Disciplinary sanctions for judicial enforcer's refusal to submit case files to professional control bodies under Law No. 188/2000

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 21.10.2020, reclamantul A. a chemat în judecată Camera Executorilor Judecătoreşti din circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, Colegiul Directorial Camerei Executorilor Judecătoreşti şi Consiliul de disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti din circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti şi Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naţionala a Executorilor Judecătoreşti, solicitând anularea hotărârii nr. 16 din 18 septembrie 2020 a Comisiei superioare de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, pronunţată în dosarul nr. x/2020 şi anularea hotărârii nr. 1 din 03 martie 2020 a Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti din Circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în dosarul nr. x/2019

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 8/F-CONT din 29 ianuarie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Camera Executorilor Judecatoreşti, Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecatoreşti, Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecatoreşti, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecatoreşti din Circumscripţia Curţii de Apel Piteşti şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecatoreşti.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 8/F-CONT din 29 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei iar pe fond anularea celor două hotărâri.

În cadrul cererii de recurs, recurentul a susţinut că sentinţa a fost dată cu încălcarea principiului supremaţiei dreptului Uniunii şi a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţia României, a art. 3 şi art. 4 din C. proc. civ., cu încălcarea principiului legalităţii incriminării şi cel al legalităţii pedepsei, a principiului referitor la neagravarea situaţiei în propria cale de atac şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 288 TFUE şi a art. 14 şi art. 15 din C. proc. civ. precum şi a art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Liberăţilor Fundamentale.

S-a arătat că hotărârea nr. 1 din 3 martie 2020 a Consiliului de Disciplină nu este motivată în fapt şi în drept şi este dată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a dispoziţiilor privitoare la separaţia puterilor în stat, aceasta nu oferă elementele din care să rezulte descrierea faptelor cu indicii concrete care au fost săvârşite şi care au permis Consiliului de Disciplină să aplice sancţiunea disciplinară prevăzută de art. 49 lit. c) din Legea nr. 188/2000, nerespectând prevederile art. 48 alin. (4) din Legea nr. 188/2000 potrivit cărora Consiliul de disciplină are obligaţia de a pronunţa o hotărâre motivată.

În conformitate cu art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. considerentel hotărârii trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fap şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Că decizia de sancţionare trebuie să fie motivată rezultă şi din obligaţia de a fi respectate principiul accesului liber la justiţie şi a dreptului la apărare consacrat de art. 21 şi art. 24 din Constituţia României precum şi a se asigura persoanei interesate dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 paragraf 1 din CEDO.

Consideră recurentul că prima instanţă a înlăturat norme legale imperative prevăzute de lege şi dispoziţiile comunitare şi a dat relevanţă unui act lovit de nulitate, interpretându-l într-o manieră proprie şi în scopul de a-l valida şi nu de a-l controla.

Referitor la anularea Hotărârii nr. 16/18 septembrie 2020, consideră recurentul că motivarea primei instanţe nu poate fi primită, apreciind că, Comisia Superioară de Disciplină avea obligaţia să arate motivele pentru care a înlăturat susţinerile sale referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia Hotărârii nr. 1/3 martie 2020 a CDCEJ din circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, această obligaţie rezultând din dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Cu nerespectarea acestor dispoziţii legale şi cu încălcarea art. 6 paragraf 1 din Convenţie, Comisia Superioară a ignorat în totalitate motivele de contestaţie cu care a fost învestită şi nu a arătat motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile reclamantului, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil care cuprinde, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real ascultate, adică implică mai ales în sarcina instanţei - fie ea şi administrativ-jurisdicţională - obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă pentru a le aprecia pertinenţe în determinarea situaţiei de fapt.

A precizat recurentul că, Comisia Superioară a adăugat, în mod nepermis, motive noi la hotărârea atacată pentru a încerca să justifice şi să menţină sancţiunea, încălcând astfel deptul reclamantului la un tribunal independent şi imparţial, apreciind că, în mod corect s-a constatat de către Consiliul de Disciplină al CEJ Piteşti săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000 deşi aceste aspecte nu se regăsesc în Hotărârea nr. 1/3 martie 2020 a Consiliului de Disciplină.

Recurentul consideră că instanţa a înlăturat nepermis de la aplicare dispoziţiile Regulamentului UE (2016/679 al Parlamentului şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter persoanal, deşi Regulamentul este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în fiecare stat membru).

