Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2011/2021 AI generated

Insurance guarantee fund's rejection of claim barred when premiums due at time of loss were fully paid

Case Number Decizia nr. 2011/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appeal of the Insurance Guarantee Fund (FGA), upholding the lower court's ruling that the FGA's refusal to pay an insurance claim was illegal. The dispute arose when the insured company challenged the FGA's decision to reject a CASCO insurance claim because the insured had not paid the final installment of the premium, arguing that the policy was suspended due to non-payment. The decisive legal basis relied upon was the interpretation of the insurance contract and Law No. 213/2015, where the Court determined that at the time the insured event occurred, all premiums due (the first three installments) had been paid, and the fourth installment was not yet due. Consequently, the FGA incorrectly refused payment by treating the unpaid future installment as a basis for rejection without first requiring the insured to pay the outstanding premium to the insolvent insurer's liquidator, violating the contractual provision that only allows the insurer to deduct remaining premiums from the payout rather than denying coverage entirely.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 16 din Legea nr. 213/2015, art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, art. 1270 C. civ, art. 1516 alin. (2) pct. 3 C. civ, art. 1556 din C. civ; Insurance guarantee fund's rejection of claim barred when premiums due at time of loss were fully paid: The dispute arose when the insured company challenged the FGA's decision to reject a CASCO insurance claim because the insured had not paid the final installment of the premium, arguing that the policy was suspended due to non-payment. The decisive legal basis relied upon was the interpretation of the insurance contract and Law No. 213/2015, where the Court determined that at the time the insured event occurred, all premiums due (the first three installments) had been paid, and the fourth installment was not yet due. Consequently, the FGA incorrectly refused payment by treating the unpaid future installment as a basis for rejection without first requiring the insured to pay the outstanding premium to the insolvent insurer's liquidator, violating the contractual provision that only allows the insurer to deduct remaining premiums from the payout rather than denying coverage entirely.

Keywords

AI generated
insurance guarantee fund insurance premiums insurance contract casco insurance insured event insolvency of the insurer

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
I.2 a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.
art. 16 din Legea nr. 213/2015
Recurentul-pârât critică soluţia instanţei de fond care, întemeindu-şi motivarea soluţiei pe dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 213/2015 şi dispoziţiile art.
art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015
Recurentul-pârât citează prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 şi cele ale art.
art. 1270 C. civ
Făcând trimitere la art. 1270 C. civ.
art. 1516 alin. (2) pct. 3 C. civ
Invocă şi prevederile art. 1516 alin. (2) pct. 3 C. civ.
art. 1556 din C. civ
care permit creditorului să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său, precum excepţia de neexecutare a contractului, reglementată la art. 1556 din C. civ.
art. 14 din Legea nr. 213/2015
(1) şi art. 14 din Legea nr. 213/2015, a prevederilor art.
art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015
Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător".
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural legal basis cited in the dispositive to reject the appeal as unfounded and uphold the lower court's decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, la data de 8 decembrie 2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 11033/14.11.2017, emisă de pârât şi obligarea pârâtului la admiterea cererii de plată nr. x/12.12.2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2410 din 23 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat Decizia nr. 11033/14.11.2017 emisă de pârât, obligând pârâtul să reanalizeze cererea de despăgubiri nr. x/12.12.2016 şi respingând solicitarea reclamantei de admitere a cererii de despăgubiri, ca prematură.

3. Calea de atac exercitat în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

Recurentul-pârât critică soluţia instanţei de fond care, întemeindu-şi motivarea soluţiei pe dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 213/2015 şi dispoziţiile art. 8.4 şi 8.5 din Condiţiile generale de asigurare CASCO Forte, a reţinut, în esenţă, că "...la momentul accidentului, atunci când s-a născut dreptul reclamantei la despăgubiri împotriva asigurătorului, contractul de asigurare era pe deplin valabil, aflându-se sub incidenţa ratei 3, care îşi producea efectele în perioada 16.10.2017 - 16.01.2018" şi că "...FGA nu trebuia să solicite reclamantei dovada plăţii ratei 4".

Arată că interpretarea pe care a dat-o instanţa de fond dispoziţiilor legale incidente este una eronată şi nu-şi găseşte suportul în dispoziţiile legale invocate.

În opinia recurentului-pârât, a emis o decizie (respectiv cea contestată în cauză) legală şi temeinică, în deplină concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei 16/2015, cu prevederile contractuale stabilite de art. 8.4 - 8.11 din Condiţii privind asigurarea autovehiculelor CASCO Forte, precum şi cu dispoziţiile C. civ.

Menţionează recurentul-pârât că obligaţiile Fondului de soluţionare a cererii de plată formulată de intimata-reclamantă s-au născut la data de 12.12.2016, odată cu formularea cererii de plată.

