Failure to analyze bad faith requirements for joint liability under Fiscal Procedure Code Art. 25(2)(d) despite non-conviction in related criminal proceeding.

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 08 mai 2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, anularea Deciziei nr. 1000/10.07.2018, de angajare a răspunderii solidare prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 şi a Deciziei nr. 97/12.12.2018, privind respingerea contestaţiei formulate de acesta împotriva Deciziei 1000/2018 privind atragerea răspunderii solidare, ca fiind nelegale şi netemeinice.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 193/CA/2019 din 20 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea formulată de reclamant.

Au fost anulate Decizia nr. 1000/10.07.2018 de angajare a răspunderii solidare prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea 207/2015, emisă de pârâta A.J.F.P. Bihor, precum şi Decizia nr. 97/12.12.2018 de soluţionare a contestaţiei administrativ fiscale, emisă de pârâta D.G.R.F.P. Cluj Napoca.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei şi respingerea acţiunii.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală şi, totodată, ceea ce a reţinut cu privire la calitatea reclamantului de administrator al societăţii nu corespunde realităţii, întrucât acesta a avut calitatea de administrator pentru o parte din perioada analizată de controlul fiscal. Astfel, nu se poate reţine că în sarcina reclamantului nu poate opera răspunderea solidară.

A apreciat recurenta că faptul că instanţa reţine că prin ordonanţa de clasare s-a decis că fapta reclamantului nu există are relevanţă doar în ceea ce priveşte fapta penală de evaziune prevăzută de Legea nr. 241/2005, acest aspect este cu totul irelevant în ceea ce priveşte fapta de nedeclarare a obligaţiilor fiscale de către reclamant, faptă care a condus la atragerea răspunderii solidare şi la prejudicierea bugetului de stat.

A mai susţinut recurenta că instanţa de fond a constatat, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie şi a stării de fapt, aspectul că nu poate fi reţinută în sarcina reclamantului săvârşirea faptei de determinare cu rea-credinţă a nedeclarării şi/sau neachitării la scadenţă a obligaţiilor fiscale ale S.C. B. S.R.L..

4. Apărările intimatului

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, anularea Deciziei nr. 1000/10.07.2018 de angajare a răspunderii solidare prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea 207/2015 şi a Deciziei nr. 97/12.12.2018, privind respingerea contestaţiei formulate de reclamant împotriva Deciziei 1000/2018 privind atragerea răspunderii solidare, ca fiind nelegale şi netemeinice.

Instanţa de fond a admis cererea reclamantului, apreciind că, prin raportare la probaţiunea administrată în cauză, a fost răsturnată starea de fapt ce rezultă, potrivit deciziei atacate, din Procesul-verbal nr. x/2017 încheiat de inspectorii antifraudă din cadrul DRAF6 Oradea, pe baza notei explicative dată de numitul C., astfel că nu poate fi reţinută în sarcina reclamantului săvârşirea faptei de determinare cu rea-credinţă a nedeclarării şi/sau neachitării la scadenţă a obligaţiilor fiscale ale S.C. B. S.R.L..

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a criticat sentinţa instanţei de fond pentru încălcarea dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală, apreciind că faptul că instanţa reţine că prin ordonanţa de clasare s-a decis că fapta reclamantului nu există are relevanţă doar în ceea ce priveşte fapta penală de evaziune prevăzută de Legea nr. 241/2005, acest aspect fiind irelevant în ceea ce priveşte fapta de nedeclarare a obligaţiilor fiscale de către reclamant, faptă care a condus la atragerea răspunderii solidare şi la prejudicierea bugetului de stat.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte reţine că instanţa de fond şi-a argumentat soluţia de admitere a acţiunii doar prin prezentarea unor remarci referitoare la inexistenţa infracţiunii de evaziune fiscală, neanalizând în concret existenţa sau nu a condiţiilor de atragere a răspunderii solidare, astfel cum sunt acestea redate în conţinutul art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

A reţinut instanţa de fond că, în urma anchetei penale finalizate prin Rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2015, s-a stabilit că S.C. B. S.R.L. este o societate care nu funcţionează la sediul social, aparent este administrată de cetăţeanul italian D. şi împuterniciţi să reprezinte societatea au fost inculpaţii C. şi E.. Se reţine în actul de inculpare şi că sumele de bani virate către această societate au fost ridicate în numerar de către cei doi inculpaţi, respectiv de alte persoane fizice, fără să fie plătiţi furnizorii şi o singură dată banii s-au transferat la firma fantomă S.C. F.. De asemenea, la fila x din acelaşi rechizitoriu se arată faptul că G. a dobândit numerar de la C., printre altele de la S.C. F. iar la fila x este inculparea lui C. pentru activităţile acestuia în legătură cu S.C. F..

