Agricultural aid exclusion: effective review of non-compliance and failure to assess all disputed parcels

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 20 iulie 2017, sub nr. x/2017, prin declinare de competenţă prin sentinţa civilă nr. 1572/18.05.2017, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.P.I.A. Bucureşti şi A.P.I.A. - Centrul Judeţean Suceava, anularea în tot a Deciziei nr. 28923/17.10.2016 emisă de prim - pârâtă şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 161/P/11.07.2016 emisă de secund - pârâtă, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare privind cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2011, încheiat la data de 27.05.2016 şi, pe fondul cauzei, anularea şi a procesului-verbal, considerând că toate trei actele contestate sunt netemeinice şi nelegale.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 98 din 5 noiembrie 2019, Curtea de Apel Suceava:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a APIA Suceava, cu privire la capătul de cerere vizând anularea Deciziei nr. 28923/17.10.2016;

- a respins contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 28923/17.10.2016, în contradictoriu cu APIA Suceava, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

- a admis în parte contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Suceava;

- a anulat Procesul Verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/27.05.2016, Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 28923/17.10.2016, Decizia nr. x/19.05.2016 precum şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 161/P/11.07.2016, în limita sumei de 13902,83 RON;

- a respins, ca inadmisibilă, solicitarea de restituire a sumelor achitate de reclamant, ca urmare a constatării neregulii.

3. Cererile de recurs declarate în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, au declarat recurs reclamantul A., pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, precum şi pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Suceava.

3.1. Prin recursul formulat de reclamantul A., s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

Printr-o primă critică, recurentul-reclamant arată că în mod greşit prima instanţă a reţinut că procentul de supradeclarare a terenurilor utilizate a depăşit 20% din totalul suprafeţelor vizate de cererea sa prin a solicitat sprijin financiar pentru anul 2011. În opinia sa, instanţa ar fi trebuit să cerceteze, în baza probatoriului de la dosar, existenţa oricărei culpe ce i se putea imputa, întrucât sancţiunea care i-a fost aplicată de APIA nu poate subzista independent de stabilirea unei culpe concrete raportat la conduita de declarare a utilizării unor suprafeţe de teren agricol.

Printr-o altă critică, susţine că în mod greşit prima instanţă i-a respins ca inadmisibilă solicitarea de restituire a sumelor achitate, în condiţiile în care a depus la APIA Suceava mai multe cereri în acest sens (respectiv, cele înregistrate sub nr. x/18.02.2019, nr. y/10.04.2019 şi nr. 76/P/16.04.2019). De asemenea, a solicitat şi dobânzi şi penalităţi, după rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 76/29.03.2018 a Tribunalului Suceava, prin decizia penală nr. 115/31.01.2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava.

Consideră că această chestiune a existenţei unei proceduri administrative de restituire a sumelor trebuia pusă în dezbaterea contradictorie a părţilor. Or, instanţa de fond nu a procedat astfel, ci, doar a întrebat reprezentanta pârâtelor dacă există în general vreo procedură de restituire a sumelor deja achitate, aspect ce rezultă din încheierea de şedinţă din 22 octombrie 2019.

Totodată, instanţa de fond nu a făcut nicio referire la rezultatele expertizei topo-cadastrale, preferând să dea prioritate exclusiv constatărilor făcute de către echipa de control APIA care nu s-a deplasat în teren.

3.2. Prin recursul formulat de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În argumentarea recursului său, recurenta-pârâtă formulează, în esenţă, următoarele critici:

- hotărârea de fond cuprinde motive contradictorii, întrucât instanţa a reţinut pe de o parte că "în ceea ce priveşte pretinsa disproporţie a sancţiunii aplicate, invocată de reclamant, se apreciază că aceste apărări nu pot fi primite", iar pe de altă parte a reţinut următoarele:

"Cum suprafaţa pentru care s-a depus cererea de plată a fost de 40,13 ha, iar cea afectată de nereguli este de 4,3784 ha se constată că supradeclararea se situează în intervalul procentual anterior amintit, astfel încât nu se impunea aplicarea sancţiunii restituirii integrale a ajutorului primit";

