Military Retirement Order Annulment Claim Time-Barred; Revision Appeal Rejected as Unfounded

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin sentinţa nr. 271/19.05.2010, Curtea de Apel Timişoara a respins ca tardivă cererea promovată de reclamantul A., contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, vizând anularea, în temeiul art. 9 alin. (1) raportat la art. 1 din Legea nr. 1/1967, a ordinului de trecere în rezervă nr. MC 133/4.10.1985, obligarea pârâtului la reintegrarea sa în cadrul M.Ap. N. pe funcţia şi gradul corespunzătoare pregătirii şi vechimii pe care ar fi avut-o dacă nu i-ar fi fost întreruptă activitatea în mod ilegal.

Hotărârea instanţei de fond a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de reclamant, potrivit deciziei Î.C.C.J. nr. 1397/09.03.2011.

La data de 17.06.2021, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 271/19.05.2010, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865, învederând că, "în urma comunicării Raportului şi a precizărilor făcute de corpul de control al Ministerului Apărării Naţionale prin înscrisul nr. 2529, actul juridic care produce efecte juridice, fiind semnat de o persoană abilitată şi conform cu originalul, este fotocopia trimisă de pârât UM 02405 Piteşti prin înscrisul DP 432/2021, comunicat la data de 18.05.2021".

Revizuientul a apreciat în privinţa copiei "ordinului M.C. 133 depusă la dosarul x/2009 în xerox, care nu este nici certificată ca fiind conformă cu originalul, că este nulă, deci nu produce efecte juridice".

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Apărării Naţionale a solicitat respingerea ca tardivă a cererii de revizuire, a invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea căii extraordinare de atac şi a solicitat, în subsidiar, respingerea acesteia ca nefondată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 552 din 21 octombrie 2021 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de revizuire promovată de revizuentul A. împotriva sentinţei civile nr. 271/19.05.2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. x/2009, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării Naţionale, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, în privinţa excepţiei tardivităţii cererii de revizuire, instanţa de fond a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. 1865, conform cărora termenul de promovare a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod este de o lună şi se socoteşte din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă.

Termenul de promovare a căii extraordinare de atac nu putea să curgă înaintea emiterii şi comunicării adresei nr. x/31.05.2021, invocată ca înscris nou, în sensul art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. 1865, respectiv anterior datei de 31.05.2021.

Termenul de o lună început la acea dată nu a expirat anterior înregistrării la Curtea de Apel Timişoara a prezentei cereri de revizuire, la data de 24.06.2021, cererea fiind expediată prin poştă la data de 17.06.2021.

În egală măsură s-a constatat a fi neîntemeiată excepţia lipsei de interes în promovarea cererii de revizuire, invocată de intimatul Ministerul Apărării Naţionale prin prisma faptului că acţiunea reclamantului a fost respinsă, în mod definitiv, ca tardiv formulată, astfel că actul contestat nu mai poate fi supus controlului judecătoresc, intrând sub puterea de lucru judecat.

Instanţa nu a reţinut aceste susţineri, întrucât, prin promovarea cererii de revizuire se tinde la reluarea judecăţii asupra cererii de anulare a ordinului de trecere în rezervă, eventuala admitere a acesteia fiind de natură să aducă un folos practic titularului său, permiţând reanalizarea cererii de anulare.

Împrejurarea că sentinţa civilă nr. 271/19.05.2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. x/2009, menţinută prin Decizia Î.C.C.J. nr. 1397/09.03.2011, are în prezent caracter irevocabil şi beneficiază de prezumţia puterii de lucru judecat nu conduce la concluzia că ar fi lipsită de interes promovarea cererii de revuizuire, întrucât, după cum se precizează în art. 378 C. proc. civ. 1865, puterea de lucru judecat de care beneficiază o hotărâre judecătorească subzistă doar până la înlocuirea acesteia cu o alta, ca efect al admiterii unei căi extraordinare de atac, cum este revizuirea.

S-a apreciat astfel că revizuentul justifică un interes caracterizat, respectiv, actual, direct şi personal în susţinerea căii extraordinare de atac, excepţia lipsei de interes invocată fiind neîntemeiată.

Analizând admisibilitatea cererii de revizuire în condiţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. 1865, instanţa a constatat că motivul de revizuire invocat - art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865 a fost interpretat în mod constant în doctrina şi jurisprudenţa în materie în sensul că înscrisul doveditor de care se prevalează revizuentul trebuie să îndeplinească anumite condiţii esenţiale: să fie un înscris probant prin el însuşi, acesta să fie nou, să fi fost descoperit după darea hotărârii, să fi existat la data pronunţării hotărârii şi să fi fost determinant la pronunţarea hotărârii.

