Recusal panel constitution and judicial independence: Non-compliance with art. 488 grounds for cassation nullifies administrative appeal against Judicial Inspection closure

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a în data de 18.08.2020, reclamanta BNP A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecţia Judiciara, solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

1. Anularea Rezoluţiei de clasare nr. 934/A/16.03.2020 emisa în lucrarea nr. 20-546; 2. Anularea rezoluţiei (fără număr) din 27.07.2020 emisa în lucrarea C 20-874; 3. Admiterea sesizării şi constatarea încălcării de către dna. judecător B., a prevederilor art. 99, lit. b), c), o) şi t) din Legea nr. 303/2004, cu consecinţa exercitării acţiunii disciplinare şi a sesizării secţiei pentru judecători a CSM.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1053 din 30 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamantul BNP A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1053 din 30 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta BNP A. S.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar, admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În contextul prezentării situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a arătat că pentru a demonstra cele susţinute prin acţiunea introductivă a solicitat administrarea probelor cu înregistrarea audio a şedinţei de judecată din data de 28 octombrie 2019 şi audierea persoanelor prezente în sala de şedinţă, însă instanţa de fond a respins administrarea acestor probe care ar fi dus la lămurirea cauzei.

Având în vedere că sentinţa primei instanţe a fost pronunţată în temeiul unui probatoriu incomplet a apreciat recurenta că se impune casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea completării probatoriului, pentru aflarea adevărului şi pronunţarea unei hotărâri legale.

A mai susţinut recurenta că prin sentinţa atacată, instanţa a reţinut în mod greşit că cererea de recuzare a fost repartizată cu respectarea planificării de permanenţă, din probatoriul administrat de intimată nu rezultă data la care a fost întocmită planificarea de permanenţă, iar preşedintele care a dispus prin rezoluţie olografă ca doamna judecător să facă parte din completul care va judeca cererea de recuzare, este cel cu care doamna judecător C. a format completul de judecată.

Or, înainte de a se retrage pentru a judeca cererea de recuzare, doamna judecător D. a întrebat-o pe doamna judecător C., în şedinţă publică, cu cine să intre în completul de judecată care urma să judece cererea de recuzare iar la această solicitare doamna judecător a afirmat că celalalt membru al completului urma să fie B., adică nimeni alta decât colega celor două doamne în completul de recurs.

În sentinţă, instanţa de fond a reţinut că planificarea de permanenţă a fost constituită prin semnătura olografă a doamnei judecător D., dar în cuprinsul sentinţei nu se menţionează nimic cu privire la data certă a acestei planificări, astfel că reclamanta nu a avut posibilitatea de a verifica în vreun fel dacă rezoluţia doamnei judecător nu a fost aplicată după ieşirea din sala de judecată, conform instrucţiunii primite din partea doamnei C., în şedinţă publică.

Faptul că doamna judecător a acceptat să facă parte din completul care a judecat cererea de recuzare, fără ca această cerere să fi fost repartizată în mod aleatoriu, constituie, în opinia recurentului, abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, având în vedere că problema constituirii completului care a judecat cererea de recuzare a fost insuficient cercetată de către instanţa de fond, sentinţa necurată este netemeinică.

De asemenea, consideră recurenta că hotărârea instanţe este netemeinică şi în privinţa incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, arătând că prima instanţă, adăugând în mod nepermis la rezoluţia de clasare, a stabilit că neascultarea judecătorului recuzat "a fost în mod evident determinată de inutilitatea demersului", fără a arăta de ce un astfel de demers ar fi inutil.

A mai susţinut că, pe timpul judecării cererii de recuzare, doamna judecător C. nu a părăsit sala de şedinţă pentru că ştia că cererea de recuzare va fi respinsă, această atitudine a doamnei judecător de a face parte dintr-un complet de judecată constituit ad-hoc, cu încălcarea procedurii de numire a membrilor completului de judecată şi de a judeca cererea de recuzare cu încălcarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din C. proc. civ. reprezintă un act de exercitare a funcţiei cu rea-credinţă şi o sfidare a reclamantului, care are dreptul ca judecata cauzei sale să fie efectuată de o instanţă independentă şi imparţială.

În fine, dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului impun statelor obligaţia de a crea un sistem judiciar care să garanteze neutralitatea instanţei, însă, aspectele menţionate anterior creează o dovadă clară asupra lipsei de imparţialitate a judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti învestiţi cu judecarea cauzei.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa este data cu corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 25 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 30 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin petiţia înregistrată la Inspecţia Judiciara în data de 04.02.2020, petenta BNP A. S.A. a sesizat încălcarea mai multor dispoziţii legale, de către doamna judecător B., cu ocazia pronunţării încheierii de şedinţa din data de 28.10.2019, în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civila, prin care a fost soluţionată, în sensul respingerii, cererea de recuzare a doamnei judecător C., formulată de apelanta contestatoare BNP A. S.A..

Prin Rezoluţia de clasare nr. 934/A/16.03.2020 emisa în lucrarea nr. 20-546, s-a reţinut inexistenta indiciilor privind săvârşirea unei abateri disciplinare, iar prin Rezoluţia din 27.07.2020 emisa în lucrarea C20-874 a fost respinsa plângerea formulată împotriva rezoluţiei de clasare.

