Negative jurisdictional conflict resolved: Iasi court competent under strict reading of claimant's domicile in building permit annulment suit.

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată la data de 26 aprilie 2021 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii B. şi Primăria Oraşului Năvodari prin primar, anularea autorizaţiei nr. x/22.05.2020 emisă de Primăria Oraşului Năvodari, judeţul Constanţa, precum şi sistarea continuării operaţiunilor de branşare a instalaţiei supradimensionată, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2. 1 Prin sentinţa civilă nr. 715 din 6 octombrie 2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi invocată de pârâta B. şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Constanţa.

Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul Iaşi a apreciat ca fiind incidente în speţă prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu privire la domiciliul reclamantului în raport de dispoziţiile art. 87, art. 107 şi art. 155 pct. 6 C. proc. civ., reţinând, în esenţă, că deşi noţiunile de "domiciliu" şi "reşedinţă" nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, această distincţie nu este relevantă în procedura civilă, unde utilizarea alternativă a celor două sintagme urmăreşte să asigure legalitatea procedurii de citare, respectiv înştiinţarea corespunzătoare a părţilor aflate în litigiu, cu privire la existenţa şi obiectul pricinii.

Astfel, a considerat că noţiunea de domiciliu, care interesează în sens procedural, se identifică cu noţiunea de domiciliu de fapt, în cazul de faţă cu reşedinţa reclamantului, iar, în raport de locuinţa statornică a părţii, se stabileşte atât legalitatea procedurii de citare, cât şi instanţa competentă să soluţioneze pricina.

În condiţiile în care reclamantul din prezenta cauză are reşedinţa stabilită în oraşul Năvodari, s-a apreciat că instanţa de la domiciliul în fapt al reclamantului, respectiv Tribunalul Constanţa, este competent teritorial să soluţioneze pricina.

2. 2 Prin sentinţa civilă nr. 58/2022 din 18 ianuarie 2022 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a fost înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

În motivarea acestei soluţii, Tribunalul Constanţa a reţinut, în esenţă, că legiuitorul, în raport de reglementările aduse art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme (domiciliu/reşedinţă), textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului şi nu la reşedinţa acestuia.

Prin urmare, în litigiile de contencios administrativ este relevant domiciliul, care se probează cu un act de identitate sau alte înscrisuri similare, iar nu reşedinţa sau domiciliul în fapt al reclamantului. De altfel, domiciliul în fapt/reşedinţa aşa cum este ea expusă în speţa de faţă poate fi privită ca o chestiune relativă, în condiţiile în care reşedinţa reclamantului a avut un termen de valabilitate limitat, care a şi expirat.

Cum dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sunt de strictă interpretare, nu se poate deroga de la competenţa teritorială exclusivă astfel reglementată, reclamantul trebuind să se adreseze exclusiv instanţei de la domiciliul său, domiciliu care trebuie indicat şi probat cu actul de identitate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2) şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Primăria oraşului Năvodari prin primar, prin care acesta a solicitat anularea unei autorizaţii de construire nr. x din 22 mai 2020, emisă de Primăria Oraşului Năvodari.

Aspectele care au generat conflictul negativ de competenţă vizează înţelesul noţiunii de "domiciliu" în sens procedural, a diferenţei juridice dintre această noţiune şi aceea de "reşedinţă", precum şi a efectului pe care această distincţie îl produce asupra competenţei instanţei de judecată.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală, iar "reşedinţa" este locul unde persoana fizică are locuinţa secundară. Cele două noţiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, iar dovada fiecăreia se realizează prin menţiuni diferite în actul de identitate.

Ordonanţa de urgenţă nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români defineşte la art. 27 şi art. 30 noţiunile de domiciliu, respectiv de reşedinţă astfel: "Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuinţa principală iar Reşedinţa este acolo unde persoana fizică declară că are locuinţa secundară, alta decât cea de domiciliu".

De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăseşte utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalităţii procedurii de citare, respectiv înştiinţării corespunzătoare a părţilor aflate în litigiu, cu privire la existenţa şi obiectul pricinii.

În materia contenciosului administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, statuează că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (…)".

Se observă, aşadar, că legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului şi nu la reşedinţa acestuia.

Cum dispoziţiile art. 10 alin. (3) anterior menţionate sunt de strictă interpretare, nu se poate deroga de la competenţa teritorială exclusivă astfel reglementată, iar reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu prezintă relevanţă, în stabilirea instanţei competente, faptul că reclamantul are reşedinţa stabilită într-o altă loclitate decât cea de domiciliu, câtă vreme, la momentul formulării acţiunii, în actul de identitate reclamantul avea domiciliu în Municipiul Iaşi.

Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pârâţii Primăria Oraşului Năvodari prin primar C. şi B. în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2022.