Jurisdictional classification of retirement-age indemnity termination as social security dispute rather than administrative act

Şedinţa publică din data de 25 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Mureş, secţia civilă la data de 15 aprilie 2021 reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. au solicitat în contradictoriu cu Parlamentul României - camera Deputaţilor şi Secretarul general al Camerei Deputaţilor şi Parlamentul României - Senatul şi Secretarul General al Senatului pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanţi; obligarea pârâţilor la repunrerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, pentru fiecare dintre reclamanţi; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 6 septembrie 2021, Tribunalul Mureş a dispus disjungerea acţiunii formulată de reclamanţii de la numerele de ordine 2-8 de acţiunea formulată de primul reclamant, A. şi formarea a opt dosare distincte, stabilind instanţa pentru fiecare reclamant în parte şi cadrul procesual pasiv, pentru reclamantul C. calitatea de pârât aparţinând Parlamentului României - camera Deputaţilor şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1301/2021 din 4 octombrie 2021, Tribunalul Mureş, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Mureş a reţinut că reclamantul face trimitere în mod greşit la prevederile dreptului comun atunci când susţine că tribunalul este instanţa competentă să soluţioneze cauza.

Arată Tribunalul că în raport de prevederile art. 153 din Legea nr. 263/2010 singurele situaţii care ar putea avea legătură cu obiectul prezentei cauze, anularea ordinului prin care s-a dispus încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă reglementată prin art. 49 din Legea nr. 96/2006n sunt cele de la lit. g) "deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii" şi lit. l) "alte drepturi şi obligaţii născute în temeiul prezentei legi, însă decizia de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă nu este emisă de casa teritorială de pensii, şi de asemenea, nici Legea nr. 263/2010 nu enumeră în cuprinsul ei dreptul prevăzut de Legea nr. 96/2006. Aceeaşi este situaţia şi în cazul prevederilor art. 140 şi art. 141 lit. f) din Legea nr. 127/2019.

Reţine, de asemenea, Tribunalul Mureş că dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă nu este un drept de asigurări sociale având în vedere că ordinul de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă nu reprezintă decizie de pensie şi nu este emis de către casa de pensii, iar în privinţa comptenţei pentru judecarea în primă instanţă a litigiului legiuitorul nu a stabilit competenţa în favoarea tribunalului, situaţie faţă de care competenţa de soluţionare a prezentei cauze aparţine curţii de apel.

Având în vedere şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce prevăd că litigiile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios şi fiscal ale curţilor de apel, Tribunalul Mureş a declinat competenţa de solutionare în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 130 din 14 decembrie 2021, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.

Instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.

În motivarea acestei soluţii, Curtea de Apel Mureş a reţinut prin raportare la dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 96/2006 denumit marginal "dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă" că acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limită de vârstă era condiţionată de îndeplinirea condiţiilor vârstei standard de pensionare, prevăzute în anexele 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiaşi legi sau ale altor legi speciale, indemnizaţia acordându-se de la data la care se acorda drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

În aceste condiţii, Curtea apreciază ca fiind indisolubil legată de drepturile de pensie, natura juridică a dreptului la plata acestei indemnizaţii nu poate fi diferită, acest drept fiind prin urmare unul de asigurări sociale.

Faţă de considerentele arătate, Curtea de Apel Târgu-Mureş a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă - complet specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte constată că a fost investită cu soluţionarea unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Înalta Curte reţine că, în cauză, reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 876 din 10.03.2021 emis de Parlamentul României - Camera Deputaţilor, Secretar General, de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă şi obligarea pârâtului la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Calitatea emitentului ordinului de încetare la plată a indemnizaţiei nu este de natură a atrage de plano competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât o astfel de competenţă specială intervine doar în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de legiuitor.

Totodată, se observă că norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ.

Înalta Curte constată că litigiul de faţă este unul de asigurări sociale, întrucât reclamantul a supus controlului instanţei de judecată modalitatea în care emitentul ordinului a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Indemnizaţia pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale rezultă şi din dispoziţiile art. 3 alin. (5) din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016 de aprobare a Normelor Metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor republicată "Deputaţii şi senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar, republicată cu modificările şi completările ulterioare, nu pot valorifica aceleaşi perioade de mandat şi pentru a solicita indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 republicată".

Drept urmare, perioadele de mandat de parlamentar fie se valorificau la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie pentru stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006.

Ori, faptul că legiuitorul a recunoscut deputaţilor şi senatorilor posibilitatea de a valorifica perioadele de mandate fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie la stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 conduce la concluzia că indemnizaţia pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale.

Raportat la obiectul cauzei, respectiv drepturile de pensie ale reclamantului, şi în lipsa unor reglementări speciale, competenţa de soluţionare a cauzei este reglementată de dispoziţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Faptul că actul contestat a fost emis de o autoritate publică nu atrage incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 deoarece acesta nu a fost emis în regim de putere publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 iar raportat la natura raporturilor juridice deduse controlului, numai instanţele prin intermediul cărora se realizează jurisdicţia asigurărilor sociale pot aprecia asupra legalităţii actului dedus judecâţii.

Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 152 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora "jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel" şi prevederile art. 95 din C. proc. civ., litigiul va fi soluţionat în primă instanţă de tribunal, în complet specializat de asigurări sociale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă - complet specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul C. în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă - complet specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2022.