Referral for judicial psychiatric expertise under Law 303/2004 barred by res judicata

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/27.11.2019, reclamanta A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună anularea/constatarea nulităţii Hotărârii nr. 576 din 10 aprilie 2019 emisă de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii prin care secţia pentru Judecători a CSM a aprobat solicitarea preşedintelui Judecătoriei Sânnicolau Mare privind prezentarea sa în vederea efectuării expertizei de specialitate conform art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 183 din 16 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 401 din 6 iulie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată din oficiu şi a respins acţiunea formulată, astfel cum a fost precizată şi completată, înaintată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, având ca obiect - anulare act.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 401 din 6 iulie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În ceea ce priveşte motivul de casarea prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a arătat recurenta că prima instanţă a omis să pună în discuţia părţilor, să analizeze şi să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată în cuprinsul acţiunii introductive referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, încălcând astfel normele de procedură prevăzute de art. 5, art. 6. art. 7, art. 14, art. 22, art. 248 şi art. 397 din C. proc. civ., precum şi art. 6 din CEDO.

Consideră recurenta că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 14 C. proc. civ., întrucât şi-a întemeiat soluţia de admitere a excepţiei autorităţii de lucru judecat pe înscrisuri care nu au fost depuse la dosarul cauzei şi nu au fost încuviinţate ca mijloc de probă, respectiv pe sentinţa civilă nr. 169/2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2019 şi decizia civilă nr. 6928/2020 pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Întrucât înscrisurile invocate de prima instanţă nu au fost administrate şi încuviinţate în prealabil au fost încălcate şi prevederile art. 6 CEDO privind dreptul la un proces echitabil.

Instanţa a omis să pună în discuţia părţilor temeiul de drept pe care şi-a întemeiat hotărârea pronunţată, acesta nefăcând obiectul unor dezbateri în contradictoriu, instanţa menţionând pentru prima dată, direct în motivarea hotărârii, prevederile art. 430 şi art. 432 din C. proc. civ. şi nici nu s-a pronunţat asupra cererii de probaţiune având ca obiect ataşarea întregului dosar administrativ al CSM ce priveşte expertizarea psihiatrică, deşi aceasta era obligatorie şi utilă prezentei cauze.

Or, prin această omisiune de a supune temeiurile de drept pe care şi-a întemeiat hotărârea pronunţată, unor dezbateri contradictorii în prealabil, apreciază că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 6 din CEDO, precum şi art. 6-8 şi 13-14 din C. proc. civ.

Tot în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a apreciat recurenta că prima instanţă de judecată a încălcat şi prevederile art. 13 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, întrucât nu s-a pronunţat asupra cererii de probaţiune având ca obiect ataşarea întregului dosar administrativ al CSM care priveşte expertizarea psihiatrică, deşi potrivit legii ataşarea dosarului administrativ este obligatorie şi era utilă prezentei cauze.

Totodată, consideră că instanţa de fond în mod greşit a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, încălcând prevederile art. 430 - 432 C. proc. civ., în măsura în care nu era îndeplinită condiţia identităţii de cauză şi obiect sub aspectul tuturor motivelor de nulitate.

În opinia recurentei, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, nu exista identitate de cauză şi nici identitate de obiect, sub aspectul tuturor motivelor de nulitate, în prezentul dosar fiind invocate, în principal, motive noi în raport cu motivele invocate anterior în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Timişoara.

Recurenta consideră că nu există o judecată definitivă în fond asupra acestei problematici vizând internarea, întrucât instanţa de recurs în dosarul nr. x/2019 nu a pronunţat o hotărâre pe fondul cauzei sub acest aspect, pe considerentul că exista o excepţie de neconstituţionalitate invocată în acest dosar şi această problematică nu poate fi în consecinţă analizată de instanţa de recurs, fapt ce rezultă din considerentele deciziei nr. 6928/17 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciază că sentinţa instanţei de fond nu este motivată întrucât prima instanţă trebuia să analizeze excepţia autorităţii de lucru judecat prin raportare la fiecare motiv de nulitate invocat în prezenta cauză.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 13 octombrie 2021, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 8 noiembrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 30 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a solicitat anularea/constatarea nulităţii Hotărârii nr. 576 din 10 aprilie 2019 emisă de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii prin care secţia pentru Judecători a CSM a aprobat solicitarea preşedintelui Judecătoriei Sânnicolau Mare privind prezentarea sa în vederea efectuării expertizei de specialitate conform art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Prin sentinţa recurată, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată din oficiu de instanţă şi a fost respinsă acţiunea reclamantei, aceasta formulând critici de nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că, faţă de criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, potrivit acestuia, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs, situaţie care nu se regăseşte în speţa de faţă.

Recurenta susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată în cuprinsul acţiunii şi nu a analizat cererea sa vizând ataşarea dosarului administrativ.

Aminteşte Înalta Curte că potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., "instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe, ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

Totodată, conform art. 431 C. proc. civ.: (1) "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect"; (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Faţă de aceaste dispoziţii legale, în mod corect prima instanţă a pus în discuţie excepţia autorităţii de lucru judecat, soluţionarea acesteia fiind prioritară faţă de soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a unei prevederi legale ce viza fondul cauzei şi făcând inutilă administrarea de probe.

