Timeliness of appeal against administrative excise authorization decisions and requirements for reinstatement in terms following preventive detention

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 13 martie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, a solicitat anularea deciziilor nr. 140/18.12.2014 şi nr. 069/30.07.2014, emise de pârât.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 291 din 29 noiembrie 2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.

3. Cererea de recurs declarată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 291 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., fără să îl întemeieze în drept, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Recurenta-reclamantă a reiterat situaţia de fapt prezentată şi în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi a învederat, în esenţă, că prima instanţă a soluţionat cauza în fond fără să procedeze la analiza înscrisurilor existente la dosar.

Ataşat cererii de recurs, recurenta-reclamantă a formulat şi cerere de repunere în termenul de recurs, învederând că la data la care s-a pronunţat sentinţa recurată B., reprezentantul procurator al societăţii, se afla în stare de arest preventiv la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Câmpina.

A susţinut că acesta a formulat cerere de recurs, care, împreună cu motivele de recurs, a fost înaintată către conducerea Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă Câmpina, pentru a fi înaintată la organul competent Curtea de Apel Ploieşti, respectiv procurorului de caz al dosarului penal care a generat arestarea preventivă a mandatarului societăţii recurente.

Totodată, a arătat că în urma verificărilor efectuate de societate pe rolul Curţii de Apel Ploieşti şi al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reieşit că nu există nicio înregistrare cu privire la exercitarea unei căi de atac în această cauză.

În concluzie, având în vedere că în opinia sa cererea de recurs s-a formulat în termenul legal, dar din motive neimputabile părţii nu s-a înregistrat, a solicitat repunerea societăţii în termenul de recurs, întrucât neînregistrarea cererii de recurs nu este culpa societăţii.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului, solicitând, ca urmare a respingerii cererii de repunere în termen, respingerea recursului, ca tardiv formulat.

În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte va analiza cu prioritate cerinţa respectării termenului de formulare a recursului, termen legal, imperativ şi absolut, precedată însă, de analizarea cererii de repunere în termenul de recurs formulată de recurenta-reclamantă.

Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", acesta urmând a fi calculat, în raport de prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe zile libere astfel cum prevăd dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

În cauză, potrivit dovezii de comunicare a hotărârii, aflată la fila x din volumul 3 al dosarului de fond, sentinţa atacată a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 13 decembrie 2016, iar recursul a fost declarat la data de 11 februarie 2019, conform stampilei de pe plicul aflat la fila x din primul volum al dosarului de recurs, ultima zi de declarare a recursului fiind 29 decembrie 2016.

Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

În acest sens, Înalta Curte aminteşte că termenul de decădere pentru exercitarea drepturilor procedurale constituie un factor de securitate juridică şi răspunde, de asemenea, nevoii de a lăsa titularului dreptului un termen de reflecţie suficient pentru a-i permite să aprecieze oportunitatea de a prezenta o cerere şi pentru a defini conţinutul ei. Astfel, se marchează limita temporală a controlului ce poate fi exercitat şi se semnalează, în acelaşi timp, indivizilor şi autorităţilor statului, perioada peste care acest control nu mai este posibil.

Această sancţiune se aplică şi în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ şi absolut.

Sancţiunea decăderii poate fi evitată în condiţiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedeşte că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal şi că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C. proc. civ.

În speţă, recurenta-reclamantă a formulat cerere de repunere în termenul de recurs, odată cu cererea de recurs, susţinând faptul că reprezentantul procurator al societăţii a formulat cererea de recurs în timp ce se afla în stare de arest preventiv la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Câmpina şi că, deşi a fost înaintată către conducerea Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă Câmpina, pentru a fi înaintată la organul competent Curtea de Apel Ploieşti, respectiv procurorului de caz al dosarului penal care a generat arestarea preventivă a mandatarului societăţii recurente, în urma verificărilor efectuate de societate pe rolul Curţii de Apel Ploieşti şi al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reieşit că nu s-a înregistrat recursul.

Potrivit art. 186 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac."

Termenul de decădere poate suporta, aşadar, o repunere în termen în condiţiile art. 186 C. proc. civ., iar aceasta presupune formularea unei cereri exprese, de către parte, cu indicarea motivelor împiedicării şi într-un interval de timp de la data încetării acestora.

Potrivit art. 186 C. proc. civ., instituţia de drept procesual a repunerii în termen constituie beneficiul acordat de lege titularului unui drept procesual, care din motive temeinic justificate nu şi-a putut exercita dreptul înăuntrul termenului imperativ.

Din analiza coroborată a prevederilor legale rezultă că, pentru repunerea în termen este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: nerespectarea de către parte a unui termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate, dovedite de parte, împrejurarea ce a împiedicat partea să-şi exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât şi să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termenul iniţial în cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării.