A constatat instanţa de fond că organul fiscal a formulat o plângere penală împotriva reclamantului pentru săvârşirea faptei de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

A mai avut în vedere instanţa de fond că, prin Ordonanţa de clasare dată în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, rămasă definitivă prin neatacare, s-a dispus clasarea cauzei pe motivul că "fapta nu există", pe considerentul că nu pot fi identificate cu certitudine actele materiale ce intră în conţinutul infracţiunii şi, totodată, calculul prejudiciului nu are caracter cert. Organul penal a avut în vedere la pronunţarea soluţiei de clasare şi declaraţia de suspect dată de numitul C. care este o persoană interesată şi care, prin prisma calităţii lui de inculpat pentru activităţile derulate în numele F. şi inclusiv S.C. B. S.R.L., are tot interesul să se disculpe. De altfel, prin soluţia de clasare, s-a constatat că faptele ce îi sunt atribuite reclamantului, pe baza declaraţiei date de numitul C., nu există.

A reţinut instanţa de fond, referitor la faptul că după cedarea societăţii către D., reclamantul a rămas împuternicit pe contul bancar al societăţii, acest aspect nu îi poate fi imputat reclamantului, deoarece modificarea persoanelor în relaţia cu banca este atributul noului administrator. Totodată, a apreciat judecătorul fondului că este justificată afirmaţia reclamantului în sensul că acest aspect este irelevant din moment ce relevant este cine a efectuat operaţiunile respective în numele B. S.R.L. pe contul societăţii. Prin Rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2015 s-a stabilit, în urma cercetărilor, că nu reclamantul, ci numiţii H. şi E. au fost persoanele care au extras banii din conturile S.C. B. S.R.L..

Cum s-a arătat anterior, a concluzionat instanţa de fond că, prin raportare la probaţiunea administrată în cauză, a fost răsturnată starea de fapt ce rezultă, potrivit deciziei atacate, din Procesul-verbal nr. x/2017 încheiat de inspectorii antifraudă din cadrul DRAF6 Oradea, pe baza notei explicative dată de numitul C., astfel că nu poate fi reţinută în sarcina reclamantului săvârşirea faptei de determinare cu rea-credinţă a nedeclarării şi/sau neachitării la scadenţă a obligaţiilor fiscale ale S.C. B. S.R.L..

Înalta Curte reţine că, prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/10.07.2018 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor s-a decis angajarea răspunderii solidare a reclamantului A., în calitate de administrator în perioada 21.08.2013-24.12.2013 şi asociat în perioada 21.08.2013-30.12.2013 la S.C. B. S.R.L., în vederea realizării în tot a creanţelor fiscale, în limita sumei de 5.005.600 RON.

Prin Decizia nr. 97/12.12.2018 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de A., în calitate de fost administrator al S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/10.07.2018.

Decizia de angajare a răspunderii solidare a fost emisă în baza prevederilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, conform cărora:

"(2) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale".

Situaţia arătată anterior implică reaua-credinţă a administratorului societăţii sau a oricăror alte persoane în îndeplinirea obligaţiilor menţionate de dispoziţiile legale. Astfel cum rezultă din textul anterior citat, condiţia relei-credinţe trebuie să aibă legătură cu nedeclararea/neachitarea obligaţiilor fiscale, ceea ce a condus la insolvabilitatea persoanei juridice debitoare.

Însă, din lecturarea sentinţei, se constată că prima instanţă şi-a fundamentat soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată pe prezentarea unor remarci referitoare la inexistenţa infracţiunii de evaziune fiscală, din considerentele hotărârii pronunţate nereieşind că instanţa a aprofundat chestiunile de drept şi de fapt supuse dezbaterii, întrucât nu a analizat efectiv condiţiile prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în baza cărora a fost emisă decizia de angajare a răspunderii patrimoniale solidare a reclamantului cu societatea debitoare.

Concluzionând, întrucât prima instanţă nu a procedat la analizarea condiţiilor răspunderii solidare impuse de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, aspecte care ţin de judecarea fondului litigiului, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În acest context, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, soluţie de natură a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor împotriva sentinţei nr. 193/CA/2019 din 20 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor împotriva sentinţei nr. 193/CA/2019 din 20 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 30 martie 2022.