Direct judicial challenge to a tax imposition decision barred without prior administrative complaint under the Fiscal Procedure Code
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s ruling that rejected the challenge as inadmissible and leaving the contested tax imposition decision and inspection report in force. The dispute arose when a company’s special administrator directly challenged a tax inspection report and an imposition decision for additional tax obligations at the administrative court, arguing that the lower court’s dismissal based on the failure to exhaust prior administrative steps violated her right of defense and freedom of access to justice due to her lack of legal knowledge. The Court held that the taxpayer was strictly required to follow the mandatory pre-judicial procedure under the Fiscal Procedure Code, a special law, which obligates the submission of an administrative complaint against the tax authority’s decision before seeking judicial annulment; consequently, the direct attack on the imposition decision was procedurally barred, and the principle that "no one is presumed to be ignorant of the law" negated the claim that ignorance of legal procedures constituted a violation of the right to a fair trial under Article 6 of the European Convention on Human Rights.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 270 alin. (2) din legea nr. 207/2015, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Direct judicial challenge to a tax imposition decision barred without prior administrative complaint under the Fiscal Procedure Code: The dispute arose when a company’s special administrator directly challenged a tax inspection report and an imposition decision for additional tax obligations at the administrative court, arguing that the lower court’s dismissal based on the failure to exhaust prior administrative steps violated her right of defense and freedom of access to justice due to her lack of legal knowledge. The Court held that the taxpayer was strictly required to follow the mandatory pre-judicial procedure under the Fiscal Procedure Code, a special law, which obligates the submission of an administrative complaint against the tax authority’s decision before seeking judicial annulment; consequently, the direct attack on the imposition decision was procedurally barred, and the principle that "no one is presumed to be ignorant of the law" negated the claim that ignorance of legal procedures constituted a violation of the right to a fair trial under Article 6 of the European Convention on Human Rights.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural provision cited in the dispositive as the legal basis for rejecting the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin contestaţia înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, sub dosar nr. x/2017, reclamanta A. în calitate de administrator special al S.C. B. S.R.L. Sibiu în contradictoriu cu pârâţii Directia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Finanţelor Publice Sibiu, împotriva Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/29.11.2016 şi a Deciziei de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, a solicitat anularea celor două acte administrative reprezentate de Raportul de Inspecţie Fiscală nr. x/29.11.2016 şi Decizia de impunere.
2. Sentinţa instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 36/2018 din 26 februarie 2018 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active reclamantei invocată de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L. prin A. în calitate de Administrator Special, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.
3. Recursul exercitat în cauză şi apărările formulate de intimatul-pârât
Împotriva sentinţei nr. 36/2018 din 26 februarie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. în calitate de administrator special al S.C. B. S.R.L. Sibiu invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Susţine recurenta că instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală, întrucât a pronunţat soluţia admiţând excepţia inadmisibilităţii faţă de împrejurarea că nu a fost parcursă procedura prealabilă reglementată de dispoziţiile Legii nr. 554/2004, or dispoziţiile art. 270 alin. (2) din legea nr. 207/2015 prevăd obligativitatea organului fiscal de înainta contestaţia la organul fiscal emitent al actului contestat.
Totodată, recurenta a mai invocat faptul că nu are cunoştinţe juridice şi nu a ştiu că trebuia parcursă procedura prealabilă şi că prin soluţia adoptată i s-a îngrădit dreptul la apărare.
4. Apărări formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Prin cererea adresată Curţii de Apel Alba Iulia reclamanta A. în calitate de administrator special al S.C. B. S.R.L. Sibiu a solicitat anularea Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/29.11.2016 şi a Deciziei de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală.
Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active reclamantei invocată de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantă reţinând că decizia de impunere nu poate fi contestată direct la instanţa de contencios administrativ, reclamanta fiind ţinută să urmeze procedura imperativă prevăzută de Codul de procedură fiscală, ca lege specială în această materie, deoarece decizia de impunere nu reprezintă un act administrativ fiscal ce poate fi contestat direct la instanţa de contencios administrativ.
Cu referire la incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.
Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurenta să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei referitoare la faptul că instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală, întrucât a pronunţat soluţia admiţând excepţia inadmisibilităţii faţă de împrejurarea că nu a fost parcursă procedura prealabilă reglementată de dispoziţiile Legii nr. 554/2004, aceasta nu constituie un argument pertinent.
În cadrul recursului, cu privire la acest motiv de nelegalitate a actelor contestate, recurenta a mai invocat faptul că nu are cunoştinţe juridice şi nu a ştiu că trebuia parcursă procedura prealabilă şi că prin soluţia adoptată i s-a îngrădit dreptul la apărare.
Or, Înalta Curte constată că această critică este nefondată, nefiind de natură să conducă la reformarea sentinţei. Astfel, dispoziţiile art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală consacră posibilitatea atacării la instanţa de contencios administrativ a deciziilor emise în soluţionarea contestaţiei administrative în condiţiile prevăzute de art. 281 Codul de procedură fiscală.
Art. 281 - Comunicarea deciziei şi calea de atac
(1) Decizia privind soluţionarea contestaţiei se comunică contestatorului, persoanelor introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
(2) Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.
(3) În situaţia atacării la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) a deciziei prin care s-a dispus desfiinţarea, încheierea noului act administrativ fiscal ca urmare a soluţiei de desfiinţare emise în procedura de soluţionare a contestaţiei se face în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa organului fiscal a deciziei de desfiinţare.
(4) În situaţia în care instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) admite, în totalitate sau în parte, acţiunea prevăzută la alin. (3), organul fiscal emitent anulează în mod corespunzător noul act administrativ fiscal, precum şi, după caz, actele administrative subsecvente, iar contestatorul este pus în situaţia anterioară emiterii deciziei de desfiinţare.
