Appeals over Judge's Minister Nomination Rejected; Disciplinary Closure Upheld

Şedinţa publică din data de 25 martie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 15.10.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX -a contencios administrativ şi fiscal sub numărul x/2020 reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Inspecţia Judiciară şi B., desfiinţarea Rezoluţiei nr. 2430/A/IO.08.2020 a Inspecţiei Judiciare, lucrarea nr. 20-2398, precum şi a Rezoluţiei Inspectorului şef emisă la data de 28 septembrie 2020 în lucrarea nr. C20-1234, trimiterea dosarului Inspecţiei Judiciare pentru completarea verificărilor, cu indicarea faptelor şi împrejurărilor care trebuie lămurite, precum şi mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 866 din 02 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B., ca neîntemeiată, a calificat excepţiile invocate de pârâta B., ca fiind apărări de fond.

De asemenea, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. ca neîntemeiată.

În ce priveşte cererea de sesizare a CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 451 alin. (3) din Legea 317/2004, formulată de pârâta B. aceasta a fost admisă prin aceeaşi hotărâre judecătorească.

Totodată, a obligat reclamanta la plata către pârâta B. a sumei de 2975 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti s-a formulat recurs de către reclamanta A. prin care a solicitat casarea sentinţei şi, rejudecând fondul, admiterea acţiunii în contencios administrativ aşa cum a fost formulată.

În drept, recurenta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat prealabil că esenţa acţiunii sale o constituie faptul că a considerat, în calitatea sa de membru al organismului care are rolul constituţional de a apăra independenţa justiţiei, că este extrem de important să se lămurească dacă acceptarea de către un judecător în funcţie a unei nominalizări pentru funcţia de ministru al justiţiei constituie sau nu abatere disciplinară în sensul art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 şi în ce condiţii s-a produs acceptarea unei astfel de funcţii, respectiv calea care a condus spre nominalizare, dacă o astfel de activitate premergătoare nominalizării (ce poate fi şi nepublică) constituie sau nu o activitate cu caracter politic, circumscriindu-se astfel abaterii disciplinare generale din art. 99 lit. b) din aceeaşi lege, reprezentând încălcarea unei interdicţii legale.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. susţine recurenta că ceea ce a cerut instanţei de judecată a constat în faptul ca prin soluţionarea cererii ce face obiectul prezentului dosar să stabilească dacă un judecător sau un procuror în funcţie poate sau nu să accepte nominalizarea pentru o funcţie politică, cea de membru al executivului, fiind clar o funcţie eminamente politică, şi nu să stabilească cu caracter general acest lucru.

Circumscris aceluiaşi motiv de casare, susţine recurentă că deşi prin cererea de chemare în judecată aceasta a avut în vedere termenul "nominalizare" şi nu "numire" într-o funcţie politică, motivarea instanţei de fond vizează faptul că pârâta judecător B. nu a fost numită în funcţia de ministru. Astfel, instanţa a avut în vedere momentul numirii în funcţie şi nu cel al nominalizării, apreciind că până la acel moment demisia putea deveni efectivă, ignorând - deci nemotivând - faptul că nominalizarea a fost acceptată în aceeaşi zi în care a fost depusă demisia, iar, pentru ca aceasta să fie efectivă, era nevoie inclusiv de publicarea în Monitorul Oficial al decretului prezidenţial de eliberare din funcţie, ceea ce practic era imposibil într-o singură zi.

În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine recurenta că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 99 lit. b) şi d) din Legea nr. 303/2004, interpretând noţiunea de activitate politică ca fiind subsumată susţinerii valorilor, doctrinei şi activităţilor unui partid politic sau urmării programului unui partid politic, apreciind că simpla acceptare a unei nominalizări pentru funcţia de ministru al justiţiei, parte din executiv, nu se încadrează aici, întrucât pârâta judecător avea intenţia impunerii unui program propriu apolitic.

În soluţionarea prezentului recurs, recurenta A. a înţeles să formuleze două solicitări, una ce vizează cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea dacă un judecător în funcţie poate sau nu accepta nominalizarea pentru funcţia de ministru al justiţiei fără ca aceasta să constituie abatere disciplinară, de această chestiune depinzând şi soluţionarea cauzei, aşa cum rezultă din analiza făcută de prima instanţă, iar cea de-a doua vizând formularea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 451 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii raportat la dispziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

4. Apărările intimatelor

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând în esenţă că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea acesteia pentru a se considera că hotărârea este motivată, cu atât mai mult cu cât chiar recurenta reclamantă, în cererea de recurs recunoaşte că a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se stabilească dacă un judecător sau procuror poate sau nu să accepte nominalizarea pentru o funcţie publică.

