Refusal to renew special working conditions permit after implementation of workplace normalization measures

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 28 martie 2017, pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurăr sociale şi contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul Serviciul de Ambulanţă Judeţean Teleorman, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Muncii, a solicitat anularea Deciziei nr. 115/DCSSM/922/08.02.2017 emisă de pârâta Inspecţia Muncii, privind refuzul de reînnoire a avizului nr. x/28.03.2016 pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite pentru personalul de intervenţie angajat al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Teleorman, pentru anul 2017-2018 şi obligarea pârâtei la reînnoirea acestui aviz.

Prin sentinţa civilă nr. 355 din 25 mai 2017, Tribunalul Teleorman a admis acţiunea formulată de reclamantul Serviciul de Ambulanţă Judeţean Teleorman, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Muncii, a anulat Decizia nr. 115/DCSSM/922/08.02.2017 emisă de Inspecţia Muncii şi a dispus reînnnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite nr. 36/28.03.2016, emis de către Inspecţia Muncii pentru personalul de intervenţie angajat al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Teleorman, pentru perioada 2017-2018.

1.2. Împotriva sentinţei menţionate la pct. 1.1 pârâta Inspecţia Muncii a declarat apel, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub acelaşi număr de dosar.

Prin decizia civilă nr. 6234 din 20 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis apelul, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare în fond, secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19 februarie 2018, sub nr. x/2017*.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2468 din 25 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Serviciul de Ambulanţă Judeţean Teleorman, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Muncii, a anulat Decizia atacată şi a obligat pârâta să reînnoiască avizul în condiţiile legii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate la pct. I.2, a declarat recurs pârâta Inspecţia Muncii, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

În motivarea recursului, pârâta a arătat că instanţa de fond prin soluţia dată, practic, a limitat rolul activ al Inspecţiei Muncii în analiza documentaţiei pe care o depune angajatorul în vederea obţinerii avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, reţinând că singurul motiv legal pentru respingerea cererii de reînnoire putea fi nedepunerea documentelor, fără să ţină cont că această procedură nu este una formală, ci este o procedură reglementată expres, cu consecinţe juridice importante. Simpla depunere de documente nu duce implicit la acordarea avizului, întrucât prezintă relevanţă şi ceea ce conţin aceste documente. Din acest punct de vedere instanţa de fond a făcut o evidentă confuzie de termeni.

După expunerea pe scurt a legislaţiei specifice incidente încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite, a arătat că prin H.G. nr. 1014/2015 s-a creat posibilitatea angajatorilor de a-şi gestiona cât mai eficient resursele, într-un interval de timp mai mare (de 3 ani, faţă de 1 an cât era reglementat anterior), astfel încât prin măsurile şi programele propuse în planurile de prevenire şi protecţie adoptate de aceştia să se normalizeze condiţiile de muncă, deziderat spre care trebuie să tindă toţi participanţii la procesele de lucru deopotrivă angajaţi şi angajatori.

Prevederile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1014/2015 stabilesc că avizul acordat îşi încetează valabilitatea şi, deci, există motive de refuz al reînnoirii acestuia, la data îndeplinirii măsurilor stabilite prin planul de prevenire şi protecţie sau, după caz, la expirarea termenului prevăzut de art. 1 alin. (3) din hotărârea de Guvern.

A arătat recurenta-pârâtă că termenul de valabilitate al avizului de un an a fost acordat în concordanţă cu termenul asumat de reclamant pentru îndeplinirea măsurilor cuprinse în planul de prevenire şi protecţie. Angajatorul însuşi a stabilit perioada de timp pe care a apreciat-o a fi necesară pentru îndeplinirea măsurilor, astfel încât refuzul pârâtei de reînnoire a avizului este legal.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de pârâtă.

Intimatul-reclamant a susţinut că îndeplinea condiţiile legislaţiei în vigoare, în sensul că, la data de 31.12.2015, aşa cum prevede art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1014/2015, deţinea un aviz favorabil, respectiv avizul nr. x din 18.03.2015.

În opinia sa, modul în care a interpretat recurenta art. 1 din H.G. nr. 1014/2015 este eronat şi adaugă la lege, întrucât nu se menţionează nicăieri că avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiţii de risc nu pot fi reînnoite decât o dată.

De asemenea, este greşită susţinerea recurentei în sensul că trebuia să solicite reînnoirea avizului pe 3 ani, de vreme ce niciun organ abilitat să elaboreze expertize şi buletine de determinare cu privire la riscurile profesionale nu se hazardează să dea un raport pe 3 ani.

Mai arată că procedura de reînnoire a avizului este documentară, ceea ce înseamnă că avizul poate fi acordat prin simpla depunere a actelor prevăzute de art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1014/2014.