Precizează acesta că niciun text de lege nu conferă Colegiului Director, Consiliului de Disciplină şi Comisiei Superioare dreptul de a primi/studia dosarele de executare silită aflate în arhiva executorului judecătoresc iar refuzul executorului nu poate constitui o faptă care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri, ci dimpotrivă, o atitudine îndreptăţită a executorului judecătoresc care apără garanţiile dreptului la un proces echitabil recunoscute de CEDO şi de art. 6 alin. (2) din C. proc. civ.

Totodată, contrar sentinţei recurate, apreciază că nicio dispoziţie legală nu conferă Comisiei Superioare dreptul de a obliga executorul judecătoresc la plata cheltuielilor de judecată reprezentând "cheltuieli de deplasare pentru membrii completului CSD", întrucât dacă s-ar aprecia în acest sens s-ar ajunge la concluzia că dacă s-ar respinge acţiunea disciplinară membrii completului nu şi-ar mai primi cheltuielile de deplasare.

Potrivit art. 453 C. proc. civ. cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu iar îndreptăţită să le primească este partea care le-a făcut anticipat şi totodată a câştigat procesul, în nici un caz cheltuielile de judecată nu pot reprezenta cheltuieli de deplasare pentru membrii completului CSD, pentru că dacă ar fi aşa ar rezulta că partea adversă a plătit completul anticipat şi tocmai de aceea a şi câştigat.

Susţinerile primei instanţe că nu sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. nu pot fi primite deoarece Legea nr. 188/2000 se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 188/2000.

Consideră recurentul-reclamant că sentinţa este dată cu încălcarea principiilor contradictorialităţii şi oralităţii şi a dreptului la un proces echitabil întrucât instanţa de fond a invocat din oficiu dispoziţiile art. 54 lit. q) din Statutul UNEJ şi al profesiei de executor judecătoresc fără ca aceste dispoziţii legale să rezulte din motivarea hotărârilor contestate, deşi era obligată potrivit art. 14 alin. (5) din C. proc. civ. să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate. Dat fiind că acest lucru nu s-a întâmplat (recurentul aflând direct prin hotărâre), apreciază că sentinţa este dată cu încălcarea unei norme de ordine publică şi cu încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Mai mult, procedând în această manieră, instanţa de fond i-a agravat situaţia în propria cale de atac şi a depăşit limitele a ceea ce reprezintă o instanţă independentă şi imparţială, deşi neagravarea situaţiei în propria cale de atac, instituţie recunoscută de legiuitor în procesul penal precum şi în procesul civil la art. 481 C. proc. civ., îşi găseşte aplicarea şi în jurisdicţia administrativă prealabilă.

Recurentul consideră că nu poate fi primită nici afirmaţia instanţei că nu a permis verificarea aspectelor invocate de B., întrucât aspectele reclamate constituie motive de contestaţie la executare şi, mai mult, copia actelor de executare a fost depusă atât la Colegiul Director cât şi la Ministerul Justiţiei.

În opinia recurentului atât acţiunea disciplinară cât şi cercetarea prealabilă sunt lovite de nulitate absolută întrucât C., membru în Colegiul Director al CEJ din circumscripţia Curţii de Apel Piteşti nu are calitatea de executor, incident pe care l-a aflat la data de 24 februarie 2021, ceea ce l-a pus în imposibilitate de a invoca acest motiv în faţa primei instanţe. Totodată a arătat că preşedintele Consiliului de Disciplină, D., este executorul judecătoresc care execută la cererea B. titlul de credit a cărui executare a fost întoarsă prin decizia civilă nr. 529/A a Tribunalului Vâlcea şi care constituie temei al executării silite declanşate de reclamant, în calitate de executor judecătoresc şi a cărei executare a fost încuviinţată prin încheierea din 4 iulie 2019 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi pentru care este cercetat în mod abuziv, acesta fiind în stare de incompatibilitate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 5 mai 2021, intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti a solicitat în principal să se constate nulitatea recursului având în vedere că motivele invocte în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. iar în subsidiar respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca legală şi temeinică.