- hotărârea de fond a fost dată cu aplicarea greşită a art. 58 alin. (1) şi (2) din Regulamentul CE nr. 1122/2009, întrucât instanţa a reţinut în mod greşit că suprafaţa afectată de nereguli este de 4,3784 ha, reclamantul fiind îndreptăţit să primească numai un procent de 67,56 % din suma acordată, deşi suprafaţa afectată de nereguli pentru campania 2011 este de 10,3 ha (5,3784 ha + 4,66 ha) localizată pe raza localităţilor Ştefăneşti şi Ripiceni, jud. Botoşani, situaţie în care supradeclararea este mai mare de 20 % din suprafaţa determinată.

Prezentând pe scurt situaţia de fapt, recurenta-pârâtă arată că, în campania 2011, reclamantul A. a solicitat şi obţinut sprijin financiar pentru suprafaţa declarată de 40,13 ha şi determinată de 40,13 ha, localizată astfel: 31,34 ha pe raza UAT Ştefăneşti şi 8,79 ha pe raza UAT Ripiceni.

Urmare verificărilor efectuate de Direcţia Antifraudă, Control Intern, s-a constatat faptul că fermierul a primit sprijin financiar necuvenit pentru suprafaţa de 10,03 ha, localizată pe raza localităţii Ştefăneşti şi Ripiceni, judeţul Botoşani.

În ceea ce priveşte suprafaţa de 5,3784 ha, pentru care s-a solicitat sprijin financiar, autoritatea de control a reţinut în cadrul concluziilor sale, prezentate la cap. 8 din titlul de creanţă, că intimatul-reclamant a declarat că pentru această suprafaţă a avut "convenţii verbale" cu diferite persoane fizice.

La solicitarea Direcţiei Antifraudă, Control Intern, intimatul-reclamant nu a putut prezenta documente doveditoare ale dreptului de folosinţă pentru suprafaţa de 5,3784 ha, conform art. 4 din OMADR nr. 246/2008, care prevede că: "Documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006, privind dreptul de folosinţă a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participaţiune, contractul de închiriere sau altele asemenea".

Recurenta-pârâtă susţine că înţelegerile verbale nu sunt calificate de legiuitor ca şi document doveditor al dreptului de folosinţă, aşa cum rezultă din textul de lege citat.

Cât priveşte suprafaţa de 4,66 ha, pentru care s-a solicitat, de asemenea, sprijin financiar, recurenta-pârâtă arată că, din analiza cererii de plată aferentă campaniei 2011, cât şi din formularul D1 - proces-verbal pentru cel de-al doilea control al solicitării pentru campania 2011 a reieşit că intimatul-reclamant a solicitat şi primit sprijin financiar pentru suprafaţa anterior menţionată, identificată de acesta în BF 51 şi BF 65.

Însă, conform adresei nr. x/18.04.2016 a Primăriei oraşului Ştefăneşti, suprafaţa de 4,66 ha - păşuni permanente este identificată în BF 122 şi BF 247.

Prin urmare, recurenta-pârâtă susţine că pentru suprafaţa de 4,66 ha, identificată în mod eronat de către reclamant, sprijinul aferent acestei suprafeţe a fost acordat în mod necuvenit, acesta având obligaţia de a-l restitui.

Precizează că, potrivit manualelor de proceduri elaborate de APIA, pe baza dispoziţiilor naţionale şi comunitare în vigoare, poziţionarea necorespunzătoare a parcelelor agricole în interiorul blocului fizic sau identificarea eronată a parcelelor agricole în blocurile fizice reprezintă aspecte esenţiale ale neconformităţii.

Având în vedere aspectele menţionate anterior, dar şi în cuprinsul întâmpinării depuse în faţa instanţei de fond şi ignorate de aceasta, recurenta-pârâtă arată că, în campania 2011, intimatul-reclamant A. a primit sprijin financiar necuvenit pentru suprafaţa de 10,3 ha (5,3784 ha + 4,66 ha), localizată pe raza localităţilor Ştefăneşti şi Ripiceni, judeţ Botoşani, nu doar pentru suprafaţa de 4,3784 ha, cum a reţinut în mod greşit instanţa de fond.

