IT sunt încadraţi în grila de salarizare aferentă funcţiilor de grefier, grefier statistician, grefier documentarist, grefier arhivar, grefier registrator.

În ceea ce priveşte sporurile, acestea sunt limitate la 30 %, astfel cum se prevede la art. 24 şi 25 din Legea nr. 153/2017.

Recurentul-reclamant nu învederează că prevederile legale au fost incorect aplicate ci, că prin aplicarea normelor în vigoare i s-a diminuat veniturile nete, or, o astfel de critică nu poate fi primită.

Fiind formulate critici exclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică în principiu un control de constituţionalitate, operaţiune ce nu intră însă în competenţa instanţei de judecată, ci a Curţii Constituţionale în condiţiile art. 146 lit. d) din Constituţia României revizuită. Totodată, art. 124 din Constituţie prevede că "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii", ceea ce implică o acţiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaşte judecătorului dreptul de a legifera.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurentul-reclamant nu pune problema legalităţii actelor contestate, prin cererea de recurs, formulând aceleaşi susţineri ca şi prin cererea de sesizare a primei instanţe, prin care, în realitate, urmăreşte să înlăture de la aplicare norme în vigoare.

Cât priveşte criticile privind diminuarea salariului ca urmare a transferării plăţii contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, Înalta Curte constată că nici aceste critici nu pot fi analizate de instanţa de contencios administrativ ca şi critici de nelegalitate a actelor administrative, cât timp conţin aspecte ce antamează neconstituţionalitatea normei juridice primare ce a fost aplicată de organul administrativ. Or, asupra aspectelor de neconstituţionalitate instanţa nu are competenţa să se pronunţe, ci doar Curtea Constituţională le poate verifica în cadrul soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate.

Criticile de neconstituţionalitate ale art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor" din anexa V "Familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie şi Curtea Constituţională" la Legea-cadru nr. 153/2017, formulate de reclamant în cadrul dosarului de fond, au fost respinse de Curtea Constituţională a României, sesizată de instanţa de fond în acest sens, prin Decizia nr. 813/10.11.2020 (ataşată la dosarul de recurs).

Din 23.07.2018, problema salariului de bază a fost rezolvată prin asimilarea specialiştilor IT cu procurorii de la nivelul parchetelor de pe lângă judecătorii, cu acordarea sporurilor de care beneficiază categoria de personal din care fac parte, reţinându-se în acest sens că, potrivit art. 120 din Legea nr. 304/2004, modificat prin pct. 53 din Legea nr. 207/2018, specialiştii IT beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Din perspectiva stabilirii sporurilor, Înalta Curte constată o lipsă a criticilor în recurs asupra acestei chestiuni.

Şi totuşi, observă Înalta Curte că sporurile au fost stabilite cu respectarea art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora:

"(1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz."

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantului privind încălcarea dreptului la salariu din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în mod corect a reţinut prima instanţă că nu a existat o astfel de încălcare, în condiţiile în care reglementarea prin care a fost diminuat salariul reclamantului s-a aplicat doar pentru viitor. Or, astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa CEDO (hotărârea din cauza Kechko c. Ucrainei, decizia de inadmisibilitate din cauza Felicia Mihăieş şi Adrian Gavril Senteş c. României) statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1666 din 8 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2021.