Negative conflict of jurisdiction: administrative liability for refusal to process a petition versus civil delictual damages

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Român de Informaţii (SRI) şi Comisia Comuna Permanenta a Camerei Deputaţilor şi Senatului Pentru Exercitarea Controlului Parlamentar Asupra Activităţii SRI, a solicitat:

1. să se constate culpa pârâtului SRI, constând în neinvestigarea faptelor de ameninţare a reclamantului în exercitarea profesiei de avocat şi obligarea SRI la plata de despăgubiri - daune materiale în cuantum de 50 ron şi morale în cuantum de 50 ron;

2. publicarea hotărârii (integral) pe site-ul SRI unde sa fie menţinută cel puţin 3 luni pe prima pagina, precum şi într-un cotidian de circulaţie naţionala, pe cheltuiala pârâtului;

3. să se dispună ca SRI sa înfăţişeze la dosarul cauzei, în urma unei investigaţii interne, daca au fost implicate cadre SRI, atât în ameninţarea reclamantului, cât şi faptele care constituie cauzele pentru care a fost ameninţat reclamantul în perioada 2008-2012 ("Operaţiunea GPS");

4. sesizarea CCR potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 rep., cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 rep. fiind contrar art. 1, art. 16, art. 21, art. 24, art. 49 şi art. 53 şi art. 124 din Constituţia României.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2. 1 Prin sentinţa civilă nr. 5162 din 10 iunie 2021 pronunţată de Judecătoria Sectorul 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, invocată de pârâtul Serviciul Român de Informaţii şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă judecătoria a reţinut, în esenţă, că în speţă reclamantul invocă vătămarea cauzată de refuzul pârâtului SRI - organ de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale - de a lua măsurile care se impun, ca urmare a petiţiei adresate de către acesta, fiind incidente dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

2. 2 Prin sentinţa civilă nr. 245 din 16 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a fost înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

În motivarea soluţiei, curtea de apel a reţinut că, din modul în care reclamantul a înţeles să îşi formuleze petitul cererii de chemare în judecată, cât şi din motivarea în fapt şi în drept a cererii, rezultă că acesta a înţeles să deducă judecăţii un litigiu civil, iar nu un litigiu de contencios administrativ.

A considerat cea de a doua instanţă că, deşi judecătoria a solicitat reclamantului să indice motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată, această instanţă nu a ţinut seama de faptul că, prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 04.01.2021, reclamantul a precizat că solicită ca răspunderea pârâtului să fie angajată potrivit dispoziţiilor art. 1349 şi următoarele C. civ. (răspundere civilă delictuală).

Totodată, având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, curtea de apel a apreciat că pentru calificarea unui litigiu ca fiind de contencios administrativ nu are relevanţă calitatea de autorităţi publice a pârâţilor, ci trebuie determinat dacă, raportat la obiectul cauzei, aceasta are sau nu elemente comune cu obiectul acţiunii judiciare prevăzut de art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Este adevărat că dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 reglementează posibilitatea formulării unei acţiuni în despăgubiri separat de acţiunea în anularea actului administrativ considerat vătămător, dar în acest caz, pentru a fi în prezenţa unui litigiu de contencios administrativ, este necesar ca înainte de introducerea acţiunii în despăgubiri să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat.

A concluzionat Curtea de Apel Bucureşti că în prezenta cauză, atât din modul de formulare a petitului cererii de chemare în judecată, cât şi din precizările reclamantului privind natura litigiului cu care a înţeles să învestească instanţa şi temeiul de drept al cererii, reiese că nu ne aflăm în prezenţa unui litigiu de contencios administrativ întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, ci a unei acţiuni în despăgubiri de drept comun, întemeiată pe prevederile răspunderii civile delictuale - art. 1349 şi urm. C. civ.

În aceste condiţii, este evident faptul că faţă de natura civilă a litigiului dedus judecăţii şi obiectul acestuia, competenţa de soluţionare a cauzei nu se stabileşte prin raportare la prevederile art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ci prin raportare la dispoziţiile de drept comun din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2) şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Problema care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă situaţiei deduse judecăţii, din perspectiva competenţei materiale de soluţionare a cauzei, prima instanţă apreciind că sunt incidente prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în timp ce, cea de a doua instanţă consideră că este vorba despre un litigiu civil având ca obiect răspundere civilă delictuală, întemeiat pe dispoziţiile art. 1349 şi următoarele din C. civ.

Aminteşte Înalta Curte că potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".

Totodată, prevederile art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ stabilesc că:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă".

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie acţiunea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Român de Informaţii (SRI) şi Comisia Comuna Permanenta a Camerei Deputaţilor şi Senatului Pentru Exercitarea Controlului Parlamentar Asupra Activităţii SRI, prin care acesta a solicitat "să se constate culpa pârâtului SRI, constând în neinvestigarea faptele de ameninţare a sa în exercitarea profesiei de avocat şi obligarea pârâtului SRI la plata de despăgubiri constând în daune morale şi materiale (…)".

Din conţinutul cererii de chemare în judecată rezultă aşadar că reclamantul invocă, în principal, un pretins refuz al pârâtului de soluţionare a cererii sale de investigare a unor fapte de ameninţare în exercitarea profesiei de avocat şi, urmare acestei constatări, să fie obligat pârâtul la plata de despăgubiri constând în daune morale şi materiale, aspect ce plasează acţiunea reclamantului în sfera de aplicare a prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Împrejurarea că prin precizarea depusă la dosar, la data de 04.01.2021, reclamantul a arătat că solicită ca răspunderea pârâtului să fie angajată potrivit art. 22 şi art. 23 din Legea nr. 51/1991 şi art. 1349 şi următoare din C. civ. nu poate conduce la ideea că ne aflăm în prezenţa unei acţiuni în despăgubiri de drept comun, astfel cum a reţinut curtea de apel, câtă vreme capătul principal al cererii reclamantului vizează un pretins refuz al pârâtului de soluţionare a unei cereri.

Totodată, Înalta Curte reţine că în cauză nu este incidentă decizia nr. 22/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, astfel cum a reţinut cea de a doua instanţă, întrucât acţiunea reclamantului nu vizează o cerere de despăgubire formulată pe cale separată ci în cadrul acţiunii ce priveşte refuzul pârâtului SRI de a lua măsurile care se impun, ca urmare a petiţiei adresate de către acesta.

Prin urmare, întrucât, în speţă, nu se solicită doar angajarea răspunderii pârâtului care să atragă competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei, ci, se invocă un pretins refuz nejustificat de soluţionare a cererii de investigare a faptelor de ameninţare a reclamantului, competenţa de soluţionare a cauzei revenind Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pârâţii Comisa Comuna Permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea Controlului Parlamentar asupra activităţii SRI şi Serviciul Român de Informaţii (SRI) în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2022.