Astfel, adresa emisă la data de 31.05.2021 - dosar, de Corpul de control şi inspecţie din cadrul ministerului intimat, de care se prevalează revizuentul ca înscris nou, nu îndeplineşte cerinţele specifice amintite, câtă vreme este evident că, prin conţinutul acesteia, reprodus în cererea de revizuire, adresa nu are caracterul unui înscris probant prin ea însăşi. De aici derivă şi concluzia că nu se verifică nici condiţia ca înscrisul să fi fost determinant la pronunţarea hotărârii, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă, ar fi putut conduce la pronunţarea unei alte soluţii.

Acesta nu îndeplineşte nici condiţia de a fi existat la pronunţarea hotărârii, iar înscrisurile constituite ulterior nu pot servi ca temei al revizuirii. S-a arătat în literatura de specialitate că această cerinţă rezultă din expresia utilizată în norma procedurală, care face referire la "înscrisuri descoperite" după darea hotărârii, iar pe de altă parte, numai un înscris care a existat la data pronunţării hotărârii ar fi putut fi reţinut de adversar, cealaltă parte fiind în imposibilitate de a-l prezenta. Or, adresa invocată în cauză datează din anul 2021, fiind deci ulterioară pronunţării sentinţei a cărei revizuire se cere, din 19.05.2010.

Prin urmare, nu ne aflăm în ipotezele prevăzute de text, respectiv, ca înscrisul să fi fost reţinut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor. Din acest punct de vedere, doctrina şi jurisprudenţa au arătat că dovada conduitei obstrucţioniste a părţii adverse sau a împrejurărilor mai presus de voinţa părţii, care au împiedicat înfăţişarea înscrisului pe durata soluţionării procesului de fond, îi incumbă revizuientului şi se concretizează în dovedirea demersurilor efectuate prin care s-a încercat obţinerea acestor înscrisuri, precizându-se că înscrisul de care prevalează revizuientul trebuie prezentat de către acesta, iar nu procurat la solicitarea instanţei.

În orice caz, revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, reglementată în condiţii de strictă interpretare, în cazurile şi condiţiile prevăzute expres şi limitativ de lege, exclusiv pentru îndreptarea unor erori evidente de fapt şi nu de drept, descoperite ulterior hotărârii a cărei revizuire se cere.

Prin urmare, în speţa de faţă, doar dacă înscrisul invocat îndeplinea toate condiţiile pentru a fi calificat ca înscris nou, în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865, justificând admisibilitatea cererii de revizuire prin existenţa unor erori de fapt legate de acel act, era posibilă retractarea sentinţei a cărei revizuire se cere, conform dispoziţiilor art. 327 alin. (1) C. proc. civ. 1865 şi rejudecarea cauzei.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs revizuentul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, calea de atac fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 304 alin. (2) C. proc. civ. 1865.

În motivarea recursului s-a arătat că soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire este eronată, câtă vreme înscrisurile depuse la dosar au fost reţinute de partea adversă, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, deoarece ordinul de trecere în rezervă şi documentaţia ce a stat la baza desfacerii contractului de muncă au fost clasificate drept "secret de serviciu" în perioada 4.10.1985-2019.

Instanţa a încălcat şi dreptul recurentului la apărare întrucât nu a pus în discuţie şi nu s-a pronunţat asupra competenţei de soluţionare a cauzei, aspect invocat în cuprinsul răspunsului la întâmpinare, având în vedere încadrarea juridică a cauzei făcută de Î.C.C.J. în categoria litigiilor de muncă.

De asemenea, s-a arătat că declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ. 1865, prin decizia CCR nr. 1039/5.12.2012, a sancţionat condiţionarea astfel reglementată, ce obstrucţionează liberul acces la justiţie.

În final, recurentul a arătat documentele menţionate au fost clasificate pentru o perioadă de peste 30 de ani şi a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. 1865, analizarea cauzei sub toate aspectele, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei instanţei competente să soluţioneze litigiile de muncă.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul Ministerul Apărării Naţionale a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi în raport de prevederile legale incidente, în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ. 1865, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul a învestit instanţa de control judiciar cu recursul promovat împotriva soluţiei primei instanţe de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865, înscrisul invocat de către acesta neîntrunind cerinţele cumulativ impuse de cazul de revizuire precizat.

În privinţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 302 alin. (2) C. proc. civ. 1865, care vizează situaţia hotărârii date "de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii", Înalta Curte observă, pe de o parte, faptul că acesta a fost invocat pur formal, fără a fi înfăţişate critici în susţinere, iar pe de altă parte, el nu este incident în cauză, hotărârea recurată fiind pronunţată de judecătorul în faţa căruia s-au derulat dezbaterile asupra cererii de revizuire.

Recurentul a invocat, de asemenea, necompetenţa instanţei de contencios administrativ, faţă de natura cauzei - litigiu de muncă, iar susţinerile vizând acest aspect sunt nefondate, dat fiind obiectul cauzei - cerere de revizuire formulată împotriva unei hotărâri pronunţate de o instanţă de contencios administrativ, învestită iniţial cu verificarea legalităţii ordinului de trecere în rezervă nr. MC 133/4.10.1985.

Pretinsa încadrare juridică a cauzei făcută de Î.C.C.J. în categoria litigiilor de muncă a avut loc în cadrul altor dosare în care reclamantul a avut calitatea de parte, ea a fost realizată doar cu ocazia soluţionării cererilor de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru şi nu prezintă relevanţă sub aspectul competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ, care îşi păstrează competenţa de a soluţiona dosarul nr. x/2009 şi în căile de atac extraordinare.

Din această perspectivă, Înalta Curte nu poate reţine neanalizarea excepţiei invocate şi încălcarea dreptului la apărare al revizuentului.

Analizând sentinţa recurată şi prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. 1865, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că în cauză nu îşi găsesc aplicarea dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865, argumentul juridic hotărâtor ce susţine această dezlegare constând în faptul că înscrisul nou invocat nu are forţă probantă, prin el însuşi şi nu este apt să conducă la retractarea hotărârii pronunţate.

Potrivit art. 322 pct. 5 anterior menţionat, "revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: ….5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;".

Acest motiv de revizuire implică îndeplinirea mai multor condiţii cumulative: - înscrisul trebuie să existe la data pronunţării hotărârii judecătoreşti a cărei revizuire se cere, dar să nu fi făcut obiectul cercetării judecătoreşti; - înscrisul să fie determinant, în sensul că dacă înscrisul ar fi fost cunoscut de instanţa a cărei hotărâre este atacată, ar fi putut conduce la pronunţarea unei alte soluţii.

Revizuirea sentinţei civile nr. 271/19.05.2010 a Curţii de Apel Timişoara a fost solicitată ca urmare a comunicării adresei nr. x/31.05.2021, emisă de Corpul de control şi inspecţie din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, pretinzându-se că aceasta ar fi un înscris nou, raportat la care soluţia dată în dosarul nr. x/2009 ar fi fost alta decât cea de respingere ca tardivă a acţiunii reclamantului A..

Prin această adresă intimatul Ministerul Apărării Naţionale a răspuns petiţiei nr. A-2473/26.05.2021, comunicând faptul că aspectele sesizate au făcut obiectul mai multor mai multor petiţii, adresate diferitelor structuri din M.Ap. N., pentru care s-au comunicat deja răspunsuri, iar prin ultimul răspuns de la U.M. 02405 Piteşti, s-a adus la cunoştinţa recurentului faptul că documentele solicitate şi transmise (ordinul de trecere în rezervă şi raportul care a stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă) sunt fotocopiate (după documente originale) certificate prin semnătură şi ştampilă.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect, că adresa emisă la data de 31.05.2021 de Corpul de control şi inspecţie din cadrul ministerului intimat, de care se prevalează revizuientul ca înscris nou, nu îndeplineşte cerinţele specifice amintite, câtă vreme este evident că, prin conţinutul acesteia, reprodus în cererea de revizuire, adresa nu are caracterul unui înscris probant prin ea însăşi, înscris determinant la pronunţarea hotărârii, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă, ar fi putut conduce la pronunţarea unei alte soluţii.

Înscrisul invocat nu îndeplineşte nici condiţia de a fi existat la pronunţarea hotărârii, el fiind emis în anul 2021, astfel că nu putea fi reţinut de adversar, iar revizuentul să fie în imposibilitate de a-l prezenta.

Cum revizuirea este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată în cazurile şi condiţiile prevăzute expres şi limitativ de lege, constatând că în mod corect prima instanţă a reţinut neîndeplinirea cumulativă a cerinţelor impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din acelaşi cod Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei civile nr. 552 din 21 octombrie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2022.