FGA payment claim rejected as late: procedural deadline start date and obligation to analyze subsidiary grounds on appeal

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.04.2020 sub nr. x/2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 23428/08.04.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 271 din 8 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 271 din 8 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei, iar pe fond, admiterea contestaţiei şi anularea deciziei nr. 23428/8.04.2020 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul a susţinut că hotărârea primei instanţe nu este motivată în raport cu motivele invocate prin contestaţie.

Consideră că termenul procedural instituit de art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 213/2015 începe să curgă de la momentul naşterii dreptului de creanţă, care este momentul comunicării deciziei penale şi nu momentul pronunţării acesteia.

Instanţa de fond a arătat că termenul de 90 de zile este un termen procedural de decădere, deci nu se poate confunda cu termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită. În cazul de faţă este vorba de un termen procedural, aşa cum a arătat şi curtea de apel, care este reglementat de art. 184 C. proc. civ., astfel că el începe să curgă de la data comunicării actelor de procedură.

Susţine că instanţa de fond nu a analizat deloc al doilea motiv al contestaţiei, prin care a invocat reaua credinţă a pârâtului FGA, reieşită din faptul că nu s-a limitat să respingă cererea de plată a despăgubirilor ca tardivă, pentru depăşirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015, ci a dat şi o soluţie în subsidiar, susţinând că petentul nu ar avea calitatea de creditor de asigurare, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea 213/2015.

Apreciază recurentul-reclamant că se încadrează în definiţia persoanei păgubite, ca creditor de asigurare şi că această parte a deciziei, dată în subsidiar, nu este nici măcar motivată, astfel că ea trebuia anulată atât pentru lipsa motivării, cât şi pentru nelegalitate, întrucât a făcut referire la altă definiţie a creditorului de asigurări decât cea aplicabilă în speţă, or, instanţa de fond nu a luat însă în considerare acest motiv de contestaţie şi nu s-a pronunţat asupra lui.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 25 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 30 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, reclamantul A. a solicitat să fie despăgubit din disponibilităţile FGA cu suma de 20.000 RON, reprezentând daune materiale şi 50.000 euro cu titlu de daune morale, acordate ca urmare a accidentului din data de 10.07.2015.

Prin Decizia nr. 23428/08.04.2020, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată mai sus menţionată, prin raportare la dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015, reţinând că cererea de plată este tardiv formulată.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamant cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 23428/08.04.2020 emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care a fost respinsă cererea sa de plată.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că dreptul de creanţă al reclamantului s-a născut după intrarea societăţii B. în faliment iar reclamantul a depus cererea de plată în afara termenului prevăzut de lege.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că instanţa de fond nu a analizat toate motivele contestaţiei, respectiv nu a analizat reaua credinţă a pârâtului FGA, reieşită din faptul că nu s-a limitat să respingă cererea de plată a despăgubirilor ca tardivă, ci a dat şi o soluţie în subsidiar, susţinând că petentul nu ar avea calitatea de creditor de asigurare, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea 213/2015.

În ceea ce priveşte acest motiv de casare, Înalta Curte constată că recurentul nu a dezvoltat critici concrete care să vizeze nerespectarea exigenţelor dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar susţinerile potrivit cărora instanţa nu a analizat toate motivele contestaţiei, nu se confirmă.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei.

Din această perspectivă, recursul este nefondat, considerentele explicând soluţia pronunţată în dispozitiv prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

De asemenea, Înalta Curte reţine că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de însuşire a argumentelor prezentate de partea reclamantă, ci expunerea clară a raţionamentului care fundamentează soluţia pronunţată.

Prin urmare, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului în privinţa criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 271 din 8 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2022.