Auxiliary justice personnel's salary discrimination claim assigned to labor tribunal for failure to exhaust special administrative procedure.

Şedinţa publică din data de 29 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.01.2021 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă sub numărul x/2021 reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat următoarele:

1. Recunoaşterea stării de discriminare în care s-au aflat din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti şi Curţii de Apel Târgu Mureş, personal care beneficiază de sporuri în procent de 45%) ce depăşeşte limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, familia ocupaţională Justitie, acest mod de calcul al cuantumului sporurilor aplicate fiind recunoscut drept valabil de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 şi de către Curtea de Conturi, dar care nu ne-a fost aplicat şi la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022;

2. Uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie, conform deciziei Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie numărul 23/2016 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 01.01.2018 până la momentul pensionării noastre, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017;

3. Repararea prejudiciului produs prin acţiunea pârâţilor până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferentei dintre suma care ni s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să ni se plătească conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare, precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite la acest nivel de către Curtea de Apel Bacău şi Curtea de Apel Bucureşti;

4. Obligarea pârâţilor la plata şi la alocarea sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioada 1 ianuarie 2018 - 07.12.2020 (pentru reclamanta A.) si pentru perioada 1 ianuarie 2018 - 3 decembrie 2018 (pentru reclamanta B.), dar şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017;

5. Actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflatie şi aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadentei plătii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamantelor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamantelor) până la plata efectivă a sumelor solicitate.

6. Obligarea Parchetului de pe lânqă Înalta Curte de Casatie si Justitie să procedeze la reîncadrarea reclamantelor prin emiterea unui ordin de salarizare corespunzător, respectiv prin aplicarea unui spor de 15% pentru condiţii grele, deosebite şi periculoase, a unui spor de 5% pentru pastrarea confidenţialităţii şi a unui spor de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, toate în cuantum de 45%, doar PÎCCJ având atribuţia emiterii de astfel de ordine de salarizare.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 103 din data de 03 iunie 2021, Tribunalul Timiş, secţia I a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Timiş a reţinut că potrivit art. 7 alin. (1) şi (2) din Anexa V din Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 1659 din data de 15 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX -a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa acestă hotărâre, Curtea de Apel a apreciat că, în cauză, ipoteza normei cuprinse în art. 7 alin. (1) şi (2) din Anexa V din Legea-cadru 153/2017, care ar fi atras competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, nu este îndeplinită.

Reclamanţii nu au contestat acte administrative de stabilire a drepturilor salariale ori vreo hotărâre dată în soluţionarea contestaţiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispoziţiile Legii nr. 153/2017, spre a fi atrasă în cauză competenţa instanţei prevăzută de art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017.

3. Soluţia Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Reclamantele au învestit instanţa cu o acţiune având ca obiect, în esenţă, recunoaşterea stării de discriminare în care s-au aflat din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti şi Curţii de Apel Târgu Mureş, personal care beneficiază de sporuri în procent de 45%) ce depăşeşte limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 şi reîncadrarea, recalcularea indemnizaţiei de încadrare prin aplicarea unui spor de 15% pentru condiţii grele, deosebite şi periculoase, a unui spor de 5% pentru păstrarea confidenţialităţii şi a unui spor de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, toate în cuantum de 45%, plata unor diferenţe salariale, precum şi emiterea unui ordin de salarizare corespunzător, raportat la aceste sporuri, de către Parchetul de pe lângâ Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care atribuţia emiterii de astfel de ordine de salarizare.

Potrivit prevederilor art. 7 din Anexa V la Legea nr. 153/2017, "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti."

Înalta Curte constată că art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 reglementează o procedură specială în situaţia personalului din justiţie care contestă ordinul angajatorului prin care i-au fost stabilite drepturile salariale.

În cauză, reclamantele nu au urmat procedura prevăzută de art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv nu au formulat contestaţie împotriva modului de calcul al drepturilor salariale la Colegiile de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, ci s-au adresat instanţei de judecată cu o acţiune ce vizează obligarea pârâţilor la recalcularea indemnizaţiei de încadrare.

În acest sens este de reţinut că reclamantele au indicat, printre temeiurile de drept invocate, şi dispoziţiile art. 159, 166 şi 268 din Codul muncii, precum şi cele ale art. 27 din O.G nr. 137/2000.

Obiectul şi temeiul juridic al cererii de chemare în judecată sunt esenţiale pentru corecta determinare a normelor de competenţă materială incidente în litigiu, cu respectarea principiului disponibilităţii, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanţa se pronunţă numai în limitele investirii.

În cauză, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit în mod corect că litigiul dedus judecăţii se referă la un conflict de muncă, având ca obiect plata unor drepturi salariale pe care reclamantele le consideră cuvenite şi neplătite şi deci competenţa de soluţionare în primă instanţă revine secţiilor specializate în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalelor.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reprezentat prin Procurorul General al României, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara reprezentat prin Procuror General, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş reprezentat prin Prim-Procuror şi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2022.