Forest land removal tax: contradictory characterization as fiscal debt vs. damages justifies quashing under lack of reasoning

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 02.09.2019, reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Mediului şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, în solidar, la restituirea sumei de 4.441.098,50 RON, achitata de C.E. Oltenia S.A. cu titlul de taxă pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier naţional, suma neutilizata, nefiind emise decizii de scoatere din fondul forestier; la plata sumei de 982.856,95 RON cu titlul de dobânzi legale penalizatoare, potrivit legislaţiei aplicabile, respectiv art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar si art. 182 Codul de procedură fiscală, calculate de la data plăţii sumei de 4.441.098,50 RON, până la data de 23.08.2019 şi în continuare până la data restituirii sumei solicitate; plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de litigiu.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 428 din data de 27 noiembrie 2019 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Mediului.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs principal reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că există contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii, în sensul că motivarea hotărârii conduce la o anumită soluţie, însă dispozitivul conţine o soluţie contrară.

Astfel, deşi asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune instanţa de fond reţine faptul că sumele achitate în anii 2015, 2016 pot fi asimilate unor creanţe fiscale, iar dreptul la acţiune se prescrie din perspectiva art. 219 Codul de procedură fiscală în anii 2020, 2021, prin dispozitivul hotărârii respinge acţiunea, considerând că în cauză nu sunt aplicabile prevederile Codului de procedură fiscală.

A mai apreciat recurenta că hotărârea primei instanţe este şi rezultatul unei interpretări eronate a normelor de drept material, având în vedere calificarea greşită a plăţii efectuate către executorul judecătoresc drept "despăgubiri datorate creditorilor".

În fapt, pe fiecare ordin de plată, la rubrica "detalii" a fost menţionat în mod clar şi explicit faptul că plata reprezintă "taxă scoatere din fondul forestier", deci debit fiscal. Acest aspect rezultă cu evidenţă şi din adresa nr. x/20.05.2016 emisă de Ministerul Apelor şi Pădurilor, adresată A. şi B., de "diminuare a popririi din valoarea de 1.920.783,64 RON cu suma specificată mai sus (586.500,05 RON)", precizându-se "valoarea a fost achitată parţial de C.E.Oltenia S.A., conform adresie nr. x/11.05.2016".

Prin urmare, plata efectuată de reclamantă, în calitate de terţ poprit, a fost de natură a stinge obligaţiile reprezentând taxa de scoatere definitivă din fondul forestier a unor suprafeţe de teren şi nu "despăgubiri datorate creditorilor".

Pe de altă parte, anterior litigiului, ministerele pârâte au recunoscut natura juridică a pretenţiilor solicitate, respectiv plată efectuată de C.E. Oltenia S.A., în calitate de terţ poprit în contul A. şi B., ca fiind o plată ce reprezintă taxă pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier naţional.

Astfel, MinisteruI Mediului, Apelor şi Pădurilor a emis Ordinul nr. 569/16.03.2016 pentru scoaterea din fondul forestier naţional cu compensare a terenului în suprafaţă de 3,6293 ha de către Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., în vederea realizării obiectivului:

"Deschiderea si punerea în exploatare a bazinului minier Husnicioara la o capacitate de 2.200 mii tone lignit/an ". Prin art. 3 din Ordinul nr. 569/16.03.2016 se recunoaşte şi se confirmă plata, în calitate de terţ poprit, a sumei de 233.305,32 RON, achitată cu Ordinul de plată nr. x/07.01.2016 către executorul judecătoresc.

În consecinţă, dosarul de executare nr. 263/E/2014 şi debitul total aferent acestui dosar, este recunoscut de către pârâte încă de la data emiterii ordinului, în acest dosar de executare fiind realizate plăţile prezentate anterior, după cum urmează: O.P. nr. x/04.12.2015 - 400.743,98 RON, O.P. nr. x/07.01.2016 318.415,26 RON, O.P. nr. x/09.12.2015 - 340.334,36 RON, O.P. nr. x/11.01.2016 - 384.894,04 RON.

Un ultim aspect invocat de recurentă a vizat soluţia de respingere a probei cu expertiză contabilă, din cuprinsul încheierii din 30 octombrie 2019, apreciată ca fiind pronunţată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fără a fi motivată în mod clar şi pertinent. De asemenea, în lipsa probei a cărei administrare nu a fost încuviinţată, instanţa de fond a pronunţat hotărârea fără a cerceta fondul cauzei.

Pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor nu a depus întâmpinare, însă, la data de 21.05.2020, a depus recurs incident împotriva sentinţei primei instanţe, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, recurentul-pârât a criticat soluţia pronunţată asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi aprecierile instanţei asupra naturii juridice a pretenţiei reclamantei.

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare faţă de recursul incident promovat în cauză, arătând că acesta este inadmisibil câtă vreme motivele formulate se circumscriu unui adevărat recurs principal, fiind veritabile critici ale sentinţei instanţei de fond, care puteau fi formulate, în condiţiile legii, numai în cadrul unui recurs principal, declarat în termen.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În privinţa recursului incident declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Înalta Curte reţine că potrivit art. 491 cu aplicarea 474 alin. (1) C. proc. civ., recursul incident se depune odată cu întâmpinarea la recursul principal, iar conform art. 471 alin. (5) C. proc. civ., întâmpinarea se depune în termen de cel mult 30 zile de la data comunicării recursului motivat.

Având în vedere data comunicării recursului principal (16.03.2020 - dosar recurs) şi data depunerii cererii de recurs incident (21.05.2020 - email dosar recurs) se constată că termenul prevăzut de art. 490 C. proc. civ., calculat în conformitate cu dispozitiile art. 181 şi 182 din acelaşi cod a fost depăşit, astfel încât Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii recursului incident şi îl va respinge în consecinţă.

În ceea ce priveşte recursul principal declarat în cauză, Înalta Curte reţine că reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de obligare a pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la restituirea sumei de 4.441.098,50 RON, achitată cu titlul de taxă pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier naţional şi la plata sumei de 982.856,95 RON cu titlul de dobânzi legale penalizatoare.

Instanţa de fond a respins acţiunea, iar reclamanta a criticat aceasă soluţie, calea de atac astfel promovată fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor.

Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Sub aspectul calităţii motivării, orice hotărâre judecătorească trebuie să fie inteligibilă, redactată într-un limbaj clar şi simplu, condiţie esenţială pentru a fi înţeleasă de părţi şi de public. De asemenea, motivarea trebuie să fie coerentă şi lipsită de ambiguităţi şi de contradicţii, ea trebuie să permită urmărirea raţionamentului care susţine şi justifică soluţia adoptată.

Or, în cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe conţine considerente contradictorii referitoare la natura şi regimul juridic aplicabil sumei ce face obiectul cererii de chemare în judecată.

Astfel, pe de o parte, în analiza excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, judecătorul fondului reţine că "reclamanta susţine incidenţa normelor de prescripţie reglementate de Codul de procedură fiscală, luând în considerare caracterul de creanţă fiscală a taxei datorate pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier naţional; această natură juridică este în concordanţă cu temeiul în drept al acţiunii formulate, astfel încât prescripţia extinctivă nu poate fi disociată de aceste temei de drept . …. Ca atare, întrucât dreptul de a cerere restituirea unor sume achitate în 2015 şi 2016 (în condiţiile în care acestea pot fi asimilate unor creanţe fiscale, fapt ce constituie o analiză de fond a cauzei şi nu una a prescripţiei aplicabile), se prescrie prin perspectiva art. 219 Codul de procedură fiscală, în 2020, 2021 ."

Pe de altă parte şi în totală contradicţie, cu ocazia examinării fondului pretenţiei deduse judecăţii, acelaşi judecător apreciază că "prevederile art. 168 şi cele ale art. 182 din Codul de procedură fiscală nu sunt aplicabile . În acelaşi sens, trebuie reţinut că, secvenţa raporturilor juridice obligaţionale specifice acestui mijloc de executare silită indirectă şi prin echivalent, nu intră sub sfera de aplicare a Codul fiscal sau al celui de procedură fiscală . Din acest punct de vedere, debitul executat silit prin opoziţia la plată/poprire nu este un debit fiscal sau o creanţă bugetară (…), ci despăgubiri datorate creditorilor mai sus menţionaţi ."

În aceste condiţii, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze părţilor dovada că susţinerile şi mijloacele de apărare pe care le-au formulat au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei.

Astfel, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport de această împrejurare, nu se mai impune analizarea argumentelor subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de către instanţa de trimitere împreună cu celelalte probe, susţineri şi apărări ale părţilor.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496-497 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul principal, va casa hotărârea recurată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii recursului incident invocată din oficiu.

Respinge, ca tardiv, recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 428 din 27 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul principal declarat de reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva sentinţei nr. 428 din 27 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2022.