Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1937/2022 AI generated

Revision inadmissibility for non-evocative appeal decisions and misapplication of subject matter disappearance in administrative mediation disputes

Case Number Decizia nr. 1937/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the petition for revision as inadmissible, leaving the October 2020 decision rejecting the appellant’s appeal in force. The case concerned an administrative dispute where the plaintiff challenged the National Union of Public Notaries for failing to respond to complaints regarding the disciplinary examination of board members and for allegedly issuing mediation acts based on a non-existent mediation process. The applicant sought to revise the final appeal decision, arguing that the appellate court had violated procedural norms by deciding on matters not requested (ultra petita) and that the subject of the dispute (the mediation act) no longer existed in fact. The Court held the revision inadmissible because the appealed decision, which simply dismissed the appeal without cassation or new evidence, did not "evocate the merits" as required for a revision under Article 509 of the Code of Civil Procedure; furthermore, the court rejected the second revision ground, clarifying that the legal provision concerning the disappearance of the subject matter applies only to physical property in obligations to deliver, not to intangible administrative acts or procedural documents.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ, Art. 509 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ; Revision inadmissibility for non-evocative appeal decisions and misapplication of subject matter disappearance in administrative mediation disputes: The case concerned an administrative dispute where the plaintiff challenged the National Union of Public Notaries for failing to respond to complaints regarding the disciplinary examination of board members and for allegedly issuing mediation acts based on a non-existent mediation process. The applicant sought to revise the final appeal decision, arguing that the appellate court had violated procedural norms by deciding on matters not requested (ultra petita) and that the subject of the dispute (the mediation act) no longer existed in fact. The Court held the revision inadmissible because the appealed decision, which simply dismissed the appeal without cassation or new evidence, did not "evocate the merits" as required for a revision under Article 509 of the Code of Civil Procedure; furthermore, the court rejected the second revision ground, clarifying that the legal provision concerning the disappearance of the subject matter applies only to physical property in obligations to deliver, not to intangible administrative acts or procedural documents.

Keywords

AI generated
revision of a judgment matter in dispute article of civil procedure procedural issues administrative complaint grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
În privinţa motivului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., revizuentul a solicitat să se aibă în vedere nefiinţa actului de mediere şi astfel, judecata cauzei să se rezume la obiectul administrativ al acesteia, anume anularea actelor UNNPR.
art. 509 alin. (1) C. proc. civ
Sub aspectul inadmisibilităţii revizuirii, consideră că decizia atacată nu este o hotărâre care evocă fondul, nefiind îndeplinită cerinţa de admisibilitate impusă de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prin aceasta instanţa a respins ca nefondat recursul, păstrând situaţia de fapt.
art. 513 alin. (3) C. proc. civ
Înalta Curte, examinând cererea de revizuire, în conformitate cu dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., urmează a o respinge ca inadmisibilă pentru motivele în continuare arătate.
Art. 509 C. proc. civ
Art. 509 C. proc. civ. reglementează condiţiile de admisibilitate, atât cu caracter comun, pentru toate motivele ce pot fi invocate pe această cale, cât şi condiţiile specifice fiecăruia dintre motivele de la pct. 1-11.
art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
Se constată că în speţă, ipoteza reglementată de textul de lege anterior menţionat nu este respectată, întrucât prin decizia atacată pe calea revizuirii s-a respins ca nefondat recursul şi, prin urmare, nu s-a evocat fondul, dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ
Potrivit doctrinei şi practicii judiciare, revizuirea unei hotărâri pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.
art. 513 alin. (3) din C. proc. civ
Provision explicitly cited in the dispositive as the legal basis for dismissing the petition for revision as inadmissible.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 513 alin. (3) din C. proc. civ.

Provision explicitly cited in the dispositive as the legal basis for dismissing the petition for revision as inadmissible.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună: anularea actelor de mediere transmise de către Consiliul UNNPR conform adresei nr. x/18.10.2017; obligarea intimatei la cercetarea faptelor reclamate şi la emiterea unui răspuns la obiect şi în termen legal; obligarea intimatei la plata daunelor morale evaluate la suma de 4.000.000 RON precum şi a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1730 din 10 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respinge excepţiile şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, ca neîntemeiată.

Împotriva acesteia sentinţe a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, iar în rejudecare admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

2. Hotărârea contestată cu revizuire

Prin decizia nr. 4835 din 1 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2017 s-a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1730 din 10 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

3. Cererea de revizuire

Împotriva deciziei nr. 4835 din 1 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2017, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 2 C. proc. civ.

