Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1926/2022 AI generated

COVID-19 Restrictions Actions Fail as Principal Appeal Nullified for Lack of Legal Grounds; Incidental Appeal Moot

Case Number Decizia nr. 1926/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice upheld the first-instance ruling by declaring the claimant's principal appeal null for lack of proper legal grounds (art. 486(1)(d) and art. 489(2) of the Civil Procedure Code), and consequently dismissed the respondent's incidental appeal as moot under art. 472(2) and art. 491 of the same code. The underlying dispute was an administrative action seeking annulment of several government decisions extending the state of alert and imposing COVID-19 restrictions, as well as a declaration of non-existence of certain National Emergency Committee decisions, on grounds including alleged discrimination and constitutional violations. The Court found the appellant's submissions merely restated factual grievances about vaccination status without identifying any specific cassation ground under art. 488(1), so the appeal could not be entertained; because the principal appeal was voided, the incidental appeal became ineffective. The lower court's decision, which had rejected the claims on their merits and dismissed the action against certain defendants for lack of passive standing, remains in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 487 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; COVID-19 Restrictions Actions Fail as Principal Appeal Nullified for Lack of Legal Grounds; Incidental Appeal Moot: 486(1)(d) and art. 489(2) of the Civil Procedure Code), and consequently dismissed the respondent's incidental appeal as moot under art. 472(2) and art. 491 of the same code. The underlying dispute was an administrative action seeking annulment of several government decisions extending the state of alert and imposing COVID-19 restrictions, as well as a declaration of non-existence of certain National Emergency Committee decisions, on grounds including alleged discrimination and constitutional violations. The Court found the appellant's submissions merely restated factual grievances about vaccination status without identifying any specific cassation ground under art. 488(1), so the appeal could not be entertained; because the principal appeal was voided, the incidental appeal became ineffective. The lower court's decision, which had rejected the claims on their merits and dismissed the action against certain defendants for lack of passive standing, remains in force.

Keywords

AI generated
grounds for cassation standing to appeal procedural requirement action for annulment factual grounds administrative status

Cited Legislation

AI generated
art. 7 din Legea nr. 554/2004
În ceea ce priveşte soluţia dată inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, consideră că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 7 din Legea nr.
art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
4.2 Prin întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a fost invocată excepţia nulităţii recursului reclamantei faţă de nerespectarea prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 487 alin. (1) C. proc. civ
Totodată, potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
Înalta Curte constată că în prezenta cauză recursul formulat de recurenta-reclamantă nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care aceasta îşi întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
art. 488 C. proc. civ
Niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
art. 488 din C. proc. civ
Înalta Curte constată că în prezenta cauză recursul formulat de recurenta-reclamantă nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care aceasta îşi întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 alin.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
Basis for declaring the main appeal null and void for lack of proper grounds.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Basis for declaring the main appeal null and void for lack of proper grounds.

art. 472 alin. (2) C. proc. civ.

Basis for dismissing the incident appeal as having no effect because the main appeal was annulled.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 28.10.2021 sub nr. x/2021, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Juridică, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, H. şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, au solicitat:

1. să se constate nulitatea absoluta a Hotărârii de Guvern nr. 1130/2021 pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicata în Monitorul Oficial nr. 1013 din 22 octombrie 2021

2. să se constate nulitatea absoluta a Hotărârii de Guvern nr. 1090/2021 din 6 octombrie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicata în Monitorul Oficial nr. 962 din 7 octombrie 2021

3. să se constate inexistenta Hotărârii Comitetului National pentru Situaţii de Urgenta nr. 80/2021 adoptata în data de 06 octombrie 2021

4. să se constate inexistenta Hotărârii Comitetului National pentru Situaţii de Urgenta nr. 91/2021 adoptata în data de 22 octombrie 2021

5. să se constate nulitatea absoluta a Hotărârii nr. 1.161/25.10.2021 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicata în Monitorul Oficial nr. 1017 din 25 octombrie 2021

6. să se constate inexistenta Hotărârii Comitetului National pentru Situaţii de Urgenta nr. 94/2021.

7. să se constate inexistenta Hotărârii Comitetului National pentru Situaţii de Urgenta adoptata în data de 25 octombrie 2021.

8. să constate cadrul discriminator a H.G. nr. 1130/2021

9. să se constate încălcarea Constituţiei României la emiterea H.G. nr. 1130/2021 şi a H.G. nr. 1.090/2021, H.G. nr. 1161/2021

10. să constate încălcarea Legii privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal.

Prin încheierea din data 11 noiembrie 2021, instanţa a dispus disjungerea cererilor formulate de către reclamanţii B., C., D., E., F. şi G..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 324/2019 din 9 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului H. - Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne - Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, invocată de către acesta; s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Departamentul Pentru Situaţii De Urgenţă, invocată de către acesta; s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României; s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de reclamantă, invocată de către pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Guvernul României; s-a respins excepţia lipsei de interes a reclamantei, invocată de către pârâţii Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Afacerilor Interne; a fost respinsă, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Juridică, Comitetul Naţional Pentru Situaţii de Urgenţă; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul H. - Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne - Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de legitimare procesuală pasivă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 324/2021 din 9 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. a declarat recurs iar pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat recurs incident.