Mai arată intimata că aprecierile subiective ale unei părţi dintr-un dosar nu pot constitui un motiv temeinic de recurs, instanţa argumentând raţionamentul pentru care nu se putea reţine existenţa unor elemente constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) şi lit. d) din Legea nr. 303/2004.

A formulat întâmpinare şi intimata-pârâtă B. prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că în mod corect prima instanţă din probele administrate în cauză a rezultat că pârâta B. ar fi desfăşurat concomitent activitatea de magistrat şi pe cea de ministru al justiţiei şi nici că aceasta şi-ar fi manifestat convingerile politice.

În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-pârâtă susţine că acesta este nemotivat, arătând că întreaga susţinere a recurentei se limitează la ceea ce aceasta arată că reprezintă o întrebare "retorică desigur" la răspunsurile "evident negative" faţă de aceste întrebări retorice şi la concluzia că instanţa a apreciat în sens contrar cu încălcarea legii, atât a literei dar mai cu seamă a spiritului ei.

În subsidiar, susţine că motivul de casare este nefondat solicitând respingerea acestuia, susţinând că instanţa de fond a apreciat că acceptarea unei propuneri de numire în funcţia de ministru nu constituie o activitate, în sensul textului, care sancţionează numai desfăşurarea sau participarea la activităţi cu caracter politic.

5. Cererea de recurs incident formulată de intimata-pârâtă B.

Împotriva sentinţei nr. 866 din 02 iunie 2021 a formulat recurs incident pârâta B. prin care a solicitat casarea sentinţei recurate în parte, respectiv cu privire la calificarea excepţiilor invocate de aceasta ca apărări de fond şi admiterea excepţiilor, cu consecinţa constatării nulităţii sesizării disciplinare şi/sau lipsei de interes al petentei şi respingerea contestaţiei pentru lipsa unei sesizări disciplinare valide.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că prin întâmpinarea formulată la fondul cauzei a invocat excepţia nulităţii sesizării disciplinare şi excepţia lipsei de interes al petentei.

În susţinerea excepţiei nulităţii sesizării disciplinare, după ce enumeră argumentele pentru care apreciază că documentul nr. x/2019 nu reprezintă o sesizare disciplinară, respectiv acesta poartă antetul CSM astfel şi ca atare nu provine de la o persoană interesată, este adresat Preşedintelui CSM şi nu Inspecţiei Judiciare, se solicită CSM sesizarea Inspecţiei Judiciare, deci nu reprezintră el însuşi o sesizare a Inspecţiei Judiciare, nu face referiri la o abatere disciplinară ci la probleme aduse în discuţie în şedinţa din 3 septembrie, concluzionează că documentul x/2019 nu urmăreşte atragerea la răspunderea disciplinară a recurentei-pârâte pentru fapta concretă de a fi acceptat în principiu nominalizarea pentru funcţia de Ministru al Justiţiei, motiv pentru care nefiind îndeplinite condiţiile formale ale unei sesizări disciplinare adresate Inspecţiei Judiciare de "orice persoană interesată" prin care să se invoce abateri disciplinare săvârşite de judecători şi să solicite angajarea răspunderii disciplinare, documentul x/20019 este lovit de nulitate.

În ce priveşte excepţia lipsei interesului petentei A., se susţine că atât documentul x/2019 cât şi contestaţia formulată reprezintă "actio popularis" prin care se invocă şi se urmăreşte un interes public, ţinând de independenţa justiţiei şi protejarea sistemului, în timp ce condiţia interesului prevăzută de art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 se referă la un interes personal al petentului care trebuie să fie concret şi actual, în legătură directă cu fapta imputată judecătorului sau procurorului respectiv.

În cauză, petenta nu justifică un interes personal întrucât nu obţine niciun beneficiu personal concret astfel încât demersul acesteia este unul lipsit de interes.

Contrar susţinerilor primei instanţe excepţiile invocate privesc lipsuri referitoare la dreptul la acţiune şi urmăresc, fără a pune în discuţie fondul dreptului, respingerea cererii, în cazul nostru "cererea" fiind reprezentată de sesizarea disciplinară, recurenta-pârâtă urmărind respingerea acestei cereri ca fiind inexistentă sau formulată de o persoană fără interes personal. În aceste condiţii susţine recurenta că excepţiile invocate sunt excepţii procesuale.