În acest context, în mod corect a apreciat instanţa de fond că singurul motiv legal pentru respingerea cererii de reînnoire putea fi nedepunerea acestor documente, conform art. 2 alin. (5), iar singura limitare este una temporală, conform art. 1 alin. (3) care prevede că perioada de valabilitatea a avizelor reînnoite potrivit prevederilor prezentei hotărâri nu poate depăşi data de 31 decembrie 2018.

5. Aspecte procesuale

La termenul de judecată din 31 martie 2021, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtă, invocată de intimatul-reclamant Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman prin întâmpinare, apreciind că motivele de recurs invocate de Inspecţia Muncii se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Inspecţia Muncii este fondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor formulate prin recurs, Înalta Curte are în vedere, rezumativ, contextul factual şi cadrul legislativ care a condus la prezentul litigiu.

Reclamantul Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman a deţinut avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, emis de pârâta Inspecţia Muncii sub nr. x/18.03.2015, cu valabilitate până la 31.12.2015, care a fost reînnoit prin avizul nr. x/28.03.2016, cu valabilitate până la data de 31.12.2016, potrivit metodologiei reglementate de H.G. nr. 1014/2015.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/19.01.2017, reclamantul a solicitat Inspecţiei Muncii reînnoirea avizului nr. x/28.03.2016. Prin decizia nr. 115/DCSSM/922/08.02.2017, pârâta Inspecţia Muncii a comunicat reclamantului refuzul de reînnoire a avizului, motivat de faptul că termenul de valabilitate pentru care a fost acordat avizul de încadrare anterior a fost stabilit în funcţie de eşalonarea pe care reclamantul a prevăzut-o pentru realizarea măsurilor cuprinse în planul de prevenire şi protecţie şi că prevederile H.G. nr. 1014/2015 nu prevăd o modalitate de prelungire a valabilităţii acestui aviz.

Reclamantul a apreciat că refuzul autorităţii pârâte este unul nejustificat, opinie confirmată de prima instanţă, care a obligat Inspecţia Muncii la reînnoirea avizului pentru anul 2017-2018, pe când pârâta a susţinut că refuzul reînnoirii avizului respectă prevederile H.G. nr. 1014/2015. Prin urmare, în recurs, Înalta Curte are de analizat dacă acest refuz, comunicat reclamantei prin adresa nr. x/08.02.2017, are caracter nejustificat, în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, care definesc refuzul nejustificat drept exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane, precum şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din acelaşi act normativ, care definesc excesul de putere ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Cât priveşte cadrul legislativ incident cauzei, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 29 alin. (11) din Legea nr. 263/2010:

"Locurile de muncă pot fi menţinute în condiţii deosebite, prin reînnoirea avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului, pentru o perioadă de maximum 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen până la care angajatorii au obligaţia de a normaliza condiţiile de muncă."

Pentru punerea în aplicare a acestor prevederi a fost emisă H.G. nr. 1014/2015 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, care, în cuprinsul art. 1, a prevăzut următoarele:

"(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2016, avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite acordate, valabile până la data de 31 decembrie 2015 inclusiv, pot fi reînnoite potrivit metodologiei stabilite prin prezenta hotărâre.

(2) Prevederile prezentei hotărâri se aplică numai angajatorilor care deţin la data de 31 decembrie 2015 avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, reînnoite, şi care nu au realizat până la această dată măsurile necesare în vederea normalizării condiţiilor de muncă pentru locurile de muncă încadrate în condiţii deosebite.

(3) Perioada de valabilitate a avizelor reînnoite potrivit prevederilor prezentei hotărâri nu poate depăşi data de 31 decembrie 2018."

Potrivit art. 6 alin. (2) din aceeaşi hotărâre de Guvern:

"Avizele reînnoite pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite îşi încetează aplicabilitatea la data îndeplinirii măsurilor stabilite prin planul de prevenire şi protecţie sau, după caz, la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (3)."

Prin urmare, începând cu data de 01.01.2016, avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite acordate anterior, valabile până la data de 31.12.2015, puteau fi reînnoite potrivit metodologiei stabilite în cuprinsul H.G. nr. 1014/2015, aspect necontestat de părţile cauzei. Chestiunea litigioasă dedusă judecăţii priveşte posibilitatea reînnoirii avizului emis în condiţiile acestei hotărâri de Guvern, la împlinirea termenului de valabilitate şi în condiţiile în care măsurile stabilite prin planul de prevenire şi protecţie au fost îndeplinite.

