Nullity of appeal for non-payment of judicial stamp duty in challenge to insolvency practitioner approval list
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal filed by the National Agency for Fiscal Administration, ruling that the appeal was inadmissible for lack of payment of the judicial stamp duty, thereby leaving in force the first-instance decision which annulled the agency's decision disqualifying the applicant from the list of approved insolvency practitioners and ordered their inclusion on that list. The case involved a administrative tax litigation where an insolvency practitioner challenged the agency's rejection of their application for approval and the subsequent listing decision, but the appellate proceedings were terminated on procedural grounds before any merits review. The decisive legal basis was Article 486, paragraphs (2) and (3) of the Civil Procedure Code, which mandates the attachment of proof of judicial stamp duty payment to an appeal under sanction of nullity, combined with Article 24 of Emergency Government Ordinance no. 80/2013 regarding the specific tax amount due, establishing that failure to pay the 100 RON stamp duty renders the appeal null and void.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 C. proc. civ, art. 486 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ; Nullity of appeal for non-payment of judicial stamp duty in challenge to insolvency practitioner approval list: The case involved a administrative tax litigation where an insolvency practitioner challenged the agency's rejection of their application for approval and the subsequent listing decision, but the appellate proceedings were terminated on procedural grounds before any merits review. The decisive legal basis was Article 486, paragraphs (2) and (3) of the Civil Procedure Code, which mandates the attachment of proof of judicial stamp duty payment to an appeal under sanction of nullity, combined with Article 24 of Emergency Government Ordinance no. 80/2013 regarding the specific tax amount due, establishing that failure to pay the 100 RON stamp duty renders the appeal null and void.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe court relied on these provisions to admit the exception of nullity and annul the appeal due to the failure to pay the judicial stamp duty.
Full text
Şedinţa publică din data de 30 martie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 iunie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A.. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anularea în parte a Deciziei nr. 1/29.06.2017 privind soluţionarea plângerilor prealabile depuse de practicienii în insolvenţă în cadrul procedurii de verificare a cerinţelor în vederea agreării, întocmită de Comisia de soluţionare a plângerilor prealabile din cadrul ANAF, în sensul admiterii plângerii prealabile formulată de practicianul în insolvenţă A., iar pe cale de consecinţă, anularea în parte a Deciziei nr. 1/03.05.2017 privind aprobarea listei practicienilor în insolvenţă agreaţi de ANAF, întocmită de Comisia de agreare şi selecţie a practicienilor în insolvenţă, anularea în parte a Procesului-verbal al Comisiei de agreare si selectie a practicienilor în insolvenţă din data de 03.05.2017, în baza căruia a fost emisă Decizia nr. 1/03.05.2017, admiterea înscrierii societăţii A. pe Lista practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi suspendarea, în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea 554/2004, a Deciziei nr. 1/03.05.2017 privind aprobarea listei practicienilor în insolvenţă agreaţi de ANAF, întocmită de Comisia de agreare si selecţie a practicienilor în insolvenţă, până la soluţionarea definitivă.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 5399 din 17 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti:
- a respins excepţia prescripţiei dreptului de a sesiza instanţa, ca neîntemeiată;
- a respins cererea de suspendare a executării, ca neîntemeiată;
- a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
- a anulat în parte Decizia nr. 1/03.05.2017 emisă de Comisia de agreare şi selecţie a practicienilor în insolvenţă din cadrul ANAF în ceea ce priveşte descalificarea reclamantei (art. II, Anexa 2 poz. 79) şi procesul-verbal al Comisiei de agreare şi selecţie a practicienilor în insolvenţă din cadrul ANAF din data de 03.05.2017 în ceea ce priveşte descalificarea reclamantei (art. II, Anexa 2 poz. 51.);
- a obligat pârâta să înscrie reclamanta A. pe lista practicienilor în insolvenţă agreaţi de ANAF;
- a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei anterior menţionate, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a declarat recurs, criticând-o ca fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, solicitând, astfel, admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca tardiv formulată, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
4. Apărările formulate în cauză
Legal citată, intimata-reclamantă A. nu a formulat întâmpinare în dosarul de recurs.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând excepţia nulităţii recursului pentru netimbrare, asupra căreia trebuie să se pronunţe cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată.
Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.
În raport de criticile efective invocate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, taxa judiciară de timbru datorată de către recurenta-pârâtă pentru soluţionarea recursului fiind în cuantum de 100 RON şi, întrucât taxa nu a fost ataşată la dosar odată cu recursul, Înalta Curte a apreciat că se impune ca recurenta să depună dovada timbrării recursului în cuantumul datorat.
La data de 1 noiembrie 2021, i s-a comunicat recurentei-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, iar împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, aceasta a formulat la data de 4 noiembrie 2021 o cerere de reexaminare, ce a fost respinsă prin încheierea din 21 noiembrie 2021 a ÎCCJ-SCAF, pronunţată în dosarul nr. x/2018.
Înalta Curte constată că, până la această dată, recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru calea de atac exercitată, deşi această obligaţie i-a fost adusă la cunoştinţă prin citaţia comunicată pentru primul termen de judecată din 10 noiembrie 2021, iar recurenta-pârâtă a uzitat de mijlocul procesual reglementat de norma specială a taxelor judiciare de timbru, respectiv a formulat o cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, care a fost respinsă, soluţia fiind definitivă.
Înalta Curte constată că nici ulterior datei de 15.12.2021, când i-a fost comunicată soluţia dispusă în dosarul nr. x/2018 cu privire la soluţia de respingere a cererii de reexaminare formulată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, recurenta-reclamantă nu s-a conformat oblligaţiei de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON datorată pentru soluţionarea recursului declarat în cauză.
Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.
Pentru considerentele expuse, constatând că recurenta nu a îndeplinit obligaţia achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru soluţionarea recursului, în temeiul prevederilor art. 486 alin. (3) cu referire la art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, şi va anula recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 5399 din 17 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2022.