Challenge to driving school authorization norms: validity of mandatory student pass-rate thresholds and vehicle video monitoring requirements

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 martie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor:

(i) anularea, în parte, a dispoziţiilor Ordinului Ministrului Transportului nr. 733 din 25 aprilie 2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a cursurilor de pregătire teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, a Programei de şcolarizare, precum şi privind condiţiile şi obligaţiile pentru pregătirea teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere modificat prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 731 din 6 iulie 2017 pentru modificarea art. 19 şi 20 din anexa nr. 1 "Norme privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto" la Ordinul ministrului transporturilor nr. 733/2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a cursurilor de pregătire teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, a Programei de şcolarizare, precum şi privind condiţiile şi obligaţiile pentru pregătirea teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, publicat în Monitorul Oficial nr. 535 din 7 iulie 2017;

(ii) anularea, în parte, a articolelor cuprinse în Anexa nr. 1 "Norme privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto" din OMT 733/2013 modificată şi completată cu OMT nr. 731/2017:

- art. 5 alin. (3) lit. a) pct. iiiii): "să fie dotate pentru examinarea în vederea obţinerii permisului de conducere, cu excepţia vehiculelor utilizate la pregătirea practică pentru categoriile AM, Al, A2 şi A, cu un sistem tehnic de monitorizare video şi audio precum şi cu un sistem de poziţionare globală - GPS; sistemul tehnic trebuie să conţină două camere de luat vederi montate în interiorul vehiculului, orientate una spre interiorul acestuia astfel încât să se poată vizualiza cursantul şi examinatorul autorităţii de examinare şi una orientată paralel cu axul drumului astfel încât să se poată vizualiza traseul urmat de vehiculul respectiv. Informaţiile înregistrate prin acest sistem tehnic se stochează pe suport electronic şi se pot păstra de către şcolile de conducători auto pentru o perioadă de 6 luni.

Sistemul tehnic trebuie să poată atât stoca cât şi descărca, pentru fiecare cursant în parte, informaţiile înregistrate. Rezultatul înregistrării este criptat şi constă în redarea simultană a imaginilor şi sunetului din interiorul vehiculului, a imaginilor din exteriorul vehiculului, a traseului parcurs stabilit prin sistemul GPS precum şi durata înregistrării"

- art. 6 alin. (3), lit. a), pct. iiiii): "să fie dotate pentru examinarea în vederea obţinerii permisului de conducere, cu excepţia vehiculelor utilizate la pregătirea practică pentru categoriile AM, Al, A2 şi A, cu un sistem tehnic de monitorizare video şi audio precum şi cu un sistem de poziţionare globală - GPS; sistemul tehnic trebuie să conţină două camere de luat vederi montate în interiorul vehiculului, orientate una spre interiorul acestuia astfel încât să se poată vizualiza cursantul şi examinatorul autorităţii de examinare şi una orientată paralel cu axul drumului astfel încât să se poată vizualiza traseul urmat de vehiculul respectiv. Informaţiile înregistrate prin acest sistem tehnic se stochează pe suport electronic şi se pot păstra de către şcolile de conducători auto pentru o perioadă de 6 luni.

Sistemul tehnic trebuie să poată atât stoca cât şi descărca, pentru fiecare cursant în parte, informaţiile înregistrate. Rezultatul înregistrării este criptat şi constă în redarea simultană a imaginilor şi sunetului din interiorul vehiculului, a imaginilor din exteriorul vehiculului, a traseului parcurs stabilit prin sistemul GPS precum şi durata înregistrării".

- art. 9 alin. (3) şi (4): "(3) Anual, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier la solicitarea Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. certifică printr-o notă menţinerea valabilităţii autorizaţiei fiecărei şcoli de conducători auto în funcţie de menţinerea condiţiilor de autorizare, precum şi de realizarea gradului minim de promovabilitate/categorie de 40% care reprezintă raportul dintre numărul de cursanţi care au promovat primul examen în vederea obţinerii permisului de conducere şi numărul cursanţilor care s-au prezentat pentru prima dată la examen pentru categoria respectivă, în această perioadă

(4) Datele privind gradul de promovabilitate al candidaţilor fiecărei şcoli de conducători auto, la primul examen susţinut, pentru anul anterior întocmirii notei de certificare sunt asigurate de către Direcţia Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

- art. 10 alin. (1) şi (2): "(1) în vederea creşterii calităţii actului de pregătire al cursanţilor în vederea obţinerii permisului de conducere, la un an de la data prevăzută la art. 19, procentul minim de promovabilitate al şcolilor de conducători auto va fi de 50%, corelat cu o scădere cu 30% a numărului minim obligatoriu de ore de pregătire; scăderea cu 30% a numărului minim obligatoriu de ore de pregătire nu se aplică cursanţilor care efectuează pregătirea în vederea obţinerii permisului de conducere pentru categoria B.

