Prison statistics on ethnic and religious affiliation: non-discrimination and statutory compliance of official data collection
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the National Council for Combating Discrimination, thereby upholding the appellate court's decision to annul the administrative sanction imposed on the National Administration of Penitentiaries. The dispute concerned whether the collection and publication of statistical data regarding the ethnic and religious affiliation of detainees constituted a discriminatory act under Romanian contraventional law, challenging a decision that fined both the Prison Administration and the Ministry of Justice for allegedly "ethnicizing" criminal statistics. The Supreme Court ruled that the Prison Administration bore no contraventional liability because it did not technically publish the data on the Ministry's website and that the collection of such data for statistical purposes, religious assistance, and targeted social inclusion programs was legally justified and non-discriminatory, as it lacked the requisite intent or effect to restrict fundamental rights under Article 2 of O.G. 137/2000 and Article 26 of O.G. 137/2000, with any apparent overbreadth in the first-instance judgment regarding the Ministry being deemed a procedural imprecision not subject to cassation grounds.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 137/2000, art. 15 din Legea nr. 137/2000, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Prison statistics on ethnic and religious affiliation: non-discrimination and statutory compliance of official data collection: The dispute concerned whether the collection and publication of statistical data regarding the ethnic and religious affiliation of detainees constituted a discriminatory act under Romanian contraventional law, challenging a decision that fined both the Prison Administration and the Ministry of Justice for allegedly "ethnicizing" criminal statistics. The Supreme Court ruled that the Prison Administration bore no contraventional liability because it did not technically publish the data on the Ministry's website and that the collection of such data for statistical purposes, religious assistance, and targeted social inclusion programs was legally justified and non-discriminatory, as it lacked the requisite intent or effect to restrict fundamental rights under Article 2 of O.G. 137/2000 and Article 26 of O.G. 137/2000, with any apparent overbreadth in the first-instance judgment regarding the Ministry being deemed a procedural imprecision not subject to cassation grounds.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 martie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 05.06.2018, sub nr. x/2018, reclamanta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii - Romani CRISS şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 545 din 04.10.2017 emisă de CNCD.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 870 din 08 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în contradictoriu cu pârâţii Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii -Romani Criss, şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
A anulat Hotărârea nr. 545/04.10.2017.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile a formulat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurentul a prezentat situaţia de fapt şi parcursul administrativ al actului administrativ atacat, după care a susţinut că obiectul real al petiţiei a fost, aşa cum rezultă din cele prezentate anterior, comportamentul discriminatoriu al părţii reclamate (Ministerul Justiţiei) care a publicat pe website-ul instituţiei la secţiunea "date statistice", o serie de informaţii oficiale, care priveau apartenenţa etnică şi religioasă a persoanelor private de libertate şi atitudinea intimatului-reclamant (Administraţia Naţională a Penitenciarelor) de a colecta şi prelucra aceste date şi de a clasifica fiinţe umane în funcţie de apartenenţa etnică şi regilioasă în timpul administrării actului de justiţie.
În concluzie, intimatul-reclamant Administraţia Naţională a Penitenciarelor a fost sancţionat pentru comportamentul discriminatoriu faţă de etnia rromă, aromână, lipoveană, maghiară şi tătară, etnicizând infracţionalitatea prin culegerea, gestionarea şi operaţionalizarea datelor personale ale deţinuţilor, informaţii în baza cărora s-au efectuat/realizat statisticile publicate pe pagina web a Ministerului Justiţiei, ci nu pentru fapta de a publica pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei statisticile privind infracţionalitatea, bazate pe criteriul etnic si religios, asa cum greşit reţine instanţa de fond.
Fapta reţinută în sarcina Ministerului Justiţiei a fost analizată de către Curtea de Apel Bucureşti în dosarul x/2018 după cum reiese din captura web ataşata prezentului recurs.