În privinţa motivului de recurs referitor la faptul că Comisia Superioară de Disciplină avea obligaţia să arate motivele pentru care a înlăturat susţinerile reclamantului, consideră pârâta că acesta se află într-o perpetuă eroare de drept, făcând abstracţie de textele de lege ce reglementează activitatea executorilor judecătoreşti, invocând prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., articol ce nu are legătură cu hotărârile dispuse de organele de cercetare/judecată ale profesiei de executor judecătoresc, în condiţiile în care art. 75 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, prevede exact elementele obligatorii ce trebuie prevăzute în cuprinsul hotărârii.

Apreciază că CSD nu a adăugat motive noi astfel cum susţine recurentul-reclamant, ci doar a analizat motivele existente, recurentul-reclamant neînţelegând, se pare, că motivul pentru care i s-a aplicat sancţiunea este dat de faptul că nu a dat curs solicitării Colegiului Director al CEJ Piteşti.

În privinţa faptului că nu ar exista un text de lege care să oblige executorul judecătoresc să înainteze dosarele de executare către CEJ Piteşti şi să comunice relaţii cu privire la aspectele semnalate în cuprinsul petiţiilor referitoare la activitatea de executare silită desfăşurată de acesta a precizat intimata-pârâtă că prin dispoziţiile art. 68 alin. (3) şi art. 72 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, legiuitorul a stabilit în sarcina executorului judecătoresc obligaţia de a pune la dispoziţie acte şi orice informaţii necesare judecării cauzei, precum şi dreptul Colegiului şi Consiliului CEJ Piteşti de a solicita aceste acte şi informaţii.

În privinţa criticilor, neformulate în faţa primei instanţe, referitoare la faptul că domnul C. nu ar avea calitatea de executor judecătoresc iar domnul executor D. s-ar afla în stare de incompatibilitate, a arătat intimata că acestea sunt doar aserţiuni nedovedite şi critici noi ce nu au fost susţinute pe fond, fiind inadmisibile în recurs.

Concluzionând, a precizat că recurentul face uz de instituţia recursului pentru a rejudeca fondul cauzei şi nicidecum pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 20 mai 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 16 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, dată la care cauza a fost amânată pentru 30 martie 2022.

La termenul de judecată din data de 16 februarie 2022 recurentul-reclamant a precizat că înţelege să-şi întemeieze recursul şi pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cauza fiind amânată pentru ca acesta să completeze taxa judiciară de timbru aferentă şi acestui motiv de recurs.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea hotărârii nr. 16 din 18 septembrie 2020 a Comisiei Superioare de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, pronunţată în dosarul nr. x/2020 şi anularea hotărârii nr. 1/3 martie 2020 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti din Circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în dosarul nr. x/2019

Prin Hotărârea nr. 1/3 martie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti din Circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, a admis acţiunea disciplinară promovată împotriva executorului judecătoresc A., membru al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Piteşti (CEJ Piteşti), (...), pentru săvârşirea abaterii disciplinare: "săvârşirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri" prevăzută de art. c) teza a II-a din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind aplicată sancţiunea disciplinară prevăzută de art. 49 lit. c) din Legea 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată cu modificările şi completările ulterioare - amenda în cuantum de 3.000 RON.

Din partea introductivă a hotărârii rezultă că la aplicarea sancţiunii s-a avut în vedere refuzul nejustificat al executorului judecătoresc A. de a înainta un punct de vedere şi copie a dosarului execuţional în cauză la solicitarea formulată de către Colegiul Director al CEJ Piteşti prin adresele nr. x/17.07.2019, nr. y/25.07.2019, nr. z/02.08.2019 şi nr. 559/18.09.2019.

Prin Hotărârea nr. 16/18.09.2020 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul UNEJ a fost respinsă contestaţia reclamantului A., a fost menţinută hotărârea nr. 1/3 martie 2020 a Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti din Circumscripţia Curţii de Apel Piteşti şi a fost obligat executorul judecătoresc la plata sumei de 1258,25 RON reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei.

Instanţa de contencios administrativ a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Camera Executorilor Judecătoreşti, Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti, Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti din Circumscripţia Curţii de Apel Piteşti şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este legală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative incidente în speţă.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acesta vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.