(2) De la data menţionată la alin. (1) şcolile de conducători auto vor avea posibilitatea să efectueze cu cursanţii un număr suplimentar de ore de pregătire practică peste numărul minim obligatoriu, în funcţie de competenţele dovedite de cursant";

- art. 19: "Instructorii auto autorizaţi conform prevederilor Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. J.019/2009 pentru aprobarea Metodologiei privind atestarea instructorilor de pregătire practică şi a profesorilor de legislaţie rutieră, a Normelor privind autorizarea şcolilor de conducători auto, a Metodologiei privind autorizarea instructorilor de pregătire practică, a Programei de şcolarizare şi a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a cursurilor de pregătire teoretică şi practică In vederea obţinerii permisului de conducere, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 şi 684 bis din 12 octombrie 2009, se vor autoriza în condiţiile respectării prevederilor prezentelor norme până la data de 1 septembrie 2017".

- art. 20: "Condiţiile privind îndeplinirea procentului minim de promovabilitate şi a menţinerii condiţiilor anuale de autorizare, prevăzute la art. 9 alin. (3) din prezentele norme, precum şi privind dotarea cu sistemul tehnic prevăzut la art. 5 alin. (3) pct. iiiii), respectiv la art. 6 alin. (3) pct. iiiii) intră în vigoare la data de 1 septembrie 2017.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 174 din 26 iunie 2018, Curtea de Apel Timişoara a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate la pct. I.2 a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă susţine că, prin hotărârea atacată, instanţa de fond nu a făcut o analiză proprie a argumentelor expuse în motivarea cererii de către reclamantă, ci şi-a însuşit în exclusivitate apărările formulate de pârât, încălcând astfel prevederile art. 22 alin. (1) şi art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

De asemenea, hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Respingând acţiunea, ca neîntemeiată, instanţa de fond a apreciat în mod greşit legalitatea articolelor contestate din OMT nr. 733/2013 modificat prin OMT nr. 731/2017.

Recurenta arată că art. 9 alin. (3) şi (4) şi art. 10 alin. (1) şi (2) stabilesc, în mod nelegal şi cu ignorarea dispoziţiilor comunitare şi naţionale în domeniu, că şcolile de şoferi sunt unice responsabile pentru performanţele cursanţilor lor cu consecinţa instituirii sancţiunii celei mai grave în sarcina şcolii de şoferi, retragerea autorizaţiei.

În ceea ce priveşte instituirea gradului minim de promovabilitate/categorie de 40% ca şi criteriu de menţinere a valabilităţii autorizaţiei şcolii de şoferi, recurenta arată că autorităţile de reglementare nu pot introduce obligaţii imposibil de îndeplinit, iar criteriul procentului minim de promovabilitate este un criteriu imposibil de realizat.

Mai arată recurenta că legiuitorul nu ia în considerare că acest criteriu al promovabilităţii este influenţat şi de alţi factori, care nu pot fi determinaţi sau ajustaţi de şcolile de şoferi. Susţine că Direcţia Regim Permise Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (DRPCIV) a implementat un sistem de rezervare on-line pentru susţinerea probei teoretice de obţinere a permisului de conducere. Astfel, un cursant care finalizează pregătirea şi care promovează testările din cadrul şcolii nu poate susţine proba teoretică mai devreme de 4-8 săptămâni de la absolvirea şcolii, iar în tot acest timp cunoştinţele acumulate se pierd sau se estompează în mod firesc. Odată eliberat certificatul de absolvire a şcolii, nu există nicio modalitate prin care şcoala să poată constrânge cursantul să-şi continue pregătirea în mod individual, nici măcar nu poate fi obligat să participe la programe suplimentare de pregătire.

Având în vedere că aceeaşi lege permite cursantului să susţină proba practică în cadrul unei alte şcoli de şoferi fără ca acesta să anunţe şcoala unde a absolvit, recurenta susţine că, raportat la numărul de cursanţi care au promovat primul examen în vederea obţinerii permisului de conducere şi numărul de cursanţi care se prezintă pentru prima dată la examen pentru categoria respectivă, procentul se diminuează, independent de voinţa sa.

Arată că Directiva 2006/126/CE stabileşte un algoritm complex de eliberare a permisului de conducere şi verificare a menţinerii nivelului de cunoştinţe teoretice şi practice al candidaţilor, respectiv al beneficiarilor permisului de conducere, instituind măsuri concrete în sarcina tuturor celor implicaţi.