A arătat recurentul că instanţa de fond a emis o sentinţă civilă netemeinică si nelegală, de asemenea, dispozitivul sentinei civil este excesiv raportat la legitimarea procesuală.
Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă).
Prin dispozitiv se admite acţiunea intimatului-reclamant Administraţia Naţională a Penitenciarelor si se anulează întru-totul hotătârea/soluţia CNCD chiar dacă prin acest act administrativ era sancţionat şi comportamentul discriminatioriu al părţii reclamate Ministerul Justiţiei.
Soluţia instanţei de fond de a anula întru-totul soluţia CNCD încalcă condiţia interesului personal, în sensul că cel care recurge la această formă procedural urmăreşte să obţină, direct sau indirect, un folos practic pentru sine.
Pentru aceste considerente, întrucât în mod eronat s-a apreciat, de către instanţa de fond, cu privire la aplicarea normelor de drept material, apreciază că sunt întemeiate criticile formulate sub aspectul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.
II. Soluţia instanţei de recurs
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin Hotărârea nr. 545 din 04.10.2017, emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, s-a dispus sancţionarea contravenţională a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a Ministerului Justiţiei, cu amenda de 2000 de RON, pentru publicarea de statistici pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei, având ca obiect informaţii oficiale, care priveau apartenenţa etnică şi religioasă a persoanelor private de libertate, caracteristici ale persoanelor deţinute în penitenciare, ce se refereau la vârstă, cetăţenie, religie, nivelul de studii, mediul de provenienţă, dar şi naţionalitate, conform art. 26, alin. (1) şi 2) din O.G. nr. 137/2000, coroborat cu art. 2 din O.G. nr272001.
Situaţia statistică prezentată la secţiunea "naţionalitate" prezintă un număr de 54 de categorii, dintre care cel puţin cinci (aromân, lipovean, rrom, maghiar şi tătar) erau desemnate clar după apartenenţa etnică, şi nicidecum după cetăţenie, considerându-se de către Colegiul Director al CNCD că o prezentare statistică care să implice criterii de etnie şi naţionalitate în privinţa deţinutului din penitenciare ar conduce la o formă de etnicizare a statutului infractorului/infracţiunii.
În considerentele hotărârii atacate s-a reţinut că Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor au fost sancţionaţi cu amendă contravenţională "pentru publicarea pe pagina de internet a M.J. de statistici privind infracţionalitatea, bazate pe criteriul etnic şi religios, conform art. 26 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 137/2000", recomandându-se părţii reclamate Ministerul Justiţiei "să nu mai publice pe viitor pe site-ul instituţiei date statistice privind infracţionalitatea pe criteriul etniei şi religiei".
Însă, din analiza întregului material probator, a rezultat că Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu a efectuat nicio publicare, neavând posibilitatea tehnică de a posta date, informaţii, pe site-ul Ministerului Justiţiei, şi neavând competenţa de a administra pagina de internet a acestuia.
Normele de drept comun în materie contravenţională, cuprinse în O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravenţiilor, stabilesc, la art. 1, că fapta incriminată trebuie săvârşită cu vinovăţie de către persoana în sarcina căreia se stabileşte răspunderea contravenţională. Or, publicarea pe site-ul ministerului nu s-a realizat de către Administraţia Naţiomală a Penitenciarelor, cum corect a reţinut instanţa de fond.
De altfel, tot Ministerul Justiţiei a fost autoritatea care a dispus retragerea rapoartelor în urma comunicatului de presă al Centrului Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii, iar recomandarea ca pe viitor să nu publice acelaşi tip de date a fost adresată aceleiaşi persoane juridice de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin intermediul Aplicaţiei PMS Web, realizează evidenta persoanelor private de libertate în mod informatizat tocmai în scopul de a asigura drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanelor custodiate, cu respectarea legislaţiei specifice domeniului în care îşi desfăşoară activitatea, astfel încât nu se poate reţine incidenţa prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 137/2000.