Recurentul-pârât citează prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 şi cele ale art. 9 alin. (1) din Norma 16/2015, susţinând că, astfel cum reiese din coroborarea dispoziţiilor art. 8.4 - 8.11 din Condiţiile privind asigurarea autovehiculelor CASCO Forte, la data instrumentării de către Fond a dosarului de daună, poliţa seria x nr. x/06.04.2015 emisă de către asigurătorul B. S.A. pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare x, asigurat A. S.R.L., era suspendată, petenta nedepunând la dosarul de daună dovada achitării tuturor ratelor scadente, aşa cum acestea au fost stabilite expres de către asigurător. De altfel, chiar reclamanta recunoaşte că nu a achitat cea de a patra rată de primă de asigurare.

Făcând trimitere la art. 1270 C. civ. - care consacră forţa obligatorie a contractului, arată că obligaţia de plată a primelor de asigurare trebuie realizată potrivit contractului, integral ori în rate, la termenele stabilite, obligaţie ce trebuie îndeplinită în totalitate, conform acordului de voinţă exprimat la data încheierii contractului.

Consideră recurentul-pârât că neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei de plată a primelor de asigurare reprezintă o consecinţă a propriei sale culpe, iar potrivit adagiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nimeni nu se poate prevala de propria culpă pentru a obţine recunoaşterea unui drept.

Invocă şi prevederile art. 1516 alin. (2) pct. 3 C. civ. care permit creditorului să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său, precum excepţia de neexecutare a contractului, reglementată la art. 1556 din C. civ.

Având în vedere aspectele menţionate, recurentul-pârât apreciază că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că FGA nu trebuia să solicite reclamantei dovada plăţii ratei 4, considerând, prin urmare, ca fiind suficientă dovada plăţii primelor trei rate.

În fine, susţine că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 213/2015 şi ale Normei ASF nr. 16/2015, Fondul de Garantare a Asiguraţilor este constituit cu scop şi destinaţie specifice, nu se substituie asigurătorului aflat în insolvenţă. Fondul nu este succesorul în drepturi şi obligaţii al niciunui asigurător insolvent, nu preia drepturile, obligaţiile şi nici patrimoniul acestuia.

Totodată, astfel cum reiese din cuprinsul prevederilor art. 12 alin. (1) şi art. 14 din Legea nr. 213/2015, a prevederilor art. 18, art. 20 alin. (3) şi art. 21 alin. (2) din Norma 16/2015, obligaţia Fondului este de a proceda el însuşi la verificarea documentelor justificative ce constituie dosarul de daună eferent evenimentului asigurat, Fondul neputându-se limita doar la plata sumelor pretinse, fără a efectua o analiză proprie, completă, temeinică şi pertinentă a cererilor depuse de petenţi la Fond.

Prin urmare, în instrumentarea dosarului de daună, în mod corect a solicitat reclamantei dovada plăţii ratei 4, în conformitate cu clauzele contractului de asigurare încheiat de reclamantă cu B. S.A., însă aceasta nu a depus o astfel de dovadă, ci chiar a recunoscut în mod expres că nu a făcut o astfel de plată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute.

Apreciază intimata-reclamantă că în mod corect instanţa de fond a analizat dispoziţiile contractului pe care aceasta l-a încheiat cu societatea de asigurări, în raport de dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora Fondul instrumentează dosarele de daună cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare.

Cât priveşte trimiterea recurentei la dispoziţii din C. civ., arată că acestea nu au nicio legătură cu speţa.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 11033/14.11.2017, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost respinsă cererea de plată înregistrată sub nr. x/12.12.2016, prin care reclamanta A. S.R.L. a solicitat plata despăgubirilor în cuantum de 10.041,64 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiilor autovehiculului avariat.

Pentru a dispune respingerea cererii de plată, pârâtul FGA a reţinut, în esenţă, că reclamantul nu a dat curs solicitării de a depune la dosar dovada achitării tuturor ratelor scadente, fiind achitate doar 3 (trei) rate din cele 4 (patru), nerespectându-se astfel prevederile art. 16 din Legea nr. 213/2015, precum şi art. 8.4 - 8.11 din Condiţiile privind asigurarea autovehiculelor CASCO Forte.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a admis cererea reclamantei, îmbrăţişând opinia acesteia în sensul că obligaţia de despăgubire a asigurătorului trebuie îndeplinită şi în cazul în care evenimentul asigurat s-a produs după plata parţială a primei de asigurare.

Recurentul-pârât critică soluţia pronunţată de instanţa de fond, criticile formulate fiind circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ.

