Consumer-protection refusal ruling quashed and remanded as actionable under administrative law.

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2019, din data de 13.11.2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că produsele distribuite de reclamantă - B. 64 buc. şi C. 20 buc. - nu încalcă prevederile legale privind protecţia consumatorilor şi să oblige pârâta la revocarea măsurilor de oprire a comercializării produselor sus-menţionate şi la emiterea în acest sens a unui comunicat de revocare a măsurilor de oprire la comercializare a produselor sus-menţionate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 147 din 6 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţiile de necompetenţă şi lipsă calitate procesuală activă şi pasivă invocate de către pârâtă prin întâmpinare, ca nefondate.

A fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii invocată din oficiu.

A fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, astfel cum a fost precizată, ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, a arătat că în mod greşit a fost respinsă acţiunea ca inadmisibilă, întrucât, de fapt, s-a prevalat de un refuz nejustificat din partea autorităţii de a răspunde favorabil solicitărilor sale, solicitarea sa fiind încadrată în prevederile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de judecată cu o acţiune prin care a solicitat să se constate că produsele distribuite de aceasta (B. 64 buc. şi C. 20 buc.) nu încalcă prevederile legale privind protecţia consumatorilor şi să fie obligată pârâta la revocarea măsurilor de oprire a comercializării produselor sus-menţionate şi la emiterea în acest sens a unui comunicat de revocare a măsurilor de oprire la comercializare a produselor sus-menţionate.

Reclamanta a susţinut în motivarea acţiunii că a adresat două cereri pârâtei, respectiv nr. 1144/01.04.2019 şi 1525/06.05.2019 prin care a arătat că agenţii constatatori ANPC au dispus în mod abuziv oprirea comercializării produselor şi a solicitat anularea/revocarea măsurilor de oprire a comercializării acestora şi de emitere în acest sens a unui răspuns opozabil agenţilor constatatori pentru a nu se mai proceda şi pe viitor în acest sens. Urmare a necomunicării unui răspuns, a menţionat reclamanta că a formulat o nouă cerere intitulată "plângere prealabilă", la 28.06.2019, privind măsura de oprire a comercializării produselor, şi că a primit răspunsul nr. x/12.07.2019. A apreciat reclamanta că acest răspuns este formal, cererea sa nefiind rezolvată.

Instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, reţinând că reclamanta nu atacă un act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi nici nu se prevalează de un refuz nejustificat al autorităţii.

Reclamanta a criticat soluţia primei instanţe, susţinând că obiectul cauzei este chiar un refuz nejustificat din partea autorităţii de a răspunde favorabil solicitărilor sale.

Înalta Curte apreciază că sunt fondate criticile recurentei şi că obiectul prezentei cauze vizează un refuz pretins nejustificat în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este definit ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".

Raportat la alin. (2) al aceluiaşi articol, "se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim."

Aşadar, dreptul la acţiune este recunoscut de legea contenciosului administrativ în favoarea persoanelor vătămate nu doar în ceea ce priveşte un act administrativ unilateral, ci şi în cazul unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, reţinând că prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 definesc acest refuz drept "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane".

În acord cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

În acelaşi sens trebuie menţionate şi prevederile art. 126 alin. (6) din Constituţia României, revizuită, în acord cu care "controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar".

Faţă de cuprinsul răspunsului pârâtei înregistrat cu nr. x/12.07.2019, văzând şi dispoziţiile legale enunţate anterior, instanţa de control judiciar constată că aceasta, prin poziţia exprimată, a comunicat un refuz al solicitărilor formulate de reclamantă, fiind asimilat astfel noţiunii de "act administrativ", rolul instanţei de judecată fiind acela de a verifica dacă acest refuz este sau nu justificat.

Înalta Curte reţine că, deşi instanţa de fond a făcut o amplă prezentare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 8, art. 2 alin. (1) lit. f), art. 18 din Legea nr. 554/2004, a concluzionat în mod greşit că reclamanta nu se prevalează de un refuz nejustificat al autorităţii, apreciind eronat obiectul cererii de chemare în judecată.

Având în vedere aceste considerente, instanţa de control judiciar constată că excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost în mod greşit admisă de instanţa de fond, soluţia pronunţată fiind nelegală.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 147 din 6 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 147 din 6 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 31 martie 2022.