Or, în speţă, reclamantul nu a invocat o neregularitate procedurală în sensul acestor dispoziţii. A invocat incidenţa acestui motiv de casare raportat la faptul că, în motivarea sentinţei "instanţa de fond a invocat din oficiu dispoziţiile art. 54 lit. q) din Statutul UNEJ, fără ca aceste dispoziţii să rezulte din motivarea în fapt şi în drept a hotărârilor contestate şi fără a fi puse în discuţia părţilor pentru a avea posibilitatea de a exprima un punct de vedere asupra acestui text din Statut". În opinia sa, procedând în această manieră, prim instanţă a încălcat principiul contradictorialităţii şi al dreptului la un proces echitabil.

Reţine instanţa de control judiciar că nici principiul contradictorialităţii şi nici cel al unui proces echitabil nu impun ca judecătorul să informeze părţile cu privire la argumentele de fapt şi de drept pe care le va lua în considerare, în hotărârea sa, în măsura în care au fost invocate şi s-a dat părţilor posibilitatea de a prezenta observaţii.

Astfel cum se poate observa din cuprinsul hotărârilor contestate, în acţiunea disciplinară nr. 729/20.11.2019 Colegiul Director menţionează:

"Totodată, apreciem că executorul judecătoresc A. a încălcat şi dispoziţiile art. 54 lit. i) şi ale) art. 54 lit. q) din Statutul UNEJ şi al profesiei de executor judecătoresc (…), astfel că, susţinerile recurentului care încearcă să acrediteze ideea că aceste prevederi nu au fost cuprinse în actele contestate şi că au fost invocate pentru prima dată de instanţa de fond, neavând posibilitatea de a exprima un punct de vedere asupra acestora, nu se verifică.

Faptul că instanţa a reţinut în cuprinsul sentinţei recurate că probitatea profesională implică respectarea normelor de exercitare a unei profesii corelativ căreia reclamantului îi revine obligaţia expres prevăzută de art. 54 lit. q) din statutul UNEJ, respectiv de a înainta organelor de control al Uniunii, în termenul stabilit, o copie conform cu originalul de pe dosarul de executare silită, ori după caz, să-l prezinte acestora, în original spre consultare şi că încadrarea pe care reclamantul a primit-o, respectiv art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000 este una relativ uşoară în raport cu gravitatea faptei imputate, respectiv încălcarea art. 54 lit. q) din Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, nu poate echivala cu o nerespectare a principiilor contradictorialităţii şi oralităţii, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil sau cu agravarea situaţiei în propria cale de atac, astfel cum afirmă nesusţinut recurentul.

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), indicat, de asemenea, ca temei de drept al recursului, se constată că nici acest motiv de nelegalitate nu este fondat.

Instanţa de control judiciar reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, că se dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile sau se dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Sub un prim aspect se poate observa că recurentul face confuzie între procedura aplicabilă abaterilor disciplinare şi cea desfăşurată în faţa instanţelor judecătoreşti, apreciind că hotărârile Comisiei Superioare şi Consiliului de Disciplină trebuie să respecte prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Înalta Curte observă că acţiunea disciplinară împotriva executorilor judecătoreşti este reglementată de prevederile art. 48 din Legea nr. 188/2000, iar în conformitate cu dispoziţiile alin. (6) al acestui text de lege: "Procedura judecării abaterilor disciplinare se stabileşte prin regulamentul de aplicare a prezentei legi."

Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, era cuprins în OMJ nr. 210/2001, la data efectuării cercetării disciplinare în prezenta cauză şi reglementa în amănunt procedura de desfăşurare, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 69 şi următoarele din acest act normativ.

Aşadar, susţinerile recurentului, referitoare la incidenţa C. proc. civ., raportat la prevederile art. 72 din Legea nr. 188/2000, ce statuează că:

"prezenta lege se completează cu dispoziţiile C. proc. civ..", nu pot fi reţinute.

Textul de lege la care face referire recurentul se aplică doar în măsura în care legea specială nu distinge, însă, în privinţa procedurii disciplinare a executorilor judecătoreşti, legiuitorul a stabilit reguli procedurale distincte şi precise, statuând atât asupra modalităţii de fixare a termenului, a citării, prezenţei şi ascultării părţilor şi a garantării dreptului la apărare, a administrării probelor şi a modalităţii de pronunţare a soluţiei, cât şi a căilor de atac.

În aceste condiţii, nu pot fi aplicate prevederile C. proc. civ., aşa cum a susţinut recurentul, deoarece reglementările cu caracter special, cum este în speţă OMJ 210/2001, derogă de la orice dispoziţii cu caracter general şi se aplică cu prioritate în materia pentru care au fost edictate.