Astfel, potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 1849/2004, în vigoare în perioada pentru care a fost constatată contravenţia, dar şi în temeiul prevederilor art. 6 lit. d) din H.G. nr. 756/2016, Administraţia Naţională a Penitenciarelor "organizează, coordonează, evaluează, controlează şi îndrumă activitatea de evidenţă nominală şi statistică a deţinuţilor, persoanelor internate şi arestate preventiv din unităţile din subordinea sa".
Exprimarea/declararea convingerii religioase contribuie la îndeplinirea unuia dintre drepturile persoanelor private de libertate consacrate de Legea nr. 254/2013 la art. 58 şi potrivit OMJ nr. 4000/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind asistenţa religioasă a persoanelor private de libertate aflate în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor:
Prin urmare, culegerea datelor după criteriile menţionate serveşte pentru crearea de către penitenciare a unui cadru în care să poată fi exercitată libertatea conştiinţei şi libertatea religioasă, prin permiterea accesului deţinuţilor şi includerea acestora la activităţi religioase în funcţie de apartenenţa declarată a acestora, dar şi pentru a preveni imixtiunea cu grupuri cu o cultură sau valori ce contravin propriilor convingeri.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Justiţiei şi unităţile penitenciare sunt parteneri în proiecte cu finanţare nerambursabilă în cadrul cărora beneficiari sunt deţinuţi care fac parte din grupuri defavorizate, cu risc de sărăcie şi excluziune sociala, selectaţi şi după criterii ce ţin de nevoile acestora, cultura, valorile proprii, tocmai cu scopul de a fi implicaţi în derularea unor activităţi care nu contravin convingerilor proprii acestora, în vederea alfabetizării, calificării profesionale a deţinuţilor,
Astfel cum a detaliat instanţa prin hotărârea de la fond, chiar Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii - Romani CR1SS este beneficiarul şi iniţiatorul unor proiecte cu finanţare nerambursabilă, astfel încât este în măsură să aprecieze că identificarea detaliată a nevoilor deţinuţilor se poate constitui în suport pentru selectarea grupului ţintă. În acest sens este Memorandumul de înţelegere între Regatul Norvegiei şi Guvernul României privire implementarea Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014, semnat la 21 martie 2012 care a impus alocarea a cel puţin 10 % din totalul sumelor alocate în anumite programe situaţiei populaţiei de etnie romă. Printre programele relevante în acest sens, s-a numărat şi Programul R023 "Servicii corecţionale, inclusiv sancţiuni non-privative de libertate".
Înalta Curte constată că în mod greşit a fost reţinut tratamentul discriminatoriu, întrucât, în ceea ce priveşte întocmirea acestor situaţii statistice, este justificată prin factori obiectivi şi străini de orice act de discriminare, având la bază vreunul dintre criteriile interzise, prevăzute de O.G. nr. 137/2000. Totodată, din punct de vedere legal, colectarea acestor date se realizează exclusiv în scop statistic, în baza prevederilor Legii nr. 226/2009, Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România şi a convenţiei încheiate de Ministerul Justiţiei cu institutul Naţional de Statistică în baza acestui act normativ. Ca atare, colectarea şi publicarea de date în scop statistic, care nu fac posibilă identificarea vreunei persoane şi fără să existe contextul unor situaţii indentice sau similare abordate diferit, nu poate fi caracterizată drept tratament discriminatoriu de natură a determina o restricţie, excludere, deosebire sau preferinţă, şi care ar avea ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii, folosinţei ori exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
În realitate, este vorba de un raport întocmit în baza unui indicator statistic insuficient de clar determinat care, deşi se referă la naţionalitate, combină atât informaţii privind etnia cât şi cetăţenia, însă prin publicarea pe pagina de internet nu a fost comisă vreo faptă de discriminare astfel cum este definită la art. 2 din O.G. nr. 137/2000, lipsind scopul sau intenţia de a discrimina şi deopotrivă lipsind efectul restrângerii, înlăturării recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Prin urmare, atât timp cât datele personale sunt culese, prelucrate, analizate şi gestionate potrivit legii şi în scopul luării unor măsuri pozitive pentru persoanele în cauză, rămânând confidenţiale, nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 137/2000, care prevede că reprezintă contravenţie "orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia".