A susţinut revizuentul că decizia atacată nu arată legătura logico-juridică dintre obiectul procesului de mediere şi obiectul solicitărilor sale, existenţa medierii şi medierea însăşi şi nu lămureşte refuzul UNNPR de a-i răspunde punctual cu privire la cercetarea disciplinară a membrilor Colegiului Director.

Obiectul cauzei este dat de nemulţumirea sa faţă de actul administrativ al UNNPR de a nu fi răspuns tuturor memoriilor şi abia mai apoi nemulţumirea faţă de actul administrativ al procesului de mediere. Pe cale de consecinţă, medierea dintre el şi Colegiul Director chiar dacă ar fi avut loc, nu poate justifica conflictul pe care îl are cu UNNPR, fiind un motiv străin de natura cauzei şi asupra căruia instanţa de recurs nu a motivat în nici un fel.

Mai mult, motivarea instanţei cum că procesul de mediere ar fi avut loc şi fără semnătura reclamantului, este contradictorie şi străină de natura cauzei şi străină de lege, care prevede în mod expres, că un proces de mediere nu poate avea loc decât în prezenţa semnăturilor părţilor.

De asemenea instanţa de recurs nu a arătat nici legătura cauzală dintre neindicarea abaterilor disciplinare ale Colegiului Director şi refuzul UNNPR de a răspunde memoriilor.

În concluzie, instanţa de recurs, deşi s-a pronunţat teoretic în sensul respingerii motivelor de recurs, nu s-a pronunţat deloc asupra motivelor de înlăturare a acestora.

În privinţa motivului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., revizuentul a solicitat să se aibă în vedere nefiinţa actului de mediere şi astfel, judecata cauzei să se rezume la obiectul administrativ al acesteia, anume anularea actelor UNNPR.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Uniune Naţională a Notarilor Publici din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire în principal ca inadmisibilă iar în subsidiar ca nefondată.

Sub aspectul inadmisibilităţii revizuirii, consideră că decizia atacată nu este o hotărâre care evocă fondul, nefiind îndeplinită cerinţa de admisibilitate impusă de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prin aceasta instanţa a respins ca nefondat recursul, păstrând situaţia de fapt.

În subsidiar, consideră intimata că cererea de revizuire este vădit nefondată, şi că, contrar afirmaţiilor revizuentului, limitele învestirii nu au fost depăşite de instanţa de fond şi cu atât mai puţin de instanţa de recurs.

Referitor la motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., arată că acest motiv de revizuire are în vedere dispariţia fizică a bunului individual determinat, iar revizuirea pentru acest motiv se poate cere numai în ipoteza când debitorul a fost obligat să predea un lucru cert şi determinat, care a pierit după darea hotărârii.

5. Procedura de soluţionare a cererii de revizuire

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de revizuire şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de 513 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 şi art. 201 alin. (1), (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin rezoluţia din data de 14.01.2022, s-a fixat termen de judecată la data de 30 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele şi soluţia asupra cererii de revizuire

Înalta Curte, examinând cererea de revizuire, în conformitate cu dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., urmează a o respinge ca inadmisibilă pentru motivele în continuare arătate.

Aminteşte instanţa că revizuirea este o cale extraordinară de atac reglementată de dispoziţiile art. 509 - 513 C. proc. civ., care poate fi exercitată numai în condiţiile şi cazurile expres prevăzute de art. 509 - 511 C. proc. civ.

Dispoziţiile legale ce o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Prin urmare, în cadrul acestei căi extraordinare de atac se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Art. 509 C. proc. civ. reglementează condiţiile de admisibilitate, atât cu caracter comun, pentru toate motivele ce pot fi invocate pe această cale, cât şi condiţiile specifice fiecăruia dintre motivele de la pct. 1-11.

În speţă, revizuentul şi-a întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Art. 509 - (1) "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; 2. obiectul pricinii nu se află în fiinţă"(…).

Condiţia de admisibilitate comună se referă la obiectul revizuirii, respectiv la hotărârile care se pot ataca pe această cale, o hotărâre pronunţată asupra fondului sau care evocă fondul.

Alin. (2) al art. 509 prevede că sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul pentru motivele de revizuire prevăzute la pct. 3, pct. 4 şi pct. 7-10, nu şi la pct. 1 şi 2, care constituie temeiul revizuirii de faţă.