Ca atare, în mod legal prima instanţă a înlăturat susţinerile părţii, în sensul aplicabilităţii dispoziţiilor C. proc. civ. în faza administrativă a cercetării disciplinare.

Este evident că procedura derulată în faţa Consiliului, respectiv, Comisiei Superioare de disciplină, nu a încălcat principiul legalităţii, prevederile invocate de recurent, referitoare la motivarea hotărârii şi la plata cheltuielilor de judecată, reglementate de C. proc. civ., nefiind incidente în procedura soluţionării acţiunii disciplinare, care dispune de normele speciale redate mai sus.

Recurentul consideră că hotărârii Consiliului de Disciplină nu este motivată în fapt şi în drept şi nu respectă prevederile art. 48 alin. (4) din Legea nr. 188/2000 în conformitate cu care Consiliul de disciplină are obligaţia de a pronunţa o hotărâre motivată.

Conform art. 75 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti: (2) Hotărârea cuprinde numărul dosarului, numele membrilor completului şi al secretarului, numele şi, după caz, domiciliul sau sediul părţilor, susţinerile acestora, descrierea pe scurt a abaterii disciplinare, probele administrate, textele de lege aplicate, soluţia şi data pronunţării, indicarea căii de atac şi menţiunea dacă pronunţarea s-a făcut în prezenţa sau în lipsa părţilor.

Astfel cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului, din parcurgerea hotărârii Consiliului de Disciplină al Camerei rezultă că aceasta respectă standardul de motivare specific acestui tip de act administrativ, respectiv cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 75 alin. (2) din Regulament. Chiar descrisă pe scurt, abaterea imputată reclamantului rezultă cu claritate din cuprinsul hotărârii (netransmiterea documentelor solicitate prin adrese repetate, enumerate în cuprinsul hotărârii, prin care "a pus în imposibilitate Colegiul Director al C.E.J. Piteşti de a-şi îndeplini atribuţia principală reglementată de art. 28 lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti"), precum şi textele de lege aplicate, respectiv art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000 şi art. 54 lit. l) şi lit. q) din Statutul UNEJ şi al profesiei de executor judecătoresc, redate în cuprinsul hotărârii şi care prevăd expresis verbis obligaţia transmiterii documentelor către organele de control ale Uniunii.

Instanţa de fond a analizat actele contestate din perspectiva criticilor formulate prin cererea de chemare în judecată, apreciind că acestea sunt legale şi temeinice, din perspectiva temeiurilor de drept invocate şi a încadrării faptelor reţinute în sarcina recurentului, precum şi a procedurii de adoptare.

Sunt lipsite de fundament afirmaţiile recurentului cum că nu ar exista un text de lege în legislaţia în vigoare care să oblige executorul să înainteze dosarele de executare Colegiului Director al CEJ Piteşti şi să comunice acestuia relaţii cu privire la aspectele semnalate în cuprinsul petiţiilor referitoare la activitatea de executare silită.

Obligaţia stabilită de legiuitor în sarcina executorului judecătoresc de a pune la dispoziţie acte şi orice informaţii necesare elucidării asupra cauzei, precum şi dreptul Colegiului şi Consiliului CEJ Piteşti de a solicita aceste acte şi informaţii rezultă expres din dispoziţiile art. 72 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti "Părţile au obligaţia ca la cererea preşedintelui completului să îi pună la dispoziţie toate informaţiile şi actele solicitate."

De asemenea, art. 54 din Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, aprobat prin Hotărârea nr. 19 din 3 septembrie 2010 a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România, publicată în: Monitorul Oficial Nr. 713 din 26 octombrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare enumeră printre obligaţiile executorilor judecătoreşti obligaţii concrete în privinţa transmiterii documentelor către organele de control ale Uniunii, respectiv:

"l) să răspundă în termenul stabilit la toate solicitările Camerei sau ale Uniunii"; "q) să înainteze organelor de control ale Uniunii, în termenul stabilit, o copie "conform cu originalul" de pe dosarul de executare silită solicitat, ori, după caz, să-l prezinte acestora, în original, spre consultare."