Recurenta consideră că, dacă OMT nr. 733/2013 completat şi modificat prin OMT nr. 731/2017 ar fi fost emis în vederea transpunerii directivelor Uniunii Europene, atunci intimatul-pârât ar fi stabilit obligaţii atât în sarcina şcolilor de şoferi, cât şi în sarcina instituţiilor abilitate cu examinarea candidaţilor şi ar fi stabilit sarcini pentru beneficiarii serviciilor prestate. Or, instituind sancţiunea maximă de neprelungire a autorizaţiei şcolii de şoferi, intimatul-pârât sancţionează drastic şcoala de şoferi, în lipsa creării unui cadru legal prin care ceilalţi implicaţi în procesul de acordare şi obţinere a dreptului de a conduce (examinatorii şi cursanţii) să aibă definite obligaţii concrete în sarcina lor.

Cât priveşte obligativitatea dotării autovehiculelor utilizate la pregătirea practică cu un sistem tehnic de monitorizare video şi audio, instanţa de fond a făcut, de asemenea, o aplicare greşită a normelor legale în vigoare, respectiv a O.U.G. nr. 41/28.06.2016, mai exact a art. 14 pct. IV din aceasta, care, cu referire la folosirea pe timpul examinării în vederea obţinerii permisului auto, prevede că:

"Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: La articolul 23, după alin. (9) se introduc patru noi alineate, alin. (91)-(94), cu următorul cuprins: "(91) Pentru asigurarea si verificarea legalităţii examenului de obţinere a permisului de conducere, modul de desfăşurare a probei teoretice se înregistrează video, iar în cazul probei practice atât video, cât si audio, cu sisteme tehnice de monitorizare. Pentru proba practică, sistemele tehnice de monitorizare se instalează pe autovehiculele folosite la susţinerea probei practice. (92) Prin excepţie de la prevederile alin. (91), nu se înregistrează audio sau video proba practică susţinută pentru categoriile AM, A1, A2 si A.(93) Sistemele tehnice de monitorizare prevăzute la alin. (1) se asigură de către serviciul public comunitar regim permise de conducere si înmatriculare a vehiculelor care organizează examenul de obţinere a permisului de conducere. (94) Procedura si condiţiile tehnice în care se realizează si stochează înregistrările prevăzute la alin. (94), precum si măsurile pentru protejarea acestora si a datelor cu caracter personal se stabilesc, în condiţiile legii, prin ordin al ministrului afacerilor interne."

Consideră, astfel, că prevederile de la Anexa 1, art. 5 alin. (3) lit. a) pct. iiiii) şi art. 6 alin. (3) lit. a) pct. iiiii) au devenit caduce şi nu mai au obiect de reglementare, O.U.G. nr. 41/2016 stabilind competenţa monitorizării şi stocării înregistrărilor în sarcina instituţiilor care organizează examenul de obţinere a permisului de conducere, respectiv a Ministerului Afacerilor Interne.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Transporturilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Criticile recurentei nu sunt în măsură să pună la îndoială legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond, acestea neprezentând nimic altceva decât o reluare a aspectelor susţinute la fond, scopul fiind acela de a acredita, chiar şi în faţa instanţei supreme, care prin deciziile pronunţate în speţe având acelaşi obiect a confirmat legalitatea dispoziţiilor OMT nr. 733/2013, ideea falsă că prin dispoziţiile acestui ordin s-ar fi adus vătămări dreptului reclamantei de a desfăşura o activitate economică.

Nu pot fi primite susţinerile recurentei în sensul că instanţa, cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a achiesat la opinia Ministerului Transporturilor, justificând simplist că emiterea ordinului contestat ar fi validată prin deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În realitate, instanţa de fond a dat eficienţă dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. (prezumţia legală de lucru judecat).

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând criticile expuse de recurentă, în raport cu dispoziţiile incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte constată că, deşi recurenta a întemeiat recursul doar pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile efective din cuprinsul motivelor de recurs pot fi încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea în parte a Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 733 din 25 aprilie 2013, modificat prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 731 din 6 iulie 2017, respectiv în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 alin. (3) lit. a) pct. iiiii), art. 6 alin. (3) lit. a) pct. iiiii), art. 9 alin. (3) şi (4), art. 10 alin. (1) şi (2), art. 19 şi art. 20 cuprinse în Anexa nr. 1 din acest ordin.

Instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei, înlăturând punctual toate argumentele invocate, apreciind că actul supus controlului în contencios administrativ a fost în mod legal emis, criticile reclamantei nerelevând vicii de nelegalitate a acestuia.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a formulat critici prin care a arătat că instanţa de fond nu ar fi făcut o analiză proprie a argumentelor expuse în motivarea cererii de chemare în judecată, ci şi-a însuşit criticile formulate de pârât, ceea ce ar conduce la concluzia că sentinţa recurată nu este motivată.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 C. proc. civ. întrucât prima instanţă a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, mai precis, judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia că Ordinul nr. 733/2013 este legal.

