Appeal dismissed: refusal to compel Ministry to order direct maintenance payments into property owner association accounts

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în data de 15.11.2017, în urma declinării competenţei materiale de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a prin sentinta civila nr. 5883/12.10.2017, reclamanţii A. si B. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

Obligarea pârâtului să emită un ordin prin care să dispună plata cheltuielilor de întreţinere direct în contul bancar al asociaţiilor de proprietari, obligarea asociaţiilor de proprietari de a afisa la avizier contul bancar, deschiderea de conturi bancare la C. pentru toate asociaţiile de proprietari care nu au deschis un astfel de cont.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1008 din 7 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca neîntemeiată, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ca neîntemeiată şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finantelor Publice, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 1008 din 7 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanţii A. în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs se arată că reclamantei nu i-a fost comunicată întâmpinarea pe care Ministerul Finanţelor Publice era obligat să o depună, iar actele depuse de reclamantă nu au fost comunicate Guvernului.

Prin criticile formulate se mai susţine că Ministerul Finanţelor Publice are calitatea procesuală pasivă, reclamanta A. fiind titulara dreptului la muncă conform art. 41 din Constituţie şi art. 267 din Legea nr. 53/2003 şi având concurs de titularizare 2013 are întâietate în faţa pensionarilor fără concurs conform Codului Muncii şi Deciziei CCR nr. 397/2013.

De asemenea, susţine recurenta A. că pârâtul Guvernul României a lăsat-o fără loc de muncă şi asigurări medicale prin faptul că nu a aplicat dispoziţiile Deciziei CCR nr. 397/2013.

O ultimă critică vizează faptul că pârâtul Guvernul României este autoritate publică centrală a puterii executive şi este chemat să îşi exercite prerogativele de putere publică conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 90/2001. Guvernul poate sta în instanţă şi are calitate procesuală pasivă şi capacitate juridică civilă, Guvernul este "superior ierarhic" în sensul Legii nr. 554/2004 pentru plata daunelor de 2.000.000 RON.

De asemenea, susţine recurenta că intimatul-pârât Guvernul României are atribuţii de control şi sancţionare asupra ministerelor conform art. 11 lit. I) din Legea nr. 90/2001, este obligat să anuleze H.G. nr. 140/2017 conform art. 138 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 doar pentru Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii Creştine "D.".

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare şi excepţia netimbrării, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat.

Referitor la excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată, întrucât criticile formulate de reclamanţii A. şi B. se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5) C. proc. civ., pe care reclamanţii A. şi B. îşi întemeiază recursul este nefondat.

Acesta vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Concret, s-a imputat primei instanţe faptul că nu a comunicat întâmpinarea formulată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, "pe care era obligat să o depună" şi faptul că aceasta este nulă absolut pentru că lipseşte semnătura pârâtului şi a oficiului juridic.

Raportat la motivele invocate de recurenţi, Înalta Curte constată că nu există neregularităţi de ordin procedural care să fie sancţionate cu nulitatea.

Astfel, din analiza înscrisurilor existente la dosar rezultă pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a fost citat cu menţiunea de a depune întâmpinare, întâmpinarea formulată de acesta fiind înregistrată la dosar la data de 20 iulie 2017 şi comunicată reclamanţilor la data de 16 noiembrie 2017, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflate la dosar antemenţionat.

Cu referire la afirmaţia recurenţilor potrivit căreia întâmpinarea ar fi lovită de nulitate absolută întrucât nu conţine "semnătură pârât şi Of. Juridic", aceasta fiind "semnată anonim în numele unui inexistent: E.", Înalta Curte constată contrar susţinerilor recurenţilor că întâmpinarea este semnată de către Directorul Direcţiei Juridice - F. în numele domnului Director General al Direcţie Juridice - E..

Or, faţă de dispoziţiile Regulamentului de organizare şi funcţionare a structurilor organizatorice din aparatul propriu al Ministerului Finanţelor Publice, Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 901/2014 privind revenirea domnului E. în funcţia de conducere de Director General în cadrul Direcţie Generale Juridice şi Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 3021/2011 privind promovarea doamnei F. în funcţia de conducere de Director General Adjunct în cadrul Direcţie Generale Juridice, Înalta Curte arată că nu se poate reţine excepţia nulităţii întâmpinării pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal.

Aşadar, nu se poate concluziona că au fost încălcate drepturile procesuale ale reclamantei sau că instanţa de fond a instrumentat dosarul într-o manieră care să impună sancţionarea vreunui act de procedură cu nulitatea.

Susţinerea recurenţilor în sensul că Ministerului Finanţelor Publice "este obligat să completeze cadrul legislativ printr-un ordin al Ministerului Finanţelor v acţiunea. Încă din 2007 MFP este aşadar obligat să asigure plata întreţinerii direct în cont bancar, caorice altă plată la utilităţi, prin crearea unui cont naţional la nivel naţional…", nu poate fi primită.

Înalta Curte remarcă mai întâi că recursul de faţă nu combate punctual argumentele Curţii de Apel Bucureşti, ci dimpotrivă prin cererea de recurs se reiau susţinerile formulate în faţa instanţei de fond.

Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prioritar şi fără a relua situaţia de fapt generatoare a litigiului de faţă, Înalta Curte reţine, raportat la normele legale aplicabile cauzei, la înscrisurile depuse la dosar în etapa soluţionării fondului şi faţă de susţinerile părţilor, constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că solicitarea reclamanţilor este neîntemeiată, faţă de faptul că nu s-a indicat un temei de drept pentru emiterea vreunui ordin de către Ministerul Finanţelor Publice prin care să se dispună plata cheltuielilor de întreţinere direct în contul bancar al asociaţiilor de proprietari, obligarea asociaţiilor de proprietari să afişeze la avizier contul bancar, reclamanţii formulând doar nişte consideraţii proprii cu privire la obligaţiile ministerului.

Astfel, potrivit art. 77 din Legea nr. 24/2000, "Ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului. In formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 42 alin. (4)".

Rezultă deci că pentru a se putea emite ordinul ministerial solicitat de reclamanţi este necesar să existe mai întâi o lege, o ordonanţă de guvern sau o hotărâre de guvern care să prevadă necesitatea emiterii unui astfel de ordin, prin care asociaţiile de proprietari să fie obligate să permită proprietarilor să plătească întreţinerea într-un cont bancar.

Or, nu s-a indicat un astfel de temei juridic, astfel încât pârâtul nu poate fi obligat să emită un act pentru care nu are abilitare legala expresă.

Instanţa de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele reformării soluţiei primei instanţe, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind nefondat.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1008 din 7 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2021.