(5) În situaţia nesoluţionării contestaţiei în termen de 6 luni de la data depunerii contestaţiei contestatorul se poate adresa instanţei de contencios administrativ competentă pentru anularea actului. La calculul acestui termen nu sunt incluse perioadele în care procedura de soluţionare a contestaţiei este suspendată potrivit art. 277.
(6) Procedura de soluţionare a contestaţiei încetează la data la care organul fiscal a luat la cunoştinţă de acţiunea în contencios administrativ formulată de contribuabil/plătitor.
(7) În situaţia atacării la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) a deciziei prin care s-a respins contestaţia de către organul fiscal fără ca acesta să intre în cercetarea fondului raportului juridic fiscal, dacă instanţa constată că soluţia adoptată de către organul fiscal este nelegală şi/sau netemeinică, se va pronunţa şi asupra fondului raportului juridic fiscal.
Or, din interpretarea coroborată a textelor legale anterior enunţate rezultă în mod explicit că decizia de impunere nu poate fi contestată direct la instanţa de contencios administrativ, reclamanta fiind ţinută să urmeze procedura regelementată de dispoziţiile Codului de procedură fiscală, ca lege specială în această materie.
Analizând criticile reclamantei vizând dispoziţiile art. 270 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 care impun obligaţia organului fiscal de a înainta contestaţia către autoritatea emitentă a actului contestat în ipoteza în care aceasta nu a fost depusă la organul emitent, Înalta Curte le respinge ca neîntemeiate.
Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond în urma analizării înscrisului reprezentând plângere prealabilă depus la dosar fond, în sensul că susţinerile reclamantei vizând îndeplinerea procedurii prelabile nu pot fi primite întrucât obiectul prezentei acţiuni îl constituie Raportul de inspecţie fiscala nr. x/29.11.2016 şi Decizia de impunere nr. x/29.11.2016 încheiate ca urmare a verificării fiscale pentru perioada 01.01.2010-30.06.2015, iar plângerea la care face referire reclamanta vizează un control fiscal efectuat în intervalul 2009-2010.
Totodată, necunoaşterea legii nu poate constitui motiv de reformare a sentinţei recurate, nimeni nu poate fi considerat că nu cunoaşte legea, adagiu latin "nemo censetur ignorare legem" exprimă principiul potrivit căruia se prezumă că toată lumea cunoaşte legea şi nimeni nu poate fi apărat de răspundere invocând necunoaşterea prevederilor ei.
În egală măsură, Înalta Curte va înlătura susţinerile reclamantei vizând îngrădirea liberului acces la justiţie. Accesul liber la justiţie constituie un principiu fundamental al organizării oricărui sistem judiciar democratic fiind consacrat într-un număr important de documente internaţionale, astfel ca el are semnificaţii deosebite atât pentru dreptul procesual, cat si pentru dreptul constituţional.
Liberul acces al persoanei la justiţie reprezintă facultatea oricărei persoane de a introduce, după libera sa apreciere, o acţiune în justiţie, implicând obligaţia corelativă a statului ca, prin instanţa competentă, să soluţioneze această acţiune.
Orice condiţionare a accesului liber la justiţie reprezintă o nesocotire a unui principiu constituţional fundamental şi a unor standarde internaţionale universale, în orice democraţie reală.
In plan procesual, accesul liber la justiţie se concretizează în prerogativele pe care le implică dreptul la acţiune, ca aptitudine legală ce este recunoscută de ordinea juridică oricărei persoane fizice sau juridice.
Ca o garanţie a respectării drepturilor omului, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede, în art. 6 alin. (1), dreptul oricărei persoane la un proces echitabil: "Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil…"
In explicitarea acestui drept, în doctrina dreptului european dreptul de acces la un tribunal este înţeles ca un drept de acces concret si efectiv, care presupune ca justiţiabilul "să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta atingerea adusă drepturilor sale".
Este unanim acceptat ca dreptul de acces la justiţie nu poate fi un drept absolut, ci unul care poate implica limitări, cât timp acestea sunt rezonabile şi proporţionale cu scopul urmărit.
Decizia de impunere este analizată de către instanţa de contencios administrativ, însă numai în situaţia în care se solicită şi anularea deciziei prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva deciziei de impunere, având în vedere dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care sunt în sensul că instanţa este competentă a analiza şi a se pronunţa şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.
Reglementarea unor astfel de dispoziţii de către legiuitor nu sunt de natură a suprima dreptul recurentei la apărare şi la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţie, aşa cum susţine recurenta.
Faptul că legiuitorul a stabilit că la instanţa de contencios administrativ fiscal poate fi atacată numai Decizia prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva deciziei de impunere nu reprezintă o îngrădire a accesului la justiţie, este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, în general, să asigure soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii, descongestionarea instanţelor judecătoreşti de cauzele ce pot fi rezolvate pe această cale, evitarea cheltuielilor de judecată, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege.
Accesibilitatea justiţiei nu înseamnă caracterul absolut al acesteia, accesul la instanţa de judecata poate fi condiţionat de respectarea anumitor reguli de procedură, ca în situaţia anterior enunţată.
Aşadar, aserţiunea instanţei de fond în sensul că acţiunea privind anularea deciziei de impunere adresată direct instanţei de contencios administrativ fiscal, în situaţia în care nu s-a formulat contestaţie împotriva deciziei de impunere, apare ca fiind inadmisibilă, este corectă.
Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. în calitate de Administrator Special al S.C. B. S.R.L. Sibiu împotriva sentinţei nr. 36/2018 din 26 februarie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. în calitate de Administrator Special al S.C. B. S.R.L. Sibiu împotriva sentinţei nr. 36/2018 din 26 februarie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2021.