De asemenea, susţine recurenta-pârâtă că excepţiile formulate sunt admisibile, sens în care arată că susţinerile primei instanţei ce vizează verificarea de către instanţă a temeiniciei şi legalităţii acestor soluţii nu se poate realiza decât prin raportare la considerentele rezoluţiilor contestate este nefondată.

Susţine recurenta că instanţa urmează să realizeze un control judiciar al rezoluţiei atacate, fiind posibilă şi necesară analiza legalităţii rezoluţiilor atacate, însuşi art. 451 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 prevăzând că hotărârea trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost desfiinţate rezoluţiile atacate.

Solicită cheltuieli de judecată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile formulate sunt nefondate

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu titlu preliminar, Înalta Curte va respinge susţinerile intimatei-pârâte B. prin care a invocat nulitatea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ca fiind neîntemeiate, având în vedere că acestea se subsumează motivului de casare invocat.

1.1 Recursul formulat de reclamanta A. este nefondat.

Recurenta-reclamantă a investit instanţa de contencios cu o cerere vizând desfiinţarea Rezoluţiei nr. 2430/A/10.08.2020 a Inspecţiei Judiciare, lucrarea nr. 20-2398, precum şi a Rezoluţiei Inspectorului şef emisă la data de 28 septembrie 2020 în lucrarea nr. C20-1234, şi trimiterea dosarului Inspecţiei Judiciare pentru completarea verificărilor, cu indicarea faptelor şi împrejurărilor care trebuie lămurite, precum şi mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, reţinând legalitatea actelor administrative atacate.

Soluţia Curţii de Apel Bucureşti este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Reţine Inalta Curte că potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., "(1) Hotărârea va cuprinde:/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

Hotărârea este actul prin care se finalizează procesul, ea reprezentând opera judecătorului al cărei conţinut este rodul raţionamentului prin care acesta supune o speţă determinată regulii generale de drept. Evoluţia acestui raţionament reprezintă "motivarea hotărârii". Motivarea hotărârii este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţile litigante, dar şi pentru a permite, când este cazul, instanţelor superioare să verifice dacă nu există lacune sau contradicţii în raţionamentul judecătoriilor.

Referindu-se la "obligaţia instanţelor de judecată de a-şi motiva deciziile", Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că art. 6 din Convenţie obligă, într-adevăr, instanţele să-şi motiveze hotărârile, dar această obligaţie nu trebuie înţeleasă în sensul că ele trebuie să răspundă în mod detaliat la fiecare argument al părţilor procesului. Întinderea obligaţiei de motivare a deciziilor variază în funcţie de natura acestora (Ruiz Torija contra Spaniei).

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Constată Înalta Curte, că judecătorul fondului a analizat judicios legalitatea actului atacat prin prisma situaţiei de fapt reţinute, cât şi a criticilor de nelegalitate invocate de reclamant, explicând în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că elementele dosarului au fost trecute prin filtrul propriei sale aprecieri.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, reţinând în mod corect că intimata a examinat sesizarea recurentei-reclamante în concordanţă cu atribuţiile, competenţele şi dispoziţiile legale ce îi conferă acest drept.

Criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează două ipoteze din conţinutul normei juridice, respectiv motive contradictorii şi nemotivarea horărârii, critici care, constată Înalta Curte, sunt nefondate.

În opinia recurentei, hotărârea cuprinde motive contradictorii raportat la faptul că instanţa de fond trebuia să respingă acţiunea formulată ca inadmisibilă, şi nu ca fiind neîntemeiată, dacă a apreciat că solicitarea recurentei-reclamante a fost statuarea cu caracter general asupra modului în care ar trebui magistraţii să se comporte în situaţia în care li s-ar propune ocuparea unei funcţii publice în cadrul Guvernului sau a oricărei alte autorităţi pentru a nu fi acuzaţi de săvârşirea unei abateri disciplinare şi că o astfel de solicitare ar excede competenţei instanţei, raportat la prevederile art. 451 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

Argumentează recurenta că nu a cerut instanţei de judecată să stabilească cu caracter general, printr-o hotărâre care să intre în autoritate de lucru judecat faţă de Inspecţia Judiciară, dacă un judecător sau un procuror în funcţie poate sau nu să accepte nominalizarea pentru o funcţie politică, ci soluţionând în concret cererea recurentei-reclamante privind o nominalizare concretă, să stabilească dacă acceptarea nimonalizării pentru o funcţie publică constituie sau nu abatere disciplinară.

