Revision petition: sufficiency of reasoning under EU supremacy and fair trial guarantees when rejecting new document claims under Art. 509(1)(5) CCP

Şedinţa publică din data de 25 martie 2022

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 14 februarie 2017 pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, anularea Deciziei nr. 96/P/29 decembrie 2016 privind soluţionarea plângerii prealabile formulate de societate împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. x/24.03.2016, a Raportului de inspecţie economico-financiar din 24.03.2016, înregistrat sub nr. x din 24.03.2016, precum şi a Procesului-verbal încheiat la data de 22.03.2016 şi înregistrat sub nr. x/22.03.2016.

Totodată, a solicitat admiterea contestaţiei administrative, anularea dispoziţiei obligatorii x/2016, a raportului de inspecţie economico- financiar încheiat la data de 24.03.2016, înregistrat sub nr. x din 24.03.2016 şi a procesului-verbal încheiat la data de 22.03.2016 şi înregistrat sub nr. x/2016, precum şi restituirea sumei de 1.240.488 RON achitate conform Ordinelor de plată nr. x şi nr. 545, ambele din data de 26.04.2016, cu dobândă fiscală legală calculată de la data plăţii - 26.04.2016 şi până la data restituirii efective a întregii sume.

Prin întâmpinare, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Prin sentinţa nr. 88 din 23 mai 2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţei sub nr. x/2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 167 din 13 noiembrie 2017, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate excepţiile invocate de pârâţi; a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii şi Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava; a anulat Decizia nr. 96/P/29.12.2016 a Ministerului Finanţelor Publice şi a admis contestaţia formulată de reclamantă împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. x/24.03.2016, a Raportului de inspecţie economico-financiar încheiat sub nr. x/24.03.2016 şi a Procesului-verbal x/22.03.2016, pe care le-a anulat; a obligat Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi să restituie reclamantei suma de 1.240.488 RON achitată în baza Dispoziţiei obligatorii x/24.03.2016, conform Ordinelor de plată nr. x/26.04.2016 (pentru suma de 359.909 RON) şi nr. 544/26.04.2016 (pentru suma de 880.579 RON), cu dobânda legală de la data încasării (26.04.2016) şi până la data plăţii efective.

Prin încheierea nr. 1/16.01.2018, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantă şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 167/13.11.2017, în sensul că în loc de "cu dobânda legală de la data încasării (26.04.2016) şi până la data plăţii efective" se va scrie corect:

"cu dobânda fiscală legală de la data încasării (26.04.2016) şi până la data plăţii efective".

3. Cererea de recurs şi soluţia instanţei de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 167/13.11.2017 au formulat recurs Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, iar împotriva încheierii nr. 1/16.01.2018 a formulat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava.

Prin decizia nr. 3449 din 20 iunie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile formulate de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava împotriva sentinţei nr. 167 din 13 noiembrie 2017 şi a încheierii nr. 1 din 16 ianuarie 2018 ale Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi împotriva sentinţei nr. 167 din 13 noiembrie 2017 a aceleiaşi instanţe; a casat hotărârile atacate şi, rejudecând, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii şi, în consecinţă, a respins acţiunea faţă de această pârâtă.

De asemenea, a respins cererea de anulare a Raportului de inspecţie economico-financiară nr. ISRAIF/1039/24.03.2016 şi a Procesului-verbal nr. ISRAIF 1005/22.03.2016, ca inadmisibile şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei nr. 3449 din 20 iunie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 a formulat două cereri de revizuire recurenta A. S.R.L., întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire şi schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii recursurilor declarate împotriva sentinţei civile nr. 167/13.11.2017 şi a încheierii nr. 1/16.01.2019, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererilor de revizuire a invocat revizuenta existenţa unor înscrisuri noi, respectiv Convenţia din data de 13.12.1994 încheiată între Ministerul Transporturilor şi Ministerul Finanţelor pe de o parte, şi Ministerul Apărării Naţionale şi B., pe de altă parte, precum şi Decizia nr. 4186/08.09.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 6892 din 16 decembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 a respins cererile de revizuire formulate ca fiind inadmisibilă.

4. Cererea de revizuire formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 6892 din data de 16 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, a formulat cerere de revizuire reclamanta A. S.R.L. înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, solicitând admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de revizuire formulate împotriva Deciziei nr. 3449/20.06.2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017

În susţinerea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, revizuenta a apreciat, în ce priveşte admisibilitatea, că instanţa care a dat hotărârea supusă revizuirii a încălcat art. 47 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, hotărârea nefiind motivată fiind încălcate garanţiile imperative ce însoţesc dreptul al un proces echitabil conform CDFUE.

Se susţine temeinicia cererii de revizuire în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în temeiul cărora, pentru admisibilitatea cererii de revizuire, este necesară îndeplinirea condiţiei încălcării principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României.

Susţine revizuenta că soluţia exprimată în dispozitivul deciziei atacate, de respingere ca inadmisibile a cererilor de revizuire, este arbitrară fiind pronunaţtă cu încălcarea dreptului Uniunii Europene care garanteză dreptul la un proces echitabil, ce include dreptul de a obţine o motivare a hotărârii judecătoreşti.

Simpla menţiune de către instanţă că inscrisurile invocate nu îndeplinesc condiţiile să fi fost reţinute de partea potrivnică şi să nu fi putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori nici condiţia de a fi fost întocmite anterior pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită nu îndeplineşte condiţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti, obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti reprezentând o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 6 alin. (1) din CEDO şi a art. 47 din CDFUE.

