Statutory post-contract payment under Law 236/2019: civil jurisdiction for administrative contract execution disputes

Şedinţa publică din data de 29 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), a solicitat obligarea pârâtei la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv 10.000 RON/luna de la data intrării in vigoare a Legii 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 pana la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, având in vedere ca prin adresa comunicata de către ANSVSA la notificarea reclamantei, nu se menţionează începând cu ce dată se achită suma stabilită lunar prin lege, care sunt persoanele juridice/fizice îndreptăţite să beneficieze de aceasta, modalitatea de plată, dacă se aplica retroactiv etc., astfel încât consideră că se află în prezenţa unui refuz al ANSVSA de a soluţiona favorabil cererea sa pentru perioada anterioară O.U.G. nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/luna se acorda fiecărui deţinător de contract (valid), fără decont justificativ.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa nr. 1238 din data de 24.02.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a constatat că raportul de drept administrativ dedus judecăţii vizează exercitarea unei competenţe de către o autoritate publică centrală, respectiv Autoritatea Naţionala Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Prin sentinţa nr. 91 din data de 19.05.2021, Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că reclamanta a solicitat plata unor sume de bani pretinse în temeiul legii, respectiv al art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 invocând existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii sale. Prin înscrisul din data de 06.05.2021 reclamanta a arătat că înţelege să se judece în calitate de pârâtă şi cu Direcţia Sanitară Veterinară Buzău.

Deşi pârâta ANSVSA are calitatea de organ de specialitate al administraţiei centrale, obiectul cererii de chemare în judecată nu constă în acţiunea în anulare a unui act emis de această autoritate central, ci în acţiunea în constatarea unui refuz nejustificat de acordare a unei sume de bani sub pragul de 3.000.000 RON prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În speţă, reclamantul se plânge împotriva refuzului instituţiei publice de a-şi îndeplini o obligaţie prevăzută de legiuitor, respectiv de a plăti suma stabilită lunar, pentru fiecare contract încheiat, în favoarea beneficiarilor contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative.

Astfel cum se observă din art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, suma în discuţie reprezintă un beneficiu acordat de lege persoanelor vizate de acest text normativ, pentru contractele aflate în derulare, fiind, aşadar, solicitată în executarea unei obligaţii legale stabilite în sarcina instituţiei publice, şi nu a unei obligaţii contractuale.

În cauza de faţă, verificarea şi soluţionarea cererii de plată formulate de reclamant este atributul pârâtei DSVSA Buzău, iar împrejurarea că, alături de aceasta, a fost chemată în judecată şi autoritatea centrală coordonatoare nu are relevanţă sub aspectul competenţei, actul administrativ emis în soluţionarea cererii emanând de la instituţia publică subordonată.

Prin sentinţa civilă nr. 160 din 02 martie 2022, Tribunalul Buzău, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa acestă hotărâre, tribunalul a reţinut că suma solicitată de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată nu reprezintă taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora, pentru a se avea în vedere criteriul valoric în stabilirea competenţei materiale, ci, în acest scop, trebuie avută în vedere calitatea pârâtei, iar aceasta este o autoritate publică centrală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială de soluţionare în primă instanţă revine curţii de apel în raza căreia reclamanta îşi are sediul (prin coroborare cu prevederile art. 10 alin. (3) din aceeaşi lege).

Referitor la considerentele Curţii de Apel Ploieşti, Tribunalul Buzău a considerat că acestea se subsumează mai mult unor aspecte ce ţin de calitatea procesuală a ANSVSA, nicidecum competenţei materiale.

Tribunalul a constatat că, astfel cum reiese din cuprinsul acţiunii cu care reclamanta a înţeles să investească instanţa de judecată, demersul judiciar a fost precedat de cererea reclamantei adresată ANSVSA şi de răspunsul primit de la această autoritate publică, răspuns materializat în adresa nr. x/06.08.2020, depus de reclamantă la dosar.

Reclamanta a apreciat ca fiind nejustificat răspunsul ANSVSA şi a formulat acţiunea ce constituie obiectul prezentei cauze.

Analiza temeiniciei ori a legalităţii acestui răspuns, precum şi cea vizând calitatea procesuală, presupune antamarea unor aspecte subsecvente stabilirii competenţei materiale.

Competenţa materială este determinată de calitatea autorităţii publice pe care reclamanta, apreciindu-se vătămată, a înţeles a o chema în judecată în vederea înlăturării vătămării ce i-a fost cauzată.

În prezenta cauză, această autoritate publică este ANSVSA, cea căreia reclamanta i-a adresat cererea de plată a sumei de 10.000 RON/luna conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, respectiv de la data intrării in vigoare a Legii 236/2019 şi până la data plăţii efective, cea care i-a răspuns cererii prin adresa nr. x/06.08.2020 şi cea pe care reclamanta a înţeles să o cheme în judecată ca urmare a vătămării pe care a apreciat că a suferit-o prin răspunsul primit.

3. Soluţia Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Obiectul cauzei deduse judecăţii îl constituie obligarea obligarea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la plata sumei de 70.000 RON în temeiul Legii nr. 236/2019.

Prin art. IV alin. (1) din Legea nr. 236 din 2019 s-a prevăzut că beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora.

Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun."

Înalta Curte constată că acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. IV din Legea nr. 236/2019 sau art. 15 alin. (2) şi (7) din O.G. nr. 42/2004 nu privesc nici fazele premergătoare încheierii contractului şi nici încheierea ca atare a contractului administrativ, ci sunt acţiuni în pretenţii legate de executarea contractului, astfel încât competenţa de soluţionare aparţine instanţelor civile.

În speţă, demersul judiciar cu care a fost învestită instanţa vizează executarea unor obligaţii decurgând dintr-un contract de concesiune încheiat în temeiul Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor şi H.G. nr. 446/1999 privind aprobarea concesionării unor activităţi sanitare veterinare pubice de interes naţional şi a unor bunuri proprietate publică a statului şi, având în vedere că din analiza contractului pe care se întemeiază acţiunea în pretenţii nu rezultă existenţa unei dispoziţii speciale care să stabilească altfel, urmează ca instanţa civilă competentă să fie stabilită potrivit C. proc. civ.

De altfel, în Şedinţa de unificare a practicii judiciare a Plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal din data de 13 decembrie 2021, s-a hotărât că "Acţiunile în pretenţii întemeiate pe dispoziţiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea si completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative, sau pe dispoziţiile art. 15 alin. (2) si 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, sunt de competenţa instanţei civile.

Instanţa civilă competentă se stabileşte de la caz la caz. în raport cu dispoziţiile legale generale sau speciale care reglementează contractul administrativ pe care este întemeiată acţiunea în pretenţii; dacă din această analiză nu rezultă existenţa unei dispoziţii speciale care să stabilească altfel, atunci instanţa civilă competenta se stabileşte potrivit C. proc. civ..".

În consecinţă, întrucât litigiul dedus judecăţii decurge din executarea unui contract de concesiune, iar art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a stabilit competenţa de soluţionare a unor astfel de litigii în favoarea instanţei civile de drept comun, Înalta Curte constată că revine Tribunalului Buzău, secţia I civilă competenţa materială de soluţionare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău, în favoarea Tribunalului Buzău, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2022.