Motivarea contradictorie presupune ca hotărârea recurată să cuprindă în considerentele sale constatări de fapt distincte şi antagonice care fac imposibilă aplicarea textelor de lege reţinute şi, pe cale de consecinţă, exercitarea de către instanţa de recurs a controlului în ceea ce priveşte aplicarea legii.

O astfel de situaţie se întâlneşte atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia sau atunci când se reţine caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc.

Motivarea nu este contradictorie dacă, în analiza situaţiei de fapt raportate la anumite texte de lege, invocate cu sensuri diferite de ambele părţi, instanţa găseşte întemeiate numai susţinerile ori apărările unei părţi. Ceea ce este important, pentru ca hotărârea să fie considerată motivată, în sensul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., este ca instanţa să arate argumentele pentru care a pronunţat soluţia ce se regăseşte în dispozitiv, atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, verificând hotărârea recurată Înalta Curte constată că aceasta nu cuprinde motive contradictorii de natură să atragă incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, observă Înalta Curte că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat desfiinţarea Rezoluţiei nr. 2430/A/10.08.2020 a Inspecţiei Judiciare, lucrarea nr. 20-2398, precum şi a Rezoluţiei Inspectorului şef emisă la data de 28 septembrie 2020 în lucrarea nr. C20-1234, şi trimiterea dosarului Inspecţiei Judiciare pentru completarea verificărilor, cu indicarea faptelor şi împrejurărilor care trebuie lămurite, precum şi a mijloacelor de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor, şi nu stabilirea cu caracter general de către instanţa de judecată, printr-o hotărâre care să intre în autoritate de lucru judecat faţă de Inspecţia Judiciară, dacă un judecător sau un procuror în funcţie poate sau nu să accepte nominalizarea pentru o funcţie politică, astfel că în mod corect a fost analizată acţiunea în raport de petitele cererii de chemare în judecată, instanţa de judecată fiind chemată să analizeze legalitatea actelor atacate în raport de incidenţa dispoziţiilor legale privind răspunderea disciplinară a magistraţilor, situaţie faţă de care acţiunea nu putea fi respinsă ca inadmisibilă. Aceasta deoarece inadmisibilitatea unei cereri de chemare în judecată vizează situaţia în care legea nu pune la dispoziţie mijlocul procedural al acţiunii respective, iar această situaţie nu se regăseşte în prezenta cauză, acţiunea fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 317/2004.

Pe de altă parte, corect a analizat instanţa de fond acceptarea nominalizării în raport de conţinutul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) şi d) din Legea nr. 317/2004, norme juridice invocate în cuprinsul sesizării.

Drept urmare, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În referire la critica circumscrisă tot motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. conform căruia hotărârea este nemotivată câtă vreme instanţa de fond s-a raportat la "momentul numirii în funcţie şi nu cel al nominalizării apreciind că până la acel moment demisia putea deveni efectivă, ignorând faptul că nominalizarea a fost acceptată în aceeaşi zi în care a fost depusă demisia, iar pentru ca aceasta să fie efectivă era nevoie inclusiv de publicarea în Monitorul Oficial a decretului prezidenţial de eliberare din funcţie, ceea ce practic era imposibil într-o singură zi", constată Înalta Curte caracterul nefondat al acestuia.

Verificând hotărârea recurată observă Înalta Curte că instanţa de fond, la analiza motivelor de nelegalitate, nu a avut în vedere doar momentul numirii în funcţie, aşa cum susţine recurenta, dimpotrivă instanţa de fond a analizat şi criticile ce vizau presupusele demersuri anterioare nominalizării intimatei-pârâte B., sens în care a arătat că "presupusele demersuri anterioare nominalizării pârâtei B. la ocuparea funcţiei de ministru al justiţiei şi la condiţiile de acceptare a acestei funcţii, Curtea constată că pe un site de internet a fost publicat un articol cu titlul "Culise/Negocierile B. cu C., acasă la D.. E., omul-cheie", preluat ulterior şi discutat pe mai multe site-uri mass-media. Aşa cum rezultă din Hotărârea CSM secţia pentru judecători nr. 1311/03.09.2019, în urma verificărilor efectuate de Inspecţia Judiciară, s-a dovedit că informaţiile conţinute de articolul respectiv erau false, atât pârâta B., cât şi politicianul indicat în articol negând public întâlnirea şi discuţiile purtate pe tema ocupării funcţiei de ministru al justiţiei.

