Annulment of pandemic restriction decree appeal dismissed for lack of standing and interest, upholding rejection of appeal

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 23 noiembrie 2021 pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne, în cadrul căruia funcţionează CNSU, respectiv DSU, Ministerul Sănătăţii şi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a solicitat anularea HGR 1183/2021, publicată în Monitorul Oficial din 08.11.2021, intrată în vigoare la data de 09.11.2021; de asemenea a solicitat judecarea anulării HGR în condiţii de urgenţă, potrivit Deciziei 392 din 2021 a CCR şi ale art. 230 din noul C. proc. civ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 116 din 3 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii, excepţie invocată de pârâtul Ministerul Sănătăţii; a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Afacerilor Interne, structură în cadrul căreia funcţionează CNSU respectiv a Ministerului Sănătăţii şi în consecinţă a fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi ca fiind formulată faţă de persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost admisă excepţia lipsei de interes a cererii reclamantului având ca obiect anularea art. 4 şi art. 5 din HGR 1183/2021, excepţie invocată de pârâtul Guvernul României şi în consecinţă a fost respinsă ca lipsită de interes acţiunea reclamantului având ca obiect anularea art. 4 şi art. 5 din HGR 1183/2021; a fost respinsă excepţia lipsei de interes a cererii având ca obiect anularea art. 4 din anexa 2 la HGR 1183/2021 şi anularea anexei 3 la HGR 1183/2021 şi a fost respinsă în rest ca nefondată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 116 din 3 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a formulat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi, pe fond, admiterea cererii şi anularea parţială a HGR nr. 1183/2021.

În susţinerea cererii, recurentul-reclamant a arătat că judecătorul fondului nu a ţinut cont de decizia CCR nr. 392/2021, cadrul procesual în care a fost judecată acţiunea fiind stabilit cu încălcarea caracterului obligatoriu al acestei decizii, judecătorul aplicând prevederile Legii nr. 554/2004, în condiţiile în care acţiunea introductivă nu era întemeiată pe aceste dispoziţii în considerarea deciziei Curţii Constituţionale.

Consideră că sentinţa primei instanţe este nemotivată din punct de vedere al înlăturării argumentelor legate de aplicarea art. 69, 67, 64 din C. civ., a art. 252 şi art. 253 din acelaşi cod, a art. 8 din Legea nr. 115/1999, a Legii nr. 24/2000, Legii nr. 17/2001 şi a prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţia României, în condiţiile în care s-a arătat că prin măsurile luate prin Anexa 3 la HGR 1183/2001 sunt excluse de la exercitare anumite drepturi şi libertăţi constituţionale, precum şi în raport de încălcarea dreptului de a participa la parada şi depunerea de coroane din 1 decembrie.

De asemenea, apreciază că judecătorul fondului a omis să se pronunţe în legătură cu art. 4 din HGR 1183/2021, susţinând totodată că prin a pretinde că trebuia să fie sancţionat cu contravenţie ca să poată solicita anularea acestei sancţiuni, pentru că altfel nu ar avea interes, se neagă interesul public şi privat de a cunoaşte exact legea şi limitele ei pentru a o putea respecta.

Totodată, consideră că în mod greşit judecătorul fondului a înlăturat de la aplicare deciziile CCR nr. 152/2020 şi 157/2020 prin care se acreditează situaţii ce nu rezultă din compararea art. 5 din Legea nr. 55/2020 cu punctele din Anexa 3, parte integrantă la HGR 1183/2021 şi că acesta nu a arătat care este temeiul de drept ce permite pârâţilor condiţionarea exercitării de drepturi în funcţie de vaccinare sau nevaccinare pentru COVID 19.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului sub aspectul neîndeplinirii exigenţelor prevăzute de art. 486 C. proc. civ. referitoare la taxa judiciară de timbru.

Pe fond, apreciind neîntemeiat recursul declarat în cauză, a solicitat respingerea acestuia şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică

4.2 Intimatul-pârât Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a formulat întâmpinare la recurs prin care a solicitat menţinerea soluţiei instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea acţiunii în contradictoriu cu CNSU ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, admiterea excepţiei nulităţii recursului întrucât criticile recurentului nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi menţinerea în întregime a sentinţei recurate ca legală şi temeinică.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 1 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 30 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin adresa înregistrată la dosar la data de 18 ianuarie 2022 recurentul-reclamant a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă recursului, astfel că excepţia nulităţii invocată de intimatul Guvernul României a rămas fără obiect.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne, în cadrul căruia funcţionează CNSU, respectiv DSU, Ministerul Sănătăţii, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a solicitat instanţei anularea HGR 1183/2021, publicată în Monitorul Oficial din 08.11.2021, intrată în vigoare la data de 09.11.2021.

Prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, excepţie invocată de pârâtul Ministerul Sănătăţii; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Afacerilor Interne, structură în cadrul căruia funcţionează CNSU respectiv a Ministerului Sănătăţii şi în consecinţă a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi ca fiind formulată faţă de persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia lipsei de interes a cererii reclamantului având ca obiect anularea art. 4 şi art. 5 din HGR 1183/2021, excepţie invocată de pârâtul Guvernul României şi în consecinţă a respinsă ca lipsită de interes acţiunea reclamantului având ca obiect anularea art. 4 şi art. 5 din HGR 1183/2021; a respins excepţia lipsei de interes a cererii având ca obiect anularea art. 4 din anexa 2 la HGR 1183/2021 şi anularea anexei 3 la HGR 1183/2021 şi a respins în rest ca nefondată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamantul A. criticând-o pentru nelegalitate.

În ceea ce priveşte motivul de casare încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de către recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că aceasta nu a dezvoltat critici concrete care să vizeze nerespectarea exigenţelor dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei.

Din această perspectivă, recursul este nefondat, considerentele explicând soluţia pronunţată în dispozitiv prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

De asemenea, Înalta Curte reţine că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de însuşire a argumentelor prezentate de partea reclamantă, ci expunerea clară a raţionamentului care fundamentează soluţia pronunţată.

Prin urmare, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului în privinţa criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident.

În concret, recurentul este nemulţumit de faptul că instanţa a aplicat dispoziţiile Legii nr. 554/2004 fără a ţine cont de Decizia nr. 392/2021 a Curţii Constituţionale a României, în opinia sa, cadrul procesual în care a fost judecată acţiunea fiind stabilit cu încălcarea caracterului obligatoriu al acestei decizii.

Prin decizia nr. 392/2021 s-a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu referire la art. 42 alin. (3) din O.U.G. nr. 21/2004, precum şi soluţia legislativă din art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, potrivit căreia dispoziţiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau se încetează starea de alertă, precum şi a ordinelor şi a instrucţiunilor prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă.

Curtea Constituţională a subliniat necesitatea unei intervenţii legislative prompte care să asigure exercitarea în mod efectiv şi eficace a dreptului de acces la justiţie, având în vedere că dispoziţiile Legii nr. 55/2020 nu conţin niciun fel de dispoziţii procedurale care să garanteze soluţionarea cauzelor referitoare la actele administrative de declarare sau prelungire a stării de alertă într-un termen scurt, care să asigure un drept efectiv de acces la justiţie. Sub acest aspect, s-a statuat că dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu răspund exigenţelor soluţionării urgente a acţiunilor.

Or, în examinarea excepţiei inadmisibilităţii cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, judecătorul fondului a respins această excepţie tocmai în considerarea Deciziei nr. 392/2021 a Curţii Constituţionale, apreciind că urmarea procedurii prealabile este incompatibilă cu finalitatea acţiunii judiciare deduse judecăţii.

Instanţa de control juridica nu poate reţine alegaţiile recurentului referitoare la greşita stabilire a cadrului procesual şi la încălcarea caracterului obligatoriu al deciziei nr. 392/2021 a Curţii Constituţionale, cadrul procesual fiind corect stabilit de către prima instanţă, decizia menţionată vizând aspecte ce nu au legătură cu stabilirea cadrului procesual.

Cadrul procesual se determină prin raportare la prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care stabileşte, în funcţie de obiectul acţiunii în contencios, partea care poate fi obligată să se conformeze obligaţiilor stabilite de instanţă.

În speţă, autoritatea publică ce poate fi subiectul acţiunii în anularea actului administrativ este emitentul acestuia, respectiv Guvernul României.

În mod corect a reţinut judecătorul fondului că, chiar dacă Ministerul Afacerilor Interne (introdus în cauză în considerarea faptului că din structura sa face parte Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă) sau Ministerul Sănătăţii fac parte din Guvernul României, actul este emis şi asumat de această autoritate publică în exercitarea prerogativelor conferite de lege.

Cum în materia contenciosului administrativ, în cadrul acţiunilor având ca finalitate anularea actului vătămător, nu interesează aspecte privind structura autorităţii publice emitente a actului ci strict capacitatea specială, de drept administrativ, determinată de competenţa funcţională atribuită de legiuitor, în mod corect au fost admise excepţiile invocate cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâţilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Afacerilor Interne, structură în cadrul căruia funcţionează CNSU respectiv a Ministerului Sănătăţii, reţinându-se că singura autoritate care are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză este emitentul actului, respectiv Guvernul României.

Nu pot fi avute în vedere nici susţinerile recurentului referitoare la omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa în legătură cu art. 4 din H.G. nr. 1183/2021, întrucât judecătorul fondului a reţinut că orice reglementare prin care se instituie un regim de sancţiuni porneşte de la premisa necesităţii de a descuraja încălcarea unei norme, apreciind că recurentul-reclamant nu este în măsură să justifice o vătămare concretă, sau cel puţin prefigurabilă la momentul învestirii instanţei.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte reţine legalitatea sentinţei recurate, cadrul procesual fiind în mod corect stabilit de către prima instanţă.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 116 din 3 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2022.