Concluzionând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre în baza unui raţionament părtinitor, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea sentinţei, admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive (APIA - aparat central), iar pe fond, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată şi menţinerea ca legale a actelor administrative atacate.

3.3. Prin recursul formulat de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul Judeţean Suceava, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă susţine că sentinţa atacată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 12 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009, în temeiul cărora reclamantul are obligaţia de a cunoaşte amplasarea parcelelor pe care declară că le utilizează în blocuri fizice.

Astfel, instanţa de fond a pronunţat sentinţa cu ignorarea pur şi simplu a susţinerilor sale cu privire la suprafaţa de 4,66 ha teren identificată eronat de fermier, suprafaţă care nu poate fi considerată eligibilă la plată. Din acest punct de vedere, hotărârea instanţei apare ca nemotivată, nefiind indicate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei pentru a considera această suprafaţă eligibilă la plată.

Se arată că, în campania 2011, reclamantul a depus cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2011, înregistrată sub nr. x/27.05.2011 pentru suprafaţa de 40,13 ha teren arabil TA şi pajişti permanente PP.

Dosarul cererii de plată depus de solicitantul A. şi modul în care a fost aprobat la plată în campania 2011 a fost verificat de Direcţia Antifraudă, Control Intern - Serviciul Antifraudă, din cadrul APIA - aparat central.

Constatările echipei de verificare, concretizate în procesul-verbal de constatare nr. x/13.05.2016, i-au fost transmise recurentei-pârâte spre implementare obligatorie, prin adresa nr. x/13.05.2019 a APIA - aparat central, cu menţiunea verificării modului de acordare a sprijinului pe suprafaţă pentru toate campaniile, verificare solicitată prin adresa Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind dosar penal nr. x/2015

Procedând la reanalizarea cererilor de acordare sprijin specific, având ca titular pe reclamantul A., din analiza comparativă a documentelor care dovedesc dreptul de folosinţă şi documentele din care reiese utilizarea terenului agricol care s-au regăsit la dosarul cererii de plată, a documentelor suplimentare solicitate de către echipa de verificare, recurenta-pârâtă susţine că a constatat că au fost încălcate prevederile legale din O.U.G. nr. 125/21.12.2006 şi Ordinul MADR nr. 246/2008.

În concret, a constatat că cererea de solicitare a sprijinului aferentă anului 2011, depusă de titularul amintit, nu îndeplineşte condiţiile de eligibilitate prevăzute la art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006 coroborate cu prevederile art. 4 din OMADR nr. 246/2008, întrucât fermierul nu a prezentat documente doveditoare ale dreptului de folosinţă a terenului declarat în cerere.

Arată că parcelele pentru care nu este îndeplinită condiţia dovedirii dreptului de folosinţă şi utilizare au suprafaţa totală de 5,37 ha.

De asemenea, suprafaţa de 4,66 ha a fost identificată eronat de fermier în BF 51 şi BF 65, motiv pentru care s-a considerat această suprafaţă că nu este eligibilă la plată.

Aşadar, suprafaţa constatată neconformă este de 10,03 ha, din care 5,37 ha fără acte şi 4,66 identificată greşit.

Recurenta-pârâtă arată că instanţa de fond în mod corect a dat aplicare celor statuate de instanţa penală în dosarul nr. x/2016, referitor la faptul că reclamantul nu a putut dovedi dreptul de utilizare a terenului pentru suprafaţa de 4,3784 ha, dar nu a mai ţinut cont de faptul că există neregulă clară şi în ceea ce priveşte cele 4,66 ha identificate greşit.

Arată că, în cazul în care în urma tuturor controalelor se constată identificarea eronată a amplasamentului parcelelor agricole declarate de fermieri sau a unor părţi din aceste parcele în blocurile fizice, nu se acordă plăţi pentru suprafeţele identificate eronat.