Statistica analizată, care a format obiectul plângerii, menţionează toate naţionalităţile şi etniile din România, inclusiv femei şi bărbaţi de naţionalitate română, astfel că nu există situaţia diferită, neexistând situaţiile comparabile şi tratamentul diferit aplicat acestora, nici un scop în sine de a individualiza, dimpotrivă fiind o reflectare a diversităţii de naţionalităţi şi etnii care convieţuiesc într-un spaţiu şi timp date. Nu există, aşadar, condiţiile excluderii anumitor grupuri indentificate ca etnii sau naţionalităţii, fiind vorba exclusiv despre o raportare a numărului de persoane care, la un moment dat, au statutul de deţinut. Diferenţele există prin cifrele diferite, realitate care se raportează la o altă realitate, aceea a numărului de persoane de diverse naţionalităţi şi etnii care trăiesc în România, de asemenea diferit. Aşadar, criteriul etnic şi de naţionalitate nu au fost utilizate pentru a stigmatiza ori pentru a exclude, ci corespunzător nevoii de transparenţă, respectând principiul confidenţialităţii prevăzut de dispoziţiile Legii nr. 226/2009 şi prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şî libera circulaţie a acestor date, în vigoare la data publicării pe site-ul M.J.
Este nefondată critica recurentului potrivit căreia instanţa de fond, prin anularea în totalitate a soluţiei CNCD, încalcă condiţia interesului personal, în sensul că cel care recurge la această formă urmăreşte să obţină, direct sau indirect, un folos practic pentru sine. Susţine recurentul că prin dispozitiv se admite acţiunea intimatei-reclamante Administraţia Naţională a Penitenciarelor si se anulează întru-totul hotătârea/soluţia CNCD, chiar dacă prin acest act administrativ era sancţionat şi comportamentul discriminatoriu al părţii reclamate Ministerul Justiţiei.
Înalta Curte reţine că, la termenul de judecată din data de 23 noiembrie 2018, cauza a fost amânată la cererea reclamantei Administraţia Naţională a Penitenciarelor, care a susţinut că în dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în care Ministerul Justiţiei a promovat acţiunea în anularea aceleiaşi hotărâri a CNCD, a fost invocată excepţia conexităţii dosarului nr. x/2018 cu prezentul dosar nr. x/2018, întrucât ambele dosare au ca obiect anulare aceleiaşi hotărâri nr. 545/04.10.2017, emise de Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării.
Prin sentinţa civilă nr. 1022 din 18.03.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencis administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Justiţiei, având ca obiect anularea aceleiaşi Hotărâri nr. 545/04.10.2017, pronunţate de Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării. Reclamantul Ministerul Justiţiei, a formulat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 27.05.2020, având termen de judecată la data de 25.05.2022.
În raport şi de cele reţinute, din care rezultă că pe rolul instanţei se află acţiunea formulată de Ministerul Justiţiei împotriva aceleiaşi Hotărâri, Înalta Curte constată că, într-adevăr, prima instanţă a anulat Hotărârea nr. 545 din 04.10.2017 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, însă este vorba despre o neclaritate/imprecizie a dispozitivului hotărârii primei instanţe. Ministerul Justiţiei nu a fost parte în prezentul dosar, analiza din prezentul litigiu vizând exclusiv reclamanta Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Astfel, critica vizează, în fapt, lămurirea dispozitivului hotărârii instanţei de fond, nefiind incident niciun motiv de casare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, fiind nefondate motivele de recurs.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 870 din 08 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.