Dispoziţiile Regulamentului şi Statului sunt obligatorii pentru toţi executorii judecătoreşti, după cum rezultă din acelaşi art. 54 din Statut, iar în calitatea sa de executor judecătoresc, reclamantului îi revenea îndatorirea profesională de a cunoaşte care sunt obligaţiile care îi revin potrivit actelor normative de organizare a profesiei şi care sunt sancţiunile în cazul nerespectării lor, textele citate fiind clare şi precise atât în privinţa obligaţiei de transmitere a dosarelor, cât şi în privinţa sancţiunii aplicabile, chiar şi pentru un neprofesionist şi cu atât mai mult pentru practicantul profesiei de executor judecătoresc.

Instanţa de control judiciar nu poate primi nici afirmaţiile referitoare la înlăturarea de la aplicare a dispoziţiile Regulamentului UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal.

Potrivit art. 6 din Regulament, care este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre prelucrarea este legală dacă şi în măsura în care se aplică cel puţin una dintre următoarele condiţii:

"(c) prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale care îi revine operatorului; (e) prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care serveşte unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorităţii publice cu care este învestit operatorul;"

Prin urmare, în mod corect a reţinut judecătorul fondului că prelucrarea în acest caz a datelor cu caracter personal este legală, fiind justificată de obligaţia legală a executorului judecătoresc de a se supune dispoziţiilor legale referitoare la controlul disciplinar al activităţii sale.

Recurentul mai susţine că fapta sa nu poate constitui o faptă care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri, ci dimpotrivă, o atitudine îndreptăţită a executorului judecătoresc. Totodată, acesta arată că nu poate fi primită afirmaţia instanţei cum că nu ar fi permis verificarea aspectelor invocate de B., în condiţiile în care a depus copia actelor de executare atât la Colegiul Director, cât şi la Ministerul Justiţiei.

În legătură cu această critică, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o amplă analiză a abaterii disciplinare stabilite, cu referire la textele de lege incidente şi la situaţia de fapt ce rezultă din dosar, reţinând că probitatea profesională implică atât respectarea normelor de exercitare a unei profesii, cât şi acceptarea faptului că exercitarea acestei profesii este supus formelor de control prevăzute de lege.

Astfel, legal s-a stabilit că fapta reliefată în acţiunea disciplinară întruneşte elementele abaterilor prevăzute la art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, constând în săvârşirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri, având în vedere refuzul nejustificat al reclamantului de a înainta un punct de vedere şi copia dosarului execuţional la solicitarea formulată de Colegiul Director al CEJ Piteşti.

Depunerea de către recurent a acestor acte, ulterior, sau la un alt organism decât cel competent să soluţioneze acţiunea disciplinară, nu schimbă cu nimic situaţia de fapt reţinută de Consiliul de Disciplină la momentul aplicării sancţiunii, respectiv faptul că executorul judecătoresc nu a dat curs solicitării Colegiului Director al CEJ Piteşti de a înainta dosarele de executare.

În ceea ce priveşte celelalte apărări invocate de recurent, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o amplă analiză a chestiunilor de fapt şi de drept deduse judecăţii în prezenta cauză, ajungând la convingerea că reclamantul, în calitate de executor judecătoresc, a încălcat dispoziţiile privind obligaţiile profesionale ce revin executorului judecătoresc, iar procedura de judecare a abaterilor disciplinare a respectat garanţiile privind dreptul al apărare şi dreptul la un proces echitabil.

Referitor la alegaţiile recurentului-reclamant cu privire la lipsa calităţii de executor judecătoresc a unuia din membrii Colegiului director şi la incompatibilitatea preşedintelui Consiliului de Disciplină, constată instanţa de control judiciar că recurentul a invocat pentru prima dată în recurs critici noi, reţinând totodată că potrivit dispoziţiilor art. 494 raportat la art. 478 C. proc. civ. acesta nu are dreptul de a invoca în faţa instanţei de recurs alte motive de nelegalitate decât cele invocate în faţa instanţei de fond şi care au făcut obiectul analizei prin sentinţa recurată.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere efectele principiului legalităţii căilor de atac, reţine Înalta Curte că judecarea cererii de recurs are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale hotărârii recurate, iar invocarea omisso medio a unor noi motive, neaduse în atenţia primei instanţe, nu este permisă.

Pe cale de consecinţă, dat fiind că aceste critici ale recurentului nu au fost deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată, fiind invocate direct în recurs, ele nu vor putea fi analizate pentru prima dată în calea de atac, urmând a fi respinse cu această motivare.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare în sensul invocat de recurent, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 8/F-CONT din 29 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2022.