Astfel, se poate cere revizuirea unei hotărâri judecătoreşti numai dacă este vorba despre o hotărâre definitivă pronunţată de instanţa de apel, o hotărâre definitivă a primei instanţe împotriva căreia nu s-a declarat apel sau o hotărâre pronunţată de instanţa de recurs, hotărâre prin care evocă fondul.

Evocarea fondului implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecata anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând sa se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.

O hotărâre a instanţei de recurs evocă fondul şi atunci când se rejudecă pricina în fond după casarea cu reţinere sau când, în recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri noi care au fost determinante în pronunţarea soluţiei.

Prin urmare, nu pot forma obiectul revizuirii întemeiate pe pct. 1 şi 2 al art. 509 C. proc. civ., întrucât nu evocă fondul, hotărârile instanţelor de recurs prin care s-a respins recursul.

Or, Înalta Curte constată că, în cauză, obiectul cererii de revizuire îl formează decizia nr. 4835 din data de 1 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, prin care s-a respins recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, hotărâre care nu face parte din categoria hotărârilor expres şi limitativ prevăzute de textul C. proc. civ.

Hotărârea a cărei revizuire se cere nu evocă fondul, nefiind pronunţată după casarea cu reţinere ori pe baza unor înscrisuri noi administrate în recurs şi care să fi fost determinante în pronunţarea soluţiei, astfel că cerinţele art. 509 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite.

Trecând peste condiţia de admisibilitate comună, Înalta Curte reţine că nu sunt îndeplinite nici condiţiile specifice motivelor de revizuire prevăzute de pct. 1 şi 2 al art. 509 C. proc. civ.

Din perspectiva pct. 1 alin. (1) al art. 509 C. proc. civ. trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: prin decizia supusă revizuirii, instanţa de recurs să fi dat ceea ce nu s-a cerut (ultra petita), să nu fi dat ceea ce s-a cerut (minus petita) sau să fi dat mai mult decât s-a cerut (plus petita).

Referitor la evocarea fondului, Înalta Curte constată că pentru a fi îndeplinită această condiţie în ceea ce priveşte o decizie dată în recurs, instanţa de recurs, prin soluţia pronunţată, trebuia să fi dat o dezlegare pe fondul raportului juridic litigios dedus judecăţii în cadrul procesual fixat la prima instanţă.

Ca atare, soluţionând recursul, instanţa de recurs, în analiza criticilor susţinute prin motivele de recurs, pe care le găseşte întemeiate în tot sau în parte, procedează la casarea hotărârii recurate şi, în consecinţă, rejudecă procesul dând o soluţie pe fondul oricăreia dintre cererile formulate în faţa instanţelor de fond, iar în această rejudecare, fie acordă altceva decât s-a cerut (ultra petita), omite să soluţioneze o cerere sau un capăt de cerere (minus petita), fie acordă mai mult decât s-a solicitat (plus petita).

Or, prin decizia ce se cere a fi revizuită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

Se constată că în speţă, ipoteza reglementată de textul de lege anterior menţionat nu este respectată, întrucât prin decizia atacată pe calea revizuirii s-a respins ca nefondat recursul şi, prin urmare, nu s-a evocat fondul, dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nelăsând loc de interpretare asupra faptului că antamarea fondului cauzei, prin hotărârea a cărei revizuire se cere, este o condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire, în cauza de faţă instanţa de recurs nesoluţionând fondul cererii reclamantului.

Cu privire la motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte observă că acest caz de revizuire are în vedere, prin sintagma "obiectul pricinii nu se află în fiinţă", ideea de dispariţie fizică a bunului, or, acest motiv a fost invocat de către revizuent prin raportare la "inexistenţa actului de mediere", a cărui anulare a solicitat-o prin acţiunea introductivă.

Potrivit doctrinei şi practicii judiciare, revizuirea unei hotărâri pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. poate fi cerută dacă, printr-o hotărâre definitivă, debitorul a fost obligat să predea creditorului un lucru cert şi determinat, iar acesta a pierit după pronunţarea hotărârii.

În concluzie, ipoteza textului de lege se aplică atunci când există o obligaţie de a da şi care presupune existenţa unui obiect material.

Sintagma obiectul pricinii nu mai este în fiinţă desemnează dispariţia fizică a bunului obiect material al obligaţiei de predare, circumstanţe în care executarea în natură a obligaţiei nu ar mai fi posibilă, scopul revizuentului fiind să obţină contravaloarea lucrului pierit, condiţii care nu se regăsesc în cauza de faţă.

Temeiul legal al soluţiei adoptate

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 4835 din 1 octombrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2022.