De asemenea, recurenta susţine că prima instanţă ar fi preluat necenzurat argumentele părţii adverse, fără a acorda o egală valoare argumentelor sale. Nu pot fi reţinute nici aceste susţineri ca fiind de natură să atragă incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Dacă argumentele autorităţii pârâte au format convingerea instanţei în sensul soluţiei adoptate şi dacă judecătorul, trecând prin propriul filtru de analiză, a preluat în motivare parte din respectivele argumente, acest lucru nu echivalează cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei.

Este îndeplinită astfel în cauză cerinţa motivării hotărârii judecătoreşti, care constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc, precum şi mijlocul prin care se dă posibilitatea de a se exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil, în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, acest motiv de recurs este nefondat, urmând a fi respins în consecinţă.

Trecând la analiza motivelor de recurs încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că şi acestea sunt nefondate.

Contrar celor susţinute de recurentă, Înalta Curte constată că în cauză, hotărârea instanţei de fond nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din cuprinsul Ordinului nr. 733/25 aprilie 2013 rezultă că anexa nr. 1 cuprinde Normele privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto.

Emiterea noilor norme s-a justificat prin modificările aduse legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice şi prin necesitatea transpunerii în dreptul intern a legislaţiei comunitare în domeniu: Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere, care are ca obiective îmbunătăţirea siguranţei rutiere, facilitarea liberei circulaţii a persoanelor care îşi stabilesc reşedinţa într-un alt stat membru decât statul care a eliberat permisul şi reducerea posibilităţilor de fraudare, precum şi Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12.12.2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne, care recunoaşte dreptul autorităţii de autorizare de a condiţiona motivat accesul prestatorului la activitatea de servicii de obligaţia acestuia de a se constitui într-o anumită formă juridică.

Ministerul Transporturilor, în calitatea sa de autoritate emitentă şi în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 62 alin. (2) şi (3), art. 63 - 64 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 şi art. 4 alin. (1) pct. 55 din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013, a adoptat prin Ordinul nr. 733/25 aprilie 2013 o reglementare necesară, proporţională şi nediscriminatorie referitoare la autorizarea şcolilor de conducători auto, deoarece au fost prevăzute condiţii similare pentru ambele forme juridice de organizare (persoane juridice şi persoane fizice autorizate), cu scopul de a se asigura baza materială adecvată pentru pregătirea teoretică şi practică, în vederea obţinerii permisului de conducere, o pregătire teoretică şi practică reală şi calitativă şi desfăşurarea în bune condiţii, cu posibilitatea verificării, a modului de examinare în vederea obţinerii permisului de conducere.

Critica recurentei referitoare la art. 9 alin. (3) şi (4) şi art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordin nu poate fi primită întrucât, deşi se invocă nelegalitatea ordinului prin raportare la dispoziţii naţionale legale de rang superior şi dispoziţii de drept unional, recurenta-reclamantă nu a indicat în concret astfel de norme de rang superior încălcate prin reglementarea din Ordin referitoare la menţinerea autorizaţiei de funcţionare condiţionat de un grad de promovabilitate a cursanţilor.

În aceste condiţii, reglementarea respectivă reprezintă doar o chestiune de oportunitate care intră în marja de apreciere a autorităţii emitente a Ordinului. Afirmata lipsă de proporţionalitate a normei nu a fost dovedită de către recurenta-reclamantă.

Cerinţa deţinerii echipamentelor şi dotării tehnico-didactice corespunzătoare conţinutului programelor şcolare de pregătire teoretică şi practică este justificată faţă de atribuţiile recunoscute prin lege şcolilor de conducători auto pentru pregătirea integrală, teoretică şi practică, a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere auto, ceea ce implică obligaţii suplimentare pentru creşterea nivelului de pregătire a cursanţilor şi, implicit, a gradului de siguranţă rutieră.

De altfel, recurenta-reclamantă nu formulează veritabile critici de nelegalitate la adresa soluţiei pronunţate de instanţa de fond în privinţa normelor din Ordin referitoare la deţinerea echipamentelor şi dotării tehnico-didactice necesare monitorizării video şi audio a procedurilor de examinare a obţinerii permisului de conducere. Susţinerile din recurs sunt în sensul că aceste norme de rang secundar au devenit caduce ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 41/2016, care are prevederi similare. Or, existenţa unei reglementări similare într-un act normativ de rang superior nu reprezintă motiv de nelegalitate a normei de rang subsecvent, ci, dimpotrivă susţine legalitatea acesteia.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este legală.

Pentru toate considerentele anterior expuse, având în vedere că problema de drept care se pune în recurs face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 705 din 18 februarie 2015, nr. 753 din 20 februarie 2015 şi nr. 1434 din 27 martie 2015, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 174 din 26 iunie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2021.