În literatura de specialitate, s-a precizat că prin "motive temeinic justificate" trebuie să se înţeleagă numai acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forţei majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute.

Înalta Curte reţine că, deşi recurenta-reclamantă susţine că reprezentantul procurator al acesteia a formulat cererea de recurs în termenul prevăzut de lege în timp ce se afla în arest preventiv, aceasta nu a depus vreo dovadă în susţinerea motivelor invocate prin cererea de repunere în termen, în condiţiile în care înscrisul intitulat "MOTIVE DE RECURS" nu conţine o dată certă de înregistrare la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Câmpina, la procurorul de caz sau la orice altă autoritate publică care să confirme alegaţiile recurentei-reclamante formulate în susţinerea cererii de repunere în termen, având astfel valenţa unui înscris întocmit "pro causa", tocmai în scopul de a fi folosit în sensul arătat în cererea de repunere în termen.

Totodată, Înalta Curte aminteşte că potrivit art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., "Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia". În acest context, instanţa de recurs are în vedere că societatea recurentă a beneficiat pe tot parcursul procesului în fond de reprezentarea convenţională a cabinetelor asociate de avocatură "C. şi D.", iar potrivit împuternicirii avocaţiale de la fila x din primul volum al dosarului instanţei de fond, rezultă că doamna avocat D. era împuternicită să asiste şi să reprezinte partea inclusiv în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că ar fi putut să formuleze şi să înainteze recursul în termenul prevăzut de lege şi astfel ar fi salvgardat dreptul recurentei-reclamante de a declara recurs.

De altfel, instanţa de control judiciar reţine că cererea de repunere în termenul de recurs a fost formulată prin cabinetele asociate de avocatură "C. şi D.", care au înaintat şi cererea de recurs.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că, deşi reprezentantul procurator al societăţii recurente a fost eliberat din arest preventiv în data de 12 mai 2017, conform Biletului de liberare nr. x/2017, aflat la fila x din volumul VIII al dosarului de recurs, aceasta a formulat cererea de repunere în termen aproape doi ani mai târziu, respectiv la data de 11 februarie 2019, astfel că nici condiţiile privind dovedirea de către parte a motivelor şi formularea cererii de repunere în termen şi a îndeplinirii actului de procedură neexercitat în termenul iniţial în cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării nu sunt îndeplinite.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere şi că recurenta-reclamantă nu justifică pasivitatea de care a dat dovadă în toată această perioadă, în condiţiile în care, deşi reprezentantul procurator al acesteia, domnul B., a consultat dosarul în data de 15 martie 2018, conform dovezii de la fila x din volumul 3 al dosarului de fond, luând astfel la cunoştinţă că nu a fost înaintată şi înregistrată nicio cerere de recurs la dosar, iar acesta nu a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu a formulat cererea de repunere în termen decât la data de 11 februarie 2019, adică aproape un an mai târziu, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a reţinut şi în precedent, partea beneficia şi de reprezentarea convenţională a unui avocat, la dosarul cauzei nefiind identificată nicio dovadă că acestuia i-ar fi încetat mandatul de reprezentare.

În contextul prezentat, în conformitate cu dispoziţiile enunţate, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurenta-reclamantă.

Prin urmare, reţine instanţa că recursul declarat în cauză este tardiv formulat, recurenta-reclamantă nefiind suficient de diligentă pentru conservarea drepturilor sale procesuale, aceasta neaflându-se într-o situaţie prevăzută de 186 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Astfel, comunicarea sentinţei efectuată de instanţa de fond la data de 13 decembrie 2016, potrivit dovezii de la fila x din volumul 3 al dosarului de fond, are efectul declanşării curgerii termenului de recurs împotriva reclamantei. În raport de această dată, ultima zi de declarare a căii de atac a fost 29 decembrie 2016, termen calculat potrivit art. 181 alin. (2) din C. proc. civ.

Or, recursul a fost declarat la data de 11 februarie 2019, conform stampilei de pe plicul aflat la fila x din primul volum al dosarului de recurs, cu mult peste termenul prevăzut de lege.

Termenele pentru exerciţiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil şi efectiv, ci stimularea activităţii procesuale a părţilor prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor.

Totodată, termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ şi sunt sancţionate cu decăderea şi cum recurenta-reclamantă a declarat recurs după împlinirea termenului prevăzut de lege, sancţiunea decăderii nu poate fi evitată, astfel încât Înalta Curte va face aplicarea prevederilor exprese ale art. 185 alin. (1) teza finală din C. proc. civ.

În consecinţă, ca urmare a respingerii cererii de repunere în termen, Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat.

Prin constatarea decăderii dispare cadrul procesual pentru realizarea controlului judiciar, astfel încât admiterea excepţiei tardivităţii exclude analizarea criticilor susţinute de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termen şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul declarat ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termen.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 291 din 29 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2022.