Singura discuţie pe care pârâta B. a recunoscut că a avut-o pe tema ocupării funcţiei de ministru al justiţiei a fost cea purtată între primul-ministru şi pârâtă, la iniţiativa primului-ministru. Pentru motivele anterior expuse, Curtea apreciază că această discuţie nu a avut semnificaţia unei activităţi cu caracter politic".

Ca atare nu ne aflăm in ipoteza unei hotărâri ce nu a fost motivată ci, dimpotrivă, motivarea sentinţei recurate reprezintă raţionamentul avut în vedere de instanţa de fond la adoptarea soluţiei, situaţie care nu poate fi circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În cadrul recursului recurenta-reclamantă invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 99 lit. b) şi d) din Legea nr. 303/2004, critică circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond a interpretat noţiunea de activitate politică ca fiind subsumată susţinerii valorilor, doctrinei şi activităţilor unui partid politic sau urmării programului unui partid politic, apreciind că simpla acceptare a unei nominalizări pentru funcţia de ministru al justiţiei, parte din executiv, nu se încadrează aici, întrucât pârâta judecător avea intenţia impunerii unui program propriu apolitic.

Susţine recurenta că programul unui Guvern este unul politic, iar un program propriu apolitic nu se poate face fără o susţinere politică prealabilă, situaţie faţă de care instanţa de fond a încălcat prevederile legale anterior enunţate.

Critica nu poate fi primită. Ceea ce s-a supus analizei instanţei de judecată a fost legalitatea actelor administrative atacate, respectiv Rezoluţia nr. 2430/A/10.08.2020 a Inspecţiei Judiciare, lucrarea nr. 20-2398, precum şi Rezoluţia Inspectorului şef emisă la data de 28 septembrie 2020 în lucrarea nr. C20-1234 prin care s-a reţinut că nu a fost săvârşită de către intimata-pârâtă B. abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) şi d) din Legea nr. 303/2004, astfel că instanţa de judecată a analizat actele administrative în raport de dispoziţiile legale incidente cauzei privind răspunderea disciplinară a magistraţilor cât şi în raport de probele administrate în cauză.

Conform dispoziţiilor art. 99 lit. b) şi d) din Legea 303/2004 constituie abatere disciplinară:

b)încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii;

d)desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Analizarea acestor abateri disciplinare trebuie efectuată în raport de prevederile art. 5 alin. (1) din Legea 103/2004 conform cărora "(1)Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, aşa cum acestea sunt definite de legislaţia în vigoare", în raport de dispoziţiile art. 101 din Legea 161/2003 conform cărora "Funcţia de judecător şi procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior", cât şi în raport de art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 conform cărora "(1)Judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic.

(2)Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca în exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice".

Din coroborarea acestor dispoziţii legale, instanta de judecată a statuat că nominalizarea intimatei-pârâte B. în funcţia de ministru al justiţiei nu se circumscrie abaterilor disciplinare prevăzute de dispoziţiile legale anterior enunţate.

Astfel, instanţa de fond, în urma probatoriului administrat, a statuat că intimata-pârâtă B. nu se face vinovată de săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. b) şi d) din Legea nr. 303/2004, întrucât nu a desfăşurat concomitent atât activitatea de magistrat cât şi pe cea de ministru al justiţiei, nu şi-a manifestat convingerile politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv în timpul şedinţelor de judecată, în discuţiile purtate la serviciu într-un cadru oficial, la seminarii de formare profesională desfăşurate la instanţă sau în alte locaţii, în actele întocmite în calitatea sa de judecător, în orice alte împrejurări care presupun fără dubiu exercitarea atribuţiilor de serviciu. De altfel, arată instanţa de fond că nici reclamanta şi nici alte persoană nu au formulat acuzaţii în acest sens, neexistând niciun minim indiciu de săvârşire a unei astfel de abateri disciplinare.

Susţinerea recurentei în sensul că impunerea unui program propriu apolitic nu este posibil fără susţinere politică nu poate fi primită, întrucât ceea ce interesează în cauză este dacă anterior nominalizării intimata-pârâtă a săvârşit abaterile disciplinare prevăzute de dispoziţiile legale anterior menţionate.

În concluzie, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este neîntemeiat.

În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate invocată, în temeiul dispoziţiilor art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus constituirea dosarului asociat nr. x/2020 în cadrul căreia excepţia urmează a fi analizată.

1.2 Recursul incident formulat de intimata-pârâtă B. este nefondat.

În temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se critică hotărârea atacată pe considerentul că în mod greşit au fost respinse excepía nulităţii sesizării disciplinare şi excepţia lipsei de interes al petentei, excepţii invocate prin întâmpinare.