În susţinerea acestei afirmaţii invocă revizuenta jurisprudenţa CEDO (Hotărârea Albina împotriva României, Hotărârea Perez împotriva Franţei, Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, Hotărârea Boldea împotriva României) şi concluzionează că instanţa de revizuire, în cuprinsul deciziei atacate, nu a indiciat niciun motiv pentru care consideră că înscrisurile invocate nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. fiind astfel încălcat art. 47 din CDFUE.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii revizuirii, excepţie respinsă de instanţă, iar pe fond respingerea cererii ca nefondată.

A fost depusă întâmpinare şi de către Ministerul Finanţelor prin reprezentantr Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire susţinând, în esenţă, că prin Decizia nr. 6892/2020, ÎCCJ a concluzionat că înscrisurile doveditoare care au fost invocate de către revizuentă nu constituie înscrisuri noi în accepţiunea dispoziţiilor proceduralew ciivle.

II. Soluţia asupra cererii de revizuire

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "Constituie motiv de revizuire, care se adăuga la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată".

Instituirea căii de atac a revizuirii în art. 21 din Legea nr. 554/2004 constituie o modalitate prin care legiuitorul, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanţele naţionale respectă principiul priorităţii dreptului comunitar şi deci, protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

Pentru a fi incident acest caz de revizuire, este necesar ca instanţa de judecată învestită cu soluţionarea căii extraordinare de atac, să constate că, prin hotărârea atacată, a fost încălcat principiul priorităţii dreptului unional. Având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României, acest motiv de revizuire presupune, pe de-o parte, existenţa unei neconcordanţe între norme de drept din legislaţia internă şi norme ale dreptului unional şi, pe de altă parte, ca instanţa de judecată să fi procedat la o greşită aplicare, cu prioritate, a normelor dreptului intern.

În esenţă, ceea ce se susţine prin cererea de revizuire vizează faptul că decizia atacată nu îndeplineşte condiţia de motivare a hotărârii judecătoreşti, obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti reprezentând o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 6 alin. (1) din CEDO şi a art. 47 din CDFUE întrucât, în raport de motivarea dată, soluţia de respingere ca inadmisibile a cererilor de revizuire este arbitară.

Înalta Curte constată că, în raport de considerentele hotărârii atacate, nu poate fi sesizată vreo încălcare a principiului priorităţii dreptului unional faţă de dreptul naţional, hotărârea supusă revizuirii analizând condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., argumentând în mod clar şi concis motivele pentru care cererile de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.

Dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. reglementează obligativitatea motivării hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicţia ierarhic superioară şi constituind, printre altele, o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile şi mijloacele lor de apărare au fost analizate.

În cauză, motivarea deciziei atacate răspunde exigenţelor legale, instanţa de judecată arătând care sunt considerentele care au condus la adoptarea soluţiei de respingere a cererilor de revizuire.

Totodată, se reţine că, motivarea hotărârii judecătoreşti, în sensul prevăzut de lege, trebuie să fie clară, concisă şi concretă în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc.

Motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, ea se circumscrie noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Judecătorul trebuie să arate clar motivele pe care îşi întemeiază decizia şi să analizeze efectiv problemele esenţiale care îi sunt supuse aprecierii, fără a accepta de plano concluziile trase de o jurisdicţie inferioară. Însă această cerinţă legată de dreptul la un proces echitabil nu exclude obligaţia părţilor de a coopera în sensul de a-şi exprima clar pretenţiile, structurându-le neambiguu şi rezonabil.

Or, din perspectiva celor expuse este de observat că hotărârea atacată cu cerere de revizuire se circumscrie exigenţelor impuse atât de 425 din C. proc. civ. cât şi de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, instanţa de judecată precizând, pe de o parte, care sunt condiţiile impuse de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar cu referire la cele două înscrisuri invocate de revizuentă în cele două cereri de revizuire formulate (Convenţia din data de 13.12.1994 încheiată între Ministerul Transporturilor şi Ministerul Finanţelor pe de o parte, şi Ministerul Apărării Naţionale şi B., pe de altă parte, şi Decizia nr. 4186/08.09.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017) instanţa a statuat că nu îndeplinesc condiţiile impuse de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 Cod proccedură civilă, precizând în mod expres şi care au fost condiţiile neîndeplinite: condiţia ca înscrisul să fi fost reţinut de partea potrivnică şi să nu fi putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor. În plus, s-a arătat şi faptul că în ce priveşte Decizia nr. 4186/08.09.2020 aceasta nu îndeplineşte nici condiţia de a fi fost întocmită anterior pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită, concluzionând instanţa că niciunul din cele două înscrisuri nu constituie un înscris nou în înţelesul dispoziţiilor procedurale.

Astfel, instanţa a analizat normele de drept incidente, a analizat condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în raport de înscrisurile depuse în susţinerea cererilor de revizuire şi a arătat, în mod clar şi concis, ce condiţii nu au fost îndeplinite.

În raport de aceste considerente se constată că susţinerile revizuentei conform cărora decizia atacată nu este motivată nu pot fi primite, şi prin urmare, nu se poate susţine o încălcare a prevederilor art. 47 din CDFUE.

Pentru aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 513 C. proc. civ., raportat la prev. art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 6892 din 16 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 6892 din 16 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2022.