În acest context, instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta BNP A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciara, să se dispună, în baza prevederilor art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2007, anularea Rezoluţiei de clasare nr. 934/A/16.03.2020 emisă în lucrarea nr. 20-546 şi a rezoluţiei din 27.07.2020 emisă în lucrarea C20-874 prin care a fost respinsă plângerea sa şi a fost menţinută rezoluţia atacată.

Prin sentinţa recurată acţiunea a fost respinsă, reclamanta înţelegând să exercite calea de atac a recursului.

Înalta Curte reţine că art. 486 C. proc. civ. reglementează conţinutul cererii de recurs, la alin. (1) lit. d) regăsindu-se motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al acestei norme legale stabileşte că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Totodată, potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), aceeaşi sancţiune intervenind şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. C. proc. civ.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curtea apreciază că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de fond în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În speţă, Înalta Curte constată că, recurenta, în dezvoltarea căii de atac promovată împotriva sentinţei instanţei de fond, a susţinut că nu au fost administrate mijloacele de probă care ar fi dus la lămurirea cauzei, respectiv proba cu înregistrarea audio a şedinţei de judecată şi proba cu audierea persoanelor prezente în sala de şedinţă, reiterând situaţia de fapt şi argumentele prezentate în faţa instanţei de fond, însă nu a indicat niciunul din cazurile de casare care se regăsesc la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu a adus critici concrete soluţiei instanţei de fond, raportat la respingerea cererii sale de anulare a Rezoluţiei de clasare nr. 934/A/16.03.2020 emisa în lucrarea nr. 20-546 şi a rezoluţiei din 27.07.2020 emisa în lucrarea C20-874, critici de natură a atrage sancţiunea nelegalităţii hotărârii recurate.

Or, prima instanţă a analizat rezoluţiile contestate şi, făcând aplicarea dispoziţiilor legale incidente, a reţinut, în esenţă, următoarele:

"In ceea ce priveşte modalitatea de repartizare a cererii de recuzare, curtea constata că, fiind vorba de recuzarea unui singur judecător (din cei doi care alcătuiau completul), deveneau incidente prevederile art. 110, alin. (4) din HCSM nr. 1375/2015, potrivit cărora, În situaţia în care incidentele procedurale se referă la o parte din membrii completului de judecată, soluţionarea acestora se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului sau a judecătorilor stabiliţi prin planificarea de permanenţă, pe materii, realizată cel puţin trimestrial.

In ceea ce priveşte neascultarea judecătorului vizat de recuzare (C.), potrivit art. 31, alin. (1) vechiul C. proc. civ., aceasta a fost, în mod evident, determinata de inutilitatea demersului. După cum se observa din lecturarea cererii de recuzare, singurul motiv invocat de petentă l-a constituit împrejurarea că, pronunţând decizia civila nr. 124/01.04.2013, în dosarul nr. x/2011, doamna judecător C. ar fi fost incompatibila sa judece contestaţia la titlu, prin care se solicita lămurirea acestei decizii .

Or, în aceasta ipoteza, judecătorul în cauza este, dimpotrivă, obligat sa participe la judecarea contestaţiei la titlu, după cum rezulta din prevederile art. 111, alin. (6) din HCSM nr. 1375/2015, potrivit cărora "Cererile de îndreptare a erorilor materiale şi cererile de completare sau lămurire a hotărârii se soluţionează de completul care a pronunţat hotărârea a cărei îndreptare ori lămurire se solicită".

In ceea ce priveşte celelalte aspecte de fapt, invocate de reclamanta, precum dialogul purtat în sala de judecata cu privire la cine este judecătorul care trebuie sa asigure permanenta în acea zi, împrejurarea ca judecătorul recuzat a aşteptat în sala soluţionarea cererii de recuzare sau împrejurarea ca soluţionarea s-a făcut foarte rapid, în câteva minute, acestea nu au fost imputate de reclamanta cu titlu de abateri disciplinare în sine, ci au constituit elemente circumstanţiale prin care se dorea susţinerea faptelor principale care, în opinia acesteia, constituiau abateri disciplinare".

Reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi a nemulţumirilor părţilor cu privire la administrarea probatoriului şi la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată nu reprezintă o critică de nelegalitate a acesteia, dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. statuând că recursul este nul în cazul în care criticile invocate în cadrul cererii de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că aspectele reţinute de către instanţa de fond în justificarea soluţiei de respingere a contestaţiei formulate împotriva rezoluţiilor nu au fost contestate, pe calea recursului, de către reclamantă.

Din această perspectivă, aşa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural şi, ca atare, nu satisface exigenţele pentru validarea sa.

În consecinţă, reţinând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere şi faptul că, în speţă, nu este prezent niciun motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii invocată de intimata-pârâtă şi va constata nulitatea recursului declarat de reclamantă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului şi va constata nul recursul declarat de recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă BNP A. S.A. împotriva sentinţei nr. 1053 din 30 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2022.