De altfel, la dosarul cauzei a fost depus actul administrativ atacat şi documentaţia ce a stat la baza emiterii acestuia, astfel că, sunte nefondate criticile recurentei-reclamante sub acest aspect.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la faptul că instanţa nu a pus în discuţie temeiurile de drept reprezentate de prevederile art. 430 - 432 C. proc. civ. şi a aplicat greşit aceste dispoziţii, constată instanţa de control judiciar că prima instanţă a pus în discuţia părţilor excepţia autorităţii de lucru judecat, recurenta-reclamantă formulând concluzii cu privire la această excepţie, aspect ce rezultă incontestabil din cuprinsul încheierii de amânare a pronunţării din data de 22 iunie 2021.

Potrivit art. 432 C. proc. civ., excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului (…).

Înalta Curte, contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, constată, în acord cu cele arătate şi de prima instanţă, că ceea ce prezintă relevanţă în prezenta cauză, în raport şi de hotărârea anterioară, respectiv sentinţa civilă nr. 169 din 6 iulie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia nr. 6928 din 17 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este identitatea de chestiune litigioasă.

Efectul lucrului judecat consacrat de art. 431 C. proc. civ., presupune că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

În acţiunea ce a fost soluţionată prin sentinţa ce formează obiectul prezentului recurs, recurenta-reclamantă a solicitat anularea/constatarea nulităţii Hotărârii nr. 576 din 10 aprilie 2019 emisă de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii prin care secţia pentru Judecători a CSM a aprobat solicitarea preşedintelui Judecătoriei Sânnicolau Mare privind prezentarea sa în vederea efectuării expertizei de specialitate conform art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, susţinând neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru obligarea sa la expertiză psihiatrică şi neconstituţionalitatea prevederilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, întrucât acestea încalcă dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

În cauza soluţionată anterior, definitivă prin decizia nr. 6928/17 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 169 din 6 iulie 2020 a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, acţiune având ca obiect anularea Hotărârii nr. 576/10.04.2019, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători.

Totodată, prin încheierea din 29 iunie 2020, Curtea de Apel Timişoara a dispus sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

În considerentele sentinţei civile nr. 169 din 6 iulie 2020 s-a reţinut că obligarea unui judecător la efectuarea unei expertize medicale în conformitate cu dispoziţiile legale şi cu statutul profesiei nu încalcă dispoziţiile art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că este vorba despre o examinare medicală - chiar dacă aceasta implică o internare într-o unitate spitalicească - nefiind comparabilă cu o internare nevoluntară efectuată pe un termen nelimitat şi cu supunerea subiectului la urmarea unui tratament psihiatric, inclusiv medicamentos. Instanţa a subliniat că reclamanta nu a fost obligată să urmeze un tratament medical împotriva voinţei domniei sale, ci la o expertiză care implică, însă, o internare temporară în vederea efectuării unor investigaţii ale stării de sănătate.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa a reţinut că nu au fost relevate argumente întemeiate de natură a învedera nelegalitatea Hotărârii C.S.M. nr. 576/10.04.2019.

În raport de această sentinţă, Înalta Curte constată că în mod corect şi legal, instanţa de fond a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea formulată, astfel cum a fost precizată şi completată, înaintată de reclamantă, reţinând că instanţa s-a pronunţat asupra aceloraşi chestiuni ce fac obiect al dosarului de faţă.

Cum prin sentinţa civilă nr. 169/6 iulie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Timişoara, definitivă prin decizia civilă nr. 6928/17.12.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, instanţa s-a pronunţat asupra aceloraşi chestiuni ce fac obiect al dosarului de faţă, respectiv legalitatea Hotărârii C.S.M. nr. 576/10.04.2019, în mod corect judecătorul fondului a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, susţinerile recurentei privind neîndeplinirea condiţiei identităţii de cauză şi obiect fiind nefondate.

Recurenta a mai invocat nerespectarea, de către instanţa de fond, a obligaţiei de motivare conformă a hotărârii, susţinând astfel teza încălcării art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. Aşa cum s-a prezentat anterior, în cadrul sentinţei atacate au fost analizate motivele de fapt şi de drept ale demersului judiciar al reclamantei, instanţa constatând că acestea sunt aceleaşi cu cele din dosarul nr. x/2019, fiind doar pe larg dezvoltate de reclamantă în cauza de faţă.

Faptul că instanţa nu a analizat comparativ toate motivele de nulitate din sentinţa nr. 169/2020 cu cele din prezenta cauză nu poate constitui o lipsă a motivării hotărârii, cât timp judecătorul fondului a argumentat logic şi susţinut identitatea de obiect şi cauză între cele două dosare.

Prin urmare, hotărârea judecătorească ce formează obiectul recursului pendinte a fost motivată coerent şi suficient, astfel încât să permită exercitarea controlului judiciar asupra sa, ceea ce determină compatibilitatea sa cu normele legale care stabilesc conţinutul unui asemenea act procedural, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. fiind nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 401 din 6 iulie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2022.