Recurenta-reclamantă A. a arătat că doreşte să adauge faptul că există discriminare între persoanele vaccinate şi nevaccinate cât timp şi cei vaccinaţi şi cei nevaccinaţi ajung la ATI. Totodată a arătat că hotărârile de guvern atacate introduc constrângeri prin şantaj împotriva celor care refuză restricţiile şi încalcă dreptul la integritate al persoanei, dreptul la libertate, dreptul la liberă circulaţie, dreptul de întrunire şi de asociere, dreptul la învăţătură, accesul la cultură etc.

Prin recursul incident recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a criticat sentinţa primei instanţe cu privire la soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile şi excepţiei lipsei de interes, solicitând admiterea recursului incident, casarea hotărârii primei instanţe şi în rejudecarea excepţiilor invocate, admiterea acestora cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă sau ca lipsită de interes.

În ceea ce priveşte soluţia dată inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, consideră că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, prima instanţă înlăturând de la aplicare prevederile contenciosului administrativ, apreciind că procedura prealabilă nu este compatibilă cu procedura de anulare a unei Hotărâri de Guvern emisă în temeiul Legii nr. 55/2020, deşi, în opinia recurentului, instanţa de fond ar fi trebuit să ţină seama de toate regulile de procedură prevăzute de Legea nr. 554/2004, fără ca decizia Curţii Constituţionale nr. 392/2021 să afecteze/modifice acest lucru.

În ceea ce priveşte interesul în promovarea acţiunii în anularea unei hotărâri de guvern a susţinut recurentul că reclamanta nu a invocat motive de nelegalitate concrete şi nu a arătat care este interesul propriu, particular vătămat, simpla susţinere a părţii de a fi persoană nevaccinată neputând fi primită ca o justificare a cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Intimaţii-pârâţi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi H. secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă au depus întâmpinare la dosar prin care au solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii recurate ca fiind legală şi temeinică.

4.2 Prin întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a fost invocată excepţia nulităţii recursului reclamantei faţă de nerespectarea prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. iar pe fond s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 11 martie 2022 intimatul-pârât a transmis la dosar întâmpinare la recursul incident, prin care a solicitat admiterea acestuia, apreciind că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile şi excepţia lipsei de interes.

4.3 Recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a transmis întâmpinare la recursul recurentei-reclamante prin care a invocat excepţia nulităţii pentru nemotivare solicitând în principal anularea acestuia iar în subsidiar respingerea lui.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 1 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 30 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului principal declarat de recurenta-reclamantă A., Înalta Curte urmează a o admite şi a constata nul recursul declarat de aceasta şi, totodată, urmează a respinge ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Juridică, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Juridică, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, H. şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, a solicitat să se constate nulitatea absoluta a Hotărârilor de Guvern nr. 1130/2021, nr. 1090/2021 şi nr. 1.161/25.10.2021 şi să se constate inexistenţa Hotărârilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenta nr. 80/2021, nr. 91/2021 şi nr. 94/2021.

Prin sentinţa recurată s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor H. - Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne - Şeful Departamentului Pentru Situaţii de Urgenţă şi Departamentul Pentru Situaţii de Urgenţă; s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României; s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de reclamantă, invocată de către pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Guvernul României; s-a respins excepţia lipsei de interes a reclamantei, invocată de către pârâţii Comitetul Naţional Pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Afacerilor Interne; s-a respins ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Juridică, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâţii H. - Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne - Şeful Departamentului Pentru Situaţii de Urgenţă şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de legitimare procesuală pasivă.

Împotriva acestei soluţii reclamanta A. a declarat recurs iar pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat recurs incident.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Totodată, potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

Cu toate acestea, prin cererea de recurs depusă de recurenta-reclamantă A. nu au fost formulate critici concrete cu privire la argumentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei a cărei legalitate este supusă controlului instanţei de recurs.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză recursul formulat de recurenta-reclamantă nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care aceasta îşi întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Argumentele expuse constau practic într-o reiterare a situaţiei de fapt şi vizează nemulţumirile recurentei legate de discriminarea dintre persoanele vaccinate cât şi cele nevaccinate, fără a combate în mod efectiv considerentele hotărârii recurate.

Or, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

Niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în acest text de lege.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot forma obiectul recursului.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.. De aceea, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Deoarece recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Având în vedere soluţia dată recursului principal, instanţa va constata ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Juridică împotriva aceleiaşi decizii, în baza art. 472 alin. (2) C. proc. civ. legiuitorul stabilind regula dependenţei soluţiei date apelului incident de soluţia dată de instanţă apelului principal, reglementarea aplicându-se şi pentru calea extraordinară de atac a recursului, conform art. 491 din acelaşi cod.

Prin urmare, dacă recurentul principal îşi retrage recursul sau acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului (anulat ca netimbrat, ca nesemnat, pentru nerespectarea menţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e) ale art. 486 C. proc. civ. etc.), recursul incident rămâne fără efect.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului şi va constata nul recursul declarat de recurenta-reclamantă A., şi, totodată, va respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Juridică împotriva aceleiaşi sentinţe, ca rămas fără efect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 324 din 9 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Juridică împotriva aceleiaşi sentinţe, ca rămas fără efect.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2022.