Territorial jurisdiction for online defamation contraventions: Place of offense is where consequences materialize, not where content is posted

Şedinţa publică din data de 28 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 21 aprilie 2021, petentul A., în cotradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş, a solicitat anularea Procesului-verbal nr. x din data de 02.04.2021 şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 12717 din 14 octombrie 2021, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompentenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Buftea.

În motivarea hotărârii, Judecătoria Timişoara a reţinut că petentul a fost amendat pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, respectiv pentru publicarea unui articol prin care i-a adresat injurii şi cuvinte jignitoare numitei B.. Ca atare, fapta se consideră săvârşită la locul unde petentul a scris articolul, respectiv la domiciliul său din localitatea Buftea, iar nu la locul unde se afla persoana vătămată, relevant fiind momentul publicării articolului, de la care presupusa faptă este aptă să genereze efectele prevăzute de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, persoana vătămată putând lua act de săvârşirea faptei de oriunde s-ar fi aflat.

Prin urmare, Judecătoria Timişoara a stabilit, în raport de dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, că revine Judecătoriei Buftea competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale, aceasta fiind judecătoria în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia.

2.1. Prin încheierea din 6 ianuarie 2022, Judecătoria Buftea a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestui conflict.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Buftea a reţinut că, pentru stabilirea competenţei teritoriale a instanţei, este necesar a se determina care este locul săvârşirii unor fapte pe reţele de socializare. Aplicând dispoziţiile art. 184 C. pen. şi reţinând considerentele din Hotărârea Curţii (Camera întâi) din 15 martie 2012, pronunţată în Cauza C-292/10, precum şi cele din Decizia nr. 4546/27.11.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care a statuat că C. este spaţiu public, Judecătoria Buftea a reţinut că locul săvârşirii faptei contravenţionale în public (pe internet/reţea de socializare) este locul unde s-a produs fapta prejudiciabilă, respectiv locul unde se află "publicul", neavând nicio importanţă locul în care se află persoana care a transmis mesajul.

Prin urmare, Judecătoria Buftea a concluzionat că locul săvârşirii contravenţiei este locul unde persoana prejudiciată a constatat şi reclamat săvârşirea faptei, respectiv localitatea Timişoara, căci din acel moment presupusa faptă a petentului ar fi fost aptă să genereze consecinţele prevăzute de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991. În concluzie, a stabilit că aparţine Judecătoriei Timişoara competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale.

II. Soluţia Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Timişoara, având în vedere următoarele considerente:

Prin Procesul-verbal de contravenţie nr. x, încheiat la data de 02.04.2021, petentul A. a fost sancţionat contravenţional, în baza art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu amendă în cuantum de 200 RON, organul constatator reţinând că acesta a publicat, pe site-ul http://bpnews.ro, un articol prin intermediul căruia i-a adresat numitei B. injurii şi cuvinte jignitoare şi vulgare, lezând astfel demnitatea şi onoarea acesteia şi, totodată, petentul a distribuit articolul publicat pe site-ul respectiv şi pe pagina personală de C., respectiv http://www.x.com/A..

Instanţele aflate în conflict s-au declarat deopotrivă necompetente în soluţionarea cauzei, exprimând opinii diferite asupra a ceea ce se consideră locul săvârşirii contravenţiei, Judecătoria Timişoara considerând că acesta este locul de unde petentul a postat articolul respectiv în mediul virtual şi anume domiciliul situat în localitatea Buftea, iar Judecătoria Buftea opinând în favoarea locului unde persoana prejudiciată a constatat şi reclamat săvârşirea faptei şi anume localitatea Timişoara.

Înalta Curte constată că această din urmă instanţă a stabilit în mod corect competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în raport de conţinutul faptei contravenţionale reţinute în sarcina petentului şi de circumstanţa săvârşirii acesteia (în mediul virtual). În raport de aceasta, este relevant momentul producerii consecinţelor care determină calificarea faptei drept contravenţie, pentru că serveşte stabilirii locului săvârşirii contravenţiei.

În speţă, petentul a fost sancţionat pentru comiterea faptei prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, potrivit căruia:

"Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora".