Înalta Curte reţine că metodologia adoptată prin H.G. nr. 1014/2015 a fost elaborată pentru ca angajatorii să realizeze măsurile din planul de prevenire şi protecţie pe care şi le-au propus în vederea normalizării condiţiilor de muncă, pentru realizarea acestui obiectiv fiind stabilit termenul legal maxim de 3 ani. Însă perioada de reînnoire a avizelor poate fi şi mai mică de 3 ani, respectiv pentru un termen solicitat de angajatori în funcţie de eşalonarea măsurilor pe care le-au apreciat necesare pentru atingerea obiectivului, prioritatea legiuitorului fiind normalizarea condiţiilor de muncă, iar încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite fiind tratată legislativ ca o alternativă subsidiară şi temporară, supusă unor condiţii de recunoaştere şi menţinere strict reglementate la nivel infralegislativ. Din conţinutul art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1014/2015 rezultă că avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, reînnoite conform acestei metodologii, îşi încetează valabilitatea fie la data îndeplinirii măsurilor stabilite în planul de prevenire şi protecţie, fie la expirarea termenului prevăzut de acest text normativ, respectiv 31.12.2018.

În speţă, intimatul-reclamant a solicitat reînnoirea avizului nr. x/18.03.2015, asumându-şi un plan de măsuri pentru normalizarea condiţiilor de muncă care urma a fi implementat până la data de 31.12.2016, iar nu până la data limită de 31.12.2018, prevăzută de hotărârea de Guvern. Ca urmare, a fost emis avizul nr. x/28.03.2016, cu valabilitate pe perioada de realizare a planului de măsuri. Aceste măsuri au fost implementate în termenul asumat, astfel cum rezultă din procesele-verbale de control nr. x/09.08.2016 şi nr. y/28.12.2016, emise de ITM Teleorman .

Prin urmare, intimatul a solicitat reînnoirea avizului pentru o perioadă mai mică decât perioada maximă prevăzută de H.G. nr. 1014/2015, asumându-si în acest fel finalizarea demersurilor întreprinse pentru normalizarea condiţiilor de muncă, iar aceste demersuri au fost realizate până la data de 31.12.2016, fiind, astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1014/2015.

Referitor la posibilitatea reînnoirii avizului nr. x/28.03.2016 după implementarea măsurilor din planul pentru normalizarea condiţiilor de muncă, intimatul-reclamant a susţinut că implementarea acestor măsuri este dificilă, continuând să existe factori de risc profesional datoraţi specificului activităţii.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obţinerea unor rezultate parţiale în urma implementării planului de măsuri (respectiv menţinerea unor factori de risc profesional, precum şi imposibilitatea eliminării totale a acestora, ca urmare a specificului activităţii medicale a unităţii) nu este relevant în condiţiile în care H.G. nr. 1014/2015 condiţionează încetarea valabilităţii avizului de parcurgerea/implementarea măsurilor din planul asumat de angajator, iar nu de rezultatele obţinute. Solicitanţilor avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite le revine obligaţia de a-şi elabora planul de măsuri într-un mod diligent şi realist, astfel încât, în perioada asumată, să atingă rezultatul urmărit de legiuitor, acela de normalizare a condiţiilor de muncă.

Cât priveşte posibilitatea reînnoirii avizului emis în temeiul H.G. nr. 1014/2015, Înalta Curte reţine că hotărârea de Guvern nu reglementează o asemenea posibilitate. Prevederile art. 6 alin. (2) stabilesc că avizele reînnoite îşi încetează valabilitatea la data îndeplinirii măsurilor stabilite prin planul de prevenire şi protecţie sau, după caz, la data de 31.12.2018. Înalta Curte apreciază că legiuitorul a avut în vedere două ipoteze distincte, respectiv:

- existenţa unui termen de valabilitate a avizului reînnoit, acordat în funcţie de solicitarea angajatorului, termen care expiră la data implementării măsurilor din planul pentru normalizarea condiţiilor de muncă;

- un termen de valabilitate maxim de 31.12.2018, dacă avizul a fost solicitat de angajator şi acordat pe perioada maximă, iar măsurile stabilite prin planul de prevenţie şi protecţie nu au fost îndeplinite până la această dată.

În cauză, ne aflăm în prima ipoteză a textului actului normativ, reclamantul solicitând reînnoirea avizului doar până la 31.12.2016, dată până la care a şi implementat măsurile adoptate. Reînnoirea avizului după această dată nu are suport legislativ în prevederile H.G. nr. 1014/2015.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că în mod corect pârâta a emis refuzul de reînnoire a avizului nr. x/28.03.2016, neputându-se reţine caracterul nejustificat al acestui refuz. Manifestarea de voinţă a autorităţii nu îmbracă forma excesului de putere, ci respectă limitele stabilite prin dispoziţiile H.G. nr. 1014/2015. Pe cale de consecinţă, sentinţa pronunţată de instanţa de fond este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material anterior expuse, fapt ce determină necesitatea reformării sale, sub aspectul soluţiei pronunţate pe fondul cauzei.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Inspecţia Muncii împotriva sentinţei civile nr. 2468 din 25 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând cererea de chemare în judecată, o va respinge, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Inspecţia Muncii împotriva sentinţei civile nr. 2468 din 25 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Serviciul de Ambulanţă Judeţul Teleorman, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2021.