În esenţă, recurentul-pârât susţine greşita aplicare a Legii nr. 213/2015, a Normei ASF nr. 16/2015, precum şi a legii în materia contractului de asigurare de bunuri, raportat la dispoziţiile prevăzute la art. 8.4 - 8.11 din Condiţiile de asigurare Casco, apreciind că obligaţia asigurătorului de plată a despăgubirii este suspendată în lipsa dovezii de achitare a primei de asigurare.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător".

Dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 213/2015 prevăd că: "Fondul asigură efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condiţiilor şi plafonului de garantare stabilite de prezenta lege", iar conform art. 13 alin. (3) din acelaşi act normativ "În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă".

Conform art. 9 din Norma ASF nr. 16/2015:,,(1) Fondul are ca destinaţie plata indemnizaţiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate, în condiţiile legii, cu societatea de asigurare faţă de care s-a dispus deschiderea procedurii de faliment, potrivit condiţiilor de asigurare şi în limita plafonului de garantare stabilit de Legea nr. 213/2015.

(2) Fondul nu preia funcţiile unui asigurător şi nu are obligaţia de a opera în baza de date CEDAM şi de a elibera certificate privind daunele înregistrate".

Din analiza acestor dispoziţii legale, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinţei recurate, Înalta Curte reţinând că instanţa de fond a avut în vedere, în soluţionarea cauzei, atât normele aplicabile în materie, cât şi condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

Se reţine că poliţa CASCO seria x nr. x a fost emisă de societatea de asigurare la data de 6 aprilie 2015, cu valabilitate de la 16 aprilie 2015 la 15 aprilie 2016, fiind stabilită o primă de asigurare în cuantum de 428 Euro. Această primă de asigurare a fost eşalonată în 4 rate, cu următoarele scadenţe: 16 aprilie 2015, 16 iulie 2015, 16 octombrie 2015 şi 16 ianuarie 2016, iar reclamanta a achitat 3 rate.

Înalta Curte are în vedere că riscul asigurat s-a produs la data de 24 noiembrie 2015, dată la care rata nr. 3 devenise scadentă şi era achitată, nefiind achitată rata nr. 4, care devenea scadentă la data de 16 ianuarie 2016.

Este adevărat că prevederile art. 10.6 din Condiţiile generale privind asigurarea de avarii şi furt a autovehiculelor aparţinând persoanelor juridice dispun: "În caz de neplată la scadenţă a unei rate de primă următoare celei dintâi: a) rata de primă restantă poate fi plătită într-o perioadă de graţie de 15 zile calendaristice (considerată ca începând cu ziua următoare datei scadente), timp în care, deşi Asiguratul este de drept în întârziere, efectele Contractului de asigurare rămân nemodificate dacă prima restantă este plătită în acest interval; b) dacă rata de primă nu este plătită nici în perioada de graţie, executarea oricărei obligaţii a Asigurătorului, asumată prin contractul de asigurare, este suspendată retroactiv începând cu ziua următoare datei scadente" dar, Înalta Curte constată că, în cauză, nu se identifică ipoteza anterior enunţată.

În speţă, la momentul producerii accidentului, toate ratele scadente, respectiv ratele nr. 1, 2 şi 3, erau achitate, rata nr. 4 nefiind scadentă. În consecinţă, având în vedere că riscul asigurat s-a produs într-un moment în care toate ratele scadente erau achitate şi nu era intervenită starea de suspendare a poliţei, se reţine că asiguratul era îndrituit la plata despăgubirilor, urmând a se face aplicarea dispoziţiilor art. 5.20 din Condiţiile speciale privind asigurarea de avarii şi furt a autovehiculelor aparţinând persoanelor juridice, conform cărora "Asigurătorul va reţine din despăgubire: (…) b) orice prime restante în baza poliţei (prime cu scadenţe anterioare acordării despăgubirii)".

Având în vedere intrarea în insolvenţă a asigurătorului, cu consecinţa operării schemei de garantare prevăzute de Legea nr. 213/2015, FGA trebuia să pună în vedere reclamantei titulare a cererii de plată necesitatea îndeplinirii obligaţiei de plată a ultimei rate scadente către administratorul judiciar/lichidatorul asigurătorului, pentru a asigura astfel condiţia contractuală referitoare la reţinerea din despăgubire a primei restante.

În lipsa dovedirii urmării unei astfel de proceduri, respingerea cererii de plată este nelegală şi nu se poate reţine nici încălcarea art. 16 din Legea nr. 213/2015, conform cărora "Informaţiile solicitate se transmit comisiei, sub sancţiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia".

În concluzie, se reţine că în mod nelegal autoritatea publică a respins cererea de plată a reclamantului fără a o analiza pe fond, Înalta Curte constatând că hotărârea instanţei de fond care a sancţionat această conduită este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2410 din 23 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2021.