Întrucât dispoziţiile Legii nr. 61/1991 nu cuprind prevederi speciale referitoare la competenţa de soluţionare a plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale de contravenţie, sunt incidente dispoziţiile legii generale, respectiv art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, potrivit căruia competenţa teritorială de soluţionare a plângerilor contravenţionale aparţine judecătoriilor în a căror circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

Fapta pentru care a fost sancţionat petentul are particularitatea de a se fi produs în mediul virtual, iar nu în mediul fizic, ceea ce îngreunează definirea locului unde a fost săvârşită contravenţia. Astfel cum a reţinut şi Judecătoria Buftea, raportat la definiţia faptei din cuprinsul art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, aceasta trebuie să fie săvârşită "în public" şi să genereze consecinţa tulburării ordinii şi liniştii publice sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora. Asupra producerii în public a faptei, prin jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a stabilit în sensul că pagina de pe reţeaua de socializare C. este spaţiu public, cu menţiunea că, în cuprinsul încheierii Judecătoriei Buftea a fost indicată, din eroare, decizia ÎCCJ-SCAF nr. 4546 din 27.11.2016, această decizie fiind pronunţată, în realitate, la data de 27.11.2014, în dosarul nr. x/2012.

Înalta Curte consideră că momentul săvârşirii "în public" a faptei nu poate fi asimilat cu cel al postării articolului incriminat, în condiţiile în care între acest moment şi luarea la cunoştinţă de către public a faptei este necesară trecerea unei perioade de timp, în care informaţia este diseminată şi devine aptă să producă acele consecinţe prevăzute de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991. Pe de altă parte, momentul la care partea prejudiciată a reclamat pretinsa faptă contravenţională reprezintă un moment cert, la care informaţia din mediul virtual a ajuns atât la cunoştinţa acesteia, cât şi la cunoştinţa publicului, iar organul constatator are posibilitatea verificării îndeplinirii condiţiilor de existenţă a contravenţiei.

Câtă vreme momentul producerii pretinsei contravenţii nu este cel al introducerii în mediul virtual a articolului prin care au fost adresate injurii, atunci nici locul săvârşirii contravenţiei nu poate fi considerat locul de unde petentul a postat şi distribuit acest articol, susţinut de petent a fi domiciliul său, situat în localitatea Buftea. Înalta Curte reţine că această susţinere nici nu a fost probată, în condiţiile în care postările în mediul on-line pot fi efectuate prin mijloace tehnice fixe (PC) sau mobile (laptop, tabletă, telefon mobil), neexistând o prezumţie a postării de la o anumită locaţie (domiciliul/sediul/reşedinţa petentului) sau dintr-o anumită ţară. De esenţa spaţiului virtual este posibilitatea introducerii/adăugării de informaţie din orice locaţie, atât timp cât sunt îndeplinite cerinţele tehnice necesare (acces la Internet).

Aşadar, locul săvârşirii contravenţiei, în raport de care se stabileşte şi competenţa instanţei de judecată învestită cu prezenta plângere, este, în lipsa unor dovezi contrare care ar rezulta din actele dosarului, cel din care se reclamă săvârşirea faptei, respectiv locul în care organul constatator este sesizat în vederea constatării şi sancţionării contravenţiei, acesta fiind legat de momentul la care fapta a ajuns la cunoştinţa publicului şi a produs consecinţele prevăzute de textul de lege incriminatoriu, întrunind condiţiile de existenţă a faptei contravenţionale.

Este nerelevant argumentul Judecătoriei Timişoara, potrivit căruia fapta de postare şi distribuire a articolului criticat a avut aptitudinea de a produce consecinţele prevăzute de 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 încă de la momentul introducerii sale în mediul virtual; deşi această aptitudine nu poate fi negată, ceea ce interesează este momentul (şi, pe cale de consecinţă, locul) în raport de care se poate stabili că această aptitudine şi-a pierdut caracterul potenţial şi fapta a produs consecinţele prevăzute de textul de lege. În speţa de faţă, această împrejurare este legată de sesizarea adresată organului constatator, prin care se aducea la cunoştinţă săvârşirea faptei, astfel încât locul constatării contravenţiei se confundă cu cel al săvârşirii contravenţiei, datorită elementelor specifice faptei săvârşite în mediul virtual.

Cum în speţă numita B. a reclamat săvârşirea pretinsei fapte contravenţionale sesizând organele constatatoare din Timişoara, atunci competenţa de soluţionare a cauzei revine, potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, judecătoriei din această circumscripţie teritorială.

În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. şi pe intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş, în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2022.