Mai arată că orice fermier (dacă chiar utilizează terenul pentru care solicită sprijin financiar) trebuie sau ar trebui să cunoască amplasamentul suprafeţelor de teren pentru care solicită sprijin financiar, deoarece doar acesta cunoaşte suprafaţa de teren şi amplasarea ei (ca şi parcelă agricolă) într-un bloc fizic, şi nu reprezentanţii APIA.

Aceste aspecte reprezintă nereguli prin prisma dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011.

Faţă de cele arătate, consideră că instanţa de fond trebuia să ia în calcul şi faptul că suprafaţa de 4,66 ha solicitată la plată nu a fost corect identificată, fapt ce reprezintă o neregulă. Or, instanţa de fond nu a arătat niciun motiv pentru care a considerat această suprafaţă eligibilă la plată, deşi afectată de neregulă prin prisma prevederilor art. 12 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 1122/2009.

Astfel, în ipoteza în care s-ar lua în calcul numai suprafaţa de 4,3784 ha pentru care instanţa penală a statuat că reclamantul nu poate dovedi dreptul de utilizare a terenului (faţă de 5,37 constatate de recurentă) la care se adaugă suprafaţa de 4,66 ha afectată de neregula identificării eronate, procentul de supradeclarare depăşeşte 20 %, reclamantul fiind supus sancţiunii prevăzute de art. 58 din Regulamentul nr. 1122/2009, care prevede că în cazul în care suprafaţa diferenţă dintre suprafaţa declarată şi suprafaţa determinată este mai mare de 20 %, fără a depăşi însă 50 % din suprafaţa determinată, fermierul va fi exclus de la plată.

În acest context, recurenta-pârâtă solicită să se constate că sancţiunea aplicată intimatului-reclamant, de excludere a acestuia de la plată pentru campania 2011, este corect aplicată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la cererile de recurs declarate de pârâte, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Consideră, în esenţă, că toate argumentele pârâtelor din cererile de recurs au la bază exclusiv constatările echipei de control care a întocmit procesul-verbal în anul 2016, cu erorile inerente întocmirii unui act de constare "din birou", bazat în mare parte pe interpretarea greşită a situaţiei de fapt şi a confuziei multor date începând de la actele ce dovedesc folosinţa şi utilizarea terenurilor până la amplasarea acestora în blocurile fizice şi chiar pe raza unităţilor administrativ teritoriale Ştefăneşti şi Ripiceni.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

II.1. Examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., excepţia insuficientei timbrări a recursului declarat de reclamantul A., invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "(1)Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.", iar dispoziţiile art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:

"Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum şi dispoziţiile art. 197 din acelaşi cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligaţia recurentului de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, astfel încât prin rezoluţia din 21.02.2020, s-a dispus citarea acestuia cu menţiunea de a completa cuantumul taxei judiciare de timbru cu suma de 50 RON, la dosar fiind depusă dovada achitării parţiale a taxei datorate (50 RON - chitanţă nr. 1311/28.01.2020 fila x).

De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, însă recurentul nu au folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menţionată.

Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deşi a fost legal citat cu menţiunea de a completa cuantumul taxei judiciare de timbru cu suma de 50 RON, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare a actului de procedură de la dosar, recurentul nu a respectat cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, ceea ce impune aplicarea sancţiunii anulării căii de atac.

Pentru considerentele expuse şi temeiurile de drept indicate, Înalta Curte va admite excepţia insuficientei timbrări a recursului invocată din oficiu şi va dispune anularea recursului declarat de reclamantul A., ca insuficient timbrat.

