Jurisdictional competence in administrative litigation: ranking of territorial authority versus central authority as source of presumed refusal to answer

Şedinţa publică din data de 29 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiş, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie prin Serviciul Teritorial Timişoara, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei de a răspunde petiţiilor formulate şi înregistrate sub nr. x/2017 din 24.05.2017, nr. 137/VHI-1/2017 din data de 17.03.2021 şi adresa înregistrată sub nr. x/2017.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 954 din data de 19 octombrie 2021, Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Timiş a reţinut că litigiul se întemeiază pe refuzul unei autorităţi centrale de a soluţiona cererile reclamantului.

Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 stabileşte că " (2) Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal."

Cum litigiul vizează pretinsul refuz al unei autorităţi centrale de a soluţiona cererile reclamantului, sunt incidenţe prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, competenţa soluţionării litigiului în primă instanţă aparţinând Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 622 din data de 06 decembrie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa acestă hotărâre, Curtea de Apel a reţinut că, în speţă, raportul juridic dedus judecăţii a luat naştere ca urmare a omisiunii comunicării de către Serviciul Teritorial Timişoara al D.N.A. a răspunsului la o serie de petiţii adresate de către reclamant Serviciului Teritorial Timişoara al D.N.A., petiţii înregistrate cu nr. x/VIII-1/2017 din 24.05.2017, nr. 137/VHI-1/2017 din data de 17.03.2021, şi la adresa înregistrată sub nr. x/2017.

Nu numai că rezultă din datele speţei că reclamantul s-a adresat cu aceste petiţii Serviciului Teritorial Timişoara al D.N.A. - iar nu Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu sediul în Bucureşti - dar Curtea de Apel subliniază că lipsa de personalitate juridică a Serviciului Teritorial Timişoara al D.N.A. nu împiedica această autoritate să prezinte un răspuns reclamantului, după cum nu împiedică nici chemarea sa în judecată pentru această omisiune de răspuns.

În ceea ce priveşte faptul că reclamantul a înţeles să cheme în judecată şi Direcţia Naţională Anticorupţie, Curtea de Apel a constatat că din dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă criteriul de determinare a competenţei în raport cu rangul emitentului actelor contestate sau valoarea actelor administrativ-fiscale contestate. Or, în speţă, nu s-a contestat legalitatea vreunui act emis de Direcţia Naţională Anticorupţie şi nici nu s-a invocat un refuz de soluţionare a unei cereri adresate Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cererile reclamantului fiind adresate Serviciului Teritorial Timişoara al D.N.A.

Prin urmare, obiectul litigiului constă în refuzul pretins nejustificat al Serviciului Teritorial Timişoara al D.N.A. de a răspunde la petiţii adresate acestui serviciu de către domnul A..

Nu are relevanţă, din acest punct de vedere, faptul că reclamantul a înţeles să cheme în judecată Direcţia Naţională Anticorupţie, întrucât acest aspect nu determină competenţa instanţei de contencios administrativ, care nu se stabileşte în funcţie de rangul autorităţii chemate în judecată, ci în funcţie de rangul autorităţii emitente a actelor administrative contestate sau de rangul autorităţii publice autoare a refuzului pretins nejustificat de a răspunde reclamantului.

În ceea ce priveşte calitatea conducătorului D.N.A. (structura centrală) de reprezentare în justiţie a serviciilor teritoriale ale acestei instituţii, Curtea de Apel a reţinut că acest aspect nu are relevanţă în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cauzei, întrucât competenţa nu se stabileşte în funcţie de rangul autorităţii reprezentante, ci în funcţie de rangul autorităţii pârâte. Astfel, în această privinţă este relevantă identificarea emitentului actului administrativ contestat, respectiv identificarea autorităţii administrative care a refuzat soluţionarea cererii reclamantului - iar aceasta este, în prezenta speţă, Serviciului Teritorial Timişoara al D.N.A. - aceasta fiind instituţia pârâtă.

Faţă de aceste considerente, Curtea de Apel a constatat că, în prezenta cauză, reclamantul invocă omisiunea comunicării de către Serviciul Teritorial Timişoara al D.N.A. a răspunsului la o serie de petiţii adresate de către reclamant Serviciului Teritorial Timişoara al D.N.A., astfel încât autorul conduitei vătămătoare este Serviciului Teritorial Timişoara al D.N.A., iar nu Direcţia Naţională Anticorupţie.

3. Soluţia Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtei Direcţia Naţională Anticorupţie prin Serviciul Teritorial Timişoara de a răspunde petiţiilor formulate şi înregistrate sub nr. x/2017 din 24.05.2017, nr. 137/VHI-1/2017 din data de 17.03.2021 şi adresa înregistrată sub nr. x/2017.

În motivare, reclamantul arată că s-a adresat în scris pârâtului Serviciul Teritorial Timişoara al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a i se comunica anumite informaţii de interes public, dar nu a primit nici un răspuns la sesizările sale.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Aşadar, litigiul dedus judecăţii vizează un act administrativ asimilat, iar competenţa materială se stabileşte după poziţionarea emitentului actului în sistemul administraţiei publice (autorităţi centrale sau locale), conform art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Pornind de la această premisă, în situaţia în care persoana care se consideră vătămată înţelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât şi una centrală, pentru stabilirea instanţei competente este esenţială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În speţa de faţă, petiţiile formulate de reclamant au fost înregistrate la Serviciul Teritorial Timişoara al D.N.A. şi vizează sesizări anterioare ale reclamantului, înregistrate la acelaşi Serviciu Teritorial.

Prin urmare, nu se poate reţine că prezentul litigiu vizează pretinsul refuz al unei autorităţi centrale - Direcţia Naţională Anticorupţie - de a soluţiona cererile reclamantului, refuzul fiind exprimat de o autoritate regională, respectiv de Serviciul Teritorial Timişoara al D.N.A.

În aceste condiţii, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004, conform cărora "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene/…/se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale".

Împrejurarea că serviciile teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt reprezentate în instanţă de către conducătorul D.N.A. - structura centrală - nu prezintă relevanţă în stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, întrucât competenţa nu se stabileşte în funcţie de rangul autorităţii reprezentante, ci în funcţie de rangul autorităţii publice autoare a refuzului pretins nejustificat de a răspunde reclamantului.

Prin urmare, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziţionarea în sistemul autorităţilor publice a autorului conduitei vătămătoare, în cazul de faţă Serviciul Teritorial Timişoara al D.N.A., autoritate publică locală.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele DNA şi DNA - Serviciul Teritorial Timişoara, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2022.