În concret, cu privire la excepţia nulităţii sesizării disciplinare, recurenta-pârâtă susţine şi prin cererea de recurs că sesizarea formulată nu îndeplineşte condiţiile formale ale unei sesizări disciplinare adresate Inspecţiei Judiciare de "orice persoană interesată" prin care să se invoce abateri disciplinare săvârşite de judecători şi să se solicite angajarea răspunderii disciplinare, sesizarea cu nr. x/2019 este lovită de nulitate.

În ce priveşte excepţia lipsei interesului petentei A., se susţine şi prin recursul incident că atât documentul x/2019 cât şi contestaţia formulată reprezintă "actio popularis" prin care se invocă şi se urmăreşte un interes public, ţinând de independenţa justiţiei şi protejarea sistemului, în timp ce condiţia interesului prevăzută de art. 45 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 se referă la un interes personal al petentului care trebuie să fie concret şi actual, în legătură directă cu fapta imputată judecătorului sau procurorului respectiv.

Susţine că în prezenta cauză, petenta nu justifică un interes personal întrucât nu obţine niciun beneficiu personal concret astfel încât demersul acesteia este unul lipsit de interes.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Constată Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, că din motivarea excepţiilor rezultă invocarea de către recurenta-pârâtă a unor aspecte de nelegalitate a rezoluţiilor intimatei-pârâte Inspecţia Judiciară contestate în cauză, dar pentru alte motive decât cele invocate prin cererea de chemare în judecată, fiind calificate de către prima instanţă ca fiind apărări de fond.

Verificând sentinta recurată, constată Înalta Curte că, la termenul din data de 10 mai 2021, instanţa de fond a reţinut că recurenta-pârâtă şi-a precizat susţinerile în legătură cu aceste apărări arătând că, urmare a acestor apărări, instanţa ar trebui să admită plângerea reclamantei, să admită excepţiile invocate de pârâta B. (privind nulitatea sesizării disciplinare şi lipsa de interes a reclamantei în formularea sesizării disciplinare) şi să constate nulitatea sesizării disciplinare sau să respingă sesizarea disciplinară ca fiind lipsită de interes.

În raport de acest aspect, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, se constată că instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 451 alin. (3), (4) şi 5 din Legea nr. 317/2004 cât şi a prevederilor art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 constatând în mod corect că aceste apărări sunt nefondate.

În ceea ce priveşte nulitatea cererii de sesizare, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul cărora Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori.

Observă Înalta Curte că rezoluţia de clasare atacată în prezenta cauză a fost emisă în cursul procedurii verificării prealabile a sesizării, etapă premergătoare ce are ca scop stabilirea situaţiei de fapt, respectiv existenţa unor indicii privind elementele constitutive ale abaterilor disciplinare reglementate de legea specială, astfel că argumentele vizând nulitatea sesizării disciplinare nu sunt fondate, în speţă fiind vorba despre cererea unei persoane de verificare a unor aspecte pe care aceasta le consideră a avea natura unor abateri disciplinare. Pe de altă parte, observă Înalta Curte că nu a fost încălcată nicio dispoziţie legală de natură să atragă nulitatea sesizării.

În ce priveşte excepţia lipsei interesului petentei A., raportat la faptul că aceasta nu justifică un interes personal susţinându-se că nu obţine niciun beneficiu personal concret, Înalta Curte constată că aceasta este nîntemeiată.

Fiind în materia contenciosului administrativ devin incidente dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 conform cărora "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".

Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. şi cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte". Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. (cu denumirea marginală "Condiţii de exercitare a acţiunii civile"), orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.

În raport de normele legale anterior enunţate, recurenta reclamantă A. nu trebuie să justifice un interes personal pentru promovarea acţiunii, în condiţiile în care, dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 317/2004 stabilesc dreptul oricărei persoane interesate de a sesiza Inspecţia Judiciară, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori, interesul public al sistemului judiciar în promovarea unei astfel de acţiuni neexcluzând interesul oricărui membru al Consiliului Superior al Magistraturii de a sesiza Inspecţia Judiciară pentru efectuarea unor verificări privind posibile abateri disciplinare săbârşite de magistraţi.

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Înalta Curte, având în vedere că recursul principal va fi respins, în temeiul dispoziţiilor art. 491 C. proc. civ. va respinge şi recursul incident ca nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 866 din 2 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge ca nefondat recursul incident declarat de recurenta - pârâtă B. - Cristina împotriva sentinţei civile nr. 866 din 2 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2022.