II.2. Examinând sentinţa recurată, Înalta Curte constată că recursurile pârâtelor sunt fondate, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de anulare (i) a deciziei nr. 28923/17.10.2016 emisă de APIA în soluţionarea contestaţiei formulate de reclamant împotriva procesului-verbal de constatare nereguli şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/27.05.2016 emis de APIA - Direcţia Antifraudă şi Control Intern, (ii) a procesului-verbal menţionat, (iii) a deciziei nr. x/P/11.07.2016 emisă de APIA Centrul Judeţean Suceava în soluţionarea contestaţiei formulate de reclamant împotriva deciziei nr. x/19.05.2016 a APIA Centrul Judeţean Suceava, prin care acesta a fost exclus de la plată pentru anul 2011, precum şi (iv) a celei din urmă decizii.

Conform celor menţionate la pct. I.2 al acestei decizii, admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a APIA Suceava pe capătul de cerere vizând anularea deciziei nr. 28923/17.10.2016 şi în parte cererea de chemare în judecată, instanţa de fond a dispus anularea celor patru acte atacate, a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 161/P/11.07.2016, în limita sumei de 13.902,83 RON, respingând ca inadmisibilă solicitarea de restituire a sumelor achitate de reclamant, ca urmare a constatării neregulii.

Motivul care a condus la emiterea procesului-verbal de nereguli corespunzător campaniei agricole 2011 este reprezentat de constatarea unor nereguli în sensul acordării de sprijin financiar necuvenit pentru suprafaţa de 10,3 ha, compusă din suprafaţa de 5,3784 ha, pentru care fermierul a arătat că dreptul de folosinţă asupra terenului a fost obţinut în baza unor convenţii verbale cu diverse persoane, fără a exista documente scrise şi suprafaţa de 4,66 ha, identificată în alte blocuri decât cele declarate, ceea ce a atras retragerea integrală a plăţilor din cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă.

Fiind învestită cu soluţionarea recursurilor de faţă, Înalta Curte constată că, la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a legalităţii actului administrativ şi a constatărilor autorităţii emitente, prin prisma tuturor susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi.

Astfel, din parcurgerea hotărârii, se poate observa că, după analiza excepţiei invocate, prima instanţă a reţinut că "...în cuprinsul amintitei hotărâri penale, se stipulează în mod clar faptul că reclamantul nu ar fi trebuit să obţină subvenţie pentru suprafaţa de 4,3784 ha (parte din cea menţionată în actele administrative contestate) ...", subliniind că "...suprafaţa pentru care s-a depus cererea de plată a fost de 40,13 ha, iar cea afectată de nereguli este de 4,3784 ha ...", fără ca judecătorul fondului să analizeze şi suprafaţa de 4,66 ha (identificată în alte blocuri decât cele declarate de fermier), precum şi diferenţa de suprafaţă de la 4,3784 ha (constatată în hotărârea penală) până la suprafaţa de 5,3784 ha (constatată în procesul-verbal de nereguli) şi fără să prezinte propriul raţionament juridic, raportat la situaţia de fapt dedusă judecăţii şi la dispoziţiile legale aplicabile.

În aceste condiţii, se constată că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze părţilor dovada că susţinerile şi mijloacele de apărare formulate au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei.

Deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinţei recurate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanţa a ajuns la această soluţie şi, implicit realizarea controlului judiciar.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că se impune casarea hotărârii instanţei de fond prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu a avut loc o cercetare efectivă a fondului cauzei, situaţie de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil cel puţin a unei părţi, în considerarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurării tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, astfel cum impun dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

În raport de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare şi de motivul care a determinat-o, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentele-pârâte în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceste critici urmând a fi avute în vedere de prima instanţă, cu ocazia rejudecării pricinii.

Înalta Curte mai reţine că soluţia pronunţată cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a APIA Suceava, cu privire la capătul de cerere vizând anularea deciziei nr. 28923/17.10.2016, nu a fost contestată prin recursurile declarate în cauză, căpătând caracter definitiv, astfel încât nu face obiectul învestirii instanţei de control judiciar.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâte şi va casa sentinţa recurată, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite, din oficiu, excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantul A., pentru insuficientă timbrare.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 98 din 5 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca insuficient timbrat.

Admite recursurile declarate de pârâtele Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Suceava împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează sentinţa civilă atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2022.